septembrie2013REDACTIA 22

Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF – Anotimp în flăcări

Toamna pictează dealul, aprinzând focul  anotimpului.

Se prăvăleşte chihlimbariu peste arborii în flăcări

 Închişi în ţarcul sfârşitului de septembrie2013-09-20_010314

Şi se propteşte în trei căpiţe aurii, gata să ardă,

Până-n căsuţa prinsă-n otava verii, încă  verde.

Creuzetul Alchimistului  cuprinde pădurea

Rostogolită-n toamnă… până în noiembrie…

Licărind, lumina curge pe faţa peretelui-cremene,

Pe coamă, pe arbori, până nu se mai vede…

Ce ofrande ne aduce ea, cu lacrimi de sânge?

În ce joc magic ne implică pe scena ei tainică?!

Mereu, ca un terapeut, deschide calea spre Cetatea

Cu imnul homeric,  închinat  zeiţei Demeter.

Toamna ne-aduce nemurirea, sub semnul focului.

De CLB

Paula Romanescu – Sonete disparate

           (Din vol. Zăvor de iarbă / Verrou d’herbe, Ed. Betta, 2012, Bucureşti)

Cam greu să-i dai norocului adresă,2013-09-21_004038

Deloc uşor să-i spui iubirii: Pleacă!

Iar dac’ având-o, inima săracă

Îţi este, e că vrei s-o ţii în lesă

Şi cântecul de soare să şi-l tacă.

Dar cu ce glas s-o chemi când nu e, de să

Răsune tot pustiul, principesă

A nopţii – lună albă, dacă

Nici tu nu i-ai aflat sub cer cărarea

De-o veşnicie cât o noapte lungă

De când de dorul tău se frânge marea

Cu braţe-valuri vrând să te ajungă ?

 

Eu, norocoasă foarte-n neiubire,

Să-i dau şi nenorocului de ştire ?

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

>>>>>>>>>>>CV Paula Romanescu- 2011-1 (pdf.)

De CLB

IMNUL MANIFESTĂRILOR de ZIUA LIMBII ROMÂNE

(din ”Îndrumarul” pentru Ziua Limbii Române, alcătuit de Corneliu Leu)2013-09-26_010019

Ne cheamă Sfinxul din Carpați
Să fim alături frați cu frați
În miezul țării noastre sfânt
La ceas de mare legământ.

Ne cheamă Sfinxul din Bucegi,
Simbol de voievozi și regi
Ce-aici românii i-au avut
Din cel mai depărtat trecut!

Pe munții românești urcați2013-09-26_005855
Sub semnul magic din Carpați,
Pecete-adâncă, din bătrâni
Peste suflarea de români.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Al Florin ŢENE – GLORIE LIMBII ROMÂNE

 Mi-e dat să-mi rostesc gândurile

să visez ZIUA-LIMBII-ROMANE-TENE-LSR-xwb

în Limba Română,

fiecare cuvânt un fagure,

ca mierea luminii în degetarul macilor,

ca vârsta arborilor în cercuri,

în fiecare din ele trudeşte un străbun,

veghează o baladă.

 

Patria Limbii Române e Istoria

acestor plaiuri păscute de Mioriţa,

modelate de doine

şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit

cu grijă

la izvoarele dorului.

Ea nu poate fi mutată,

cum nu se poate înstrăina fântâna

de izvoare.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lucia OLARU NENATI-CĂLĂTORIE ÎN INIMA UNEI SĂRBĂTORI

2013-09-19_224502… Aşa se intitula articolul pe care l-am publicat în revista „Caiete botoşănene” (Nr. 84 din 8 septembrie 1990), editată atunci de „Gazeta de Botoşani”, după ce am participat la prima ediţie a marii sărbători din Basarabia ce avea să se numească de atunci, din 31 august 1990,  „Ziua Limbii Române” până azi când, iată, reuşim şi noi, cei din ţară şi nu numai, să ne alăturăm acestei mari şi simbolice manifestări. Regăsind şi recitind acel text cât o întreagă pagină de ziar ce avea în inima lui un text olograf scris atunci, „la cald”, la cererea mea, special pentru cititorii publicaţiei botoşănene, de către Grigore Vieru şi un altul de Nicolae Dabija, am trezit amintirea acelei stări cu nimic asemănătoare pe care o poate trăi un om poate o singură dată în viaţa lui, doar dacă are noroc să participe la mari evenimente colective cu reverberaţii istorice.         

Ca să ajung la Chişinău am parcurs atunci, cu un autobuz precar, un drum foarte lung şi ocolitor căci încă nu se deschiseseră punctele vamale directe de mai târziu şi a trebuit să trec mai întâi prin Cernăuţii Bucovinei, adică prin Ucraina, apoi să străbat Basarabia de la nord la sud trecând prin Râşcani, Bălţi, Orhei, s.a., cu multă trudă şi oboseală. Dar şi cu multă bucurie văzând în toate localităţile steaguri, eşarfe şi însemne sărbătoreşti căci aceasta însemna şi aniversarea entuziastă a unui an de la apariţia mult aşteptatei legi ce conferea statut oficial limbii, grafiei şi însemnelor româneşti.2013-09-19_224552

Când am ajuns la Chişinău am intrat într-un ocean  omenesc ce făcea neîncăpătoare marea Piaţă a Adunării Naţionale din centrul oraşului unde în noaptea precedentă încă se mai băteau dalele de piatră. Momentul principal al sărbătorii – dacă se poate spune aşa – a fost dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, realizată în perioada interbelică, restaurată şi reaşezată acum pe un măreţ postament, după ce fusese izgonită şi ocultată  în toţi aceşti ani. În cuvântul său, ministrul Culturii, regizorul Ion Ungureanu (după opinia mea, cel mai bun ministru de cultură posibil!) compară destinul statuii cu cel al poporului acestei provincii, adus la condiţia unei rezervaţii de piei roşii, bun doar pentru dansuri folclorice şi de turnat vin în pocalele stăpânilor. Preşedintele Snegur vorbeşte sobru despre lupta neamului şi contribuţia marilor scriitori patrioţi: Vieru, Matcovschi, Lari, Dabija ş.a, la realizarea unei atmosfere de coeziune şi dăruire fără preget în slujba idealului naţional. Cuvântul lui Nicolae Dabija, ca de obicei, mereu  logic dar şi înnaripat, face „priză” cu sufletele celor din mulţime, urmat de zeci de preoţi în odăjdii de preţ a căror slujbă de sfinţire a statuii nu are nimic fals sau convenţional. Apoi se aprinde candela cu flacăra adusă de la Putna şi se  înconjură statuia cu ţărână de la sfântul mormânt al domnitorului-simbol în timp ce un copil de 11 ani cântă angelic în liniştea de nimic tulburată, dar densă de unanima emoţie colectivă. Femei în port naţional oferă  agheazmă, vin sfinţit şi frânturi din inegalabilii colaci moldoveneşti în chip de nafură numeroşilor oaspeţi din pretutindeneşti colţuri de lume locuite de români: scriitori, actori, oameni de cultură, preoţi dar şi ţărani în portul lor alb, imaculat, cu ochii în lacrimile nesperatului liman visat o întreagă viaţă. >>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta Iosif: ,,Cartea porţilor deschise”

Cartea mea, deschisă

Spre primul cuvânt,2013-09-26_003729

Eşti mereu înscrisă

În leagănul sfânt.

