nr64 iunie 14REDACTIA 22

Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF: Ctitorii luminate – Pe urmele lui Brâncoveanu la Horezu

     La poalele Munţilor Căpăţânii, între codrii străvechi, există un loc sacru, împlinit prin farmecul naturii dar şi prin aureola istorică şi spirituală cu care s-a încărcat de peste trei secole. În acest spaţiu, în care cultura înseamnă în primul rând religie şi artă, drumul gândirii colective s-a contopit cu cea a unui domn sfânt şi iubitor de neam: Constantin Brâncoveanu.

   Cum poţi numi altfel Complexul mânăst2iresc Hurezi, cel mai mare ansamblu monastic de arhitectură medievală din Ţara Românească, decât leagănul stilului arhitectural brâncovenesc? Aici te cuprinde atât fascinaţia unui har nestins peste veacuri, a unui superior intelectual, cum a fost Brâncoveanu, cât şi a unui abil şi înţelept domnitor, care a folosit arta şi religia pentru a dura în istorie.

   Azi, monument în Patrimoniul UNESCO, Mânăstirea Hurezi înfăţişează, de fapt, apogeul creaţiei geniului românesc de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Este, în acelaşi timp, o convingătoare ilustrare a operei de creaţie spirituală multiseculară, pe care în volumul său „Bizanţ după Bizanţ”, Nicolae Iorga a numit-o „continuarea civilizaţiei romane a cărei moştenitori în Europa de Răsărit sunt românii”. Şi atunci, nu ne putem mira de ce vizitatorii din toate timpurile au fost atraşi de ctitoria numită de Charles Diehl „cea mai frumoasă din România”. Poate, acum, la an aniversar Brâncoveanu, va intra şi în atenţia acelora, care organizează evenimente pentru oaspeţii ce ne vizitează ţara, pentru călătorii români şi de pretutindeni. Acest monument reprezintă primul stil românesc, unic în tot spaţiul răsăritean european, caracteristic prin prelucrarea artistică a pietrei şi a lemnului cu motive vegetale şi prin apariţia portretelor votive în pictură.3

Mânăstirea Hurezi ctitorită de Sfântul Constantin Brâncoveanu, luminatul domn al Ţării Româneşti, în al doilea an al domniei sale, a constituit, în acelaşi timp, şi o faptă religioasă despre care, putem citi în pisania de deasupra uşii bisericii: ”Nu voi intra în sălaşul casei mele, nu mă voi sui pe aşternutul patului meu de odihnă, nu voi da somn ochilor mei şi pleoapelor mele dormitoare şi repaos tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului şi sălaş Dumnezeului lui Iacob”, domnitorul, urmând astfel în cuvânt şi faptă pe proorocul Psalmist.

          Construcţia mânăstirii, are şi o istorie a sa. A fost supravegheată, la început, încă din 1690, de ruda sa, marele stolnic Pârvu Cantacuzino, având meşteri, ce au confirmat geniul poporului român, ziditor de spaţii spirituale, cum a fost vătaful zidarilor din acea vreme, Manea sau Istrate lemnarul, ori Vucaşin Caragea, pietrarul, toţi pictaţi în pridvorul bisericii, frescă unică prin îmbinarea iconografiei religioase şi a compoziţiei laice, renumită în zona balcanică. Acest gen de realizare a creat apoi o şcoală de pictură, înfiinţată aici în secolul al XVIII-lea.

Apoi, acestei zidiri, iubitorul de artă, Constantin Brâncoveanu i-a hărăzit şi un rol cultural deosebit. S-a gândit să orânduiască şi un spaţiu al cărţii ”biblioteca aceasta este casa cu hrană sufletească ce oferă iubitorilor de cultură, masa cea înţeleaptă a cărţilor”. Li se adaugă comorile de artă şi de istorie veche românească, preţioasele icoane şi picturi, muzeul cu obiecte de o valoare inestimabilă.

Dar nu poţi estima importanţa acestui ansamblu mânăstiresc în istoria neamului românesc, aflat la numai 3 km de oraşul Horezu, (un alt loc de cultură şi civilizaţie vâlceană), decât dacă o vezi cu ochii tăi, îi simţi pulsul pe cărările încărcate de ozon, auzind în liniştea nopţii huhuitul huhurezilor, păsări care, se pare, i-au dat melodioasa denumire de Hurezi. Aş asemui acest loc sacru şi cu o adevărată grădină, care, în accepţia lui Borges, „nu este a cărărilor care se bifurcă, ci a celor ce se încrucişează mereu” .

De CLB

Constantin T. CIUBOTARU-DESPRE O POVESTE ÎN VERSURI A LUI ADRIAN ERBICEANU

Despre o ”poveste în versuri” şi un basm numit „Tinereţe fără bătrâneţe” semnat de Adrian Erbiceanu (Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2013)2014-06-08_151539

Un om, după trei decenii de străinătăţi, simte că nu se poate dezbrăca de haina sufletească românească, cu care, probabil, una dintre Ursitoare l-a înveşmântat. A simţit că a trecut în „Cealaltă parte a vieţii”, că l-au ajuns din urmă amintirile şi că trăieşte ciudata senzaţie că lui îi este menită „datoria” de a repovesti basmul adus nouă de Petre Ispirescu.

– Doamne, şi-o fi zis, asta e culmea! Basmul acesta a fost scris şi pentru mine, ca de altfel pentru toţi cei care au plecat de acasă, şi călare pe visul că undeva, în Lumea asta mare există o ţară, un loc unde să găsească acea „Tinereţe fără bătrâneţe”, s-a oprit tocmai în Canada. În această ţară, a Tinereţii, se pare că anii nu se numără. Ei trec.

Şi într-o bună zi, nu se ştie de unde, l-a nimerit o săgeată, cea numită la noi a „dorului de acasă”, a aducerii aminte de mamă şi de tată, de copilărie şi tinereţe, de acele zile când eram fericiţi fără a fi ştiut asta! Lovitura asta ne obligă să ne privim în oglinda realităţii, iar mintea, cu voie sau fără voie, ne întoarce îndărăt! Adrian Erbiceanu, mergând pe urmele eroului povestirii, povestire care se pare că nu l-a părăsit niciodată, a simţit că îl macină un dor, dorul de a se întoarce spre începuturi. Neputând face acest lucru în sensul propriu, s-a născut dorinţa de a repovesti basmul, dar altfel, aşa cum îl simte!

Şi-a retrăit propriul drum prin viaţă, tinereţea zbuciumată, visele – mai mult sau mai puţin împlinite -, oamenii şi locurile. Timpul ne marchează. Adrian Erbiceanu, omul, a înţeles că orice monedă are două feţe. Şi cu Timpul, neiertător cum este, nu te poţi juca. De aici şi acea senzaţie românească că-l „mănâncă degetele”. Nu de frică. Nici de entuziasm. S-au dus şi „Zilele Babei” şi multe nopţi de priveghere. Şi anii.

Noi credem că şi-a spus: „Voi rescrie basmul în felul meu, în limba de acasă, pe care am purtat-o totdeauna cu mine pe unde m-au dus paşii vieţii”. Căci, recunoaşte poetul în poeziile dumnealui că de multe s-a lepădat, dar de cuvântul moştenit, niciodată.

– Am senzaţia că e cea mai originală poveste a neamului meu, că este caierul din care voi toarce basmul, prilej de a mă întoarce în timp şi spre locurile natale, reamintindu-mi de „streşini şi cotloane”, de clopote şi toacă, păstrate în coarda destrunată a viorii mele sufleteşti, mi-am lăsat anii mei ce tineri, rămaşi doar în amintiri şi versurile mele, de serile cu împăraţi şi împărătese, fericiţi sau trişti, fiindcă aveau sau nu aveau „urmaşi pe bătătură”.

