ELISABETA IOSIF:,,AXELE UNIVERSULUI – BISERICILE DE LEMN”

       Sub piscurile munţilor Rodna, Maramureş sau Ţibleş dar  şi sub dealurile Codru  sau pe văile de apă despletite între molcome coborâşuri montane, vei găsi călătorule, câte o biserică de lemn a cărei turlă ţâşneşte   spre lumea cerului.

Muntele, în Antichitate, simboliza în acelaşi timp centrul ăi axul universului iar celelalte elemente, cum sunt copacul coloana, stâlpul, săgeata, reunite într-o idee unică sunt definite de-a lungul unui ax ideal sau concret. Cum fiecare ţară îşi are propriul centru, păstrând proportiile, Ţara Maramureşului ar răspunde unei asemenea funcţii prin răspândirea pe teritoriul său geographic  a bisericilor unicat, construite din lemn. Mai mult, încă din vremurile străvechi, putem spune că în inima satului clopotniţa,turnul clopotniţă, turla azvârlită spre cer ,răspund aceleeaşi nevoi de ocrotire providenţială.

   Multe din mânăstirile şi bisericile ortodoxe , um a fost lăcaşul de cult ortodox de la Barsana, au rezistat presiunilor  Bisericii Romei, de la mijlocul veacului al XVl-lea. Poate de aceea, civilizaţiile preelenice au considerat copacul , din care se construiau casele sau obiectele casnice sau de cult, centrul axial, consacrându-i un cult: dafinul lui Apollo, teiul în Germania, frasinul în Scandinavia, smochinul indian în India, bambusul în Japonia şi exemplele pot continua.

Pentru Maramureş, străbunii au ales două esenţe de copaci, pe care i-au considerat înfipţi în mijlocul universului lor: bradul şi stejarul.

PATRIMONIU  MONDIAL

     Într-una dintre cele mai vechi vetre locuite neîntrerupt, descoperindu-se aici obiecte din epoca bronzului şi din perioada romană, atestată documentar din sec. al XI –lea, la IEUD, localitate declarată  monument istoric şi zonă protejată, se afla Biserica de lemn, Ieud Deal, construită din lemn de brad în sec.al XIV-lea. In această localitate aflată pe valea Izei se găseşte, aşadar, cea mai veche biserică de lemn din Romania (1364), după unii cercetători, cea mai veche construcţie din lemn din Europa (sec.XIV).  Dar ceea ce se consideră o descoperire preţioasă este” Codicele de la Ieud” din 1391, descoperit în podul bisericii , cel mai vechi document scris de mână în limba română cu caractere chirilice. Documentul se află acum la Biblioteca Academiei   Române. Biserica este amplasată în zona cea mai înaltă a localităţii iar  turla sa zveltă, înaltă de peste 30 de m,  scrutează zările.>>>>>>>>>>

REPORTAJ-SIMONA LAZAR, TUDOR CIRES:,,Festa malteză, între sfinţi şi artificii”

În Malta, celebrările religioase şi tradiţiile locale transformă nopţile de vară într-o scenă uriaşă pentru cele mai spectaculoase jocuri de artificii

Aproape că nu există zi de vară – de la sfârşitul lunii mai până spre jumătatea lui august – fără ca în Malta şi în insula-soră, Gozo , să nu aibă loc una dintre tradiţionalele lor sărbători numite, generic: „festa”. Fiecare orăşel şi sătuc  îşi sărbătoreşte sfântul patron, cu mare fast şi, mai ales, cu jocuri de artificii, care adună sute şi mii de localnici şi de turişti, însetaţi de spectacol. O curiozitate – pe care încă nu mi-am putut-o explica – e aceea că sfinţii maltezi par să nu respecte calendarul ştiut. Sfinţii Gheorghe şi Nicolae îşi fac loc surprinzător în plină vară, Sfântul Ioan Botezătorul e sărbătorit, timp de o săptămână, când într-un sat, când într-altul, iar de ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel unele localităţi ies în faţă cu alţi mucenici şi arhangheli… Pare că lumea lor e prinsă şi ea în iureşul roţilor de artificii care slobozesc în aer mici rachete luminoase, şuierătoare…

Luna focurilor, sub semnul lui San Gwann

Iunie, cu precădere, e numită „luna focurilor” şi este cea mea bogată în acest gen de „festa malteza”. Sub semnul Sfântului Ioan Botezătorul (San Gwann) – care este unul dintre protectorii insulei, el fiind, după cum se ştie, patronul Cavalerilor Ioaniţi, zişi şi „Cavalerii de la Malta”, care au stăpânit timp de secole insula – se ard haine vechi, care simbolizează „lucrurile” vechi, toate întâmplările trecutului recent care trebuie date la o parte.>>>>>>>>>>>>

REPORTAJ-Gabriela Căluţiu Sonnenberg:,,Insulele Canare”

Se apropie sezonul estival. Spaniolul de la oraş se pregăteşte înfrigurat de „marea mutare” la mare. În curând, litoralul Mediteranei va fi luat cu asalt de cei hotărâţi să de abandoneze obiceiului veranear, un fel de pendant la hibernare, dar cu sens contrar. O transhumanţă modernă, cu care suntem vaccinaţi şi noi, de pe vremea în care migram organizat la Marea Neagră, fredonând refrenul: „ Iar vara ne mutăm la mare./ O-ntreagă clasă muncitoare/ Petrece/ Strict până la ora zece”.