Tu ne eşti  lumină,

Binecuvântează,

Cartea mea senină,

Cuvânt ce veghează.

Carte-n porţi deschise,

 Vino iar cu noi

Adună-n file scrise

Limba cea română

 Şi s-o găsim  apoi

Prinsă-ntr-o cunună.

 

31 august, 2013

 

De CLB

Cristina Ştefan – Stenogramă din Bacău- Ziua Limbii Române

31 august 2013, ora10, Club The Stage: profesori, scriitori şi invitaţi au sărbătorit Ziua Limbii Române.2013-09-21_005103

Preşedintele USR Bacău, Calistrat Costin, profesorii scriitori şi critici literari, Grigore Codrescu, Victor Mitocaru, Petre Isachi, dramaturgul Viorel Savin, directorul Revistei Plumb, Ion Prăjişteanu, au făcut scurte expuneri despre limba română ca bogăţie spirituală a neamului dar au şi criticat cu umor unele folosinţe defectuoase ale limbii române contemporane cu specificarea că orice limbă evoluează, se schimbă odată cu progresul civilizator.

S-au recitat poezii din creaţia proprie: Viorel Savin, Calistrat Costin, Sebastian Şufariu, Camelia Iuliana Radu, Cristina Ştefan dar şi din marii poeţi români, Eminescu, Blaga, Sorescu, Nichita Stănescu.

Fiecare invitat a vorbit despre importanţa  zilei de 31 august,  de curând intrată în calendarul sărbătorilor româneşti, mulţi subliniind că această sărbătoare ar trebui să fie zilnică şi să se manifeste prin vorbire corectă şi exprimare în acord cu gramatica limbii române.2013-09-21_005145

În atmosferă de dezbatere, destinsă, cu recitări alese, cei prezenţi au creat rapid un spirit de bună şi caldă înţelegere în marcarea acestui eveniment. Scriitorii I. Vorniceasa, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Mihaela Amălăncei, Sorin Coadă, prof. Constanţa Vlăducă, Constantin Boncu,  Otilia Lupu, Nicolae Plugaru, Tudor Roznovanu, au fost membrii interactivi într-o comunitate literară ad-hoc menită preţuirii evenimentului.

Au cântat (chitară şi voce) tinerii Petruţ Ionuţ, Roxana Huidici, Sebi Roman, versuri româneşti cu bun gust alese( „ce bine că eşti, ce mirare că sunt”) iar Odin ne-a ajutat la întregirea atmosferei unei zile memorabile decursă cu glasuri frumoase în Limba română.

 

Cristina Ştefan, 31 august 2013

De CLB

Anca Sîrghie – ZIUA LIMBII ROMÂNE LA MONTREAL

Pe cât de neașteptată, pe atât de tentantă a fost pentru mine ca profesor de specialitate șansa de a participa la Ziua2013-09-26_001744 Limbii Române. Unde? Tocmai la Montréal în Canada, unde eram unul dintre invitații de onoare. Înțelegeam că va fi un eveniment solar, când în ornice clipele se majusculează, căci românii de pe oricare meridian urmau să trăiască o aceeași emoție, cu gândul la limba pe care le-au lăsat-o ca zestre bunii și străbunii.   

 

  1. I.        ALTEȚA SA REGALĂ, LIMBA ROMÂNĂ

Inițiativa legislativă recentă de a sărbători limba română are multiple semnificații. În luna februarie se sărbătorește Ziua tuturor limbilor materne. Se știe că și alte comunități na2013-09-26_001531ționale folosesc un asemenea prilej pentru a împrospăta respectul și dragostea față de limba lor națională, acest tezaur moștenit de la străbuni și semn identitar, glia de spirit care ține uniți pe membrii unui popor. Atunci când îmi începeam seminariile de stilistică la Universitatea”Lucian Blaga“ din Sibiu, acum 3 decenii, ca asistentă a reputatului profesor Gh.Tohăneanu, întrebam studenții ce sens cred ei că a dat M.Eminescu comparației din versul „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”(Epigonii). Constatam că sugestia limbii “ca fagure de miere” este mult mai complexă decât s-ar crede la prima impresie. Dicționarul explicativ al limbii române are 11 definiții date cuvântului “fagure”, care ca sens propriu este o construcție a albinelor lucrătoare, din ale căror celule cerifere se construiesc 8.000-10.000 celule de ceară hexagonale. Ele sunt create cu un simț special al armoniei spre a adăposti puieți și ouă sau larve putrezite ori ca depozit de miere. Ce simț al distribuției, ce disciplină, ce rigoare, ce… marketing în activitatea unui stup! El are o regină pe care toate albinele lucrătoare o îngrijesc. Și limba română este o asemenea structură armonioasă, vie și dinamică. Cine a făurit-o? Poeții, vor răspunde unii. Adevărat, parțial adevărat. Chiar dacă rolul poeților este precumpănitor, ei nu sunt singurii șlefuitori de limbă. Păstrătorii și creatorii de limbă activează în toate straturile de viață ale poporului, de la” domn pân’ la opincă”, așa cum ar glăsui bardul… Toate cele 1000 de variante ale Mioriței sunt dovada modului cum poporul întreg își modelează limba. „Învățăturile” s-au transmis în mod simbolic de la Neagoe la fiul său Teodosie, de la o generație la alta. Astăzi în plan sincronic limba română este analizată ca un semn al unui cod genetic comun, un cod complex și instrument de comunicare ce presupune un mesaj transmis prin semnal, care se codează, cu ajutorul codificatorilor de sensuri, și apoi se decodifică, având nevoie de semne lingvistice.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian D. Curpaş – Poeme despre soare, flori şi linişte

