NUMĂRUL 4 – IUNIE 2009

Reclame
De CLB

EDITORIAL-Elisabeta Iosif: CIREŞAR – O LUNĂ A SĂRBĂTORILOR MAGICE

Elisabeta Iosif 1Se spune , că “Timpul sărbătorii” este prin excelenţă magic. Iar luna iunie are cele  mai multe  evenimente  şi manifestări cu caracter magic, decât toate lunile de  vară.

De aceea vă invit să “răsfoiţi” revista “CETATEA LUI BUCUR”, în care veţi afla câteva  obiceiuri desfăşurate pe teritoriul României, în luna lui Cireşar.

NOAPTEA SÂNZIENELOR

Cea mai mare sărbătoare , ce poartă cu ea din vremuri străvechi, datini şi tradiţii, care constituie un prilej de mare  bucurie  în toată ţara,  poartă numele de “Sânziene” sau “Drăgaica”:

“Hai frumoaselor ce staţi, /zâne să nu rămâneaţi

Că venim după peţit, /până nu v-aţi răzgândit!”.ciresar

Aceste versuri de factură populară sunt strigate în cor de flăcăii care vin în seara de Sânziene la fetele nemăritate. În multe sate din România se văd făcliile aprinse de către tineri, în turnuri sau pe dealuri. Băieţii se strâng seara în jurul rugurilor aprinse, învârt făcliile în sensul mişcării soarelui spre apus şi strigă versurile magice:

“Du-te soare ,vino lună, /Sânzienele îmbună/…..”

…Boabele să le răstească, /până-n toamnă să nuntească!

Cununile sunt aruncate de flăcăi peste casele fetelor iubite iar  în dimineaţa de  24 iunie încep să cutreiere satul, cu sânziene la pălărie , chemând la sărbătoare. Cu făcliile aprinse, sătenii înconjoară – în sunete de tulnice sau tălăngi, pentru a alunga duhurile rele – casele, câmpurile de cereale, traditia solstitiului de varafantele, grajdurile . Strigături ce se referă şi  la  recolte, pentru că anul să fie cât mai îmbelşugat.

O sărbătoare ce se desfăşoară în ziua cea mai lungă a anului – 24 iunie – ziua “Solstiţiului de vară”.

Tradiţia  Solstiţiului de Vară

Cea mai lungă zi a anului e considerată punct de balanţă, de răscruce , moment de schimbare a anului şi încerc să aflu de ce e denumită “ o zi a absolutului”…

Poate, pentru că este înscrisă sub semnul focului, simbolul soarelui. În cinstea ei se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor din satele de pe această arie geografică sau în zonele montane. Tradiţia datează de secole şi e răspândită în toată Europa. Suprapunându-se cu ziua Sânzienelor a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional.>>>>

De CLB

MEMORIAL ARTUR SILVESTRI-Elisabeta IOSIF:,,Universul tainic al Înţeleptului Artur”

“Mergem înainte, pentru că ceva tainic ni s-a dat de făcut. Toţi care suntem aici avem ceva de făcut. Probabil, ceva important”

ARTUR SILVESTRI

DSCN8497Numai ajungând la Ceahlău am înţeles “taina”, privilegiul puterii exemplului şi semn al participării la putere, ca însemn al perfecţiunii. Ca şi puterea centrelor energetice ale României, cum sunt muntele Ceahlău şi Mănăstirea lui Brîncoveanu de la Sâmbăta, venerată şi ea de “Îngerul bătrân, adăpostit pentru totdeauna în Marea Mănăstire a Ceahlăului”.Elisabeta Iosif 3

Dacă René Daumal a evocat acest lucru în “Muntele analog”, am putea spune parafrazând că, în ascensiunea Ceahlăului, muntele nostru sacru, Kogaion,  Artur Silvestri a făcut o călătorie de natură spirituală. E ceva în felul Paradisului Pământesc din creştinism: “Dat-ai frumuseţii mele putere…întărit-ai muntele meu” (Psalmul 29,7- Vechiul Testament), aici la muntele-mănăstire, binecuvântat de Artur Silvestri. Altfel şi astfel am văzut acum acest loc, unde se află permanent legătura cu Sacrul. Fiindcă, nu poţi pătrunde aici fără o călăuză, cum a fost pentru noi Mariana Brăescu Silvestri şi fără cel care ne-a iniţiat în  acest spaţiu, Artur Silvestri.

Muzeul Artur SilvestriAşa mi-a apărut şi Troiţa, ca o iniţiere în spaţiul sacru. Aşezată la răscruce de drumuri, între pădurea, (ca un adevărat sanctuar, ascunzând un Templu tainic) şi drumurile ce duc spre Poiana Largului, Marea Ceahlăului – Bicaz  şi staţiunea cu nume de stâncă, Durău, ea Troiţa, domină localităţile Ceahlău – Ghinţieşi, în sunetele stranii, de cascadă ale Bistricioarei, în al cărei bazin superior  se află o staţiune-miracol,  Borsec.