            Asemănările dintre noi şi iberici sunt frapante: precum românii, şi spaniolii preferă apartamentele cu balcon spre mare sau casele de vacanţă cu piscine, în care se instalează plenar, cu căţel şi purcel, fără compromisuri. După o incursiune de o jumătate de zi prin supermarketurile din apropiere, bifată fiind de pe acum problema aprovizionării, e rost de grătare, sangria şi muzică de la radio. Toată lumea râde, cântă şi dansează.

            Toată lumea? Ei bine nu chiar toată. Există totuşi o minoritate dârză, care se încăpăţânează să opună rezistenţă, mai abitir decât locuitorii legendarului sat galez al lui Asterisc şi Obelix faţă cu invazia hoardelor de centurioni. Am numit aici o infimă parte din populaţia autohtonă, cea care nu depinde de veniturile din turism.

            Pe primul loc la „dezertori” se clasează rezidenţii străini din nordul Europei. Ei îşi fac valiza începând cu luna mai, dispărând treptat din peisajul autohton. Îşi iau Europa în cap şi se duc spre ţările temperate. Pentru că există o vară şi în Norvegia, Germania sau prin Ţările de Jos.>>>>>>>>>

 

POEZIE-Cristina Ştefan:,,Poezii”

Era o stradă însorită

sub geam 

începe dimineaţa

deasupra

soarele-i  nălucă

mă-nşfacă

o lumină grea

de mâini şi de picioare

atârn

peste hărmălaia oraşului

neînduplecat luciu în timp

>>>>>>>>>>

COMENTARII-George ROCA:,,TEODOR ARDELEAN, UN OM DE OMENIE LA CEAS ANIVERSAR”

Întâlnirea cu domnul Teodor Ardelean a fost pentru mine un privilegiu. Directorul bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare, este omul de la care ai de învăţat multe! Citit, erudit, educat, cu o vorbire plăcută, îţi impune  respect  încă din primul moment când îl întâlneşti. L-am cunoscut în urmă cu doi ani, când mi-a organizat o lasare de carte la instituţia pe care o conduce. A fost înţelegător, darnic şi mărinimos, cu toate că până atunci nu ne mai văzusem, nu ştiam unul de celalalt. Dinamic, a mobilizat un public numeros care m-a onorat la lansare: prieteni, colegi într-ale scrisului, oamenii de litere băimăreni, dând evenimentului gradoare şi substanţă.

M-am simţit onorat şi am plecat spre casă, spre Australia, cu o imagine foarte bună despre Baia Mare şi ospitalitatea cu care am fost înconjurat. Graţie internetului, am ţinut legătura cu dânsul şi cu staful său, colaborând deseori cu revista pe care o conduce cu cinste, şi unde deţine funcţia de redactor şef. Ma refer la „Familia Română”, o publicaţie impecabilă atât din punct de vedere literar cât şi grafic.

Imaginea domnului Teodor Ardelean, imaginea Bibilotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare şi imaginea revistei „Familia Romană” se contopesc împreună şi creează un tot unitar care nu poate fi fragmentat uşor.

>>>>>>>>>>>

CĂRŢI NOI-Despre îngemănarea muzelor- autor Dorel Schor în revista CITITOR DE PROZĂ- realizator Maia Martin

Cititor de Proză

Un mesaj în atenţia tuturor membrilor Cititor de Proză

O nouă carte online in Colecţia de artă Cititor de Proză: ( articole apărute în revista Faleze de piatră 2010-2011)   http://en.calameo.com/books/000310051da84d455ce0f http://en.calameo.com/read/000310051da84d455ce0f     realizator Maia Martin http://cititordeproza.ning.com/profile/MaiaMartinVizitează Cititor de Proză la : http://cititordeproza.ning.com/?xg_source=msg_mes_network

 

ESEU-Vali Iancu:,,O româncă printre greci”

Într-o plimbare prin Agios Gordis (Corfu) privirea mi-a fost atrasă de o casă frumoasă înconjurată de pomi fructiferi şi flori viu colorate.M-am oprit în faţa porţii,alături de prietenele mele să fac o poză.Din curte s-a apropiat de noi o femeie sprintenă şi ne-a întrebat   într-o frumoasă limbă românească:

 -Vă plac florile mele?

 Uimirea ne-a fost mare şi întrebările au început să curgă de-o parte şi de alta.

 -Sunteţi angajată aici sau e casa dvs.?

 Cu madrie ne-a răspuns:

 -De ce vă miraţi?Este casa mea.Poftiţi în curte.

 Bucuria noastră a fost mare.Eram de câteva zile în Corfu şi admiram casele şi florile numai din stradă.Acum ne puteam minuna în voie de frumuseţile naturale ale locului.Am văzut de aproape lămâii plini cu fructe de toate mărimile,dar în acelaşi pom şi cu flori.Mihaela Gabriela,primitoarea noastră gazdă ne-a explicat că ei rodesc întruna în sezonul cald.Din păcate,nu are ce face cu lămâile,nu are unde să le valorifice.Cresc,rodesc şi cad, ca dudele la noi.Mai vin unii de la tavernele din jur să le umple sacoşele fără să platesca pe motiv că tot n-are ce face cu ele.Apoi ne-am oprit sub măslinul uriaş,cerând permisiunea să culegem frunze,despre care auzisem în România că sunt bune în tratarea diabetului.Mai avea în curtea cu terenul denivelat,portocali , grepfruit,,un bananier, cireşi .>>>>>>>>>>

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,JOCUL ASTRELOR”

Văd horă în flăcări… Adun sânziene…

E ceas de ursită. Lumini marţiene

Răsar ca iubirile, unind şi planete,

În august. I-aud şi tic-tacul, buchet de flaşnete.

