NUMĂRUL 5 – IULIE 2009

EDITORIAL-Elisabeta Iosif:,,Luna lui Cuptor”

Dacă iulie este o lună considerată bogată prin roadele pământului, care “dau în copt”, ar trebui să ne gândim şi la un timp al vacanţelor în zone mai răcoroase.

Iar dacă cititorii revistei noastre, “Cetatea lui Bucur” vor căuta şi locuri tradiţionale, cu manifestări populare împământenite, cu atât mai bine.

Aşteptăm impresii, reportaje “din luna fructelor”, revărsate din “Cornul Zeiţei Fecundităţii” sau încrustate în cupele de la “Banchetul Zeilor”, expresie a aspiraţiei spre nemurire.

Pentru început, vă invit pe meleaguri maramureşene. În aşezarea de pe malul Mureşului, Brâncoveneşti, se desfăşoară un “Târg de Cireşe”, pretext pentru populaţia din satele cu nume melodice: Luerin, Voevodeni, Iernei…să transforme totul într-o manifestare a portului, cântecelor şi dansului popular transilvănean, în pasul ce imită mersul ţanţos al păunilor sau în “învârtite” cu eleganţa piruetelor fetelor din zonele învecinate, Bistriţa – Năsăud şi Harghita. Astfel, renumitele ansambluri, cu numeroase trofee în ţara şi peste hotare, transformă satul Brâncoveneşti, de pe Mureş, ce deţine şi  un Castel baroc, înconjurat de cinci turnuri,  cu prilejul sărbătorii recoltelor , într-un punct de atracţie.

Într-o altă zonă a ţării, în renumita staţiune Slănic – Moldova, se polarizează creatorii de teatru folcloric şi de artă populară, măşti, covoare cu motive florale şi costume tradiţionale. În peisajul fascinant, aflat între măgurile Pufului, Dorului şi Cerbului se desfăşoară “Festivalul Slănicului”,  măreţia muntelui devenind fundal pentru alaiul sărbătoresc în port popular, un carnaval ce are loc pe parcursul unei săptămâni.

Tot în a treia săptămână a lunii iulie are loc şi în legendara Ţară a Moţilor o manifestare anuală, “Târgul de fete”. Pe platoul culmii muntoase de la izvoarele Arieşului Mic se adună invitaţii cu o seară înainte. Mai întâi la poalele Muntelui Găina, unde se povesteşte, la lumina torţelor de cetină, legenda “Găina cu ouăle de aur” se încing petreceri până în zori, când cetele urcă cu lăutarii spre culmi, luminând satele Câmpeni, Avram Iancu, Vaşcău şi Bulzeşti, satele răsunând la chemarea tulnicelor.>>>>

INFORMAŢII, NOUTĂŢI-Georgeta RESTEMAN – Tabăra de creaţie literară şi artistică de la Săcuieu-Vlădeasa (Munţii Apuseni)

Zămislită la poalele Carpaţilor de Apus, sub măgurile pline de dor ale masivului Vlădeasa, de când mă ştiu m-am simţit atrasă de-aceste locuri binecuvântate, care au acţionat ca un magnet asupra sufletului meu… Copilăria minunată ce-am petrecut-o în toată splendoarea şi curăţimea satului natal, verile parfumate de mireasma fânului cosit şi îmbrăţişarea codrilor sub cel mai frumos cer senin din câte am văzut vreodată, sau iernile cu zăpada imaculată în care înotam pâna la brâu, fără a simţi vreodata frigul, sunt amintiri vii care vor face parte întotdeauna din viaţa mea…

Acolo am deschis ochii către lume, acolo am desluşit taina literelor si-a cifrelor şi am învăţat că pentru a putea străbate sinuosul drum al vieţii trebuie să fii cinstit, sa fii drept, să iti iubeşti obârşia şi să respecţi valorile materiale şi spirituale ale neamului nostru… şi câte si mai câte n-am învăţat în mijlocul acelor oameni minunaţi şi cărora şi astăzi, cu plecăciune  şi recunostinţă, le mulţumesc pentru ca există…