Scrise în Cartea vremii şi în basmele noastre au rămas şi vracii şi nunţile care ţineau 99 de zile… Şi acei Feţi-Logofeţi, care creşteau într-un an, cât ceilalţi în şapte. Şi… respectând legile basmului, autorul ne-a mai purtat odată prin minunata lume a poveştilor noastre, numai că de data aceasta a făcut-o în versuri, cu metafore uluitoare, născute poate şi din dorul înstrăinatului de plaiurile lăsate undeva, în cealaltă parte a pământului, „pe celălalt tărâm”!

Calul şi armele tatălui, probele prin care, asemenea lui Harap Alb, tânărul fecior de împărat se maturizează, capătă experienţă şi înţelepciunea celui care va conduce împărăţia, toate acestea şi multe altele sunt păstrate în această rescriere. Real şi fantastic, tărâmuri cu alte vietăţi şi cu o vegetaţie deosebită sau pustiuri, cu două Luni, în loc de una, cu doi Soare, cu balauri sau Scorpii şi Ghionoaie, „trup de şarpe, cap de broască, spaima spaimelor”, întuneric sau lumină violetă, Zgripţuroaica decapitată, creaturi de basm pe care, după legile basmului feciorul le va învinge şi supune. El trebuie să învingă, pentru că reprezintă binele!

Ispita şi dragostea, Fericirea şi din nou Ispita. Sau interdicţia. Lângă ţara unde lege este Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte se află şi o Vale a Plângerii! Loc unde eroul basmului nostru ajunge nu din propria voinţă, ci fiindcă îi este menit şi această „probă”. Ultima de care nu scapă nici un om… Motivaţia autorului este în consens cu cea a basmului: ”Unde-i lege, nu-i tocmeală”. Lege a fost să greşească? Sau să suporte legea care domneşte peste zisa ”Vale a Plângerii”?

Feciorul de împărat simte că i se spulberă visele, retrăieşte dureros sentimentul dorului de părinţi, „dor care de piept îl apucă”, devenind „dorul de ducă”, numit metaforic prin „Nemurirea, visul – viselor deşerte”. Impresionează modalitatea prin care autorul sugerează trecerea timpului, „Vanitas vanitatum et omnia vanitas”. Nu numai împăraţii ci şi Scorpiile sau Ghionoaiele devin „poveşti”. Făt Frumos îmbătrâneşte. Basmul, după cum e firesc, ia sfârşit.

Timpul, hărăzit pentru fiecare, ne măsoară pe toţi. Dar dacă palatele şi împărăţiile se vor ruina, dacă oamenii vor deveni ţărână, urmând legile firii, sigur este că această carte va dăinui peste veacuri, atât timp cât omul va naşte copii, cărora să le citească poveşti…

 Constantin T. CIUBOTARU, Roşiorii de Vede, Teleorman

2014. După Florii

De CLB

Mihaela Oancea – Autoscopie

Amiază. Tăceri de fluturi.

Euritmic, lumina loveşte în storurile lăsate.

Lunecând de pe trepiedul trecutului,

Devine dureroasă ca o arsură.

Priveşte!

Se strecoară pe volutele gândurilor,

Prin pâlnia incertitudinilor mustinde,Autoscopie

Netulburată nici de legiunea îngerilor întârziaţi,

Nici de hohotul cuvintelor nerostite

Şi poartă-n zbor de albatroşi

Iubirea-amforă plăpândă.

Priveşte-o!

Vălurită, iarba cerului i se-agaţă rebelă în plete,

Împresurând spaţiul

Cu proaspătă aromă de bujori.

Ai cunoscut-o cândva, sfioasă,

Furişându-se-n căuşul sufletului tău.

Azi, ea te luminează,

Tot ea produce curcubeie,

Măsoară timpul

Ce-şi împlântă rădăcini puternice-n jur

Şi-ascultă cum cresc febril

Urmele paşilor în doi.

Dă-mi mâna!

Priveşte-te!

 

De CLB

Ion Dodu BĂLAN – PUTEREA DESTINULUI

Într-un roman se naşte un dramaturg, în stare să-l transforme într-un reuşit scenariu de film.LER-PUTEREA-DESTINULUI-COP-wb

Romanul „Puterea destinului”, de talentata poetă şi prozatoare Rodica Elena Lupu ne relevă prin structura compoziţională frecvenţa dialogului, indicaţiile scenice şi suspansurile aşezate la locul lor – un autentic dramaturg. Tematica, natura personajelor, conflictul, căutările lor asidue, este ca într-un roman poliţist. Personajele din felurite generaţii sunt foarte ciudate, în felul lor. Dinu, rănit într-un acident de maşină provocat de soţia lui Eva, la ieşirea din spital este luat de Mara acasă la ea, intre ei îmfiripându-se o idilă, dar într-o zi, surpriză pentru cei din familia lui se întoarce acasă. Eva care se preface că îşi pierde luciditatea îşi revine şi se declanşează o nouă serie de conflicte. E implicată în demersul epic şi fiica lor, care are un mariaj nefericit cu escrocul Grig, un personaj din stirpea lui Dinu Păturică, din romanul „Ciocoii vechi şi noi”, al lui Nicolae Filimon, Tănase Scatiu, din romanul omonim al lui Duiliu Zamfiresu, Stănică Raţiu, din „Enigma Otiliei”, arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, un avocat fără procese, Iancu Urmatecu din „Sfârşit de veac în Bucureşti”, de Marin Sadoveanu. Este un personaj care ruinează o întreagă familie prin patima jocurilor de noroc.

Personajele sunt oameni obişnuiţi, nici eroi de epopee, nici săraci, nici sfinţi.

Romanul acesta răspunde, parcă, cerinţei autenticităţii din gândirea estetică a lui Camil Petrescu. Prin vivacitatea acţiunii, prin cultul amănuntului în analiza comportamentului personajelor din felurite cupluri, romanul Rodicăi Elena Lupu este un roman modern, realist, cu admirabile analize psihosociale şi discrete note de roman poliţist ceea ce sporeşte interesul cititorului. Frumos scris, romanul are, cum spuneam, structura stilistică a unei piese de teatru sau scenariu de film.

Romanul social, erotic, psihologic „Puterea destinului”, de Rodica Elena Lupu impresionează prin autenticitate, prin firescul oamenilor, prin francheţea, curajul cu are abordează probleme delicate, relaţii, vicii într-un stil foarte direct şi original. Autoarea se distinge prin îndrăzneala spiritului său de analiză şi de a prezenta totul realist, fără să tăinuiască nimic din ceea ce este omenesc.

A existat în istoria criticii că o femeie romancier nu dezvăluie nimic din ceea ce este strict mister în sufletul feminin. De aceea mari spirite critice au apreciat atât de mult pe romanciera Hortensia Papadat Bengescu care ar fi depăşit acest handicap în prezentarea personajelor sale feminine. Aşa stau lucrurile şi cu romanul „Puterea destinului” care cucereşte în chip deosebit prin frumuseţea şi profunzimea gândirii şi a stilului aforistic.

–––––––––––––

Prof. univ. dr.Ion Dodu BĂLAN

Critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator

Bucureşti, mai 2014

De CLB

Elisabeta IOSIF – „Spiralele adolescenţei” – CÂND CERUL SĂRUTĂ PĂMÂNTUL

Doar tu ştii, poteca secretă

A pădurii noastre. Când se aud

Chemările verii, ce se înfiripă

Atunci, când cerul sărută pământul,2014-06-09_162417

Cuprinzându-l, până când copacii

Se rostogolesc în flăcări, atinşi de

Buzele adolescentine ale astrului.