Am fost rugată să descriu aceste momente ale sfinţirii Troiţei şi să spun ceva despre Casa de vacanţă, astăzi Casa memorială Artur Silvestri, de către colegii scriitori, de peste mări şi ţări, ce n-au putut veni la acest sacru ceremonial.>>>>

De CLB

MEMORIAL ARTUR SILVESTRI-Cezarina Adamescu:,,Tovarăşi de drum spre Patria Veşnică”

DSCN8526…Casa mea de la munte, ce se întâmplase  să o cumpăr pe Ceahlău, întru început de primăvară, de altădată. Acesta este locul meu pe Pământ (s.n.). Căci în această viaţă unde nu banii, ci sensul vieţii senine şi împăcate face totul ireductibil, a găsi ceea ce ţi se potriveşte este lamura şi esenţa ( s.n). Acolo este cerul mai limpede şi bolta nopţii cu cele mai multe stele de pe Pământ, acolo am văzut cel mai frumos, irepetabil şi misterios curcubeu din viaţa mea şi acolo sufletul meu va rămâne veşnic s.n.) până când <plinitu-s-a vremea>  şi timpurile se vor sfârşi” – scria în data de 5 mai 2004 în lucrarea „Thales din Milet”, „fratele Gavriil de la Ceahlău –  aşa cum îl numea Alexandru Nemoianu pe Artur Silvestri.DSCN8554

Şi cum, din nefericire, „plinitu-s-a vremea”, plecând pe urma spuselor şi paşilor Domnului Artur Silvestri, ne-am dus să-i căutăm şi să-i aflăm prezenţa spirituală, dar şi cea aproape fizică, amprenta şi parfumul din lucrurile personale, din copleşitoarea sa operă, duhul său impregnat în trunchiul brazilor seculari ai Ceahlăului, în casa care a rămas văduvă, martor mut al trecerii sale fugare prin lumea  cea lesne stricăcioasă şi pieritoare, loc sfânt şi leagăn de odihnă unde s-a ridicat o superbă troiţă maramureşeană, un „semn” pământesc şi ceresc  al trecerii sale, simbol al Morţii, Învierii şi Înălţării care împunge înălţimile cu vârful ei semeţ, dovadă că moartea nu are ultimul cuvânt în destinul şi în existenţa omului.

Un semn că aici a trăit şi acum nemureşte, acest vrednic de numele de român, care a avut ca ideal – unirea într-o singură inimă a spiritelor universale: Dr. Artur Silvestri, cel ce aparţine acelui tip de oameni ai energiilor luminate, cum s-a exprimat distinsa doamnă Lucia Olaru  Nenati.

Vineri-sâmbătă, 29-30 Florar, 2009, zile de har deosebit, de evlavie, de tristeţe senină şi împăcată, de aducere aminte pioasă.>>>>

De CLB

MEMORIAL ARTUR SILVESTRI-Elena Armenescu:,,Ceahlăul şi atracţia sa magnetică”

Casa Lui Artur Silvestri din Ceahlău

Nu cred că există un iniţiat în ţara aceasta – şi Artur Silvestri era unul dintre ei – care să nu ştie câteva lucruri esenţiale, pe care le voi cita, fie spre reamintire, fie spre informarea celor tineri.

Din timpuri imemoriale, datorită acelui impuls sacru al omului dintotdeauna de a se apropia de Forţa Cerească, de divinitate, având rămasă în el o sămânţă de gând că ar fi fost poate adus de undeva din Cerul tăcut şi misterios, unde trebuie să se întoarcă, el Omul a fost atras de marile înălţimi, DSCN8498închipuindu-şi poate că se apropie astfel şi fizic de acel Zeu Necunoscut, fascinant, care are Putere discreţionară, pe care-l invocă, îi oferă ofrade  şi căruia i se închină.

Acolo unde  nu au avut munţi înalţi, oamenii au încercat să construiască Turnuri (de pildă Turnul Babel) ori Piramide să se poată apropia de divinitate, spre cer. Atunci când astfel de locuri mai erau ( şi continuă să fie!) însoţite şi de „semne cereşti” pe care noi acum le numim fenomene naturale, graţie înmulţirii cunoştinţelor din domeniul fizicii în special, ele exercitau o influienţă cotropitoare asupra psihicului lor, îndemnându-i să identifice Calea spre Dumnezeu cu traiectoriile indicate de jocul sacrei lumini.

Credinţa într-un zeu celest şi apropierea de acesta prin urcarea rituală a munţilor a determinat plasarea principalelor temple ale dacilor pe vârful muntelui, aşa cum este cazul la Grădistea Muncelului, Sarmisegetusa, renumit centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe temple construite din piatră dură de andezit, care a înfruntat  timpul de peste două milenii până la noi, vârful Omul din Bucegi.ori cetatea dacică din Voineşti (Covasna) ş.a.>>>>

De CLB

MEMORIAL ARTUR SILVESTRI-Daniela Voiculescu:,,My way”

MY WAYDaniela Voiculescu 2

nu e adevărat…

prietenul meu nu a plecat,

acolo, departe…

şi ştiu că nici altcineva

nu acceptă asta…

şi îl mai strigă, Gabi!

şi fiecare lacrimă ce cade,

încă, se face floare…

de înger, de iris etern,

în mijloc de cetate.