Săcuieu – un sătuc autentic de munte, la 72 de km de capitala legendarului Ardeal – Cluj-Napoca şi 22 de km faţa de cel mai apropiat oraş, Huedin, este aşezat într-o minunată zonă montană, la o altitudine medie de 700 m şi  mărginit de frumoase dealuri şi piscuri semeţe răsfirate la poalele muntelui Vlădeasa, ale cărui culmi ce se înalţă între 1200 şi 1700m, aduc jertfă altarului străbun până la cota 1836 m, de unde poţi cuprinde cu mintea şi sufletul întreaga panoramă a unor frumuseţi nebănuite, în îmbrăţişarea măgurilor Ţicleului, Runcurilor, Cărmazanului cu dealul Benţii şi Dealul Oarzelor. >>>>

ESEU-Elena Armenescu:,,Ceahlăul şi hierofania”

Cred că nu există un iniţiat în ţara aceasta – şi Artur Silvestri era unul dintre ei – care să nu ştie câteva lucruri esenţiale, pe care le voi cita, fie spre reamintire, fie spre informarea celor tineri.

Din timpuri imemoriale, datorită acelui impuls sacru al omului dintotdeauna de a se apropia de Forţa Cerească, de divinitate, având rămasă în el o sămânţă de gând că ar fi fost poate adus de undeva din Cerul tăcut şi misterios, unde trebuie să se întoarcă, el Omul a fost atras de marile înălţimi, închipuindu-şi poate că se apropie astfel şi fizic de acel Zeu Necunoscut, fascinant, care are Putere discreţionară, pe care-l invocă, îi oferă ofrade  şi căruia i se închină.

Pe munţi a construit locuri de închinăciune, temple şi altare ori adevărate cetăţi sacre ( Machu- Picchu, cosiderat oraş ceremonial în Peru –  descoperit în 1911 de arheologul Hiram Bingham)

Acolo unde  nu au avut munţi înalţi, oamenii au încercat să construiască Turnuri (de pildă Turnul Babel) ori Piramide ( Egipt) să se poată apropia de divinitate, spre cer. Atunci când astfel de locuri mai erau ( şi continuă să fie!) însoţite şi de „semne cereşti” pe care noi acum le numim fenomene naturale, graţie înmulţirii cunoştinţelor din domeniul fizicii în special, ele exercitau o influienţă cotropitoare asupra psihicului lor, îndemnându-i să identifice Calea spre Dumnezeu cu traiectoriile indicate de jocul sacrei lumini.

Credinţa într-un zeu celest şi apropierea de acesta prin urcarea rituală a munţilor a determinat plasarea principalelor temple ale dacilor pe vârful muntelui, aşa cum este cazul la Grădistea Muncelului, Sarmisegetusa, renumit centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe temple construite din piatră dură de andezit, care a înfruntat  timpul de peste două milenii până la noi, vârful Omul din Bucegi.ori cetatile dacice din Voineşti ( Judeţul Covasna), sau cea din Bâtca Doamnei (Judeţul Neamţ) ş.a>>>>

ESEU-Ioana Stuparu:,,Ruga de pe muntele Ceahlău”

Nemărginită iubire! Două cuvinte ce definesc sentimentul purtat de doamna Mariana Brăescu Silvestri, pentru omul cu care şi-a împletit 25 de ani de căsnicie, Omul între oameni – ARTUR SILVESTRI – care la vârsta de 55 de ani, în zi de Mare Praznic al Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie 2008), şi-a răsfirat aripile şi a zburat la Cer, singur, precum singur venise pe pământ.

De atunci s-au scurs şase luni. Câte lacrimi au curs?! Oare, se vor putea măsura vreodată? Şi câtă muncă! Mai ales, câte proiecte au fost puse la cale pentru cinstirea memoriei scriitorului, istoricului, filozofului Artur Silvestri! Deşi răvăşită sufleteşte după pierderea omului drag, doamna Mariana Brăescu Silvestri se pare că doar pentru neuitarea soţului ei trăieşte. Tărie găseşte în bunătatea Lui Dumnezeu.