Numai atunci, adolescenţa mea

O cuprinde pe a ta, înverzind

Arborii, mirese plutitoare

Cu voaluri de alabastru spre infinit,

Ca să-l atragă, pentru un anotimp,

În sărutul său dăruit pământului.

Doar atunci, pe cărarea ascunsă

Sărutul tău a avut, pentru prima oară

Gust violet, de început de vară.

De CLB

Lucian Gruia: Georgeta Blendea Zamfir – Drumul spre centrul iubirii

Tema centrala a romanelor Georgetei Blendea Zamfir, nu numai a celor patru microromane reunite sub titlul Mirobolantele iubiri (Ed. eLiteratura, 2013), dar şi a celor anterioare, din care amintim: Dor = Dor + in = în dor (subintitulat roman de dragoste şi preistoria Daciei, Ed. Dealul Melcilor, Braşov, 2008) şi Scrisori secrete pentru Dorin (subintitulat poem,Ed. DacoRomână, 2013), o constituie dragostea înălţată până la divin.converted PNM file

Până să ajungă la starea de sublim, eroii trebuie să parcurgă, după cum ar spune Mircea Eliade un drum purificator spre centul fiinţei lor, ceea ce îmi aminteşte de mandala concentrică din poezia de dragoste eminesciană, stabilită de Silvia Chiţimia şi dezvoltată de Ion Pogorilovschi. Cercetătorii menţionaţi remarcă faptul că actantul străbate: fie pădurea, trestiile până să ajungă la barca în care îşi va plimba iubita în mijlocul lacului; fie va străbate marea până la Insula lui Euthanasius înconjurată de stânci, cu lac în mijloc, unde îşi va întâlni perechea.

Comparând cele patru microromane din volumul Mirobolantele iubiri, putem detecta cercurile concentrice din mandala specifică autoarei, desigur, fără a face o comparaţie valorică a autorilor cercetaţi prin această tehnică. Primul cerc ar fi al rectitudinii morale, eroinele îndrăgostite dovedindu-se corecte, cinstite, , prietene de încredere – fără această zestre morală nu se poate concepe accederea spre o iubire superioară. Mona se ţine deoparte de bârfele colegelor dar îşi manifestă spiritul de independenţă chiar în condiţiile regimului de persecuţie comunisto-securist (Tenebrele iubirii), Safira, se iniţiază în gândirea pozitivă practicând eliminarea răului (Dragostea noastră), Tarenga nu se răzbună împotriva şefilor care o persecută în cercetările ei de succes asupra oamenilor care ajunseră să populeze planetele sistemului solar (Mioriţa) şi naratoarea se străduieşte să învingă momentele de neîncredere, îndreptându-se spre culmile iubirii, educându-se în doctrine esoterice, numerologie etc, elaborând chiar ea un limbaj universal al semnelor (Vieţi paralele).

Al doilea cerc îl constituie zestrea genetică geto-daco-romană, cu tradiţiile şi cultura ancestrală, pe care le venerază atât ca scriitoare cât şi ca cercetătoare, autoarea fiind preşedinta filialei Braşov a Academiei DacoRomane din ţara noastră. Din doctrina zamolxiană decurge sacralitatea care însoţeşte rostul omului în mijlocul naturii. În romanele cu tentă SF, Dragostea noastră şi Mioriţa, pe Marte şi, respectiv pe Lună, fiecare ţară avea un centru naţional, al României reproducând castelul Peleş şi conţinând obiecte care atestă că în zona noastră a fost leagănul omenirii. În toate cele patru microromane, îndrăgostiţii revin mereu din călătoriile lor planetare sau europene, pe meleagurile natale ale autoarei, în zona Braşovului, întoarcerea la centu reprezentând o revigorare şi o reechilibrare sufletească. Întoarcerile acasă oferă autoarei prilejul de a rememora tradiţiile, obiceiurile şi arta culinară specifică zonei ardelene menţionate.

Al treilea cerc, îl reprezintă contopirea cu natura, stare ontologică ce decurge din epoca desprinderii omenirii din animalitate, iar in cazul nostru, sentimentul de frăţietate cu universul este întărit de doctrina zamolxiană, în care zeul suprem se contopea cu cerul senin (spre care dacii îşi trimiteau săgeţile pentru a-i alunga norii supărării) şi apoi, în epoca migraţiilor popoarelor când autohtonii se ascundeau de năvălitori în codrii deşi. Sentimentul s-a transmis cu intensitate ţăranilor care cultivă pământul. În romanele SF ale Georgetei Blendea Zamfir, oamenii au devenit conştienţi de unicitatea şi frumuseţea naturii terestre, transformând planeta noastră într-o rezervaţie naturală.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Nicu Doftoreanu – Tangouri…sub acoperire

Tangou de neuitat

 

Motto :

De-ar fi să bei mereu, din laptele lunar

Nu te-aş opri. E visul tău. Nimic nu-i în zadar…

De-ar fi – Elisabeta Iosif

Din Volumul Semnele Timpului Editura RawexComs 2011

 NicuDoftoreanu

Doresc iubito să te mângâi!

Ca să-ţi recuperez dorinţa cea dintâi,

Călcată zdravăn în picioare,

Atunci când din visare mi-ai lipsit…

Doresc iubito să rămâi

Dorinţa mea de căpătâi,

Chiar dacă ceasul gândului şi dorul

A obosit să-mi mai arate scorul

Pe care timpul l-a marcat…

Neîncetat.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Poezii de Germain Droogenbroodt, Spania, din ciclul ”În Fluviul Timpului” (traducere Gabriela Căluţiu Sonnenberg)

POEZIE

Scrisul e cântărire de cuvinte

dibuite

cu lampa graiului

 

e felul în care liniştea

se face auzită.

 

Ulei

în fluviul timpului.


DOR

Un nor alb

se formează

 

sfârâie căldura

ca vreascurile uscate

 

liniştea

– întoarsă spre înăuntru

Îmi vorbeşte pe propria mea limbă.

 

Picătură de ulei,

pe o mare de cuvinte

pluteşte poemul.

De CLB

Citate noi de Ionuţ Caragea din ciclul „Sindromul nemuririi”, partea a IV-a şi partea a V-a

Partea a IV-a

 ionut carageaIubirea este precum puiul de pasăre care părăseşte cuibul inimii, încercînd să zboare peste orice prăpastie cu aripile imaginare ale sufletului.

*

Adevăratul pictor al cuvintelor este acela care îşi face autoportretul cu ochii închişi pe pînza imaculată a sufletului.

*

Nu ai nevoie de aripi pentru a fi un înger şi nici de alţi îngeri pentru a-ţi creşte aripi.

*

Uneori ura este implozia dragostei, cînd sufletul pe care l-ai trimis celui pe care-l iubeşti se loveşte de zidul indiferenţei şi se întoarce în vidul din tine.

*

Indiferenţa este prăpastia de netrecut între oameni. Deasupra prăpastiei, Dumnezeu încercă să le smulgă un zîmbet, dansînd cu razele soarelui şi cu norii. Apoi tună, fulgeră şi plînge în toate culorile curcubeului.

*

Oamenii aleargă mereu după tot felul de fantome, fără să ţină cont că umbra, fantoma morţii eterne, îi urmăreşte la tot pasul.

*

Moartea este unica religie a timpului. Toate semnele timpului sînt rugăciuni către întunecata doamnă.