.

Secundele scapără zguduite în mare

Pământul şi Luna scufundă şi Soare.

Tipsia sa roşie, iubite, n-o sparge!

Transform-o-n oglindă, proptită-n catarge!

 

Elisabeta IOSIF

2011

ÎNSEMNĂRI-Virginia POPOVIĆ:,,CONTRIBUŢIA LUI VASKO POPA ŞI A FLORICĂI ŞTEFAN LA PROMOVAREA EXPRESIEI LITERARE ROMÂNEŞTI DIN VOIVODINA”

RÉSUMÉ

Dans le milieu du XXe siècle, les Roumains des Voïvodine se sont assumés leur destin, son propre développement historique, culturel et littéraire. Une littérature se développe sur son propre compte, qui a continuellement tendance à se synchroniser avec le phénomène général de Roumanie, mais aussi à la hauteur de ce qui se passe dans la littérature serbe. Immédiatement après-guerre, la culture se caractérise par un bouillonnement spirituel sans précédent, par la création du premier mouvement littéraire et culturel, ainsi que les fondements de l’éducation et de la culture. Vasko Popa et Florica Stefan, deux  poètes serbes de grand prestige, ont solidement contribué à mener grâce à l’engagement personnel dans le process d’imprimer des magazines et des livres dans la langue roumaine, en Voïvodine.

Mots-clés: littérature roumaine en Voïvodine, la poésie moderne serbe, la création artistique roumanine.

Înstrăinaţi după 1918 de pierderea culturală din care fac parte organic, românii din Voivodina au fost nevoiţi să-şi asume propriul destin, propria evoluţie istorico-culturală şi literară. S-a produs dezvoltarea „pe cont propriu” (Agache 2006: 101) a unei literaturi care a tins continuu să se sincronizeze cu fenomenul general românesc dar şi să ţină pasul cu ceea ce se petrece în plan literar sârb.

Atunci când în literatura sârbă a început războiul dintre realişti şi modernişti a început să se topească gheaţa stalinismului iar realismul socialist să piardă influenţa şi locul pe care l-a avut în literatura sârbă.>>>>>>>>>>

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Cristina Ştefan:,,ELISABETA IOSIF- GLOBUL DE CRISTAL ACTUALIZAREA FANTASTICULUI ROMÂNESC ÎN LITERATURĂ”

Şapte povestiri fantastice ale scriitoarei Elisabeta Iosif, cuprinse în volumul Globul de cristal- ed.Anamarol Bucureşti, readuc în atenţia cititorilor o temă literară rarefiată în ultimul deceniu în literatura română. Fantasticul este gândit de estetică, un mod particular de a percepe fapte, miraculos, inexplicabil din perspectiva logicii şi a raţiunii.
Spunea Adrian Marino:
„Pentru ca fantasticul să-şi impună regimul este nevoie de o adevărată fisură a ordinii existente, de o irupţie directă. Brutală şi invincibilă a misterului în cadrul mecanismelor şi previziunilor cotidiene ale vieţii, invazia sacrului în interiorul ordinii laice, profane, a supranaturalului în mijlocul materialului” (Dicţionar de idei literare).
Cele şapte povestiri din Globul de cristal al Elisabetei Iosif întrunesc într-un stil original caracteristicile prozei fantastice în specific românesc, dovedind atât personalitatea creatoare a autoarei cât şi perspicacitatea de a converti întâmplări cotidiene într-o alternativă a realităţii.
Aceasta este şi deosebirea dintre basm şi proză fantastică -cea din urmă rivalizează cu realul în timp ce basmul lucrează cu miraculosul- ori aprecierea că în acest volum avem de-a face cu elemente de basm, de poveste a copilăriei, ar fi cu totul nefondată sau cel puţin fără pertinenţă de teorie literară aplicată.>>>>>>>>>>>

POEZIE-Elena Armenescu:,,POEME”

FOTOSINTEZA

Exaltare păgână a frunzei sub rază

Semn divin străluce în verde împăcat

Safir penetrat de lumină oftează

Ştiind că lumina se  ascunde-n  noptat

.

Clorofila , miraculoasă împreunare

Între apă, lacrima de bucurie a Pământului

Şi lumină, ardente plete aurii, solare

Sub joaca şăgalnică, voioasă a vântului.

.

 

Condiţie a vieţii făurită sub soare

Binecuvântare semănată peste podgorii

Măiestrit coboară esenţa vieţii-n frunzare

Pe căi smălţuite, pe care trec norii.