În volumul de versuri « Călătoria gândului », publicat în antologia “Spiralele vieţii”,  Victoriţa Duţu, semnând cu pseudonimul Ilinca Nathanael, pictează folosind cuvinte. Aici, Victoriţa Duţu nu este doar poetă, ci şi artist plastic, astfel că versurile cărora le dă viaţă devin cântece ale atmosferei, culorii şi luminii. Expresia este concentrată şi concisă şi totul stă sub semnul metaforei şi al epitetului cromatic evocator: « Cu mâinile muiate în apele cerului/ Ca în florile lacului meu,/ Dacă aş putea să cânt/ Cu privirile-n soare… » (“Dacă m-ai lăsa”)

2013-09-21_005605Victoriţa Duţu – matematician, filosof, poet şi artist plastic

Poeta şi prozatoarea Victoriţa Duţu este cunoscută iubitorilor de artă prin cărţile “Spaţii”, “Vreau o altă lume”, “Călătoria gândului”, “Cea care aş fi”, etc. Deţinătoare a Premiului Internaţional de poezie „NAJI NAAMAN”, obţinut în anul 2009, Victoriţa Duţu debutează în august 2003, cu placheta de versuri “Spaţii”. Poeta este absolventă a Facultăţii de Matematică şi a Facultăţii de Filosofie din Iaşi şi are un masterat în logică şi hermeneutică. În prezent, Victoriţa Duţu este profesor titluar de matematică la un colegiu din Bucureşti. În paralel, aceasta realizează la TVRM Cultural şi Educaţional, emisiunea “Gândeşti, deci exişti”.

“Ce faci lumină în visul meu”

În „Visul meu”, lumina devine un topos edenic, aducând cu sine efluvii olfactive persistente. Poezia se detaşează printr-o prezenţă puternică a eului liric in peisaj, precum şi prin sublimarea elementelor acestuia în stări de suflet bazate pe ambiguitate şi sugestie: “Ce faci lumină în visul meu/ Mã chinui sã te privesc,/ Să-ţi privesc mâinile/ Picioarele sărutate de ape,/ Dar tu te asemeni cu mine/ Foarte mult,/ Eşti la fel de singură/ Ca atunci când te caut.”

“Zgomotul ce striveşte ninsori”

Rememorarea afectivă, spaţiul amintirii unei trecute iubiri se concretizează la Victoriţa Duţu într-o comuniune cu natura, pe care eul liric o transfigurează poetic printr-o imagistică bogată. Poeta descrie senzaţii şi simboluri ale solarităţii, redate sugestiv prin filtrarea luminii în clipe nesfârşite de linişte. Forţa cosmică a energiilor vitale este evocată prin elementul acvatic, fie că este vorba de lacrimă, apă sau ninsoare. Stării de linişte de la început îi ia locul, în final, zgomotul care ucide. “Într-un cântec sublim/ Izvoarele săltau/ La visul tău albastru/ Şi florile plângeau/ Odată cu tine./ De după zări mă priveai/ Cu lacrima ta de soare/ Şi cânta inima mea/ Împreună cu lacrima ta nebună/ Te iubeam, te iubeam/ Dar acum a sfârşit această iubire/ Apa nu există decât la un preţ foarte/ Scump/ Şi e mereu cãlcată în surdină/ De zgomotul ce striveşte ninsori.” (“Cântec”)

“Zãpezile…ah, zãpezile”

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

George ROCA -DECENIUL ŞAPTE. BULEVARDUL MAGHERU, BUCUREŞTI

Prin anii ’70, bulevardul Magheru era locul unde puteai să îţi petreci frumos o zi, o dimineaţă, o dupămasă sau o seară plăcută. Dacă începeai de la Piaţa Romană, colţ cu strada Mendeleev, dădeai de Barul Turist… unde veneau să îşi bea cafeaua, în general înainte de masă, scriitorii şi artiştii, iar dupăamiaza studenţii de la ASE (Academia de Ştiinţe Economice) care se afla în apropiere. În interiorul arcadei diBDMAGHERUwbn faţa florăriei de peste drum îşi aveau „scena în aer liber” studenţii excentrici de la teatru sau de la arte plastice, care veneau să facă „spectacol de atitudine” trecătorilor de rând… Unii vorbeau tare, alţii recitau poezele cu flori în mâna, alţii cu o mină blazată erau tolăniţi pe trotuar, pasivi precum statuile căzute de pe soclu… Veşnic aplaudaţi de cohorte de adolescenţi naivi… pentru care „vedetele şi vedeţii” erau precum nişte idoli ai modei, tunsorii sau manierelor… Uneori spre seara, când artiştii se retrăgeau spre casele lor, ca spectacolul să fie mai amplu, aceştia o luau în şir indian spre Universitate, mimând şchoipătatul şi călcând cu un picior pe trotuar şi cu celălat pe carosabil… Deseori se facea câte un şir de peste cincizeci de suflete… spre hazul trecătorilor bulevardişti şi spre stupefacţia bătrânilor care îşi scuipau în sân sau îşi făceau cruce întrebând timizi:

– De unde atâţia tineri infirmi pe bulevard?

– Vin de la ASE. Există acolo o secţie de şontâcologie, răspundea cate un „smeker” fără sedilă sub „s”… 

Înaintând pe bulevard spre hotel Intercontinental, la prima intersecţie dădeai de restaurantul Grădiniţa şi cofetăria Casata”… două localuri foarte la modă pentru studenţii care stăteau cu orelele pe acolo, discutând proiecte sau scriindu-şi lucrările la mesele de pe terasa. Zona era împânzită şi de bişniţarii de valută, precum Asadur, Fluturaş şi Neamţu din Romană, sau de străini dornici să „agaţe” vreo fripturistă cu studii superioare pentru a scăpa de… singurătate. Vis-a-vis, pe Magheru colţ cu strada Tache Ionescu, era o cârciumă „valabilă” numita „Podgoria” unde îşi duceau veacul actori de „viţă de vie veche – cum le plăcea domniilor lor să se definească -, prieteni cu Bachus, cei mai mulţi trecuţi de a doua tinereţe, de alde Jean Lorin Florescu, Ştefan Ciubotăraşu, Ştefan Mihăilescu Brăila…, majoritatea refugiaţi de la Teatrul Nottara situat în apropiere…
Mai jos, în perimetrul cinematografului Patria, era locul de promenadă a celor care îşi etalau toaletele, precum doamne îmbrăcate din „pachet”, sau domnii cu d
are de mâna care „făceau” străinătatea. Mai puteai observa vânturându-se prin zonă şi câţiva tineri gigolo – de obicei studenţi – în căutare de doamne purii cu bani! Peste tot te loveai de bişniţarii de bilete de cinema care vindeau la dublu sau la triplu un bilet, mai ales când juca un film „mişto” de capă şi spadă, avându-l ca protagonist pe Pardailan Janpolbelmondu! Seara zona era „mai luminată” şi puteai vedea lume îmbrăcată la „patru ace” intrând sau ieşind din Barul Melody situat la subsolul blocului Patria. La „Melody” era program artisitic select. Cânta Alexandru Arşinel şi Angela Taxieru. Dansa o trupă sub conducerea maestrului Sever. Număr special: Mariela Dumitriu viitoarea soţie a lui Aurelian Andreeascu (mai târziu înlocuită de Mariana Meşteşug) şi Thury Ştefan metamorfozat în Charlie Chaplin. Clienţi de bază şi de vază: Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Sandu Boc, odrasle de politicieni, artişti, scriitori şi mulţi străini, în special italieni şi arabi, desigur (ultimii) însoţiţi de paraşute şi bişniţari. Directorul barului, Mr. Viorel Păunescu! Înaintea acestuia tronase la şefie, Nea Aurică, un personaj simpatic, tatăl beţivilor de la „Abataj”, cum porecliseră aceştia faimosul bar bucureştean.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez: DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE. ELEMENTE EMINESCO-ROMANTICE, ÎN OPERA POETICĂ A FRAŢILOR DAN ŞI EMIL BOTTA