şi parcă îl aud pe Elvis,

şoptind enigmatic…

I planned each charted course
Each careful step along the byway
Oh, and more, much more than this
I did it my way…
>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristian Neagu: „Oglindiri” Elena Buică, în reciprocitatea arhaic- modern, timp-suflet”

Picture 056Vorbind despre debutul literar al Elenei Buică, (întâmplat la vârsta septuagenară) nu vom putea trece peste situaţia  oarecum similară cu cea a Ninei Berberova,(1901 – 1993) fenomen al literaturii ruse, care a debutat la etatea de aproape 84 de ani. Intitulată „Oglindiri,” (Ed. Anamarol, Bucureşti 2009) cea de-a patra carte semnată de Elena, ne va atrage atenţia pe parcursul celor cinci capitole, asupra unor conglomerate sentimentale a căror  vibraţii îi definesc stilul, (care întotdeauna se raportează la personalitate) împletindu-se prin subtonuri prezentul, confesat filelor de structură reportericească, şi nostalgicul evocator de referinţă autobiografică, primând imaginea unui autodenunţ tămăduitor,– întrucâtva – al Picture 057sindromului romantic, după cum ne mărturiseşte chiar domnia-sa: „Dacă nu m-am scuturat total de romantism, este şi din convingerea că romantismul înnobilează, umanizează, apropie mai mult oamenii între ei, dă aripi minţii, sufletului, încântă, dă frumuseţe înfloririi florilor, înfrunzirii frunzelor, şoptitului şoaptelor, sunetului cântecelor de care fiecare suntem însetaţi, ne dă vibraţia caldă a nostalgiei….” (Despre scrierile mele, p. 6)

Desigur, comunicarea socială în cazul Elenei Buică, nu se reduce numai la acţiune, căci cuvintele îi rezumă în acelaşi timp reacţiile afective, selecţia şi ordonarea experienţelor trăite. Avem să observăm delicateţea sentimentului, ritmicitatea crescândă a acestuia, de la gradul modernităţii structurii sociale canadiene, la secvenţialitatea barocului rustic al satului românesc, conturată ca o litografie sentimentală, aninată pe un perete, într-un apartament de zgârie nori din Toronto: „Adusesem din Ţigăneştiul meu natal, câteva seminţe (de ricin, n.n.) ca să le sădesc aici şi să simt prin ele ceva din respiraţia aerului de acolo.” (p. 28)>>>>

De CLB

INTERVIU-George Roca:,,Interviu cu ,,un mare evadat”: scriitorul australian, de origine română V. Nichols (Viorel Nicolae)”

George Roca 2*V. Nichols (Viorel Nicolae), scriitor australian, de origine română, născut la 22 mai NICHOLS-6-FILM--wv1954 în Bucureşti. După terminarea studiilor la Şcoala de Aviaţie „Traian Vuia” din Mediaş devine inginer mecanic şi este angajat la aeroportul Băneasa din Bucureşti.

În data 19 mai 1978, împreună cu George Florescu, prieten de încredere şi coleg de serviciu „evadează” din Bucureşti la bordul unui avion pe care îl conduc împreună spre… libertate. Cu toate că nici unul din ei nu avea studii de pilotaj – după câteva ore de neuitat, pline de emoţii şi de situaţii neprevăzute, fiind interceptaţi şi VIO-NICHOLS-wburmăriţi de aviaţia militară a României şi a Ungariei – aterizează pe o câmpie din Austria.

După o perioadă de şase luni de detenţie – timp în care s-au luptat cu acuzaţii false şi cereri de extrădare din partea statului român – şi apoi încă o perioadă de două luni de triere în lagărul de la Traiskirchen de lângă Viena, cei doi camarazi, îşi caută şi găsesc libertatea în Australia, stabilindu-se pentru început la Melbourne.

Ajuns la Antipozi, Viorel Nicolae, lucrează ca muncitor la diferite fabrici şi îşi dă silinţa să înveţe cât mai bine limba engleză, pentru a comunica profesional şi pentru a-şi găsi un „job” în aviaţie. Se căsătoreşte cu o unguroaică, Caroline, şi se implică în diferite afaceri cu produse electronice. Ştiind că nu se va mai putea întoarce niciodată în România, Viorel decide să îşi aducă în Australia familia rămasă în Bucureşti – părinţii, fraţii şi surorile. Între timp află că tatăl său a decedat în urma unui eveniment tragic, fapt care l-a afectat sufleteşte mulţi ani.>>>>>

De CLB

VOCEA ISTORIEI-Valeria Bălescu:,,Veşnică cinstire eroilor neamului românesc”

Poetul Sorin Cerin – recită din creaţiile propriiAnul acesta se împlinesc 90 de ani de la legiferarea tradiţiei româneşti de cinstire a eroismului românesc, prin semnarea la 12 septembrie 1919, de către regale Ferdinand I, a Decretului-Lege nr. 4106, prin care se recunoştea calitatea de „persoană  morală” a Societăţii Mormintele eroilor căzuţi în război.