>>>>>>>>>>>

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Nicoleta MILEA:,,PRIN LABIRINTUL POEZIEI”

                                                                                            „Dar ce-ţi pot spune eu despre poezie? Ce-ţi pot

                                                                                        spune despre aceşti nori, despre acest cer? Priveşte,

                                                                                        priveşte, priveşte-i, priveşte-l şi nimic mai mult. Vei

                                                                                        înţelege că un poet nu poate spune nimic despre

                                                                                        poezie. Să lăsăm asta criticilor şi profesorilor. Nici

                                                                                        tu, nici eu, nici un poet nu ştim ce este poezia. Este

                                                                                        aici: priveşte! Îi ţin focul în mâinile mele. Îl înţeleg

                                                                                        şi lucrez cu el perfect, dar nu pot vorbi despre el

                                                                                        fără literatură. Înţeleg toate artele poetice; aş putea

                                                                                        să vorbesc despre ele dacă nu mi-aş schimba

                                                                                        părerea din cinci în cinci minute…”

(FEDERICO GARCÍA LORCA)

 

Mi-a venit în minte această definiţie surprinzătoare a poeziei, printre multe altele, citind cărţile poetului Theodor Răpan, de la Hohotul apelor (în Caietul debutanţilor, 1975), până la poemele din Evanghelia cerului – Zodii de poet (2011).

Pentru mine cărţile lui au fost şi rămân un eveniment. Şi uimirea de la 17 ani, câţi aveam când l-am citit prima oară, se adânceşte şi creşte. Afirm cu toată convingerea că este un scriitor original şi ipoteza aceasta o exprim pe baza recunoaşterii valorii incontestabile a volumelor scrise şi publicate de el până acum.>>>>>>>>>>>

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,DUHURILE CETĂŢII”

Lebăda aurită de Duhul Lunii stă deasupra Cetăţii

Ca asupra oului cosmic. E spiritul energiilor vitalităţii.

S-a unit cu Profetul din Turnul de Tărie. A înnoit faţa Pământului

Trimiţând cuvântul nerostit. Se mistuie colţii infinitului…

Duhul Lui e răsuflare asupra Cetăţii. E forţa Divină

Acces prin Poarta Spiritului în Tărâmul cu ochi de lumină.

Elisabeta IOSIF

Iulie, 2011

POEZIE-Dan LUPESCU:,,Ora et labora”

Ruga lui BRÂNCUŞI

în faţa Coloanei – axis mundi

 

Ora et labora

 

Eu nu ştiu, Doamne, cine sânt

Dincolo de crucea din Cuvânt –

În Timp ori în afara lui

Cu umbra-mi bat în ceruri cui…

.

Ţâşnind spre matca Orion

În care veşnicia-şi are tron,

Pironul îndoielii îl tot sui

În cosmicul rădvan hai-hui…

.

Ci vine din văzduh Măiastra

Cu trup-elice din albastra

Genune a Duhului Sfânt

Din care mă-ntrupez şi cânt…

>>>>>>>>>>

EVENIMENT-Svetlana MAIER-,,Galeria Raduart -11 ARTIŞTI PLASTICI DE ORIGINE ROMÂNĂ EXPUN IN GERMANIA”

Comunicat de presă

Cei mai importanţi artişti plastici din Transilvania expun în Germania pentru prima dată în grup. Unsprezece artişti plastici contemporani de provenienţă ardeleană (stabiliţi în sudul Germaniei) prezintă pictură, grafică, obiecte de artă şi sculptură. Operele lor reflectă situaţia dificilă, dar în acelaşi timp fascinantă şi plină de mesaj, cu un trecut marcat de cultura germană.

Diversitatea culturii din Transilvania, potenţată de tradiţia seculară a acestei regiuni, este deja arhicunoscută în Germania (şi) datorită romanelor lui Herta Müller, laureată a premiului Nobel în anul 2009. Romanul “Atemschaukel” relatează pregnant condiţiile dificile în care saşii din nordul ţării au fost nevoiţi să trăiască sub dictatura lui Ceauşescu, mulţi dintre aceştia părăsindu-şi definitiv patria.

Cei unsprezece artişti, prezenţi cu lucrări în expoziţie, sunt născuţi în România; toţi au plecat din această ţară cu multe decenii în urmă, pentru a începe o nouă viaţă în Germania. În patria adoptivă au fost însă confruntaţi cu prejudecăţi, cu atitudini distante, dar şi cu un generos sprijin şi multă apreciere. Operele expuse ilustrează convingător despărţire şi evadare, amintiri, speranţe şi realizări în viitor. Spectatorii acestei expoziţii sunt purtaţi pe aripile unei călătorii emoţionale, în care gama cromatică, contrastele valorice şi relieful dramatic al exponatelor constituie jaloanele lor de conduită. Impresiile puternice şi multitudinea mesajelor preluate au menirea de a lăsa un ecou durabil în memoria spectatorilor.>>>>>>>>>>>

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Cristina Ştefan:,,Arta derivei- Tudor Cristea”

Un titlu incitant! 
Volumul Arta derivei, cu subtitlul Tablete. Consemnări. Resemnări, cuprinde textele scriitorului Tudor Cristea, publicate în revista Litere al cărei fondator şi susţinător este însuşi autorul, alături de un grup de scriitori dâmboviţeni. La Târgovişte, este cunoscută gruparea literară activă şi ancorată bine în prezentul critic socio-politic şi mai ales literar, sub numele de Gruparea Litere, devenită Societatea Scriitorilor Târgovişteni.
Activ, aşadar, pe plan cultural, atent la climatul social politic, neiertător în promovarea literaturii actuale, Tudor Cristea, în pofida unei aluri discrete, are selectivitatea drept principiu formator în lumea literară.