In penultimă zi de Florar (30 mai 2009), a fost rânduită comemorarea a şase luni de la trecerea în nefiinţă a Domnului Artur Silvestri, cel ce numai cu câţiva ani în urmă pornise la drum cu un proiect mare şi măreţ totodată, unic, fiindcă în jurul lui avea să adune o mare masă de oameni de pe toată suprafaţa pământului:  Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP). Slujba de pomenire a fost  săvârşită cât mai aproape de Cer, pe Muntele Geahlău, în localitatea Ceahlău, judeţul Nemţ, la casa pe care, cu puţin timp în urmă, din pură întâmplare, familia Mariana şi Artur Sivestri o cumpăraseră. Dorinţa doamnei Mariana Brăescu Silvestri a fost ca şi această comemorare să fie însemnată cu evenimente de  importanţă spirituală şi culturală, iar printre participanţi să se afle scriitori, istorici, critici literari şi alte persoane iubitoare de cultură, mai ales cei ce l-au iubit şi preţuit pe Artur Silvestri. Au fost prezente trup şi suflet persoane sosite de pe întreg cuprinsul ţării, printre care: Sabin Bodea, Cezarina Adamescu, Nae Georgescu, Doina Georgescu, Florentin Popescu, Geo Călugăru, Elisabeta Iosif, Elena Armenescu, Aurel Anghel, Alexandru Stănciulescu Bârda, Lucia Olaru Nenati, Dumitru Olaru, Cleopatra Lorinţiu, Bernard Lorinţiu, Nastasia Maniu, Cătălin Bordeianu, Valentin Ciucă, Theodor Râpan, Carmen Preda, Elvira Irsai, Maria Vaida, Mugur Kreiss, Maria Anghel, Rodica Avram, Tudor Stoica şi mulţi alţii, dar şi persoane sosite de peste mări şi ţări, spre exemplu Elena Buică din Canada.>>>>

INTERVIU-Menuţ Maximinian:„Critica literară dă contactul cu opera ca lucru înfăptuit…”

INTERVIU CU SCRIITORUL AL. FLORIN ŢENE PREŞEDINTELE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

– Domnule Al. Florin Ţene cunoscând faptul că dumneavoastră aţi debutat cu poezie la vârsta de 18 ani în revista clujeană TRIBUNA, îmi permit să vă întreb, cât din viaţa omului este poezie?

Al. Florin Ţene – În luna mai se împlinesc 50 de ani de la debutul meu cu poezia Eu m-am născut când… De atunci tot scriu şi public. Având în vedere că omul prin construcţia sa psihică este o fire contemplativă şi imaginativă, că din cele mai vechi timpuri el a creeat mitul Edenului/Paradisului/Raiului, cu accepţiunea lor mitic-terestră, creştin-celestă sau secundă (apartenenţa dublă a omului la profan şi la sacru prin dualismul, cum zice Ion Popescu Brădiceni, caracteristic materiei spirit), viaţa omului e plină de poezie. Finalmente Poezia a demarat pe teren magico-mitic, s-a dezvoltat ca idee sau ca viziune religioasă şi culminează ca idee sau viziune filosofică-utopică şi, după aceea, social-politică. Poezie este ducerea la grădiniţă a copilului, plimbarea cu familia în parc, cu prietena şi prietenii, întoarcerea acasă cu un buchet de flori, pescuitul pe marginea unei ape, privirea unui tablou, etc. Poezia îşi dezvăluie existenţa şi menirea în viaţa socială a omului, este inventarierea idealităţilor, iar poetul nu face decât, prin inspiraţie,transpiraţie şi talent să o aducă  în semiotic, în paradisul cuvintelor. Poezia nu este numai muzică şi nici numai o suită de imagini. Nu este însă nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este o suită muzicală de gânduri emoţionale.

– Cât din viaţa dumneavoastră este scris?

Al. Florin Ţene – De când am început să scriu poezie, de la vârsta de 14 ani, visând pe malul râului Olt sau pe Dealul Viilor drăgăşenene, citesc şi scriu. De pe atunci scrisul a devenit pentru mine o profesie. În acest context am îndrumat şi pe alţii să abordeze frumoasa îndelednicire. >>>>

POEZIE-Cristian NEAGU:,,Durerea de tine”

Am obosit de-atâtea întâmplări

Iar calea vieţii mi s-a-ngustat prea mult,

Coexistând în replici şi ample remuşcări

De tot ce-am fost, cum astăzi nu mai sunt.

.

Odaia mi-i strâmtă iar versul mă doare,

Încerc să m-adun spre a fi total;

Prin fereastră însă, tânjind după soare,

Văd mugur târziu ce moare pe ram.

.

Mă văd pe mine întârziat, sosit

Când tocmai tu plecai, şi-abia te-am atins…

De gât, o gheară mă strânge cumplit

Printre secate  lacrimi… în sufletul ucis.

.

