Virgil Ciucă – Poeme

Suave flori


Suave flori, nescrise vise
Pe apele imaginare
Plutesc prin vorbe interzise
Spre un liman de salvgardare

Imagini tandre, ireale
S-au înşirat în cursul vieţii
Să-nfrunte vremi atemporale
De strajă porţilor cetă
ții

Pe crângurile milenare
S-adapă caii poeziei
Vibrează suflete hoinare
S-alunge regele stihiei!

Din depărtări luminiscente
Răsună glasuri cristaline
Şi prin efluvii congruente
Devin armate de ondine

Suave flori, pierdute vise
Plecate-n lumea de tăceri
Aţi revenit, deşi proscrise,
Când v-am chemat de nicăieri

Virgil Ciucă, New York, 23 aprilie 2016

Mă mir

Mă mir de eterna iubire
Ce-şi cată-mplinirea-n neant
Şi de rugăciunea-n neştire
Cerută de-un veac aberant

Mă mir de-aplecarea spre sine
Când ştii că şi vorbele dor
Cu gândul la chipuri divine
Râzând dacă stelele mor

În cercul rămas fără raze
Încerci temător să trăieşti
Şi-aduni amintiri de prin oaze
Clădindu-ţi castele cereşti

Stângacea iubire în floare
Îşi cată reper în azur
Când zbuciumul vieţii bizare
Pluteşte-n eterul obscur

Cu gândul colinzi infinitul
Săpând  în tăcere izvor
Surprins c-ai găsit rătăcitul
Alergând –spre abis – visător

*
Virgil Ciucă, Bucureşti, 8 mai
2016

Anunțuri