Conducerea Societăţii se realiza prin Adunarea generală şi Comitetul Central. Comitetul îşi avea sediul în Bucureşti, iar ca organe de conducere în ţară avea comitetele regionale, judeţene şi comunale, care lucrau într-o unitate de gândire şi acţiune prin Statutul şi Regulamentul Societăţii, şi prin diferite dispoziţiuni ulterioare hotârâte de Ministerul de Război, sub a cărui direcţiune lucra această Societate etc.9. Cristian Neagu – poet, eseist, critic literar

Din Comitetul Central al Societăţii făceau parte importante personalităţi ale ţării: regina Maria — preşedintă de onoare, cinci doamne — soţii ale unor generali în viaţă sau cazuţi în război, I.P.S. Mitropolitul Primat — în calitate de preşedinte activ al Comitetului, miniştrii de: război, interne, domenii, culte, lucrări publice, ministrul muncii Public prezent la manifestareşi ocrotirii sociale, şeful de Stat Major al Armatei, comandantul Corpului Jandarmeriei Rurale, comandantul Corpului Grănicerilor, secretarul general al Ministerului de Război, un profesor universitar desemnat de colegii săi (v. Statutul cap. VII, art. 42). Activitatea desfăşurată de Societate în slujba eroilor neamului era complexă, presupunând respectarea unor Instrucţiuni stabilite cu minuţiozitate prin Statutul la care am făcut referire, şi întărite, apoi, prin Legea Pentru cinstirea eroilor căzuţi, din 24 august 1920.>>>>

De CLB

JURNAL SENTIMENTAL-Elisabeta IOSIF:,,Litoralul românesc”

Oricât aş dori să fiu realistă, când mă aflu la Marea cea mare şi îi văd înfăţişarea sclipitoare, jucăuşă, în adâncuri albăstrui sau verzui, arzând  stăpânită de astrul zilei, încep să devin sentimentală. E un fior ce mi-l oferă acest izvor de viaţă cu puteri regeneratoare, dar şi o teamă ce mă încearcă la vederea semnelor sale, uneori sumbre, care vorbesc cu mii de ochi.litoral 2

Acest lucru îmi aminteşte de un simbol, ce face parte dintr-o temă iniţiatică: “îmbăierea în izvorul nemuririi”. Aşa îmi  apare Marea Neagra, ca o matcă dătătoare de viaţă. Ca în legendele despre Alexandru, cel care pleacă în căutarea izvorului vieţii însoţit de Andras, bucătarul său. Într-o zi, pe când acesta spăla un peşte sărat la un izvor, peştele a înviat şi Andras a găsit şi el, nemurirea.

Iar Marea ne dă acest sentiment al revigorării, al reînvierii. Aici ne putem reface forţele. Totul e să fim în faţa ei, să-i îmbrăţişăm imensitatea cu privirea, până la orizontul uneori în flăcările răsăritului, să-i exploatăm binefacerile şi să o adorăm precum Dante, descriind “roua alunecând în marea scânteietoare”.

Picture 044O şansa de a urmări toate aceste imagini, ca un remember, susţinute de noile elemente ce aduc relaxare şi confort Litoralului Mării Negre, ne-au oferit-o în cele două zile de “infotour”, Federaţia Patronatelor din Turism, iniţiatorul acestei idei şi în acelaşi timp organizator principal, alături de Ministerul Turismului şi Chistian Tour.

Mergând de la Nord  la Sud, de-a lungul Litoralului românesc, urmărind sloganul “relaxare şi confort”, mi-am format  câteva  păreri, unele chiar de-a lungul unei perioade de câţiva ani, venind constant pe Litoral, beneficiind de miraculoasele tratamente de la Eforie Nord.>>>>

De CLB

ESEU-Al. Florin ŢENE:,,Criticul de poezie, un parazit al sentimentului uman?”

Al Florin Tene noua

LA MULŢI ANI, AL. FLORIN ŢENE ! (Redacţia -13 iunie 2009)

În general criticul de poezie a fost interesat de modul în care poetul este influenţat de mediu şi societate, dar şi de imaginile a tot cuprinzătoare care influenţează printr-un rol mediator textul,societatea şi iubitorul de poezie.

O nouă critică a poeziei determină în poezie structuri diacronice şi de respingere din partea poeţilor, cu toate că unii exegeţi evidenţiază acest fapt ca o determinare avantajoasă între cele două domenii. Critica reprezintă în general judecătorul şi cenzorul care alege ce este bun de ce ce este rău, dar se pune întrebarea cine alege critica bună, obiectivă de cea rea şi subiectivă? Cine îi dă dreptul unui critic să dea verdicte, când istoria literaturii ne dovedeşte că s-au făcut multe greşeli în acest domeniu?

O critică a poeziei implică mai multe direcţii:valorizarea eului, lucru cel poate face doar, eventual, un psiholog; o interpretare a efectului asupra cititorului de către poezie; o taxonomizare a tipologiei individului; o analiză a postulatului că prin poezie se exprimă fiinţa umană; o receptare a poeziei ca drept capacitate de vibraţie a societăţii prin trăirile poetului, ci nu ai te înrobi, diferenţiind sensurile dintre kairos şi kronos. Primul element se referă la anularea timpului liniar şi uniform, şi evidenţiază înţelegerea timpului poetic, totodată efemer ,dar şi trainic.

