CONSTANTIN STANCU – Eugen Dorcescu: Bătrânul, avatarul, arhi-amintirea, fericirea…

Doamna Mirela-Ioana Borchin, conferențiar universitar doctor, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, este specializată în Lingvistica generală, Limba română contemporană, Semiotică și Pragmatică, cu strălucite realizări recente în Hermeneutică. Era inevitabil ca opera lui Eugen Dorcescu, poet român, „poet timişorean şi european”, cum, inspirat, se exprimă Iulian Chivu, să-i atragă atenția. Convorbirile avute cu Eugen Dorcescu în perioada anilor 2015-2016 i-au consolidat Doamnei  Mirelei-Ioana Borchin convingerea că există un metalimbaj cu totul specific al operei cunoscutului poet. O întâlnire necesară pentru literatura română, efectele ei sunt pozitive din punctul de vedere al istoricului literar.

Interviul apare ca abordare practică în domeniul lingvisticii aplicate, o noutate în sfera literaturii contemporane din România. Dialogul are ceva viu, incitant, radiază mister şi certitudine simultan. Sunt condensate mai multe genuri: interviul, eseul, monografia, laboratorul poetului sub arcadele luminii. Cartea este structurată în mai multe capitole, sunt abordate mai multe teme, concepte literare şi, mai ales, reguli de viaţă. O viaţă specială, dedicată marii literaturi, acolo unde se declanşează miracolul. Eugen Dorcescu este un poet original, un poet care a lăsat o amprentă asupra faliei de timp impresionante, cincizeci de ani de creaţie. Punctul de plecare a fost antologia poetului, Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, carte apărută la Timişoara: Editura Eurostampa, 2015 (selecţie, notă asupra ediţiei, biobiliografie şi eseu heremeneutic de Mirela-Ioana Borchin), dar şi  alte surse, menţionate în cartea prezentă, intitulată Etern, într-o eternă noapte-zi * (Timişoara, Editura Mirton, 2016). Un titlu profund, la limita spaţiu-timp-viaţă-moarte-abis, preluând un stih al poetului. Fericirea este tema din spatele demersului, acea fericire specială generată de relaţia artistului cu Dumnezeu.  Cartea are o notă explicativă din partea autoarei şi o prefaţă de Iulian Chivu. Cuprinsul lucrării indică faptul că analiza depăşeşte limitele obişnuite ale hermeneuticii. De la algoritmul avatarului la beatitudine şi spirit, de la forma poetică la asocierea cu marile religii. Firul cărţii abordează libertatea poetului (ce temă!), receptarea operei, arhi-amintirea, aspecte legate de semiotică, despre Shunyata şi, evident, despre Bătrân, personajul central al operei lui Eugen Dorcescu. Iulian Chivu, în prefaţă, explică cititorului tablourile acestei cărţi, o face sincer, cu pasiune, atent la mesaj, la fenomenul complex al poeziei. Dânsul reţine: „Aşadar, se poate spune că Mirela-Ioan Borchin, prin aceste dialoguri-interviuri, realizează cea mai bună exegeză de până acum a operei lui Eugen Dorcescu, iar, dincolo de aceste puţine adnotări pe marginea cărţii, cred că întoarcerea la opera cunoscutului poet timişorean şi european înseamnă nu numai confirmare, ci şi o înnoită bucurie estetică…” (p. 19).

Cititorul cunoscător şi serios va aprecia cartea ca un timp al bucuriei spirituale. Dialogul dintre specialist şi poet declanşează multe idei, teme, contrateme, relaţii dintre poet şi opera sa în contextul mai larg al relaţiilor cu divinitatea şi oamenii vremii sale. Eugen Dorcescu nu este un artist închis în turnul de fildeş, el te invită în „piaţa centrală”, este ghid într-o călătorie iniţiatică, te prezintă Bătrânului, îţi arată prezenţa abisului ca un moment de înfrângere a morţii.

Cine înţelege, se bucură de poetomul care vine cu lupul pe umeri… Bătrânul învingător în pustiul vremii…

Ioana-Mirela Borchin ştie să întrebe, este şi asta o artă, Eugen Dorcescu are mereu replică, explică, devoalează lucruri de la facerea lumii, din continentul poeziei sărbătoare. El acceptă jocul subtil, are la rându-i întrebări care explică, are răspunsuri care cer întrebări.  

Sunt selectate pentru exemplificare poeme de o înaltă ţinută estetică, poeme cu mesaj şi semne.

Despre avatar, Eugen Dorcescu declară: „Avatarurile sunt prezente pe tot traseul poeziei mele, încă de la debut. Nicio clipă, niciuna măcar, fie zi, fie noapte, nu m-am <<distins>> şi nu mă <<disting de propriul arheu>> şi de avataruri”.

Fără o cultură solidă, fără cunoştinţe de teologie biblică, de hermeneutică, de apologetică şi istorie literară, e greu să înţelegi care sunt limitele creaţiei pentru un artist autentic. Deşi este clar în exprimare, poetul provoacă mereu cititorul , şi autoarea, curioasă, reclamă forţarea limitelor cunoaşterii… Gânduri exprimate iniţial în limbile vechi: ebraică, sanscrită, apoi greaca veche, arameică etc. Poetul le-a preluat, actualizat şi a generat miracolul poeziei care rămâne poezie prin frumuseţea diamantelor din versete alese de cei doi pentru ediţia de faţă…

Vorbind despre libertate, mai ales despre libertatea poetului, Eugen Dorcescu afirmă: „Eu nu sunt nici teolog, nici filosof, eu sunt poet. Nu lovesc absolut deloc în niciun principiu. Religia poate fi înţeleasă şi ca spaţiu spiritual unde trăirea mistică, esenţializarea raporturilor dintre conştiinţa individuală, definită, şi conştiinţa universală, interferează cultura. Trăirile mistice sunt foarte asemănătoare, cvasi-identice. Religiile pot fi, şi sunt, diferite” (p.72).

Despre Bătrân, ca personaj al devenirii istorice şi al scânteii divine, avem o mărturie profundă: „Bătrânul este omul ce şi-a depăşit avatarurile şi arheul; şi e pe cale să devină un iluminat. Poate chiar este un iluminat. Se află, viu fiind, în procesul transferului de conştiinţă. Are revelaţia faptului că el este conştiinţă, temporar individuală, şi aspiră a deveni totuna cu conştiinţa universală – vacuitatea. Bătrânul este o încarnare a non-eului subiectiv. N-a mai rămas niciun dram de egoism în el…” (p. 119).

Mirela-Ioan Borchin îi spune poetului: „V-aţi arătat lumii, în conjuncturi publice, ca profesionist în literatură – cerebral, instruit, cu acces la religie şi spiritualitate, ca om de cultură, asiduu cititor, eseist şi traducător din franceză şi din spaniolă, şi, îndeosebi, ca Poet – care se identifică cu Bătrânul, cu Sfinxul, cu lupul, cu cavalerul, cu trubadurul. V-aţi retras din viaţa publică în poezie – în thanatica Dumneavoastră oglindă… Într-o poezie metafizică…” (p.143).

Lectura unei astfel de cărţi este o sărbătoare a spiritului, care învie peste materia brută a zilei, din brazda unui timp atroce.

 

Octombrie, 2016

 

___________________

* Mirela-Ioana Borchin, Etern, într-o eternă noapte-zi. Eseu hermeneutic în dialog cu Poetul Eugen Dorcescu, Editura Mirton, Timişoara, 2016.

 

Anunțuri