“Nu poate apărea un scriitor de valoare dacă nu le dai posibilitatea câtorva zeci sau câtorva sute să se manifeste. Există chiar un plancton literar, favorabil ca şi cel marin, înfloririi vieţii. În cazul nostru a vieţii spirituale.” Pag.270-Arta derivei

Revenind la titlul inspirat, Arta derivei, paradoxal, datorită lui, cartea deşi alcătuită din articole disparate, poate fi concluzionată unitar, poate fi catalogată un întreg vizionar şi de atitudine spirituală.
O atitudine culturală, fireşte, în aspectele multiple ale vieţii cotidiene, pentru că, nu-i aşa, deriva poate fi un concept în sine. Între toate filozofiile noi, deriva poate deveni o noemă a prezentului, analizată, dezbătută, definită, dar cu soluţii proscrise. Haosul aici produce doar haos. Dacă Efectul Butterfly conchide că într-un sistem, prin aplicaţii haotice se poate reveni la starea iniţială, în artă şi domeniile ataşate, deci şi literatură, această teorie ar putea avea scontări doar în derivaţii imprevizibile. Dar poate că o întoarcere la poeţii şi filozofii antici ar merita măcar comparativ evaluarea prezentului. Să nu divaghez, politica paşilor mărunţi este mai potrivită.>>>>>>>>>>

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Melania Cuc:,, Samson Iancu scrie ca şi cum ar cresta carnea obrazului în brici”

,,Am să te îmbrac în aur Finlandooooooo!,, fie şi numai la atât s-ar putea reduce această odisee de nomad de după 1989, asta, dacă această carte  ar trebui  simplificată la o singură sintagmă.

În fiecare dintre noi mai trăieşte copilul care şi-a dorit cândva să plece  cu şatra-ţigănească, ori cu circul. Necunoscutul fascinează, libertatea asumată  este ca o capă roşie dinaintea taurului din arenă.

Chiar dacă nu toţi avem curajul să luăm în răspăr drumurile Europei, să trăim cu dragoste şi durere aventura, suntem tentaţi s-o facem comod, livresc, îmbibându-ne cu acel  exotism plin cu bube-dulci şi nestemate veritabile.

Cartea lui Samson Iancu  este  o radiografie pe un segment social complex dublată de un  talent nativ şi putere aproape hinoptică de-a atrage cititorul pe text.

Ţiganii! O seminţie fascinantă prin colorit de foc de tabără, libertatea cuţitului care spintecă în carnea iubitei, galopul cailor sălbăticiţi în galopuri… totul este trecut prin metamorfoza  cumpenei de milenii şi redat în tuşe sigure,  într-un portret colectiv de un primitivism care se loveşte de civilizaţia opulentă a Europei de la începutul Mileniului Trei. Poate fi, de ce  nu, şi un document de epocă.

Căutam  să plecăm în vacanţă în lumi vechi, în locuri ca şi inexistente, dar nu ştim prea multe nici despre ţiganii, care au rupt frânghia frontierelor fizice şi culturale.

 În cartea ,,Ţiganii, aurul şi diamantele,,  Samson Iancu ne aruncă în ,,groapa cu lei,, a contemporaneităţii.>>>>>>>>

 

 

ÎNSEMNĂRI-CALISTRAT COSTIN:,, Cristina Ştefan există…”

CĂLĂTORIE PE UN CIOB DE STEA( Editura Fundaţei Culturale CANCICOV, 2010, BACĂU)de CRISTINA ŞTEFAN – o carte de debut (în poezie) de o deloc surprinzătoare maturitate (autoarea a trecut pragul a cinci decenii de viaţă). Cele cincizeci şi nouă de titluri nu sunt datate, însă în dispunerea lor se simte o evoluţie de la o primă tinereţe lirică la „tinereţile” ce au urmat, poezia, fireşte, necunoscând în esenţă povara trecerii anilor…Ba, aş observa că textele din final par mai încărcate de entuziasm şi frăgezimi senzoriale decât cele din uvertura cărţii, semn că poeta a reîntinerit scriind şi căutându-se pe sine! Astfel în NOAPTE BUNĂ, poemul încununând volumul, CRISTINA ŞTEFAN se adresează unei himere: „Sărută-mă de plecare, /Melchior,/ am toate ingredientele fericirii”, sau în  DE DRAGOSTE: „vei veni înflorind sânii/ în palme zdrobind stânjenei,/ din piept îţi voi bea zarea lunii/ şi din gură uitarea de zei”, după ce în pagini timpurii ne întâmpină un arid peisaj interior, o anume uscăciune imagistică făcând lectura nu întru totul atractivă. Dar, dincolo de vârstele (când ezitante cînd grave, profunde) ce se pot citi şi printre rânduri, în întregul său CĂLĂTORIA …atestă un condei deosebit de exersat şi cizelat cu o superioară şcoală a vieţii şi o apreciabilă cultură,  deopotrivă filozofică şi literară. Ceea ce face farmecul aventurii lirice a debutantei noastre – potrivit unei clasice exigenţe călinesciene – e că în periplul său existenţial se citeşte în primul rând OMUL şi-abia apoi POETUL. La tot pasul dai de fiinţa în carne şi oase şi..suflet, uneori tristă,  rareori mulţumită de darurile destinului, de unde registrul major pe care funcţionează CĂLĂTOAREA… PE CIOBUL DE STEA!