*

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Diana Gabriela Chiţimia- ZÂNELE ŞI LUPII

A fost o dată ca niciodată…

DianaTrei zâne şi trei lupi
Ei nu se-nţelegeau deloc
Numai la ceartă aveau joc.

Într-o zi, lupii se trezesc
şi zânele îi urmăresc

Tiptil, tiptil, tiptil,
Cu paşi ca de copil
Ajung acolo acum
În peştera de lângă drum.

Şi tot tiptil, tiptil,
Ajunseră de-ndată
Lângă o cavernă minunată
După această cavernă misterioasă

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Armenescu-Poezii

Când e hulit adevarul

 

Vremurile prăvălesc peste noi

Colţuroasele pietre ale unei tranziţii

Ca un Purgatoriu

 

Prin bolgii şi labirinturi

Maeştrii ai circului clandestin

Ai falsului,

Se adapă cu stătute, mlăştinoase ape

Ale dogmelor învechite

Ce se dovedesc a fi pervertire

Vrăjmăşie, prigoană

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

LIVIA CIUPERCĂ – PORTRETE DE LA DUNĂREA DE JOS

PORTRETE DE LA DUNĂREA DE JOSlivia ciuperca

(Ed. Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2014)

 

Precuvântare

„George Arion: – Ce înţelegeţi printr-un mare scriitor?

Cine este un mare scriitor?”

„Acad. Eugen Simion: – Un mare scriitor, în veacul nostru,

este în mod indiscutabil o mare conştiinţă.

Disocierea între talent şi conştiinţă nu mai este posibilă…

 

În acest al treilea volum din seria Scriitori gălăţeni de ieri şi de azi, venim cu minore explicaţii. Nu urmărim o politică a „picăturii” sau a „cotiturii…” (gândind la afirmaţiile lui Nicolae Ţic, pe care îl citează Noël Bernard, într-un text, din volumul Aici e Europa Liberă) Nu. Citim şi scriem, conştient, despre autorii ale căror scrieri ne-au fascinat, despre cei asupra cărora mantia timpului s-a aşternut în uitare. Şi dacă în aceste prime trei volume domină literatura de început de secol al XX-lea, explicaţia este simplă. Avem dreptul să-i cunoaştem pe acei pentru care scrisul a însemnat o plăcere, şi nu o profesie. Din rândul acestor scriitori, mulţi au fost dascăli, oameni de la catedră, apostoli. Apostoli de lumină didactică. Şi n-avem voie a uita că fără manualele, lucrările ştiinţifice şi literare, culegerile de folclor, amintirile, corespondenţa şi memoriile acestora – am fi mai săraci. De la fiecare culegem puţină învăţătură, inspiraţie, imbold, iubire pentru tot ceea ce ne înconjoară – pentru limba, obiceiurile, credinţa şi-acest pământ strămoşesc. Pentru ei nu mai contează nici o ierarhizare şi nici dacă s-au înscris în vreun organism scriitoricesc. Dezbrăcaţi de orgolii şi întrebări întrebătoare, ei au ştiut doar să fie adevăraţi Fii ai Neamului Românesc. Şi-avem dreptul a-i cunoaşte – indiferent în ce ordine se regăsesc în cele trei volume publicate, indiferent de câte ori am revenit asupra unora dintre aceste vlăstare ale culturii româneşti. Nu ordinea evocării lor este importantă, ci faptul că nu i-am uitat şi că vom învăţa ceva din ceea ce ne-au lăsat ei moştenire.

De la înaintaşii noştri avem a reţine verticalitatea. Şi pentru a înţelege cât de dură e lecţia scrisului, vom reproduce o anecdotă care este atribuită lui Păstorel Teodoreanu. Se povesteşte că marele umorist i-ar fi dăruit unui critic literar volumul său, Tămâie şi otravă, adăugând, cu verva-i binecunoscută: „Dacă scrii despre mine scrie cât mai laudativ. Numai aşa vei putea fi obiectiv…” („Bis”, nr. 3/30.03.1935) Avem a trage utile învăţăminte, bine ştiind că-n unele spaţii terestre, se obişnuiesc efuziunile celeste. Merită a medita!

După cum lesne veţi constata, în aceste trei volume se regăsesc spirite luminate – şi de ieri şi de azi – fără a gândi o clipă să le minimalizăm sau să le sporim valoarea. Sunt portrete de intelectuali, alături de care putem numi, fără părtinire, încă zeci şi zeci de nume. Numai Prea Bunul Dumnezeu ştie câte dintre aceste personalităţii ale culturii de la Dunărea de Jos vor mai fi încrustate şi-n literă de carte, sub acest generos generic: „Scriitori gălăţeni de ieri şi de azi”.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Trifan – POEZII

 

FÂNTÂNA DE ARGINT

 

În Fântâna de Argint

Este trupul Lui prea Sfânt,

Izvorât din veac în veacApa

Spre a fi lumii de leac.

 

Este limpede izvorul

Şi curat precum Feciorul

De-mpărat din Cerul lumii

Şi din Maica rugăciunii.

 

Nu se spală de păcate

Decât cel ce-n genunchi cade

Şi se roagă-n vers duios

La măritul său Hristos

Precum Mama sa cea bună

La fântână i se-nchină.

 

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Premiile Festivalului Național de Literatură pentru Copii și Tineret ”Cezar Petrescu”, ediția a V-a (21-23 mai, 2014)

Casa memorială CEZAR PETRESCU din Buşteni a găzduit cea de a V-a ediție a Festivalul Național de2014-06-08_154018 Literatură pentru Copii și Tineret ”Cezar Petrescu”, organizat de Filiala Bucureşti – Literatură pentru copii şi tineret a UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, de preşedintele Filialei, Victor Gh. STAN. 

S-au organizat două concursuri cu premii: Mircea Sântimbreanu (clasele IV-VIII) şi Cezar Petrescu (clasele IX-XII). Au trimis lucrări 92 de elevi din întreaga ţară.
Iată premiile acordate de juriul concursului la sediul Centrului Cultural ”Aurel Stroe” din Bu
șteni:

Premiile Mircea Sântimbreanu (clasele V-VIII) (60 de creații literare primite și jurizate)
– Men
țiune: Denisa Lepădatu, clasa a V-a, Sc. Gimnazială Mihail Sadoveanu Galați, poezia ”Aștept reîntâlnirea”
– Locul III: Valentin Cotâr
ță, clasa a V-a, Sc. Alice Voinescu, Drobeta Turnu Severin, proza ”Pellemelle, Cioara-Pescăruș
-Locul II: Rare
ș Ghiță, clasa a VIII-a, Sc. Nestor Urechia, Bușteni, proză ”Chipul Țării mele… sau Peisaje pitorești”

-Locul I: Emanoil Voicu, clasa a VIII-a, Sc. Sanatorială Bușteni, (poezia ”∏”)
– Premiile revistei ”Clipe albastre”: Ioana Mihai, clasa a V-a, Sc. Nicolae Simache Ploie
ști; Marian Zachiu, clasa a VI-a, Sc. Sanatoriala Bușteni; Bogdan Minea, clasa a VI-a Sc. Sanatoriala Bușteni; Otilia Dănilă, clasa a VI-a, Scoala Sanatorială Bușteni; Larisa Șerban, clasa a VIII-a, Sc. Sanatorială Bușteni; Anamaria Aldea, clasa a VII-a, Sc. Nestor Urechia.

Premiile Cezar Petrescu (Clasele IX-XII) (32 de creații literare primite și jurizate)
–     Men
țiune: Silvia Catană, clasa a XI-a, Liceul tehnologic Nicolae Bălcescu Oltenița, poezia ”Cerule, cerule…”.