Poezia,inclusiv critica ei, îşi justifică existenţa în demersul pentru organizarea,  structurarea psihicului omului şi a lumii lui, şi în special excelează în caracteristica ei de a deţine un sistem de reguli semiotice pentru interpretarea, includerea experienţei umane într-o construcţie lexicală, ce exprimă o realitate, dar nu este realitate,însă este mai reală decît percepţia acesteia de către om.>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Octavian D. CURPAŞ:,,Funiile dragostei”

FUNIILE DRAGOSTEI SEMAN-FURIILE DRAGOSTEI-wb

PROZĂ LIRICĂ DESPRE STAREA DE A FI ŞI DE A IUBI

În 1970, regizorul american Arthur Hiller câştiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, „Love story”. Ecranizarea sa după cartea lui Erich Segal, avându-i în rolurile principale pe Ali McGraw şi Ryan O’Nael, prezintă povestea de dragoste a doi tineri, studenţi, ce se căsătoresc şi au parte de o fericire de scurtă durată (tot încercând să aibă copii, vor descoperi că ea suferă de o boală incurabilă). Dramă, lacrimi, suferinţă, un  tagline celebru –  „love means never having to say you’re sorry” – şi o coloană sonoră de neuitat, aceasta ar fi în câteva cuvinte istoria filmului.

Un love story oarecum similar ne propune şi Ligia Seman în cea mai populară carte a ei, „Funiile dragostei”, tiparită la editura Cetate Deva, în anul 2008, care impresionează prin aceeaşi reluare a clasicei poveşti de iubire frântă înainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. În creaţiile sale, „Funiile dragostei”, „Handicapul conştiinţei”, „Tragedie şi triumf” şi „Domnind peste împrejurările vieţii”, autoarea impresionează prin capacitatea de a ne oferi o abordare practică a vieţii, ideală de altfel, dacă ne gândim că în acest mod ni se transmit adevăruri de mare actualitate. Concepută sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, relatarea de faţă este pătrunzatoare şi convingătoare, abundenta în conversaţii dinamice, vii, interesante. Eroii sunt prezentaţi obiectiv şi numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora.

„Funiile dragostei” debutează cu un eveniment fericit, Balul bobocilor din centrul universitar din oraşul T., ocazie de a-i strânge laolaltă pe cei de care depinde mersul lucrurilor în carte.>>>>

De CLB

ESEU-Elisabeta Iosif:,,Focul vieţii şi anul 2012″

Simboluri, semne, mituriElisabeta Iosif 3

Fiecare dintre noi foloseşte zilnic cuvinte simbol, fără să ştie sau fără să analizeze un anume mod de exprimare.

Să încercăm să pornim de la etimologia cuvântului “simbol”, ce vine din greacă şi înseamnă “împreună”. Aşadar, ce gândim noi împreună (pe planul ideilor) ca sa putem crea acel element de legătură, încărcat de “meditaţie şi analogie”!?

Să ne gândim la simbolul focului, de pilda, un element folosit in diverse momente ale anului.

In luna iunie, focul are o importantă încărcătură , cu valenţe multiple in ziua de Sânziene. De aceea am considerat focul, în timpul SOLSTIŢIULUI DE VARĂ, un liant în ritualurile zilei de 24 iunie, o sărbătorire a verii, încununată de farmecul unei zile fascinante: SÂNZIENELE.Sanziene

*     *    *

“Omul este foc, spune Sfântul Martin; legea omului asemenea legii oricărui foc este de a dizolva şi de a se uni cu izvorul de care este despărţit”.

În toate întreprinderile noastre zilnice ne întoarcem la izvoare, la natura cu  binefacerile ei, de care am cam uitat. De fapt, în acest context dorim să  demonstrăm  natura focului, simbolurile sale. Ca să înţelegem mai bine DSCF421222importanţa ritualurilor.

Încă de la descoperirea sa, focul a însoţit omul şi constituie un element necesar nu numai în gospodărie. El e mai mult. A devenit un simbol din vremuri străvechi.

E  unul dintre cele patru elemente esenţiale ale vieţii, focul atât de necesar alături de apă, pământ, aer.>>>>

De CLB

AFORISME-Sorin Cerin:,,Aforisme despre FERICIRE”

– Fericirea ochilor se supune numai  pleoapelor ce o pot închide.Sorin Cerin flip

– Fericirea vieţii constă în uitarea de tine însuţi.

– Fericirea se evaporă  prima în seceta vieţii.

– Fericirea pierde mereu trenul clipelor în gara deşertăciunii acestei lumi.

– Niciodată nu vei vedea Fericirea îmbrăcată cu prost gust oricât de proaste ar fi gusturile tale în materie de modă sentimentală.

– Fericirea  este suferinţă la preţ de chilipir.

– Fericirea va alerga mereu mai repede şi decât  orizontul palmelor tale bătătorite de suferinţe.

– Ştie cineva în această lume ce preţ are fericirea în faţa morţii?

– Dincolo de fericire  vă aştepta mereu o suferinţă.

