Dorel SCHOR – SCHIŢE UMORISTICE

ICRE DE SCRUMBIE


Nu de mult, într-o dimineaţă, Menaşe l-a ajutat pe unul Benedict, care stătea neputincios pe marginea drumului pentru că i se descărcase bateria. Deşi se grăbea şi cu toate că nu-l cunoştea nici măcar din vedere pe individ, Menaşe a oprit, a deschis capota automobilului şi l-a „încărcat” pe respectivul. Mai târziu s-a adeverit că gestul fusese mai mult decât salvator, întrucât acest Benedict era proprietarul unei reţele de magazine de desfacere a salatelor şi tocmai se grăbea la o importantă întâlnire de afaceri.

   

Degeaba se spune că nu mai există recunoştinţă şi că în ziua de astăzi toată lumea e egoistă. Nu-i adevărat! Ca dovadă că nu au trecut nici două zile şi la Menaşe acasă a apărut un băiat care i-a transmis Rozicăi o cutie mare, cu două kilograme de salată de icre de scrumbie şi un bucheţel de garoafe, din partea domnului Benedict. Se înţelege că prima impresie a fost favorabilă. Rozica şi Menaşe au apreciat întâi gestul, apoi au evaluat contravaloarea şi abia după aceea şi-au pus problema ce ar putea face cu o cantitate atât de mare de icre de scrumbie…

– Să punem o parte la congelator! a opiniat Menaşe, dar s-a lămurit repede că soluţia este contraindicată.

– Să ungem sandviciuri pentru serviciu, felul întâi la prânz şi cina din icre! a încercat din nou, dar a înţeles şi singur că ideia nu rezistă probei practice.

– Atunci să facem o petrecere şi să-i servim pe toţi cu icre!

– Bine, a consimţit Rozica, dar trebuie să le spunem de la început că va fi o trataţie modestă, nelegată de niciun eveniment special. Îi chemăm la un pahar de vorbă şi o tartină…

 

Chestiunea fiind stabilită, Menaşe a pornit să achiziţioneze ceapă verde, ridichioare şi gogoşari pe post de garnitură la icre, a procurat un coniac sec şi un vin alb, niscaiva măsline greceşti, castraveciori muraţi şi fructe. Rozica s-a dovedit o artistă în domeniul culinar, aranjând şi asortând platourile, ornând în arabescuri tartinele, plasând unde trebuie scobitorile, şerveţelele, păhărelele, tacâmurile. Nu-ţi venea să crezi că dintr-o singură materie primă, adică din icre frecate în ulei, se pot obţine atâtea forme apetisante şi atractive.

 

Menaşe a intrat rând pe rând la prieteni şi vecini, i-a chemat pentru miercuri seara la o mică gustare, n-a explicat de ce tocmai miercuri, ce importanţă are ziua, doar nu era să le spună că până sâmbătă sau duminică se alterează salata… Foarte frumos! au spus cu toţii, mulţumim că v-aţi gândit la noi, o să venim cu plăcere. 

 

Şi chiar au sosit. Salata de icre a avut un succes formidabil, Rozica a fost lăudată, doamnele au cerut reţeta, s-a trecut uşor la alte subiecte, s-a băut, s-a mâncat şi pentru că a doua zi era lucrătoare, musafirii s-au retras la casele lor. Şi o dată ajunşi în propriile apartamente, şi-au spus părerea. Dacă ar fi putut să-i audă, Menaşe ar fi înregistrat următoarele:

– Ne-au invitat special pentru că icrele au colesterol. Otravă curată…

– Numai prăjitură de icre n-au avut, ce ideie…

– N-am să le-o iert niciodată. Pata de la icre iese?

 

Dar Menaşe nu putea să-i audă, aşa că în timp ce ştergea farfuriile pe care i le plasa Rozica, spuse entuziasmat:

– O clipă m-am gândit să nu opresc maşina, că doar eram în întârziere. Cine s-a gândit la icre? Dar, orişicât, dacă omul s-a simţit, măcar să se bucure şi alţii. Imi pare tare bine că vecinii au plecat mulţumiţi… Să le fie de bine!

 

 

14 ianuarie 2016

Anunțuri