Locul III: Lorena Stancu, clasa a XII, C.N. Mircea cel Bătrân din Râmnicul Vâlcea, proza ”Cântecul mării”

Locul II: Cosmina Ignat, clasa a X-a, Liceul Tehnologic Jidvei, Alba, poezia ”Aceștia suntem noi”
–   Locul I: Ana Maria Gâbu, clasa a X-a, C.N. Grigore Ghica, Dorohoi, poezia ”Aminte
ște-mi”
-Premiile revistei Clipe albastre: Ioana Mărăcine, clasa a XII-a, Liceul Tehnologic Jidvei
și Mădălin Grădinaru, clasa a XII-a, Liceul Tehnologic Special Regina Elisabeta Deficienți de Vedere București.
Juriul a fost compus din: Victor Gh Stan (pre
ședinte), Crina Bocsan Decuseară, Elena Botea, Geo Călugăru, Petru Demetru Popescu, Petre Crăciun, Iuliana Ciubuc, Cătălina Crăciun, Ileana Gavrilă, Marian Dumitru, Ion C. Ștefan, Vasile Groza, Elisabeta Iosif, Lică Pavel, Ana Lăptucă, Angelina Poenaru, Florian Laurenţiu Stoica, Doina Bârcă, Elena Fântâneru.

De CLB

A 7-a Conferinţă Internaţională a UNIFERO Inc

Timişoara, ROMANIA, Europa2014-06-08_184634

8-10 August 2014

Va anuntam ca intre 8-10 August, 2014 se vor desfasura lucrarile si simpozioanele din cadrul celei de a 7-a Conferinte Internationale a organizatiei nonprofit si non guvernamentale a UNIFERO la care va asteptam sa va inscrieti cu lucrari, expozitii (de arta plastica, ziare, reviste carte, si colectii).

Tematica evenimentului asteptat si primit cu interes si apreciere este   o continuare a eforturilor noastre permanente pentru imbunatatirea statutului femeilor si a familiilor acestora prin educatie, dezvoltarea cunostintelor de antreprenoriat/business, sanatate, cultura, si media. In cadrul modulelor / simpozioane se vor dezbate de asemenea teme legate de familia istorica, pastrarea culturii si limbii, dar si de responsabilitate duala, solutii impotriva violentei, a abuzului si abandonului parental.

Aceste subiecte se adreseaza femeilor romane in special, indiferent unde se afla, dar si femeilor de alte nationalitati din toata lumea.

Un modul aparte este dedicat tineretului intre 18 -28 de ani pe care il incurajam sa participe activ la lucrari/dezbateri. Studentii au intrare libera.

           S-au deschis si in acest an cele doua concursuri pentru elevii claselor III-XII (Informatii in anexele mesajului)

Asteptam pina la data de 30 mai titlurile/subiectele lucrarilor, ale prezentarilor Power Point si optiunile de participare la eveniment din partea dumneavoastra. Ele vor fi incluse in Programul tiparit al Conferintei iar Lucrarile vor fi cuprinse in Brosura UNIFERO 2012-2014 (vol. II).

Mai multe informatii in curind pe website-ul nostru www.unifero.net

Contact: Presedinte – Smaranda_livescu@yahoo.com

Presidentunifero14@gmail.com

FORMULAR INSCRIERE CONFERINTA si Cotizatii mai 21

PROGRAM Conf UNIFERO 2014 Excel

Program Definitiv Conferinta Internationala UNIFERO 2014

De CLB

Cornel BALABAN- POEZII

     CASA BUNICII                     

Casa bunicii veche-străveche2014-06-08_165035

Nu-și mai găsește nici o pereche

 

Viața pe care i-au dat-o stejarii

I-o duc pe râpă carii-scripcarii

 

Șindrila ruptă se taie-n săbii –

Curg de sub streșini cuiburi de vrăbii


Coșul se-apleacă să-și năruie-n drum

Singura nară cu bulgări de fum

 

Timpul trecut s-a oprit răstignit

În crucea ferestrei cu ochi împătrit

 

Numai mușcata, mirositoarea

Verde, aruncă în geam cu floarea

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF – COPIII ÎMBRĂŢIŞEAZĂ ŢARA PRIN POEME

Există un timp al poeziei şi zborul ei de taină e lumină. Aceasta a fost senzaţia pe care mi-a dat-o lectura unor poezii venite din toate zările patriei spre un loc ce te atrage prin lumină: Casa memorială Cezar Petrescu din Buşteni. Acolo s-au întâlnit copiii din ţară prin scrierile lor iar cei binecuvântaţi să le citim am fost noi, un mănunchi de scriitori chemaţi anume la Festivalul Naţional de Literatură pentru Copii şi Tineret „Cezar Petrescu” organizat în a V-a ediţie de Filiala Bucureşti de Literatură pentru Copii şi Tineret a Uniunii Scriitorilor, al cărui preşedinte, Victor Gh. Stan a coordonat şi a organizat acest deosebit eveniment.

Au venit copii din diferite zone geografice, unii pentru prima dată iar bucuria întâlnirii mi-a prilejuit amintirea unor versuri ale poetului Lucian Blaga: ”Fetiţa mea îşi vede ţara”:Drum pe jos şi drum pe sus/ din apusuri te-am adus/…. frunza-i alta-n lumea nouă./…tu te miri cum toate, toate/ altfel sunt. Ah, cum se poate?/..

Chiar dacă nu s-a ajuns decât cu gândul şi cu scrisul în acel loc mirific, un asemenea concurs e un mare eveniment pentru oricine participă: profesori, elevi, scriitori, toţi emoţionaţi deopotrivă. Au venit la concurs lucrări în proză sau în versuri din Timişoara, Galaţi, Jidvei, Ploieşti, Comarnic, Sinaia, Vatra Dornei, Dorohoi, Azuga, Rm. Vâlcea, Vrancea şi bineînţeles Buşteni, (iar lista ar putea să continue), cu teme libere sau date de profesor la clasă ori la cenaclu, toate încercându-le imaginaţia, chiar dacă tema se repeta. Aşa am remarcat leit-motivul „nasturele”. Astfel, Răzvan Oprea ia nota maximă a juriului pentru un „Nasture de mare” iar M. Herăscu ( ambii cl. a VI-a) duce în fantastic „Povestea nasturelui”. Pentru Andrei Ghiţă există „Viaţă sub lumea de sub stele”, pentru Ioana Protopopescu, „Muntele e marea catedrală a pământului”, pentru Antone Iordache Ionuţ Lucian în grădină se află „nişte gâze, aripi de aromă trohaică, ce zburau aiurea în văzduh, bâzâind prin umbre secunda”. Am găsit destule alte metafore, mereu proaspete, precum în poemul Anei Maria Gîbu, „Aminteşte-mi” (căreia scrisul   i-a dezvăluit multe taine – cl. a X-a). Pentru Otilia şi Mihai, mama constituie o taină şi o durere, transpuse în versuri, pentru alţii anotimpul, visul, marea, iubirea au creat lucrări în proză, dezvoltând o poveste în poveste.        

În fiecare elev, participant la acest concurs, la ceas cu arome de mai, 2014, am descoperit acel zbor de taină spre frumuseţea poeziei sau a prozei româneşti, îndemnându-i precum Lucian Blaga :”Să fim noi înşine sub stelele noastre”.

Bucureşti, 6 iunie 2014

De CLB

Eugen Dorcescu: Aurel Gheorghe Ardeleanu – un mare sculptor al persoanei umane

No hay profeta despreciado, excepto en su tierra, entre sus parientes y en su casa.  