– Nesăbuinţa este hrana  de regim a Destinului,precum cumpătarea desfrâul acestuia,însă fericirea este esenţa Destinului de a fi.

– Femeia a devenit poarta spre paradis când Dumnezeu  a înţeles infinitul ştiind că poate fi şi fericire în existenţă.

– Fericirea acestei lumi este esenţa absurdului.>>>>

De CLB

PROZA-Emil Bucureşteanu:,,Student în filosofie”

Student in filosofieDragoste făr’ de prihană

Din volumul „Student în filozofie – pagini de dragoste”

Frunză de mesteacăn, alba mea iubire

Te-am crezut secundă, m-ai prins pe vecie.

Coborâră din acelaşi tramvai, 14, la Mătăsari, fără să se vadă. Emil o recunoscu. O privea din urmă şi o redescoperea. Picioarele mici călcau mers regulat şi elegant. Sub rochia de stofă şoldurile îi jucau discret, în ritmul paşilor mărunţi.

− Elena!

− Emil!!! Tu, aici? Nu trebuia să fii la Cluj? Ce cauţi la Bucureşti?

− Capitala a fost preferinţa mea dintotdeauna, minţi el.

− Ce urmezi?

− Filosofia. Şi-i  povesti cum a fost recrutat fără să-i spună că de fapt el a venit pentru ea.

Cu un an trăit deja în Capitală, Elena avu posibilitatea să cunoască câteva din frumuseţile marelui oraş. Îl invită la o plimbare. Plimbarea se transformă în plimbări.

Cine a stat în  Bucureşti ştie că pentru a-l cunoaşte îţi trebuie ani. Pentru Emil şi Elena nu numai timpul se comprimă ci şi spaţiul. Bucureştiul, ştie oricine că nu trebuie numai văzut ci şi trăit pentru a-l cunoaşte. Cu Elena, Emil  vedea Capitala cu ochii ei, ce voia ea, ce trăise ea.>>>>

De CLB

POEZIE-Cristian Neagu:,,Doina Cozac(Donia)”

Se scaldă Luna în valuri cobaltineClip_5

Şi vagabond m-aştern pe străzi pustii,

La şoapta chemătoare către tine

Accept încărunţite nebunii,

Uşa ta îmi e deschisă larg

Iar patima iubirii devine bun comun

Lăsând afară, dincolo de prag,

Tot ce mă consumă şi nu pot să-ţi spun.

Hotărâm să alergăm în noapte

Năluci,  sub cornul de Lună,

Dându-ne discret vârsta, la spate,

Lăsând adolescenţa să ne recompună.

În ritm de Samba surâdem fericiţi

Pe-alei de parc, dansăm, mirăm priviri

La cei ce trec pe lângă noi cuminţi,

Şi-aplaudă a noastre unduiri.

Doinim apoi, „bădiţă” şi „mândruţă”

În aluzii cu reciprocitate

Şi tot aşa, ne pierdem pe-o străduţă

Înlănţuiţi cu Lună, şi cu noapte.>>>>

De CLB

POEZIE-Cezarina Adamescu: ,,Spre închinare” (versuri spirituale)

SPRE ÎNCHINARECezarina Adamescu 1

Cuvintele mele toate

Mâinilor tale-nchinate

.

Cuvinte vindecătoare

.                                  Mâinilor spre închinare

Degetelor tale cuminţi

.                                  Muiate în lacrimi de sfinţi

Degetelor arătătoare

.                                  Spre rana ce doare

Le aduc drept ofrandă

.                                  Mir şi lavandă

Rouă de crin

Pe suflet. Amin!

………………….

CÂNTECUL UMBREI

Muiată-n cuvântClip_4

Umbra-ntr-o casă de vânt

.

Muiată în soare

Umbra strălucitoare

.

Muşc din ea

Haină şi rea

.

Muşcă din mine

Până mă spală de vine

.

O halcă de umbră curată

Mă spală de pată

.

Mă zbat să apuc

Măcar un coltuc

.

O mână de tină

S-o scald în lumină….>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Regăsire la vămi”

Regăsire la vămiClip

Ce aş deveni

Dacă într-o zi aş ajunge

Într-un loc îndepărtat

Atât de îndepărtat

Încât să nu aibă nume?

.

Foamea mea de cer

Zămislită în pântecul

Magnei Mater

Ce-mi zdrobea cândva

Micile izbânzi copilăreşti

Cum s-ar numi

Sub ploaia asta de mirări

Fireşti

Când singură

Mult prea singură

Rătăcesc pe ale lumii cărări?>>>>

De CLB

ECOURI-Cetatea lui Bucur nr.3, impresii ale cititorilor

LUCIAN MARINA noua

Lucian Marina- NOVI SAD :

“Să fii binecuvantată  ‘Cetatea lui Bucur’. La anul şi la mulţi ani! …Onoraţi redactori,iubiţi cititori şi dragi prieteni, să urăm noului născut ”La mulţi ani” şi mă bucur că, din faşă l-am cunoscut!