Orice ar zice (sau, mai exact, ce n-ar zice şi nici nu zic!) istoriile literaturii române, din ultimul veac (de la George Călinescu, Eugen Lovinescu, Ion Negoiţescu, dicţionarul lui Mircea Zaciu ş.a.) – şi până la aceea a lui Alex Ştefănescu şi, mai cu seamă, la cea extrem de subiectivistă şi cu grave deformări de ordin axiologic, a dlui Nicolae Manolescu!), Adjudul, ca şi Răşinarii Sibiului, este un loc special, în România: dacă Răşinarii Sibiului i-au dat, ca spirite superioare, pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran – Adjudul a dat, egal, României/Valahiei două Duhuri alese: pe Fraţii Orfici – Poeţii-Fraţi DAN şi EMIL BOTTA.

Amândouă, după opinia noastră, aplecându-se, într-o adâncă reverenţă, în faţa Duhului Protector al Valahilor – EMINESCU – dar reverenţa lor neînsemnând, nicicum, epigonism, ci creativitate, originalitate, complementaritate, faţă de Demiurgul Logos-ului Valah.

Da, două valori apropiate, prin caratele talentului, harului artistic – doi fraţi, pe care i-a născut, aici, la noi, în Moldova de Mijloc, zbaterea apelor şi luncilor Siretului şi Trotuşului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, şi zâmbetul lui era peste putinţă de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântătoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text apărut în „Prodromos„, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celălalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

Prin Înalta Voire a Dumnezeului Celui Mare şi Bun, cele Două Duhuri de Înaltă Lumină ale Neamului Românesc s-au născut într-o familie de medic  – tatăl fiind THEODOR BOTTA  – şi al unei misterioase femei-directoare de orfelinat  – AGLAE – al cărei tată, FRANCESCO MARIA FRANCESCHI (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahăr, din Sascut!) – era corsican de origine. Adică, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împăratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din născare, s-a numit, destul de vaticinar, deşi se trăgea din nobilimea măruntă : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNĂ!). Din câte ştim azi, totuşi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUŞMAN al lui Napoleon…Se pare  că bejenia familiei Franceschi a început chiar de pe acele vremi.

…Dar să ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naşte, însă, într-o zodie a discreţiei ucigaşe de renume – dovadă că, azi, puţini români ştiu că Emil Botta a avut  un frate. Un frate născut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe  13 ianuarie 1958, la Bucureşti…Doar 51 de ani de epifanie…  – “îşi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focşani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. Urmează, apoi, studii universitare clasice (limba latină şi limba greacă) la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fiind dublu licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport. Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participă la conferinţele grupului Criterion şi este cooptat în comitetul de redacţie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcţie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrăbiţi, pe când cădeau zăpezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediază frivol şi abandonează misterului cosmic, ziarele vremii, pe acest Pontif al Frumuseţii, al Incantaţiei şi al Fervorii:

(…)De departe sună cornul, /Cornul serii, cornul mării, /Cornul surd al întristării, /Cornul mării, cornul serii, /Cornul jelei şi-al pierzării!

                                                                           (Cornul mării, cornul serii)

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena ARMENESCU: STRAIUL ŞI GRAIUL – ARGUMENTE PENTRU SUSŢINEREA CONTINUITĂŢII POPORULUI GETO-DAC PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI

Sunt cunoscute mărturiile literare antice care îi localizează pe geto-daci, ca popor locuind în ţinuturile de miază-noapte ale Europei, mai exact in teritoriul carpato-danubiano-pontic, adică în ţinuturile locuite azi de români. De pildă, din descrierile lui Strabon,  aflăm – pe lângă datele geografice – şi despre felul cum arătau bărbaţii daci, care erau de statură înaltă, „laţi în umeri” şi aveau „pumnii ca ciocanele de spart ziduri” prin urmare,  bărbaţii  daci erau înalţi şi robuşti,  aveau în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat.

Populaţia Daciei era compusă din nobili, oameni liberi şi sclavi2013-09-19_224730

Principalele documente asupra costumelor dacice atestă şi unele deosebiri de rang. Nobilii aveau dreptul să-şi acopere capul cu o căciulă de pâslă cu formă ţuguiată numită „pilos” sau „pileus” de la care li se trage şi denumirea de „pileati”, în timp ce ceilalţi „comati”, care formau grosul armatei, (ţăranii şi meşteşugarii) purtau părul lung „capillati”. O altă deosebire a ţinutelor nobililor era centura decorată cu o pafta ornamentală la care era ataşată sabia. Diverse izvoare iconografice şi surse literare ajunse pînă în zilele noastre, permit reconstituirea unei imagini veridice despre costumul strămoşilor noştri daci.