 E mult BACOVIA în versurile sale, adie parfumuri din EMINESCU, apoi VERLAINE, sunt licitaţi  NICHITA STĂNESCU, ILEANA MĂLĂNCIOIU. O visătoare marcată de felurite spaime („ Spaima mea sunt cuvintele mele!/ Ele iubesc!/ Ele ucid!”),  „învinsă de iubire”, o complicată tânjind după altceva, după cineva ( „Te lipesc pe poza mea din cruce,/ aerianule, încă nicăieri”). Când din rătăcirile sale în spaţiile rafinate  ale unor percepţii văzând absolutul, comunicate difuz, în cheie dadaistă, autoarea revine pe pământ , ea ni se arată cu atât mai interesantă iar discursul se îmbibă de miez şi esenţe tari./”  Vreau să scriu simplu, /cum ninge afară”…şi „Scrisoarea mea de dragoste rămâne nescrisă! Vei citi-o-n privirile pruncilor”  şi „Cu un morman de pietre / pot ancora orice vapor al visării” sau „Strângeţi din pumni şi din dinţi/ dar staţi în lanţuri cuminţi „ ) sunt în această dintâi mărturisire  lirică a CRISTINEI ŞTEFAN nu doar semne dar certitudini  de autentică vibraţie creatoare, şi, parafrazând-o pe autoare, „carevasăzică există”!

Calistrat Costin- preşedintele Filialei USR Bacău

Mai 2010

 Revista Plumb- mai 2010

ÎNSEMNĂRI-Eugen Dorcescu:,,Poezia Cristinei Ştefan sau despre admiraţie”

Poezia Cristinei Ştefan (Călătorie pe un ciob de stea, Editura Fundaţiei Culturale Cancicov, Bacău, 2010) are, drept arhitemă şi motivaţie, poezia însăşi. Mai mult – poeticitatea, adică personalitatea intimă, inconfundabilă, a unui text liric. Mai mult – aistesis, esteticul, cunoaşterea sensibilă (şi imaginativă), altfel spus, acea des-cifrare a lumii pe care o propune şi o înfăptuieşte opera de artă. În întâmpinarea unui asemenea mister, în întâmpinarea unei asemenea stihii – Poezia –, autoarea vine cu întreaga ei disponiblitate emoţională, afectivă şi intelectuală, cu mulţimea elanurilor sale – toate, esenţialmente, pozitive, aprobatoare, fiindcă primul nucleu tematic ce decurge din amintita arhitemă este admiraţia. Iar al doilea, corelativ celui dintâi, este sfiala:

Calul alb, nărăvaş cal

Nu va fi îmblânzit

Nici în lanţuri!

În fiecare oră dezveleşte

Copita lui un izvor

Hipokrene.

În fiecare minut

Pe Muntele Helikon

Se naşte o muză

Şi Pegas o duce

Spre oameni.

Să cânte ei cuvinte.

Să moară ei cuvinte.

Balansul celor două impulsuri, echilibrul lor sunt sesizabile pretutindeni, cel dintâi vizând marile instanţe, marile repere (Eminescu, Bacovia etc. – cf. Trecea Eminul,Bacoviană etc.), celălalt – propriile explorări în mirificul, dar dilematicul teritoriu al Euterpei (Poetică, Breaking News, Favorita etc.). >>>>>>>>>>>

CĂRŢI NOI- Al.Florin Ţene: SONATA PENTRU CREŞTEREA IERBII

>>>>>>>>>Al_Florin_Tene-Sonata_pentru_cresterea_ierbii pdf.

LANSARE DE CARTE-Paula Romanescu:,,LANSARE DE CARTE : “Luminişuri” – Elena Buică”

FERICITA  CĂLĂTOARE

De n-ar fi amintirea o urmă de cenuşă,

Cum am găsi cărarea întoarcerii în noi?

(V.Voiculescu)

Este început de vară. Anul 2011. De undeva depeste mări şi ţări trebuie să vină un mesager de suflet românesc să ne arate şi nouă, celor rămaşi la vatra veche a graiului, cât de însetat de luminişuri este sufletul mai ales când trecem printre oameni cu ochii închişi, care au uitat să vadă.

Mesagerul cu fidelitate de pasăre călătoare care se întoarce cu fiecare primăvara la cuibul ştiut de sub cer, a venit. Se numeste ELENA BUICĂ şi este purtătoare de lumină. Noua sa carte LUMINIŞURI este un paşaport de care universul fără margini (de cel din gândul omenesc vorbesc) trebuie să ţină seama în babilonia de gânduri de pe pământul oamenilor, fiindca este glasul inconfundabil al iubirii de toate câte sunt.

Coperta cărţii îşi etalează marca de nobleţe – Luminiş de pădurice – de Nicolae Grigorescu. Este ca şi cum invitaţia de a descoperi noi luminişuri ni se relevă firesc şi noi chiar asta facem. Cu fiecare pagină, autoarea ne poartă din Canada, din noua ei lume, cea a ordinii, a eleganţei comportamentale, a amabilitaţii ca măsură firească a relaţiilor interumane, pâna în lumea satului românesc, acel axis mundi care rămâne pentru scriitoarea Elena Buică Ţigăneştii cei de Teleorman.