Biciuie ploaia-n şuierat de vânt

Fereastra, prin care îmi cer adăpost

Gânduri cu tine, gânduri de demult,

Doamne, şi ce plouă, peste tot ce-a fost!

.

Aş vrea să-mi vii furtună cu fulgere în mâini

Cu stele-n priviri, şi trup de vânt,

Cu sâni de nor, tulburător de plini,

Ca să mă dai pieirii nocturnului sărut.>>>>

ESEU-Al. Florin ŢENE:,,Metafora ca ritm al gâdirii poetice”

Poezia este „timpul” izvorât din spaţiul unui impuls ritmic de existenţă. În acelaşi moment este un loc al metaforei. Fiindcă, în aceste condiţii, metafora caracterizează gândirea poetică, fiind fundamentul acesteia. Câmpul magnetic creeat de metaforă are propietatea de a coordona semnificaţiile. Astfel, prin metaforă se realizează inspiraţia poetică ca expresie a gândirii. Poeţii de mare anvergură au intuiţia de a organiza metaforele într-un sistem, creând o profundă gândire poetică, cu un bogat fond metaforic. Când abordăm universul unei opere poetice, scriem de fapt despre forţa cu care poetul a ştiut să-şi construiască paleta sa de înţelesuri, subînţelesuri înglobate într-un sistem de semnificaţii, de specificitatea sa, deci despre metafora sa.

Esenţa filozofică, la unii poeţi profunzi, se află în câmpul metaforic. Când poetul este el însuşi, adică în metaforă, se realizează o apartenenţă intimă, de profunzime la Idee,într-un univers al conştienţei şi inconştienţei. Metafora este de sorginte filozofică. Un tot filozofic şi liric, inseparabil, se realizează. O impresie de atemporalitate se realizează prin metaforă când realitatea imediată este aparent respinsă de aceasta. Gândirea poetizantă este dată de metafora întâmplătoare, când nu se constituie într-un sistem metaforic. În poezie metafora este o necesitate, dar şi semnul conştiinţei creatoare. Un ritm metaforic există la fiecare poet autentic, specific fiecăruia. Şi Eminescu îşi are ritmul său metaforic, însă, diferit de cel al lui Alecsandri, Blaga, Stănescu, Virgil Mazilescu.

Universul poeziei este creeat de sistemul metaforic .Prin poezia lui Eminescu,  sau a lui Blaga, a lui Nichita Stănescu, se creează impresia că se evidenţiază o disjuncţie metaforică, adică o mobilitate a polilor în câmpul metaforic, o glisare de sensuri. >>>>

REMEMBER-Elisabeta IOSIF:,,Restituiri”

Era o zi de sărbătoare, în casa unui prieten , coleg de facultate, cu lume multă, personalităţi culturale din diferite domenii. Gazda, Bucur Chiriac a văzut că ne-am oprit în fata aceluiaşi tablou , realizat de un pictor renumit şi a ţinut să ne facă cunoştinţă. Din acea seară, dialogul purtat cu  profesorul, scriitorul Artur Silvestri s-a desfăşurat sub semnul unor idei creatore.

Chiar atunci i-am propus, l-am invitat să gândim împreună o ediţie de o ora a unei emisiuni, ce o realizam la Radiodifuziunea Română.

Aşa s-a născut şi dialogul acestei convorbiri, din paginile cărţii

“Nu suntem singuri”. Au fost apoi două întâlniri de lucru în fostul birou al său din strada Ciprian Porumbescu. Mă impresiona meticulozitatea pregătirii unei pagini scrise, felul cum rânduia totul, pentru ca fiecare filă să rămână ca “document împotriva uitării”. Era preocupat  şi dorea să  înlăture incapacitatea noastră de a păstra , împotrivindu-se ”acestui spirit risipitor ce ne caracteriză”.

Parcă-i stătea pe umeri biblioteca ticsită din spatele său, ca o dulce povară, de care, parcă, era “lipit” ca să nu se piardă nimic. Ca şi de biroul plin de mape cu proiecte începute.

Aşa am aflat despre corespondenta primită de la diferitele personalităţi. Şi mi-a arătat teancul de scrisori de la Mircea Eliade.

O mină de aur. Le păstra cu religiozitate, ca să le restituie omenirii. Un proiect ce viza şi alte tulburătoare mărturii de la “Oamenii Mari ce au trăit în lumea largă”. Avea o grabă, o responsabilitate de a le face cunoscute. Nici acum nu ştiu, cât a reuşit să ne “restituie” din acele comori.