–––––––––

CEZARINA ADAMESCU cezarina adamescu 8

…”La ceas de lumină,în freamătul lumii a apărut o noua zidire: CETATEA LUI BUCUR, neasemuită.Merită să dăinuie…Ca o casă infinită, în care sunt chemaţi iubitorii de absolut, care încă mai beau absint din coarne de bour sau din pocalele de lut ale regilor….O echipă de profesionişti …prin care mitul cetăţii reînvie. Un prunc de lumină, care ne invită să-l îmbrăţişăm cu iubire…

–––––––––-adrian-botez.thumbnail

ADRIAN BOTEZ

“Felicitări pentru curaj şi iniţiativă.Vă felicit şi pentru curajul”de a vă naşte” în această lume, ca noi argonauţi ai culturii”.

–––––––––-

ELENA BUICĂ- CanadaElena Buica

“Mulţumiri, pt. Că ne daţi prilejul să ne putem bucura de intreaga afecţiune a cititorilor. Astfel şi noi sa le-o întoarcem inzecit.Vă multumesc şi vă felicit pentru această reuşită, numită atât de frumos şi de sugestiv “Cetatea lui Bucur”.

––––––––––

EMIL BUCURESTEANU

EMIL BUCURESTEANU

“Noi succese pentru Cetatea lui Bucur şi dacă se poate deschideţi-ne porţile”.

–––––––––-

EMILIA BUCUREmilia Bucur

Mi-a atras atenţia multitudinea numelor promovate în paginile revistei, unele dintre ele cunoscute. Nume româneşti ale celor care trăiesc înafara graniţelor ţării, ca şi pleiada scriitorilor din ţară.Succes.”

–––––––––

>>>>

De CLB

DEBUT-Corina Ciuraş:,,Poezii”

Scara magicăcorina-ciuras.thumbnail

Scara cu treptele inimii mele

Urcă spirală prin valul de mare

Spre soare, spre flori şi spre stele !

Lumina curând se topeşte în noapte

Iar glasul iubirii se îmbie în şoapte :

„Aşa să rămânem, copii nebunatici

Urcând tot mai sus, uitând de pământ!

Din soare, din flori şi din stele

Veşmânt să ne ţesem cu iţele viselor

Împlinite prin veacuri rebele!”

Scara cu treptele inimii mele,

E rodnică de atâta soare, de flori şi de stele!>>>>

De CLB

ESEU-Elena Buică:,,Puterea exemplului”

elena_buicaDintr-un adânc respect şi o deosebită admiraţie pentru OMUL de aleasa omenie şi  mentorul multor scriitori printre care mă număr şi eu, mult regretatul Dr. Artur Silvestri, luasem hotărârea să-mi însuşesc cât mai bine de la el lecţia blândeţii răbdătoare, a toleranţei în faţa a tot ce-mi este potrivnic, a iubirii pentru semenii mei,  a gândurilor neprihănite ca pe vremea purităţii copilăriei, să mă ridic la puterea înţelepciunii de a privi lumea aşa cum este, să am  puterea de a ierta pe cei care trec agresiv prin viaţa mea, să iubesc cu toată fiinţa mea frumosul şi să mă ascund din faţa urâtului.

Aflându-mă în amurgul vieţii, nu de puţine ori am gândit astfel în lungul şir al anilor trăiţi cu suişurile şi coborâşurile date nouă de purtat de-a lungul vieţii, dar acum, iată că s-a ivit CINEVA care a dat o nouă strălucire gândurilor ce dădeau semne de oboseală şi a dat un  nou impuls de viaţă, ce mi-a stat în sprijin, chiar şi dincolo de hotarele ce despart cele două lumi.

Reîmprospătându-mi gândurile şi voinţa,  ţinându-mă cât mai aproape de modelul ce se strecurase în mine aproape pe neştiute, repetându-mi mereu că se poate trăi frumos, m-am simţit  mai tare în cuget şi în simţire, dar când am întâlnit URÂTUL în forma lui cea mai deplin înfăptuită, mi s-a părut că mă paşte o întoarcere de la aceste valori. Nişte fapte reprobabile erau gata să  mă tragă de partea cealaltă. Nu atât paguba materială, deşi considerabilă, căci dispariţia cutiei cu toate bijuteriile de aur ale familiei, unele moştenire din strămoşi,  şi nu puţine la număr, nu este uşor de suportat, dar mai ales faptul că acest gest, cade ca o grea povară  asupra rudelor de sânge, neam foarte apropiat, cărora le pusesem la dispoziţie şi casă şi serviciile noastre şi ajutorul material şi moral pentru adaptarea în noua ţară în care s-au strămutat, dar mai ales  pentru căldura sufletească cu care i-am  învăluit.>>>>

De CLB

PROZA-Elena Armenescu:,,Destinul călătorului”

elena-armenescu.thumbnail

Deşertăciune a deşertăciunilor, toate sunt  deşertăciuni! (Ecleziastul cap I-2)

Pe bună dreptate, afirmaţia din Ecleziast a cutremurat toate generaţiile prin adevărul care-l conţine: „deşertăciune a deşertăciunilor, totul e deşertăciune şi vânare de vânt!”