Cele mai importante surse de studiere a costumului dacilor rămîn a fi metopele monumentului triumfal de la Adamclisi (Dobrogea), basoreliefurile Columnei lui Traian (Roma) precum şi fragmente de stele funerare descoperite pe teritoriul Daciei, cum sunt cele de la Costeşti-Blidaru, din cimitirul de la Densuş, la care adăugam uimitoarele descoperiri din ultimii ani in apropiere de Sibiu in timpul sapaturilor pentru viitoarea autostrada Sibiu-Nădlac cu dovezi că zona a fost nu numai locuită din neolitic, ci a fost un puternic centru economic si administrativ – loc devenit un vast şantier arheologic, ca să nu mai vorbim despre statuile dacilor care împodobesc Arcul de Triumf din Roma, al împăratului Constantin Cel Mare. În majoritatea cazurilor dacii sînt reprezentaţi purtînd bărbi şi plete. Reprezentările cioplite sau sculptate în antichitate, îi înfăţişează pe daci avînd siluete robuste puse în valoare de veşmintele confecţionate din ţesături de casă, simple ca croială, comode, lipsite de elemente decorative expresive. Un aspect important care trebuie menţionat este decenţa costumului purtat de daci, lipsit de decolteuri sau volum exagerat.

Acum se ştie că statuile antice erau colorate, dar este dificil să fie determinată cromatica costumului, putem doar presupune că aceasta era susţinută de nuanţele naturale ale materialelor utilizate: nuanţe de alb-bej, griuri şi brumărie – culoarea naturală a lînii de oi. Materialele folosite pentru îmbrăcăminte erau de provenienţă vegetală precum cînepa şi inul, şi animală: pieile şi blănurile. Bărbaţii asortau cămaşa cu pantaloni pînă la glezne, destul de strîmţi, uneori foarte lungi şi încreţiţi, formînd cute transversale asemenea iţarilor de lînă, purtaţi de ţăranii moldoveni pînă la începutul secolului al XX-lea.

Subliniez  – in legătură cu aspectul vestimentar şi nu numai – ilustra lucrare de doctorat a domnului Profesor Leonard Velcescu, din care rezultă studiul statuilor de daci aflati atat pe Arcul de Triumf al Imparatului Constantin Cel Mare ridicat in Roma, in proximitatea Coloseumnului, cat si in marile muzee ale lumii: Roma (Vatican) Luvru (Paris) Ermitaj (Petrograd) s.a. Pe langa vestimentatie, domnia sa analizeaza atitudinea meditativa a chipurilor frumoase, cu robusteţe bărbătească, demne, care sugereaza inteligentă, eternizate in neuitarea pietrei, incat se pune intrebarea legitimă: Cine este invinsul si cine invingatorul? Vă rog să urmăriţi în derulare, imaginile care ilustrează aceste statui!

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Maria NICULESCU- LA CEAS TÂRZIU

La ceas târziu, cînd îngerii se roagă,

Iar candele-şi aprind blândă lumină,2013-09-24_224321

Când Luna-apare-n rochia-i opalină,

Ăst suflet zbuciumat – o, nu-i de şagă! –

Binevoieşte, iată,-a face pace

Acum, când toate fug înspre Visare,

Rupându-se de-a Clipei întrebare,

Brodând fiori pe gânduri reci, tenace,

Unindu-se cu-alt suflet, a-ntâmplare!

De CLB

IOANA STUPARU – INVOCAREA DIVINULUI ÎN CREAŢIA LITERARĂ

poza Ioana StuparuDacă s-ar ţine o evidenţă chiar şi numai a titlurilor creaţiilor literare cu referire la divinitate, cifra ar fi remarcabilă. Iar dacă s-ar avea în vedere conţinutul scrierilor (poezie sau proză), în care este invocată divinitatea, exemplele ar fi numeroase.

Una dintre calităţile care generează rezultatul creaţiei este sensibilitatea  dăruită scriitorului de către Dumnezeu. Un alt motiv este harul scriitorului de a pătrunde pe tărâmul imaginaţiei. Apoi, este înzestrarea de către divinitate a scriitorului, cu arta de a transpune în cuvinte tablouri pictate imaginar. Iar aceasta nu realizată oricum, ci într-un mod diferit faţă de vorbirea curentă.

Având în vedere bogata creaţie literară de-alungul vremii, dar, mai ales în prezent, aducem spre exemplificare poezia, iar în mod special sonetul din Antologia Sonetului Românesc, realizare a poetului Radu Cârneci, în anul 2009, la Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, lucrare în trei volume, ce cuprinde peste 450 de autori.

Un spectru larg formează şi felul în care se face apel la divinitate: rugă, mulţumire, speranţă, slăvire, dorinţă etc.

Din volumul 1:

„Cerească-mpărăteasă, de câte ori îţi cer / să sufli-ntr-al meu cuget un suflu de cântare, / cu o rază de lumină ca ziua ce răsare / în pieptu-mi fără umbră ca pe cer. / Mă-nchin fiinţei Tale cu faţa la pământ / şi-mi plec în neputinţa-mi genunchiul la ţărână / ca fiul ce se roagă să-l duci numai de mână / că-n braţe să mă poarte măicuţa demn nu sunt…” (Timotei Cipariu, Sonetto I, p. 25.)

„…Iar, dacă a mea dogmă va fi o rătăcire, / Artistul e de vină, c-a lui dumnezeire / Ca tine de frumoasă a vrut imagina…” (Cezar Boliac, Stanţe (I), p.28.)

Invocarea divinităţii în titlurile sonetelor:

 „Era-n Lumină o blândeţe vastă” (Crişan V. Muşeţeanu, p. 439.)

„Cătând pe Dumnezeu, L-am întâlnit” ( Crişan V. Muşeţescu, p. 440.)

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Constanţa ABĂLAȘEI DONOSĂ: ,,Elegia XI”

vântul răscolește
lacrimi printre flori
triste
ți răstignite-n crengi
stropii ploii în culori.
peste floarea de cais
lacrima e albă,
peste cea de trandafir
lacrima-i mai pastelată:
galbenă, precum candoarea
soarelui îmbră
țișând
ro
șie precum o rană,
dragostei tale tăcând.
peste floarea crinului
lacrima curge imens,
tremură pe sub polen
rugă culegând ades.
ruga, o voi spune-n gând
dorin
ței mele alese,
Maica, să te spele-n vis
cu lacrimile mele culese.

De CLB

Dan CARAGEA – MIŞCARE ŞI REPAUS

Spectacolul străzii este, înainte de toate, spectacolul corpurilor în mişcare. Este suficient să stai la o masă pe o terasă în inima marilor oraşe pentru a înţelege că dinamica mersului este cea mai simplă şi mai naturală formă de reprezentaţie. Pe trotuare sau pe străzile pietonale surprindem admirabile corpuri care îşi revelă frumuseţea şi erotismul într-o succesiune de imagini (instantanee), căci timpul privirii şi al captării, ca şi cel al expunerii, este destul de scurt, insuficient pentru a putea fixa bune fotomemorii. Un burete invizibil vine şi şterge parcă traseul şi trăsăturile unei apariţii fermecătoare. Nu ne rămâne decât să continuăm în aşteptare, să stăm la pândă. 2013-09-19_214249

Este adevărat că nu vom vedea o defilare de nuduri acest lucru se poate vedea doar pe o plaja unde se practică naturismul , dar frumuseţea şi senzualitatea corpului nu este doar a trupului gol, ci şi al celui îmbrăcat, căci costumaţia face parte din spectacol.