Ceea ce mi-a atras atenţia a fost bucuria cu care autoarea retrăieşte (relatându-le pentru noi prietenii ştiuţi şi neştiuţi din patria limbii române) întâmplări din lumea ca o scenă prin care trece mereu cu zâmbetul pe buze.>>>>>>>>>>

NOTE DE CALĂTORIE-Tatiana SCURTU-MUNTEANU:,,BISERICA ST. NICOLAS DE VÉROCE DIN SAINT-GERVAIS”

Saint Nicolas de Véroce se află pe vechiul traseu de la Piemont la Geneva şi Valais şi a fost, până în 1760, singura parohie din partea superioară a Val Montjoie, Saint-Gervais fiind în partea inferioară. Biserica Saint-Nicolas-de-Véroce este o biserică catolică situată în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Franţei, în regiunea Ron-Alpi, comuna Saint-Gervais-les-Bains. Clădirea reprezintă un monument istoric din 2006.
Sfântul Nicolae  a devenit patronul comunităţii încă din secolul al IX-lea. Născut în 270, el a fost episcop de Myra, în Asia Mică. Remarcabil pentru credinţa şi milostenia sa, el a fost canonizat, iar învăţătura lui s-a răspândit mai întâi în Orient, apoi în întreaga Europă. El este, printre altele, patronul spiritual al negustorilor şi marinarilor.
Biserica a fost construită în secolul al XVIII-lea, în locul unei biserici romane din secolul al XII-lea, care a fost distrusă. Prima piatră a fost pusă în 1725. Binecuvântarea i-a fost dată în 1729. Aceasta a fost sfinţită în anul 1766 de către Episcopul Biord, episcop al eparhiei de Annecy.

Biserica este o bijuterie, un amestec de baroc şi neoclasic. Barocul se regăseşte în detaliile caracteristice ale stilului: faţada portalului întreruptă pentru înserarea nişei cu statuia Fecioarei. Un alt simbol al barocului, bolta care protejează intrarea principală, este pe deplin vopsită … Construită cu sprijinul financiar al expatriaţilor, vânzătorilor şi enoriaşilor, aceasta reflectă perfect credinţa şi fervoarea religioasă a unei comunităti, la început de secol XVIII. Arhitectura barocă exprimă renaşterea catolicismului după Conciliul de la Trente (1545-1563): credinţa fiind de acum una veselă şi optimistă.>>>>>>>>>>>

ÎNSEMNĂRI-Camelia TRIPON:,,PORŢILE IUBIRII S-AU DESCHIS ”

… DUPĂ ŞAPTE ANI

Citeam un articol în memoria unui sportiv; la un moment dat am constatat că rememoram o întâmplare. Uneori pare greu să înţelegem ce ni se întâmplă, dar poate alţii au posibilitatea să descifreze căile ascunse sub semnul întâmplării. Încă din copilărie visam că într-o zi voi scrie – sub semnul unei datorii faţă de neamul în care am apărut. Poate dintr-o întâmplare fericită doi oameni din două colţuri de ţară s-au întâlnit… întâmplător şi şi-au unit destinul. Poate din întâmplare amândoi purtau în suflet rana unui război care le răpise câte un părinte. Era o căutare; înţelegeam că nu pot comunica profund decât dacă ajung să fiu în comuniune cu toţi cei pe care destinul i-a făcut să se nască în spaţiul carpato-dunărean. Ştiu, poate pare nelalocul ei expresia aceasta în loc de România sau Dacia. Însă problema este mai complexă.

Nu vreau să mă delimitez în spaţiu şi timp. Sunt conştientă că oamenii au o structură mai complexă, o origine mai largă. Nu ne-am născut între ziduri (mur, cuvântul arhaic folosit de Nicolae Densuşeanu). Ne-am născut în bazinul hidrografic al Dunării care cuprinde 17 ţări şi este cel mai mare din Europa. Dacă privim din acest unghi avem rude de sânge pe un areal de 817.000 km2, din care 29,9% este pe teritoriul României. Memoria colectivă, explicată de Hasdeu, consideră diavolul ca fiind negru pentru că în trecut ar fi existat confruntări între populaţiile din zona noastră şi cele africane; pentru unii diavolul, răul era omul alb, iar pentru alții duşmanul cel mai de temut a fost negru. Din acest punct de vedere s-ar explica enigma existenţei în heraldica românească a trei capete de negri. Oare să însemne învigerea invadatorului negru şi preluarea pe scut a acestui simbol ca un trofeu al victoriei?… Poate, izvoarele istorice nu ne vorbesc de confruntările dintre cele două civilizaţii, poate că totuşi odată am fost aproape.>>>>>>>>>>>

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,AŞTEPTAREA”

–          Acoperă cu aripile tale plumbul ce răneşte soarele!

Arme mai mici şi mai mari, înmulţite, domină iubirea.

Îţi simt dragostea, ce stinge săgeţile, topeşte marasmele.

Ca o rugăciune ţi-ai aninat în vârf aşteptarea, mântuirea…

.

–          Tu eşti Anima, porumbelul alb al pământului, ce ne veghează?!

„Se crapă de soare, mi-ai spus ieri, cu ce platoşă ne acoperi”?

„Cu iubirea mea, ţi-am răspuns, voi picura nădejdi ca o pavăză”!

 Aşteaptă! Învârte compasul din unghiul solar, ca să le descoperi!