Ne-am revăzut apoi, când i-am spus că plec la Sibiu. Aveam programat un interviu cu mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală. Aveau o relaţie specială, bazată pe respect şi pe o admiraţie reciprocă. Îl venera pe Vlădica, pentru tot ce realizase la Sâmbăta de Sus, pentru cum le “rânduise” pe toate, acolo, în marea bibliotecă: manuscrise, epistole, documente preţioase, “pentru postumitate”. >>>>

POEZIE-Aurel Anghel:,,Poezii”(II)

Priveste inăuntrul tau

.

Şi vei găsi mai intâi un copil

Părăsit fără  cuvânt

De bun rămas.

Vei găsi bucurii netrăite

Şi tristeţi risipite

Ca roua acestei dimineţi de octombrie

Dând să se facă bruma.

Acolo un mugure nerodit

Prima iubire

Doar de tine ştiută

necrescută

Floare neînflorită

În veci copil nenăscut.

Priveşte inăuntrul tău

Şi te vei bucura

Că te-ai întors înapoi

Măcar o singură dată.

Te-ai văzut în prima zi>>>>

PROZĂ-Emil Bucureşteanu:,,Student în filosofie”(II)

(Fragment din volumul „Student în filosofie – pagini de dragoste”)

Ştefănescu se însoară

„Dar  nici  mire  cu  haine  vechi  nu se poate!”

Primii şi ultimii ani de facultate sunt ani de mariaj. Primii ani sunt ani de mariaj din dragoste, când cei ce se cunosc cred că nu pot trăi decât împreună. Durata acestor căsătorii este, în general, scurtă. Aceste unirii întru voinţa dragostei sunt ca ploile repezi, când norii revarsă cu prisosinţă cantitatea de apă ce o poartă dar urmele pe scoarţa pământului sunt pentru puţină vreme.

Se mai căsătoresc în această  perioadă studenţii care au la activ mai mulţi ani de viaţă, care, din varii motive, au venit la studii mai târziu. Facultăţile oferă material de căsătorie din abundenţă, material proaspăt ce aşteaptă doar venirea sorţii. Din aceştia, vă daţi seama, făcea parte şi Ştefănescu, numai că el dragostea şi-a găsit-o pe alte meleaguri, nu în facultate.

Plecase de la Brutus, pe Splaiul  Unirii pentru a ajunge pe Victoriei, aşa în dorul lelii. Acum îi ieşi în cale norocul sau nenorocirea, depinde din ce unghi este privită căsătoria.

− Hei! Ce faci? strigă unul dintr-un camion ce opri în dreptul lui.

Era un vechi prieten din vremea când era şofer în Bucureşti şi hălăduiau prin cartierele mărginaşe. Acum era om căsătorit, cu casă şi familie la Olteniţa, lângă Dunăre.

− Bem ceva? zise prietenul, după ce află ce hram mai poartă Ştefănescu.

− La volan?

− Nu, la crâşmă. De fapt ai să bei tu iar eu am să mănânc ceva. Îs plecat de dimineaţă de acasă şi până la trei mai este timp.>>>>>

INTERVIU-Octavian CURPAŞ:,,Dialog cu Lucian HETCO”

DIALOG CU LUCIAN HETCO, POET ŞI ESEIST ROMÂN DIN GERMANIA, EDITOR ŞI REDACTOR ŞEF AL REVISTEI AGERO

Octavian CURPAŞ: Unde v-aţi petrecut copilăria şi care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstraţi din acea vreme?

Lucian HETCO: Copilăria am petrecut-o la Oradea, unde m-am şi născut în august, 1963. Acolo am locuit împreună cu părinţii mei până în 1981, când am plecat, mai întâi, la armată, apoi la facultate şi unde, după cum veţi vedea, nu m-am mai întors decât ca turist. Toate amintirile mele sunt frumoase…

O.C.: Vorbiţi-ne despre părinţii dvs.