Privesc acum o tânără care trece pe stradă: poartă o rochie violet mulată pe corp, fără mâneci, iar în picioare, sandale cu tocuri foarte înalte. Părul lung, blond, de culoare nisipului, este perfect întins, ajungând până aproape de centură, unduindu-se la fiecare pas. Dacă violetul îi pune în evidenţă carnaţia foarte albă a membrelor, parcă ferite de soare, muşchii picioarelor ies uşor în evidenţă. Am văzut-o venind, din faţă, iar acum o privesc îndepărtându-se. O frumuseţe trecătoare, o evanescenţă.

Să facem acum câteva remarci. În cele mai multe cazuri, când ne referim la un corp în mişcare, imaginea frontală este a apropierii, în timp ce vederea din spate este cea a îndepărtării. În artă, mersul nu a devenit o temă prea recurentă pentru revelarea frumuseţii şi senzualităţii corpului, cu excepţia filmului. Nici măcar fotografii nu insistă să-şi surprindă modelele în mers, în afară de pasarelele de modă unde mersul profesionist trebuie să pună în evidenţă croiala impecabilă şi calitatea materialelor unei rochii de mireasă, de exemplu.

În majoritatea operelor de artă plastică, mişcare este reprezentată, oximoronic, prin „încremenire”, ca în jocul acela de copii, în care brusc, la comandă, trebuie să te prefaci în statuie pentru a nu putea fi atins. Istoria este aici a unei secunde care s-a oprit pentru ca noi să putem să ne bucurăm din plin de reprezentaţie. Astfel, nudurile execută mişcări acrobatice, piruete, răsuciri şi contorsionări, coregrafii complexe sau exerciţii de gimnastică. În toate aceste cazuri, frumosul şi dorinţa poartă masca surprizei, a neaşteptatului, încât putem afirma că întreaga estetică erotizată este, în fapt, emergentă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena BUICĂ – TESTAMENTUL UNEI SCRIITOARE CARE A ZÂMBIT VIEŢII

În efemeritatea existenţei noastre pământeşti, fiecare ne dorim să marcăm trecerea firească prin „cele pământene” în tradiţia veche, sădirea unui pom, sau ceva care să ne reprezinte ca individ, parte dintr-o societate în care ne-am născut, ne-am format şi am vieţuit, cu bune şi cu rele deopotrivă. Unii lasă averi, adevărate tezaure dobândite cu trudă sau poate nu, trăind o viaţă întreagă înrobiţi de strălucirea lor, alţii îşi drămuiesc moştenirea în tainiţele sufletelor lor, aşezând-o în cuminţenia unui alt fel de bogăţii, acelea de sorginte spirituală. 2013-09-19_215606

Zestrea pe care eu o las este una de suflet, cea a scrierilor mele, o zestre învăluită în zâmbetul pe care l-am dăruit mereu vieţii şi în special oamenilor cu deschidere spre lumină, bunătate şi împliniri pe calea cea dreaptă. Cuvintele poetului Tudor Arghezi din poezia „Testament”: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”, mi se se potrivesc şi mie, fără să fac vreo trimitere şi la valoarea scrierilor. În lada mea de zestre nu se găsesc decât scrierile literare izvorâte după puterile mele din profunzimea trăirilor şi gândurilor zămislite în vâltoarea vieţii sau în ceasurile de singurătate. Când am venit în Canada, am renunţat la agoniseala din ţară în schimbul altor valori, cele de ordin spiritual, şi chiar dacă au fost renunţări care m-au durut am învăţat cum să aşez în cufărul ce-l voi lăsa moştenire, acel ceva care a întrecut în bine ceea ce am pierdut în plan material, lada mea de zestre spirituală. În ea sălăşuieşte spiritul meu deschis în relaţia cu oamenii, cu natura, cu lucrurile mai importante ale lumii, în relaţia cu Dumnezeu. Aici zace aşteptarea dar şi stăruinţa de a surprinde şi oglindi faptele pozitive pe chipul celor care biruie vicisitudinile vieţii. Aici se poate auzi şi tumultul gândurilor şi frământărilor cu care am încercat să reclădesc o viaţă, cu universul şi relativitatea ei, din frânturi, din petice de forme şi culori diferite. Sunt gânduri născute din contemplarea asupra propriei vieţi, dar şi din experienţa altora, o adevărată adunare de reverberaţii care au venit din substratul trăirilor interioare, punând în mişcare secrete roţi sufleteşti.  

De cele mai multe ori cu zâmbetul pe faţă, am scris câteodată şi pe răni care sângerau, dar cel mai adesea am încins peniţa în cerneala dragostei de viaţă, a iubirii şi respectului faţă de semeni, scriind rânduri, rânduri mereu cu speranţa că acestea vor respira în timp. Ele au adunat laolaltă căutările înfrigurate, izbânzile şi umilinţele neputinţei de a cuprinde necuprinsul sau de a depăşi propriile limite, dar şi speranţa de a fi de folos atunci când va veni timpul ca această ladă să se deschidă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian Lupu – Melcul Cel Anonim şi Discreţia Înţelepciunii

Într-o zi de toamnă am avut ocazia să disting în iarba de pe marginea drumului o creatură cu totul neobişnuită. De la depărtare părea să fie doar o bucată de lemn aruncată neglijent. Dacă te apropiai, deja detaliile deveneau tot mai pronunţate prin contururi ce semănau cu striaţiile conului de brad. Dacă, în sfârşit, ajungeai la cea mai mică distanţă, îţi era clar că aveai în faţă suprafaţa lucioasă de un galben-maroniu al unui obiect cu totul neinteresant. Dar dacă aveai răbdare, puteai să observi mişcarea molatică a unor coarne de melc ce explorau mediul din imediata vecinătate.Octavian LUPU - Melcul Cel Anonim si Discretia Intelepciunii

M-am aplecat cu atenţie să identific natura acestei vietăţi neobişnuite, fiindcă din sumarele mele cunoştinţe de zoologie, nu ştiam de existenţa vreunui melc fără cochilie. De fapt, renunţând la renumita „casă dusă în spinare”, acest gen de melc a ajuns să folosească cu măiestrie tehnica veche a camuflării. Neinteresant pentru prădători, el putea să îşi trăiască viaţa mai departe printre frunze proaspăt căzute pe pământ şi ierburi suficient de înalte, care să nu permită ieşirea excesivă în evidenţă.