(Marcos 6, 4)  2014-06-08_154717

 

Dramaturg şi prozator, cunoscut şi recunoscut ca atare, deţinător de importante premii, comentat, citit, reprezentat, Aurel Gheorghe Ardeleanu ni se adresează, de o bună bucată de vreme, nouă, tuturor celor dispuşi, doritori şi capabili să privim, să contemplăm, să vedem cu adevărat şi să înţelegem, deopotrivă, şi, poate, mai cu seamă, în calitatea sa de sculptor. Mă refer la proiectul plastic iniţiat în 1990 şi intitulat Portretul – o lume – generic sub care artistul a organizat, până în prezent, patru expoziţii.  

În aproape un sfert de veac, Aurel Gheorghe Ardeleanu a realizat nu mai puţin de 44 de lucrări de artă monumentală, instalate în spaţii publice (monumente, statui, basoreliefuri, dar, mai ales, busturi), pe mai tot arealul banatic, precum şi în Portugalia ori Serbia. Acestora li se adaugă o serie importantă de portrete (aproximativ 50) ale unor personalităţi (multe în viaţă), majoritatea din aceeaşi zonă geografică. Cei portretizaţi sunt, cu precădere, scriitori, slujitori ai bisericii, muzicieni, actori, plasticieni, dar şi medici, profesori, jurişti, publicişti.  

Dintre busturile (destinate locurilor publice) şi dintre portrete, aş reţine:  

1. Istorie, Politică (12 busturi): A. I. Cuza, Regina Maria, Al. Mocioni;  

2. Feţe bisericeşti (14): Patriarhul Miron Cristea, IPS Nicolae, Filaret Musta, arhimandrit;  

3. Scriitori, profesori (20): Virgil Birou, Sorin Titel, Lucian Blaga, G. I.Tohăneanu;
4. Muzicieni, actori (11): Nicolae Boboc, Ion Românu, Filaret Barbu, Gh. Leahu;  

5. Artă plastică (7): Deliu Petroiu, Ioachim Miloia, Viorel Cristea;  

6. Alte profesii: arhitectul Victor Vlad, chirurgul Vladimir Fluture, avocatul Emanuil Ungurianu, florarul Wilhelm Mühle.

*  

Aceste prezenţe hieratice şi impunătoare, impresionante prin siguranţa execuţiei, prin similitudinea, de formă şi fond, cu prototipul, dar, mai cu seamă, prin misterul indefinisabil al fiinţei lor (al fiinţei, în genere), prin capacitatea lor de a comunica abisal cu lăuntricitatea celui ce le trece prin preajmă, aceste statui, aceste făpturi de bronz, întâlnite în parcuri, în pieţe, în curtea unor biserici, în săli de expoziţie, în încăperi particulare, înnobilează urbea, înnobilează întreaga parte de Vest a României, iar unele dintre ele au ajuns, cum aminteam, până departe, pe alte meleaguri: Lucian Blaga, spre exemplu, poetul ce ne-a dat “La curţile dorului”, şi care, acum, se află, prin bustul său, în Portugalia, ţara unuia din puţinele sinonime – parţiale – ale “dorului” românesc: “saudade” (alături de gallegul “morriña” şi de canarianul “magua”).  

Am spus de mai multe ori şi nu ezit să repet, atunci când se iveşte prilejul: contemporani fiind cu Aurel Gheorghe Ardeleanu, cu acest om retras, mult prea cufundat în munca lui spre a avea timp şi poftă de zarvă, fire superioară, aparţinând, incontestabil, elitei minţii şi a duhului, nu suntem în stare, nu ne e la îndemână, uneori, să luăm seama, tocmai din pricina acestei vecinătăţi spaţio – temporale, la valoarea şi la importanţa artistică şi cultural-socială a creaţiei sale. Valoarea, însă, spre deosebire de noi, oameni de pământ, este nepieritoare. Se citeşte acest adevăr în seninătatea neclintită a statuilor, în calmul neliniştit, şi întors înspre sine, al creatorului lor. Ars longa…  

*   

Dincolo de mesajul artistic, social şi cultural al operei, decelăm, însă, mesajul ei filozofic (implicat, desigur, în cel estetic), mesaj orientat spre fundamente, spre starea şi devenirea umanităţii profunde. Ne vom explica numaidecât. Dar, mai înainte, să ne amintim temerea, şi profeţia lui Albert Einstein, cu privire la reversul terifiant al “progresului”: “I fear the day technology will surpass our human interaction. The world will have a generation of idiots”.  

Să ne amintim, de asemenea, cuvintele lui François Mauriac: “Les gens d’en bas auront triomphé de la personne humaine, – oui, la personne humaine sera detruite et, du même coup, disparaîtra notre tourment et nos chères delices…Il n’y aura plus de ces déments, qui mettent l’infini dans le fini”.  

>>>>>>>>>>>>>>Eugen Dorcescu: Aurel Gheorghe Ardeleanu – un mare sculptor al persoanei umane

De CLB

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Germain Droogenbroodt

2014-06-08_152238PORTRETUL POETULUI

Germain Droogenbroodt s-a născut la 11 septembrie 1944 în Rollegem (Belgia, zona flamandă). În 1987 s-a stabilit pe țărmul Mediteranei, în pitoresca localitate Altea (Spania), renumită pentru tradiția ei artistică și pentru mediul efervescent, caracterizat de confluența dintre culturi și de o largă deschidere internațională. Pe aceste meleaguri propice creației artistice locuiește până astăzi.

            Este poet, traducător, editor și promotor de poezie modernă internațională. A tradus peste treizeci de volume de poezie germană, engleză, franceză, spaniolă și latinoamericană, printre care opere de Bertold Brecht, Reiner Kunze, Peter Huchel, Miguel Hernández, José Ángel Valente, Francisco Brines și Juan Gil-Albert; a realizat adaptări din poezia arabă, chineză, persană, japoneză și coreeană.

            Este fondatorul editurii POINT (POesía INTernacional), în care a publicat peste optzeci de cărți de poezie internațională. Împreună cu poeții chinezi Bei Dao și Duo Duo a pus bazele curentului poetic denumit neosensasionism.

            Germain Droogenbroodt este inițiatorul și coordonatorul apreciatului festival internațional de poezie ”Costa Poetica”, pe care îl organizează an de an pe Costa Blanca, în Spania. De asemenea, activează frecvent ca a referent literar pe lângă numeroase manifestări internaționale de acest gen, ca de exemplu ”Întâlnirea Poeților din Arcul Mediteranean”, Festivalul Interațional de Poezie din Granada (Nicaragua), cel organizat de revista literară Contemporary Poetry (Hong Kong) sau cel dedicat Congresului Mondial de Literatură din Valencia. În anul 2008 a îndeplinit misiunea de Secretar General al WAAC (World Academy of Arts & Culture) și al World Congress of Poets. Tot din anul 2008 a înființat în Altea Fundația Culturală ITHACA, care dispune de reprezentanțe în China, Taiwan, Statele Unite ale Americii și Mongolia. Este membru al comisiei Crane Summit International Poetry Forum (Formosa) și al juriului Denting Prize of Poetry.

            Până la ora actuală a publicat nouă volume de poezie de factură modernă, cu valențe filozofice. După debutul avut în anul 1984 cu albumul de poezie ”PATRUZECI LA PERETE”, considerat ca mostră de stil neoromantic, a urmat volumul ”ȘTII ȚARA?, Meditații la lacul Como”, carte de poezie naturalistă.