Lucian HETCO: Tatăl meu, Virgil Hetco, a fost avocat interbelic, a avut propriul barou, a luptat pe frontul de est ca ofiţer şi căpitan de baterie, iar după război a lucrat la Banca Naţională din Oradea, ca inspector. Mama, Maria, născută Bălaj, a fost educatoare şi directoare de grădiniţe de copii, absolventă cu Magna cum laude a Liceului Pedagogic din Beiuş. Bunicul meu dinspre tată, teologul şi protopopul greco-catolic dr.Valeriu Hetco, a semnat în 1918 Actul Unirii cu Ţara pentru plasa Beiuş. Familia Hetco este o veche familie de intelectuali ardeleni, preoţi, profesori, literaţi şi jurişti.

O.C.: Mai aveţi fraţi şi surori şi dacă da, unde se află?

Lucian HETCO: Mai am un frate vitreg, din prima căsătorie a tatălui meu, care locuieşte în acelaşi oraş cu mine, în Germania, la Goeppingen. >>>>

REMEMBER-Adrian Botez:,,In memoriam Andrei Vartic…”

Rar mi-a mai fost dat, în viaţă, să văd (din depărtare, pentru că nu am avut bucuria de Duh să-l cunosc direct…”faţă către faţă”…!) un  spirit mai neastâmpărat, mai încăpăţânat scormonitor şi mai uluitor de divers (şi profund!) creator, decât acela al româno-basarabeanului ANDREI VARTIC[1]! Sărea, cu o naturaleţe uluitoare, de la un studiu bizantin ori renascentist, la problemele informaticii ori fizicii/ spectroscopiei, de la poezie la proză ori eseistică/jurnalistică arzător militantă, de la economie locală la politică mondială, de la tragedia basarabeană multi-seculară (de-acum…), la pierderea suferită de românii toţi (cu efecte, seculare şi…secularizante, probabil, de-acum încolo…!), prin plecarea la cele veşnice a celui de-al Cincilea Patriarh al României,  Preafericitul Teoctist… – de la politica machiavelică a Rusiei/URSS-ului, la scrierea ori punerea în scenă a unor piese de teatru cvasi-geniale, adânc muşcătoare…Şi, în toată această febrilitate de acţiune, ANDREI VARTIC a fost un vizionar – nu şi-a pierdut o singură clipă, măcar, aspra luciditate, nu s-a lăsat înşelat de prejudecăţi ori de aparenţe…Se lămurise, pe pielea lui şi a Neamului lui, şi cu Moscova, şi cu Washingtonul… – cât şi cu trădările penibile ale Bucureştiului… – cât şi cu corul hienelor „globalizării”… – pentru că ANDREI VARTIC a mers, viaţa lui toată, cu verbul eminescian, săpat pe frunte: “O, naţie iubită!/Vei înţelege doru-mi, vei şti să-l preţuieşti?/Voi să te văd, iubito! nu fericită ­ – mare!/Decât o viaţă moartă, un negru vis de jele,/ Mai bine stinge, Doamne, viaţa ginţii mele(…)” – cf. Mihai Eminescu – ANDREI MUREŞANU –  Tablou dramatic într-un act). Căci, iată ce zicea ANDREI VARTIC:

„(…) se mai întreabă intelectualii basarabeni, cine o fi trimis la Chişinău, direct sau indirect, grupul troţkist de la Preşidenţia RM care, la rândul lui, îl consiliază pe Voronin? Moscova? Washingtonul?” (cf. Stere, sau niciodată cu Rusia ! Agresiunea permanentă – de Andrei Vartic, Chişinău).>>>>

IMAGINEA ŢĂRII ÎN EVENIMENTE-Eva DEFESES:,,Pictorul Romeo Niram – singurul străin din Garda Regală a Spaniei”

PICTORUL ROMÂN ROMEO NIRAM A FOST ONORAT CU GRADUL DE LOCOTENET AL GĂRZII REGALE A SPANIEI

Artistul plastic român. Romeo Niram, a fost invitat să facă parte din Garda Regală a Spaniei (Reales Tercios), fiind primit cu gradul de locotenent. Colonelul Miguel Angel Galan Segovia a văzut, întâmplător, picturile sale şi a rămas impresionat, prezentându-l pe pictor superiorilor săi.

La propunerea Generalului Manuel Fuentes Cabrera – Preşedintele Gărzii Regale, Romeo Niram a realizat o pictura pentru Prinţii  de Asturia, Felipe şi Letizia, care îşi aniversează luna aceasta 5 ani de la căsătorie. Artistul român va înmâna Prinţilor tabloul, pe data de 27 mai, în cadrul unei ceremonii private.Acesta este primul tablou realizat de Romeo Niram pentru Casa Regală, urmând să ofere, la propunerea Gărzii Regale, o altă pictură Regelui Spaniei Juan Carlos I.