Elisabeta IOSIF

Iunie, 2011

ÎNSEMNĂRI-George ROCA:,,PREMIILE PORTUGHEZE RECOMPENSEAZĂ PROIECTE DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ”

Lisabona – Madrid – Bucureşti:

 

La sfârşitul lunii iunie a.c., a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor de caracter cultural şi artistic MAC 2011, oferite anual de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia, şi care marchează cea de a 17-a aniversare a acestei prestigioase instituţii.

Instituite pentru prima oara în anul 1997, premiile MAC au ca obiectiv dinamizarea relaţiilor dintre diverşi agenti şi practici artistice şi spaţiile asociate lor, atât cele fizice, galerii, instituţii cât şi cele aparţinând  mediilor de comunicare, presa scrisă sau televiziune, din mai multe ţări.

Jurnalistul român Fabianni Belemuski, director al Revistei Niram Art din Madrid, a primit Trofeul pentru Presa Scrisă, în numele întregii echipe editoriale, alături de fondatorul revistei, pictorul Romeo Niram. Trofeul pentru  Promovare Culturală i-a revenit Agenţiei Defeses Fine Arts, înfiinţată de Eva Defeses, care reprezintă în spaţiul iberic mai multe instituţii, reviste şi artişti plastici români.

Mişcarea de Artă Contemporană a oferit Trofee, Premii şi Medalii la numeroşi jurnalişti şi artisti plastici din Portugalia şi Spania, printre care cunoscutul pictor armean Onik Sahakian, maestrul portughez Hilario Teixeira Lopes, jurnalistul de la televiziunea portugheză TVI Joao Paulo Sacadura, scriitorul spaniol Héctor Martínez Sanz, directorul revistei Madrid en Marco, etc.

Promotorul cultural spaniol António Calderón de Jesús, cunoscut pentru proiectele sale de cooperare culturală româno-spaniolă, a fost distins cu Medalia de Recunoaştere Internatională. Directorul-fondator al Mişcării de Artă Contemporană, Alvaro Lobato de Faria, i-a înmânat personal distincţia.>>>>>>>>>>>

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Octavian D. CURPAŞ:,,FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE”

„Surâsul primăverii” – un nou volum de poezie apărut sub semnătura Marinei Glodici

 

„Surâsul primăverii”, al şaselea volum de poezie al Marinei Glodici vede lumina tiparului în anul 2010; poemele sale precum o salbă, pe care stau înşirate unul câte unul simţămintele poetei încă tinere, se revărsă ca un torent către inimile cititorilor, în îmbrăţişarea tandră a primăverii. Oare care dintre noi, pământenii, nu simţim efectul prospeţimii şi tinereţii în străfundul sufletului nostru, în fiecare primăvară, numită pe bună dreptate „anotimpul iubirii”?!

O îmbinare de culoare şi lumină armonizate sensibil cu trăiri ce rivalizează cu sublimul, şi în plus, prezenţa de netăgăduit a divinului în versurile poetei demonstrează, fără îndoială, că Dumnezeu a dat mâna cu această poezie, iar cuvântul se pleacă cu smerenie ca într-o dulce rugăciune, în faţa sufletului…

„Raiul bucuriei” coboară în fiecare om odată cu primăvara şi lasă „urma de înger” în cupe de ghiocei, în drumul său spre inimile noastre, dăruind „pace sacră-n sărbătoare”

(„Surâsul primăverii”). Ce frumos !

„Albastra slovă” a „cuvântului din iarbă” sau din „ochi de flori”, mângâiată de „raze dulci ce se alintă” capătă valenţe deosebite, transformând totul într-o adevărată sărbătoare a revenirii la viaţă! („Flori”).>>>>>>>>>

INTERVIU-Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG:,,INTERVIU CU NICU COVACI”

Nicolae (Nicu) Covaci pictor, grafician şi muzician român, absolvent al Academiei de Arte Plastice din Timişoara este cunoscut ca fondator şi lider al celei mai bune formaţii de muzică rock din România, trupa Phoenix. După interdicţia de a mai performa cu Phoenix pe orice scenă din România socialistă, a părăsit ţara în anul 1976, revenind incognito, pentru a duce la bun sfârşit evadarea spectaculoasă a colegilor din formaţie.

Considerat ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti rock din România generaţiei sale, a activat timp de aproape două decenii în Gemania de Vest ca artist, profesor şi docent universitar. Fidel motto-ului păsării Phoenix, menite să renască în repetate rânduri din propria cenuşă, Nicu Covaci a menţinut în viaţă legendara formaţie rock, continuând să susţină concerte, în componenţe diferite, pe scene din ţară şi din străinătate. Un detaliu cunoscut doar de publicul avizat: citită în ordine cronologică, lista realizărilor trupei Phoenix posedă mai multe repere şi apariţii după, şi nu înainte de plecarea băieţilor din ţară. Nicu Covaci a compus peste 300 de piese originale. Locuieşte de aproape 20 de ani pe litoralul spaniol al Mediteranei, în Moraira (Costa Blanca).

Gabriela Căluţiu Sonnenberg: Bună ziua, Nicu Covaci. Îţi mulţumesc că ai acceptat să găzduieşti acest interviu şi mă bucur să te regăsesc plin de energie, deschis, cu vitalitatea caracteristică, cea prin care reuşeşti mereu să-i electrizezi pe toţi cei care te înconjoară. Eşti unul din cei mai renumiţi români stabiliţi în Spania. Spune-mi, pentru început, ce anume te-a determinat să te stabileşti aici?

>>>>>>>>>>>>