            În anul 1995, la invitația organizatorior taberei poetice Hawthornden, în timpul șederii în castelul scoțian cu același nume a compus poeziile apărute în volumul ”CONVORBIRI CU TĂRÂMUL DE DINCOLO”, volum distins cu Premiul de Poezie P.G. Buckinx. Aproape concomitent a apărut cartea ”PALPABIL CA ABSENȚA”, un volum bilingv flamand-castilian, considerat de un critic olandez de referință ca ”poezie virtuoasă”.

            Spre finalul anului 1997 publică ”DOUĂZECI ȘI CINCI ȘI DOUĂ POEME DE AMOR”, urmat, la distanță de un an, de culegerea de poezii ”ÎNTRE TĂCEREA BUZELOR TALE”.

            Germain Droogenbroodt a studiat cultura, filozofia și poezia orientală. Cele peste cincizeci de călătorii pe care le-a întreprins în Orientul Extrem au lăsat urme profunde în viziunea și în opera sa poetică. Pe parcursul unei șederi în Rajastan a finalizat proiectul său cel mai valoros, ”DRUMUL”, volum care a inspirat și îndemnat la colaborări multiple numeroși artiști de valoare internațională, printre care pictorul belgian Frans Minnaert sau artistul indian Satish Gupta, unul dintre cei mai apreciați sculptori și pictori ai lumii artistice hinduse contemporane.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Vasilica Ilie – Jurnalul unei zile, la sfârşit de primăvară

2014-06-08_155229Prima jumătate de zi a fost închisă şi chiar eram îngrijorată că o să plouă când am plecat de-acasă, în oraş, să mă întâlnesc cu prietena mea de pe facebook, Maria Roibu, poetă de origine română, cu rezidenţă în Olanda. De fapt, stabilisem să ne întâlnim ieri (marţi, 27 mai), dar lucrurile au luat o altă întorsătură, dat fiind programul lor încărcat, ca şi cum Dumnezeu aşa a aranjat lucrurile, să ne întâlnim astăzi, 28 mai, la ora zece şi un sfert (în  Piaţa Romană), când eu mergeam la Cenaclul „Cetatea lui Bucur” din Bucureşti, moderatoare, poeta Elisabeta Iosif, care se ţine o dată pe lună, la Biblioteca Metropolitană. Am întrebat-o pe Maria (când mi-a dat telefon şi a decalat întâlnirea noastră) dacă vrea să participe la această activitate literară având în vedere că 2014-06-08_155244noi ne întâlneam doar să ne cunoaştem şi să facem schimb de cărţi. A fost încântată şi mi-a spus că vine însoţită de partenerul ei de viaţă, Claudiu Şarpe, muzician. Bineînţeles că am fost de acord, gândindu-mă că poezia se îmbină foarte bine cu muzica.  Iubitul Mariei ne-a acompaniat la pian cât timp am citit din creaţiile noastre şi, ca bonus, ne-a cântat o melodie în limba spaniolă pe versurile Mariei.

Cei doi s-au adaptat foarte repede în grupul nostru literar, ajutaţi de atmosfera de aici. Maria a prezentat cartea şi naşterea ei. Volumul „Mirage” este un volum scris la „două mâini”, adică: jumătate reprezintă poeme scrise în limba română de Maria Roibu şi traduse în catalană de poetul Pere Besso iar cealaltă jumătate, poeme2014-06-08_155303 scrise de Pere Besso în catalană şi traduse de Maria Roibu în limba română. Claudiu Şarpe a vorbit despre muzică şi a fost foarte amabil să ne acompanieze la pian când, fiecare, a citit din creaţiile sale. Au citit pe rând: Maria Roibu, Elisabeta Iosif, Delia Stăniloiu, Doina Bârcă (ea ne-a cântat şi un cântec de muzică populară acompaniată la pian de Claudiu Şarpe), Elis Râpeanu, care ne-a cântat o doină fără acompaniament şi ne-a recitat două poezii, una dintre ele dedicată sieşi, cu ocazia apropiatei zile aniversare (împlineşte onorabila vârstă de 75 de ani), Mariana Nicolescu , Cornel Balaban şi eu. Atmosfera a fost caldă, de prietenie: s-a vorbit liber, s-au schimbat adrese de e-mail, telefoane, s-au făcut fotografii şi, bineînţeles, planuri de viitor, astfel că cei doi au fost adoptaţi de grup şi invitaţi să mai participe şi altădată la cenaclu, eventual să pregătim lansări de carte, comune. Poeta Elis Râpeanu a încheiat şedinţa de cenaclu cu câteva epigrame, ea fiind o bună specialistă în a scrie acest gen literar.
Când am plecat de la cenaclu ieşise soarele, o adevărată zi de vară cu raze dogoritoare. Am plecat încântaţi, eu cu Maria şi Claudiu mergând la o terasă unde am stat la un pahar de vorbă, am făcut schimb de cărţi şi autografe şi ne-am făcut planuri pentru alte întâlniri.

A fost o zi minunată, unde a excelat o atmosferă de prietenie, voioşie şi armonie. Ne  bucurăm sincer că v-am întâlnit, Maria şi Claudiu! Vă mai aşteptăm în Bucureşti!

De CLB

Octavian Lupu – LIMBAJUL DE DINCOLO DE CUVINTE

Un Instrument Muzical Interior

Armonia cuvintelor generează nebănuite rezonanţeLimbajul_De_Dincolo_De_Cuvinte lăuntrice prin exprimarea lor. Astfel, asemenea atingerii coardelor unui instrument muzical ce produce sunete melodioase, vibraţii pline de emoţie se transmit de îndată ce pronunţi chiar şi cele mai elementare silabe. Cu o claritate de excepţie, reverberaţiile adăugate prin expresivitatea feţei şi gesturile trupului adaugă nuanţe simbolice profunde la orice fel de cuvânt rostit. La rândul lor, ele trezesc în cel care ascultă trăiri luminoase sau întunecate în funcţie de intenţia ta lăuntrică ce se trădează astfel fără putinţă de a fi ascunsă.

Aceste emoţii demască adevăratul conţinut al gândurilor ce se află în spatele cuvintelor şi dacă ai puţin simţ de observaţie, vei desluşi cu uşurinţă sinceritatea sau falsitatea celor exprimate. Prin vorbire tu vei semăna bunătatea sau răutatea în lumea în care trăieşti. Instrumentul muzical interior va emite tonuri de trâmbiţă apocaliptică însoţite de tunere şi fulgere, sau dimpotrivă, va exprima farmecul unui sunet de harpă ce inspiră blândeţe şi calm. Numai de tine depinde ce fel de instrument muzical alegi să-l găzduieşti în camera interioară a sufletului.

Limbajul Nearticulat al Copilului

Cu siguranţă că te fascinează privirea unui copil care încearcă să-şi transpună gândurile în cuvinte pe înţeles. Efortul său pare lipsit de noimă, fiindcă el nu poate încă să-şi articuleze cuvintele, dar emoţia pe care o transmite radiază din toată fiinţa sa ca nişte raze de soare. De aceea, mama recepţionează imediat ceea ce doreşte el să comunice, în timp ce o persoană străină nu percepe mare lucru, decât dacă posedă o anumită sensibilitate de a pătrunde dincolo de suprafaţa aparenţelor.

Similar, în fiecare om din jurul tău se află un copil care dincolo de cuvinte transmite ceea ce se află adânc săpat în straturile profunde ale sufletului. Şi de aceea, este suficient să distingi razele care pornesc din inimă şi transpar în jur prin limbajul nearticulat al tonului pentru a distinge ceea ce de fapt cineva doreşte să comunice. Un zâmbet oprit înainte de capăt, asemenea unei linii ce se întrerupe brusc, dezvăluie imediat tristeţea ce se află în spatele ei. Un simplu clipit din ochi poate să indice nesinceritatea celor spuse. Iar o schimbare bruscă a trăsăturilor feţei grăieşte instantaneu despre greutatea de a menţine un timp îndelungat o anumită mască.