Reales Tercios  este un corp de elită, cu o îndelungată tradiţie, fiind fondat în secolul al XVI-lea, şi aparţine de Ministerul de Interne. Romeo Niram este primul străin care a fost acceptat ca membru, din istoria acestei Instituţii.

Tabloul realizat pentru Prinţi este un ulei pe pânză de dimensiuni mari, iar rama, de aproape 3 metri, a fost realizată de un alt artist român din Spania, artistul plastic Bogdan Ater, şi reprezintă „Poarta Sărutului” de Constantin Brâncuşi.

Denumit „Poarta Sărutului din Asturia”, tabloul este un portret al cuplului princiar, prin care pictorul şi-a continuat seria de manifestări artistice legate de admiraţia sa pentru opera lui Brâncuşi.>>>>

POEZIE-George ROCA:,,Evadarea din spaţiul virtual”

CĂPRIOARA NEBUNĂ

Culcat,

stau cu ochii închişi

şi visez la poiana mea cu flori.

E atâta linişte şi armonie!

Şi totuşi căprioara nebună

nu vrea să-mi dea pace

încercând din nou

să mă mângâie cu copita

pe albul ochilor mei obosiţi

de atâta privit spre spaţiul virtual.

–––––––-

INSULA FERICIRII

Încercăm cu toţii să supravieţuim

în secolul acesta a turbulenţei

creându-ne în imaginaţie

mici insule

unde evadăm atunci

când nu mai putem face faţa

uraganelor şi cutremurelor

care ne înconjoară.>>>>>

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Constantin MĂLINAŞ:,,George ROCA – un cavaler al poeziei”

În fiecare toamnă, scriitorul George ROCA vine acasă, de la Sydney la Oradea, ca un proverb, unde stă cam o lună de zile şi ne arată celălalt obraz al Pământului, care este mai curat, mai senin, mai gata de lucru, decât obrazul multora gălăgioşi din Europa noastră, strepezită şi acrită de ea insăşi. Altfel spus, prezenţa lui la Oradea vine ca o lumină, este dătătoare de flacără, bine oxigenată sub Crucea Sudului, cu care dă pildă, îmbie şi îmbărbătează Crucea mai puţin alăptată a Europei. Şi de fiecare dată ia parte activ la viaţa culturală a Orăzii, în care aduce poftă de viaţă, de trăire în faptul de cultură şi literatură, cu care înviorează manierismul local şi pictozofii aferisiţi de ocazie în jurul lui.

Posesorul unui caracter deschis, activ şi liniar, fără devierile oportuniste, pe care le-a  lăsat moştenire atitudinea şovăielnică a scriitorilor de sub morala vechiului regim asistenţial, George ROCA ne rezervă de fiecare dată surpriza dezvăluirii a încă unui fişier, să zicem aşa, din panoplia multelor sale preocupări nobile. De această dată a fost poezia. Spre surprinderea tuturor, Domnul George ROCA a citit poezie la şedinţa Cenaclului orădean „Barbu Şt. Delavrancea”, ca invitat al scriitorului preşedinte Paşcu BALACI, surprinzând pe toţi din asistenţă cu performanţa sa de mesaj şi limbaj poetic direct, care motivează un volum virtual, bine definit prin paradigma de comunicare, către care aspiră poetul. Şi cum călătorului intercontinental îi şede bine cu avionul, de aici decurge cea mai puternică poezie din volumul virtual, în care închipuie magistral iubirea ca întâlnire a două avioane, astfel: „- Dacă te-aş întâlni/ ţi-aş spune/ să te prefaci într-un avion/ tu/ ca să-mi faci pe plac/ ţi-ai desface braţele/ şi ai plana lin spre mine/ eu/ m-aş preface tot în avion/ şi apropiindu-mă de tine/ ne-am împleti aripile/ în îmbrăţişarea de suflet şi trup/ mângâindu-ne tandru/ până când am simţi/ simbioza iubirii noastre…”>>>>

REMEMBER-Melania Cuc:,,Andrei Vartic a plecat la Zalmoxis”