Masa pe care scriu, ieri a fost un copac falnic. Mâine va fi cenuşă…

Din mugetul taurului care m-a speriat alaltăieri pe izlaz, azi am auzit doar sunetele zdrângului şi pocnetele biciului făcute din pielea lui. Mâine şi ele vor fi pulbere sau cenuşă… se spune într-o frumoasă lecţie indiană de înţelepciune. Toţi am venit aici, pe Pământ,  pentru o scurtă perioadă.

Azi este o zi aspră, geroasă, cu vânt ascuţit de decembrie. Zorile s-au lăsat îndelung aşteptate. Perdeaua de nori nu vrea să se retragă şi cerul rămâne în continuare întunecat. Obiectele din cameră, din jur, care stau cuminţi pe locurile lor, învăluite în gri, par mai triste ca de obicei. Aşteaptă cu siguranţă lumina triumfătoare a soarelui care să  pătrundă rând pe rând până la ele, să le înveselească, iar tremorul, dansul razelor, pe suprafaţa lor, să le aducă aminte de vremea când erau însufleţite. Mă uit în jurul meu plimbându-mi privirea încet de la un colţ la altul al camerei. Biblioteca şi cărţile au fost cândva copaci – stejari! Ce falnici şi mândri fremătau ei în codru, fără să se îndoaie- canapeaua provine din bradul de lângă izvor, iar pânza de in care o acoperă a fost parte dintr-un lan unduios în adierea vântului la poalele dealului, pe panta lui însorită. Perdeaua albă cu modele florale este sintetică.>>>>

De CLB

POEZIE: Aurel Anghel

Cântă peştii sub apeaurel anghel

Plopii puşi la rând tremură clipa

Din cer cad cuvinte şi pier

O pasăre de Dunăre întinde aripa

Peste pământul cuprins de mister.

Culeg cuvintele frunze căzute

Simt tremurul lor de fecioară

Frânturi de iubiri neştiute

Vestesc sfârşitul de vară.

Tremură vârfurile pădurii de plopi

Peştii cântă sub ape

Vara adună în snopi

Zilele din urmă,

e toamna pe-aproape. >>>>

De CLB

POEZIE-Adrian Botez:,,In memoriam Constantin Ghiniţă”

adrian-botez.thumbnailC Ghinita1

………………………….

………………………….

………………………….

CARAVAGGIO

lui Tică Ghiniţă, in memoriam…

am venit la el – mult după ce m-aşteptase

Fratele meu cel Bun: l-am aflat

liniştit – întins între florile umbrei

cu ochii închişi – a sumbră veghere

de sine…

.

îl cuprinsese – deja

gerul pământului

.

m-am aplecat spre fruntea lui

să-i dau ultima sărutare: deja

îmi degerau buzele – cu sălbatic

incendiu – gonite din Poarta Cetăţii

.

viscol şi înţepenire-a

peceţilor vorbei

.

şi-atunci pe dată  – el – larg – şi-a deschis

spre mine – tulburi

otrăviţi de funesta – irepresibila chemare

amândoi ochii>>>>

De CLB

DEBUT-Corina Ciuraş:,,Aventura Umbrelei înflorate”

Cu toate previziunile meteorologilor, legate de o toamnă lungă şi deosebit de caldă, totuşi ploaia făcea legea în oraş. Stropii reci şi foarte grăbiţi, coborau ca nişte trupe aeropurtate peste trecătorii zgribuliţi, nerăbdători să ajungă acasă după o zi de muncă. corina-ciuras.thumbnail

Era septembrie… marţi, cu adevărat o zi plină de semne confuze, puţină tristeţe dar şi o adiere de speranţă pentru Umbrela înflorată. Poate o să spuneţi că totul pare ceva…deplasat, chiar ciudat. Nu e aşa nici pe departe ! Umbrela înflorată chiar dorea să îşi etaleze bucuria curcubeului, spera într-o aventură în hora ploii de septembrie.

– Ce aud ? îşi zise ea. Să fie oare chiar telefonul salvator?! Off! Răspunde, răspunde, nu mai sta ca o plantă medicinală! Aşa obişnuia să-I spună stăpânei sale, care…nu avea cum să-i înţeleagă vorbirea.

– Cum?! Ce aud?! Lasă aiurelile cu oboseala după o zi de muncă, cu ora nepotrivită şi alea, alea! Spune-I că accepţi! Umbrela înflorată simţea că nu mai încape de nerăbdare în plăsuţa care-I servea drept husă.

– Maxim! Aşa te vreau! Exclamaţia venea ca urmare a răspunsului pozitiv al stăpânei. După mult timp acceptase invitaţia la o plimbare. Prin ploaie, evident. Pe centru, exact aşa cum îşi dorea Umbrela înflorată de multă vreme.

Stăpâna se urni destul de anevoios, dar apoi, în mare grabă, se împodobi cu o boare fină de parfum. Ceasul era deja puţin trecut peste minutele hotărâte, telefonul sună, iar stăpâna încerca să-şi mai adune zulufii rebeli. Gata! A reuşit şi a răspuns! O luă pe draga Umbrelă înflorată, dar şi telefonul, apoi iute ca vântul şi ca gândul ieşi din casă.>>>>

De CLB