Limbajul Păpuşii Daruma

La fel de bine, te poţi gândi că te afli în Japonia şi vezi pentru prima dată o păpuşă Daruma. Specificul ei constă în faptul că oricum ar cădea, ea se ridică înapoi în poziţia verticală. Practic, este imposibil să o faci să stea în poziţie orizontală fiindcă ea revine de fiecare dată încălcând aparent legea gravitaţiei. Povestea vine din vremuri străvechi şi ilustrează relatarea mitică a vieţii fondatorului budismului Zen cunoscut sub numele de Bodhidharma. Acest sfânt al religiei budiste a dovedit o perseverenţă ieşită din comun, păpuşa în cauză ilustrând caracterul său de neclintit, mai precis acea capacitate de a reveni de fiecare dată pe Calea cea Dreaptă indiferent de împrejurări.

Nu întâmplător, ochii lipsiţi de sprâncene ai păpuşii te privesc cu o hotărâre de nezdruncinat, dorind să îţi transmită îndemnul de a nu abandona niciodată să mergi înainte pe calea vieţii. Această stranie păpuşă fără picioare te cheamă de fiecare dată să rămâi vertical, chiar dacă aparent orice sprijin a dispărut. Şi nu întâmplător, ea a fost asociată cu îndeplinirea dorinţelor exprimate la început de an ca o garanţie a împlinirii lor. De fapt, şovăiala, lipsa de perseverenţă şi lipsa de voinţă sunt cei mai mari duşmani pe drumul împlinirii destinului tău. De aceea, păpuşa Daruma îţi va spune de fiecare dată să nu te laşi bătut niciodată.

>>>>>>>>>>>>>>Octavian Lupu – LIMBAJUL DE DINCOLO DE CUVINTE

De CLB

IOAN-ADRIAN TRIFAN – POEME

 

cine

 

mă voi întoarce

lent

si voi întreba:ioan-adrian-trifan

de ce?

de undeva

se va trezi un răspuns crud:

de aceea!

şi voi pleca din nou

să caut

prin şoapte uitate,

prin măşti şi umbre,

prin creiere spălate,

prin gând şi idee…

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Eliza ROHA – DESLUŞIREA DESTINELOR UMANE ÎN ROMANELE „PUTEREA DESTINULUI” ŞI „DINCOLO DE TIMP” DE RODICA ELENA LUPU

REL-BTT-wbOdată cu publicarea volumelor „Puterea destinului”, editat la prestigioasa Editură ANAMAROL, Bucureşti, 2013 şi „Dincolo de timp”, editura Fundaţia Academia Dacoromână „Tempus DacoRomânia Com Terra”, 2012, doamna Rodica Elena Lupu punctează o nouă reuşită, un nou tablou de ansamblu în palmaresul său literar.      

Pentru orice observator ce se opreşte din fuga nestăpânită a vieţii, meditând pentru o clipă la pregnanţa simptomatologică a omenirii, devine acut sentimentul că mileniul trei va intra într-o zonă a spiritualizării, nu numai ca modalitate de existenţă dar şi din punctul de vedere al capacităţii societăţii de a se scutura de impurităţi printr-un proces de autocurăţire, practic printr-o atitudine hotărâtoare chiar şi a celor neimplicaţi direct. Acestă atitudine devine evidentă cu fiecare pagină citită din cele două volume, „Puterea destinului” sau „Dincolo de timp”.

S-a întâmplat ca mai întâi să cunosc, şi să mă impresioneze, personalitatea scriitoarei, autoare a nu mai puţin de 65 de cărţi! adică mai multe decât anii de viaţă ai domniei sale, o perseverentă căutătoare de talente literare şi director al prestigioasei edituri ANAMAROL, care înaintea acestei deveniri a bătut ţara în lung şi-n lat în calitate de redutabil inspector financiar. Iată omul!

Posesoare de temeinice studii economice şi juridice, combinând exactitatea cifrelor cu aplicarea corectitudinii, doamna Rodica Elena Lupu şi-a format un rarisim cod al judecăţilor de valoare sublimat în literatură sub forma unui laser puternic ce pătrunde în adâncimile structurilor de categorii diferite, psihice, umane şi sociale, desfăcând răul ori binele unei societăţi aflate în derivă, nu în scop vindicativ ori pentru o simplă etalare ci ca formă de luptă împotriva carenţelor unei lumi aplecată pe o pantă greşită.

În „Puterea destinului”, pe parcursul unei productive dramatizări a acţiunii, adică 148 de pagini aproape în exclusivitate de dialoguri, aflându-ne astfel în faţa unui scenariu inedit, uşor de parcurs, stârnind curiozitatea următoarei file, autoarea biciuieşte fără milă moravurile unei societăţi imunde. Cu un condei straşnic mânuit, în prima parte a cărţii – cu vizibilă tentă de intrigă poliţistă – ne introduce în lumea suburbană a înţelegerii de fond sau mai bine-zis a neînţelegerii între membrii unei familii. Relaţia soţ-soţie, părinţi-copii, fraţi-surori, socri-gineri, dar şi aceea de bărbat-femeie din punctul de vedere al supremaţiei este cu succes reprezentată de personajele cărţii şi acţiunile lor. Soţia împovărată de grijile inerente ale unei căsnicii – serviciu, copii – nu mai poate răspunde romantismului de început şi soţul, neglijat, îşi găseşte aleanul în braţele alteia din anturaj. Este punctul de pornire a unui comportament deviant, ocazie cu care autoarea îşi intră, cum s-ar zice, în atribuţii, conducând firele scriiturii, dezvăluind astfel, fără cruţare, tarele unei societăţi cu apucături sicofante şi criminale, de nivel epidermic: superficialitate, necinste, corupţie, infidelitate, care duc la neîncredere, crime nesăbuite, boală, intrigi, delaţiuni, intervenţia justiţiei. Niciunul din personaje nu este pozitiv şi totuşi, în desfăşurarea abrazivă a întâmplărilor din viaţa acestei mici comunităţi, cu toate relele, neînţelegerile şi natura diferită a intereselor, scriitoarea găseşte modalitatea firească, lipsită de ostentaţie, de a aduna apele resurselor de bine, parcă de nicăieri venite, parcă dintotdeauna aflate în subconştientul colectiv, învingând într-un sfârşit adevărul şi puterea justiţiară într-o formulă subtil echivocă, lăsând în grija viitorului alte provocări…          

Partea a doua, tot sub formă de scenariu, ne aduce în lumea subţire a intelectualilor şi oamenilor de afaceri dintr-un spaţiu provincial. Personajele sunt de altă factură umană, cel puţin la nivelul pretenţiilor, în realitate aflate într-o derivă endemică. Treptat, cu aceeaşi îndemânare, doamna Rodica Elena Lupu devoalează neîmpliniri, infidelităţi, duplicităţi, slăbiciuni de caracter, componente ale unei gândiri egoiste şi superficiale, ale unei existenţe lipsite de idealuri din sânul unor familii aflate în pragul falimentului moral şi material. Şi totuşi… personajele găsesc resursele, parcă ajutate de întâmplare, să-şi adune forţele, să se aleagă apele cele bune de apele cele rele.

>>>>>>>>> Eliza ROHA – DESLUŞIREA DESTINELOR UMANE ÎN ROMANELE „PUTEREA DESTINULUI” ŞI „DINCOLO DE TIMP” DE RODICA ELENA LUPU

De CLB