,, Am ajuns la Sarmizegetusa Regia după o ninsoare. Totul era acoperit de zăpadă groasă, în afară de Piatra Altarului . Sunt sigur că dacă aş fi pus mâna, piatra aia ar fi fost caldă.  În spaţiul virgin al poienii am văzut paşii, câţiva paşi porniţi din chiar centrul cercului sacru. Urmele paşilor porneau , apoi dispăreau pur şi simplu… Unde?,,

Povestea asta, poate într-un stil un pic mai altminteri redată, este o confesiune pe care mi-a făcut-o cândva  scriitorul Andrei Vartic. Parcă îl vad în faţa mea, cu mâinile aşezate pe masă, un poet, actor  şi om de ştiinţă,- un Om conştient de propria-i forţă. Îmi vorbeşte despre o lume pierdută în negura propriiei noastre fiinţe. Andrei e viu şi gata să-mi demonstreze cu probe ştiinţifice şi culturale, că civilizaţia vechii Dacii nu este un mit, este o conştiinţă de sine fără de care, ca popor, suntem Nimeni.

Acum, îmi revin în minte amintirile, vad lui paşii lui cum dispar în zâpada petelor…

Vestea că , în ziua de 2 Iunie 2009, orele 22:50, la Chişinău, scriitorul ANDREI VARTIC a trecut în nemurire, m-a luat pe neaşteptate

Personalitate culturală complexă, a fost de-a lungul anilor deputat în Parlamentul Republicii Moldova(1990),  consilier prezidenţial, regizor de teatru, actor, publicist, scriitor, cercetător ştiinţific, editor, filozof şi promotor al culturii româneşte de pe ambele maluri ale Prutului, unul dintre cei mai neobosiţi artizani ai mişcarii de eliberare naţională din Republica Moldova. A fondat portalul  VoceaBasarabiei.com. dar mai presus de toate acestea, Anrei Vârtic a fost Om cum, după prietnul său d eidealuri, poetul Grigore Vieru, puţini au mai rămas printre noi.>>>>

Foto: Cu Grigore Vieru ( în stânga) şi Andrei Vartic ( în dreapta) , Noiembrie 2007, Bucureşti

PROZA-Gheorghe Cândea:,,Un verde primordial”

-poem în proză-

Am ieşit din Capitală, aiurea, să ies. Am depăşit căsoaiele goale ale necrizei şi a urmat explozia. Explozia de verde. Nu-mi venea să-mi cred reprezentării mele mentale a ceea ce vedeam. Nu se poate! Plecasem chiar aiurea spre necunoscutul unui traseu, fără gânduri, cu un dor nestins, să împing aerul către nori şi să caut monotonia liniei galbene dintre hulubele şoselei. Să merg, să tot merg, nestingherit, spre înainte.

Înaintele unui înainte într-un orizont dansând. Şi tot planul meu s-a năruit. Ce să cred? Verdele. Verdele. Verdele imens al lanurilor de, nu ştiu, grâu, secară, orice. Verdele începând de la sosea până, hăt, întorceam capul privind ca şi cum aveam strabism spre străfundurile dintre arături negre. Verdele.

Verde de primăvară, verde crud. Verde verde, verde verde închis, verde galben, verde kaki, verde copleşitor, inundaţie de verde, un verde cum nu mai văzusem de peste an, verde tânăr, verde copil, verde nesfârşit. Între lanuri de rapiţă, galben soare, verdele, alternând, strălucea şi unduia în lucios de frunze, între mat şi briliantă, între verdele adevărat şi verdele pufos.

O nebunie de verde, defilând cu 140 la oră, drapa o şosea nesătulă de maşini şi de mine. Verdele câmpurilor, verdele pădurilor, verdele bordând şanţurile, umplându-le dulce, un verde voinic, extaziindu-mă între gânduri. Goneam prin verde, spre verde, în verde.>>>>

POEZIE-Adrian Botez:,,4 poeme+o întâlnire…”

CRONICAR DISPERAT

lui IOAN EVU

în poezie – în tot ce

scriu – eu nu fabulez: cronicar

harnic – eu

consemnez – cu febrilitate – mereu

speriat – exasperat la gândul că un spasm de

ultimă oră – mă va întrerupe – mă va

împiedica să vă spun – tot ce se întâmplă în

această lume – se întâmplă mereu

alături de voi – dar şi

înăuntrul vostru – sfărâmându-vă

ochii în  cioburi – risipite peste tot pe unde

călcaţi – şi voi

habar n-aveţi>>>>