Suave flori
Suave flori, nescrise vise
Pe apele imaginare
Plutesc prin vorbe interzise
Spre un liman de salvgardare
Imagini tandre, ireale
S-au înşirat în cursul vieţii
Să-nfrunte vremi atemporale
De strajă porţilor cetății
Pe crângurile milenare
S-adapă caii poeziei
Vibrează suflete hoinare
S-alunge regele stihiei!
Din depărtări luminiscente
Răsună glasuri cristaline
Şi prin efluvii congruente
Devin armate de ondine
Suave flori, pierdute vise
Plecate-n lumea de tăceri
Aţi revenit, deşi proscrise,
Când v-am chemat de nicăieri
Virgil Ciucă, New York, 23 aprilie 2016
Mă mir
Mă mir de eterna iubire
Ce-şi cată-mplinirea-n neant
Şi de rugăciunea-n neştire
Cerută de-un veac aberant
Mă mir de-aplecarea spre sine
Când ştii că şi vorbele dor
Cu gândul la chipuri divine
Râzând dacă stelele mor
În cercul rămas fără raze
Încerci temător să trăieşti
Şi-aduni amintiri de prin oaze
Clădindu-ţi castele cereşti
Stângacea iubire în floare
Îşi cată reper în azur
Când zbuciumul vieţii bizare
Pluteşte-n eterul obscur
Cu gândul colinzi infinitul
Săpând în tăcere izvor
Surprins c-ai găsit rătăcitul
Alergând –spre abis – visător
*
Virgil Ciucă, Bucureşti, 8 mai 2016