Cu gesturi calme, câţiva metri mai încolo, am remarcat un alt melc ridicat câţiva centimetri faţă de pământ în timp ce îşi lua cina, fiindcă tocmai era seară, hrănindu-se cu frunzele proaspete ale unei plante. Oferind o lecţie interesantă despre ce înseamnă să fii discret, această vietate îşi putea duce mai departe viaţa fără să fie deranjată de cei interesaţi să o aibă drept ingredient pentru un „fast-food” pe marginea drumului. Bineînţeles, nenumăratele vrăbii din preajmă ar fi năvălit imediat dacă ar fi ştiut că sub aparenţele unui con de brad căzut pe marginea drumului se afla un melc gustos şi bun de mâncat.

Această scenă m-a dus cu gândul la o povestire taoistă despre ce înseamnă să ieşi în mod necugetat în evidenţă. Astfel, se spune că un mare învăţător se plimba prin pădure împreună cu discipolii săi în timp ce oferea o mulţime de pilde cu privire la natura înţelepciunii. Poteca pe care mergeau a ajuns deodată într-o poiană în care se aflau o mulţime de lucrători forestieri care doborau copaci, îi tăiau în bucăţi mai mici şi ulterior aşezau în căruţe lemnele rezultate.

Multă vreme a privit înţeleptul toate aceste detalii ale unei munci dificile, ce presupunea îndemânare, concentrare şi un efort bine direcţionat. Discipolii urmăreau şi ei, dar fără să înţeleagă exact învăţătura pe care trebuiau să o dobândească. Surprinzător, chiar în faţa lor se afla un pom care fusese cruţat de către tăietorii de lemne. De la depărtare părea a fi un copac la fel ca toţi ceilalţi, dar în realitate exista o diferenţă semnificativă, însă misterioasă pentru privitori.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Citate noi de Ionuţ Caragea din ciclul „Sindromul nemuririi”

Oamenii nu au nevoie de utopii nesfîrşite, ci de lucruri tangibile în care se pot regăsi.2013-09-21_003109

*

Falsul deştept îi condamnă adesea pe oamenii care îi par inferiori, din neputinţa de a se ridica la nivelul unui deştept autentic.

*

De dureri nu ne plictisim niciodată. Ele ne sînt şi blestemul, ele ne sînt şi salvarea…

*

Nu rîde de moartea altui om, tot moartea îţi va îngheţa şi ţie zîmbetul la colţul gurii.

*

În viaţa asta lungă cît un anotimp dureros, unii oamenii înfloresc prin iubire şi creaţie. Ei sînt adevăraţii vestitori ai nemuririi.

*

Răzbunîndu-te pe răul din tine, distrugi şi binele care ţi-a mai rămas.

*

Dragostea ne învaţă mereu să facem dragoste, dar pînă la dragoste sînt atâtea lecţii despre comunicare… Cine sare peste aceste lecţii, nu va ajunge expert în dragoste ci în disimulări şi himere, iar omul pe care a pretins cîndva că l-a iubit va deveni un simplu accesoriu al vanităţii.

*

Poţi fi superior în lumea în care te naşti, zeu eşti numai în lumea pe care o creezi singur.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Maria Simionescu : ,,Privesc un colţ de cer”

Împrejmuită de castani

Privesc un colţ de cer

Deasupra lor2013-09-23_234110

Şi aut în rafturi

Printre ani

Un gând senin

Prins la pripor

Pe când talazuri

L-au răpus

În goana timpului

Nebun.

Să spun ce încă

nu am spus

S-adun viaţa-ntr-un

Album

S-o limpezesc, cât o mai fi

În apa blândului izvorAl sufletului

Şi-ntr-o zi

S-o dăruiesc

Cui mi-este dor

De CLB

Elena ARMENESCU – MEMORIA STATUILOR (POEME)

MISTERE DACICE


În munţii falnici, vestiţi în lumea toată

Grote şi izvoare ţâşnitoare din maluri

ARMENESCU-Elena3-wbPeşteră cu intrarea ascunsă, ciudată

Şerpuită de apa coborâtoare în valuri

Nestrămutat aşteaptă!

Altar din piatră modelată

Şi multe ierburi, vie ofrandă

Celui fără de margini, fără de hotar

doar chip legendar

Duh

Risipit în văzduh

Veghetor

Deasupra norilor

Aşteaptă!

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>-Elena ARMENESCU – MEMORIA STATUILOR (POEME)

De CLB

Ionuţ Caragea: O întâlnire fără argumente pentru citirea sufletului

Carmen Doreal – Întâlnire fără argumente, Editura Fides, august 20132013-09-23_232628

Înfrumuseţată de dorul/rodul real al cuvintelor, după „O altfel de ninsoare“, în care „altcineva locuieşte/ pe dinăuntru/ ireversibil“, Carmen Doreal ne face părtaşii jurnalului său liric: „jurnalul meu de poetă/ mă risipeşte peste inima ta/ la limita serii/ mizînd pe o singură noapte“. Cititorul se regăseşte de cele mai multe ori în postura de iubit sau confident aşezat „La masa tăcerii“, privind „asfinţitul… o rană/ din care/ o umbră a plecat“. Poezia, în cazul de faţă, este o tandră resemnare, o acceptare a compromisului devenit creaţie artistică, pe fondul unei nevoi acute de identificare în timpul/spaţiul prezent. Este, pe alocuri, un dulce catharsis, în care autoarea îşi declară credinţa trecută şi redobîndită: „cred în tine, poezie/ eşti prietena mea cea mai bună/ în nopţile albe/ îmi ţii empatică/ volubilă companie/ cred în tine poezie/ îmi dăruieşti aripi complementare/ anticipînd fericirea în sine/ îmi demonstrezi că viaţa ar fi/ un şir de întîmplări/ declanşatoare“ („Cred în tine poezie“).

Elementele prin care se recurge la analiza eu-lui cît şi situarea/raportul în(tre) dimensiunile existenţiale sînt reprezentate de două motive principale: imaginea în oglindă şi dedublarea. La poluri opuse, oglinda poate însemna înfierare amoroasă oglinda are două feţe/ îmi tatuează cuvîntul/ un înger/ o dată pentru tine însuţi/ o dată pentru mine („Oglinda are două feţe“) sau eliberare – „oglinda decantărilor fine/ eliberează poeta din mine/ levitaţie cu inima la cer…(„Cred în tine poezie“). Dedublarea se realizează într-o vînzătoare de iluzii – Siddhartha, dedublată de un iubit secret/ îmi invadează sîngele/ cu telepatii halucinante/ o altă toamnă mă regăseşte/ înveşmîntată/ în rochiţa de frunze/ colorată rebel/ de un pictor impresionist“ („Siddharta“). Chiar şi biciuită de umbre” între aceste transfiguraţii lirice, poeta „reinventează iubirea sub Poartă de sărut/ pe malul fluviului Saint-Laurent“ şi trăieşte „Transcendenţa“ „divaghez în vers alb cu Pierre Morency“ fără să uite numele lui Eminescu, Arghezi, Sorescu, Nichita Stănescu sau experienţa din Paris, acolo unde „Dali, Elytis, Claude Debussy,/ agăţau oglinzi suprarealiste înalte/ deasupra patului meu…“.  

Trăind între prezent şi trecut ca între două oglinzi în care (se) priveşte concomitent, Carmen Doreal nu este capabilă să facă o alegere şi devine un continuu „metamorf”, poezia ei fiind o lungă călătorie, asemenea unui fluviu de sentimente. În această odisee interioară ca un cosmos fără limite”, în acest zbor lăuntric cu drumuri înnoptate”, poeta „îşi dă inima înapoi cu o vară”, „sub învolburata chemare… dincolo de rana asfinţitului”, şi ne propune o întîlnire fără argumente, învaţîndu-ne cum să-i citim sufletul.

De CLB

STARPRESS (vâlcea-turism): CÂŞTIGĂTORII concursului internaţional de POEZIE şi PROZĂ pentru românii din întreaga lume

LIMBA NOASTRA CEA ROMANA-STARPRESS 2013


ORGANIZAT de REVISTA ROMANO-CANADO-AMERICANA „STARPRESS” – http://www.valcea-turism.ro, cu ocazia manifestărilor ORGANIZATE DE GRUPUL ROMÂN DE PRESĂ
ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ, în Capitala Romaniei – Bucuresti si  într-o întrunire națională la Sfinxul din Bucegi, în toate localitățile care au intrat în parteneriat precum și în alte localități, comunități și grupuri din străinătate care ni s-au alăturat (Canada, Iralanda, USA, Republica Moldova,Anglia, Italia, Spania, Franta, Germania etc.),în 31 august, de Ziua LIMBII ROMANE

POEZIE 2013-09-23_231226

PREMIUL I
–  Lavinia Huţişoru Dumitriu / Bucuresti –  LIMBA  ROMÂNĂ
–  Al.Florin Ţene / Cluj – GLORIE LIMBII ROMANE
–  Jianu Liviu-Florian / Craiova- ODĂ LIMBII ROMÂNE

PREMIUL  II
Iacob Cazacu-Istrati / Toronto / CANADA – IN LIMBA MEA…
Tatiana Dabija / Chisinau / R.Moldova – LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ
Melania Rusu Caragioiu / Canada  – DOR DE PLAI
ȘI DOR DE GRAI
Moldovan V. Dorin / Braşov – LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ
Bivol Zinovia / Chisinau /R.Moldova – PLÎNGI, BASARABIE…
Victor Burde /Alba Iulia /Romania – LIMBA  ROMÂNĂ


PREMIUL  III
Luca Cipolla / Italia   – LIMBA NOASTRA CEA ROMANĂ
Pr.stavr.Radu Botiş /Ulmeni / Romania – PÂNĂ CÂND…
Elena Matei / Valenii de munte/ Romania – DESCOPERITĂ -N CASE VECHI…
Olimpia Sava /Galaţi / Romania – SĂRMANUL ROMÂNESC VOCABULAR
Mariana Bendou / Onesti / Romania – LIMBA ROMANEASCĂ

MENTIUNE

-Lazar Magu – LIMBA ROMÂNĂ

-Ionuţ Mădălin Dumitrache / Urlaţi, România – LIMBA GURII MELE

-Menai Vasilica Olguta – OAMENII DE LA LITERE

-Georgiana Magu- LIMBA ROMÂNĂ

-Tatiana Scurtu Munteanu /Galati/ Romania – RAURI, VOI, CE DESPARTITI

–Constantin Stroe / Bucureşti / Romania – ORGA LIMBII ROMÂNE

-Tirchineci Adrian – LIMBA NOASTRĂ                                                                       

-Mariana Eftimie Kabbout-DESTIN                                                                                         

-Virgil Razesu –  LIMBA ROMÂNĂ

Sectiunea ADOLESCENTI

PREMIUL I
Ana Maria Gibu / Dorohoi / Romania

PROZA
PREMIUL I
-Elena Buică / Toronto / Canada     – SPICUIRI DESPRE VIEŢIREA MEA ÎN SPAŢIUL LIMBII ROMÂNE
PREMIUL  II
-Corneliu Zeana / Iasi / Romania  – LAMPA DE GAZ
PREMIUL  III
-Voican Marin Ghioroiu / Bucuresti / Romania  – EXPERIMENTUL DIABOLIC
IMN
PREMIUL I
-MARIN VOICAN GHIOROIU / Bucuresti / Romania-LIMBA ROMÂNĂ  (muzica si versuri, inregistrare la TVR -BUCURESTI)

De CLB

Ziua Europeană a Limbilor @ Grădina Verona

Sâmbătă, 28 septembrie 2013

Traversează Europa într-o excursie lingvistică de Ziua Europeană a Limbilor, care va avea loc sâmbătă, 28 septembrie 2013, la Grădina Verona din București.

Învață să comanzi cafea în italiană, să cumperi un bilet la concert în germană, să ceri indicații pentru cel mai apropiat restaurant în maghiară sau însușește-ți alte unelte din „travel kit”-ul de care ai nevoie atunci când călătorești, la unul din cele 12 mini-cursuri de limbi europene care vor avea loc dimineața sau vino în grădină să participi la jocuri lingvistice care îți pot aduce premii constând în cărți, dicționare, ghiduri de conversație și răcoritoare servite pe terasă.

Ziua Europeană a Limbilor
28 septembrie, între orele 11.00-17.00
Grădina Verona – în incinta librăriei Cărture
ști, str. Arthur Verona 13-15, Sector 1, Bucureşti

Eveniment organizat de Goethe Institut, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, British Council, Institutul Polonez, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucure
ști, Institutul Italian de Cultură, Centrul Ceh, Fundația Culturală Greacă, Delegația Valonia-Bruxelles și Reprezentanța Uniunii Europene în România. 

De CLB