Elisabeta IOSIF: MAI, LUNA FLORILOR, A SĂRBĂTORII PĂCII ŞI A CULTURII EUROPENE

 

Dacă în 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman propunea la Paris stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei, în viziunea sa, ziua de 9 mai constând în crearea unei  instituţii europene, care să centralizeze şi să gestioneze producţia de cărbune şi oţel, (această dată constituind în secolul trecut piatra de temelie a Uniunii Europene), nici nu se gândea, că în secolul al XXI-lea ea va căpăta şi valenţe culturale.

DE LA CĂRBUNE ŞI PETROL LA  CULTURĂ

EVENIMENTE CULTURALE

Zilele Culturale ale Europei, (începând cu “Ziua Europei”) sunt considerate la Viena o importantă ocazie de întâlnire şi de manifestare pe coordonate artistice a diferitelor formaţii europene şi se derulează aproape toată luna mai. Mii de turişti veniţi de pe continent dar şi din toată lumea sunt invitaţi la concerte, spectacole în aer liber, la vizitarea monumentelor Vienei, la peste cele şaptezeci de muzee şi  case memoriale, palatele imperiale,  adevărate muzee de artă, fiind pe primul loc. În Piaţa Sf. Ştefan, în faţa impunătoarei catedrale, tineri îmbrăcaţi în costume de epocă te invită la concertele  Mozart sau la manifestările culturale în aer liber din Parcul oraşului, parcul având la intrare  o statuie aurită a idolului Vienei, Johann Strauss.

UNIFERO la VIENA

Am sosit la Viena pe 8 mai, 2013.  Aici (9-12 mai) s-au desfăşurat lucrările  Conferinţei Internaţionale a Femeilor, UNIFERO, sub conducerea şi organizarea preşedintei, Smaranda Livescu(SUA). Eram invitată la această  manifestare de o deosebită importanţă, pentru problemele femeilor din acest secol. Lucrările ce s-au  prezentat au pus în prim-plan preocupările cu care se confruntă familia, copiii, femeile din acest deceniu. Au fost  dezbateri remarcabile şi au avut loc lansări de carte de excepţie. Am reţinut câteva gânduri impresionante, spuse din inimă de preşedinta UNIFERO, Smaranda Livescu: “Viena a fost şi rămâne o experienţă. Chiar dacă doar de trei sau patru zile, familia UNIFERO creşte în bine, networkul între diferite colţuri ale lumii populate de noi se măreşte. Drag mi-a fost să fim împreună şi să arătăm că „România este a tuturor acelora, care o iubesc neconditionat”.    Şi Viena ne-a iubit necondiţionat.

>>>>>>>>>>>>>>>

DAR OCHII TĂI

>>>>>>>>Tudor Arghezi citeşte poezia DAR OCHII TĂI.wmv

George ROCA prezintă: PILDELE LUI SOCRATE

„O călătorie de mii de mile

 începe cu un pas”

 

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este DRAGOSTEA.

Socrate i-a răspuns: „Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare”.

Platon l-a ascultat fără să crâcnească şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit:

„Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul”.

Socrate i-a spus:

„Aceasta este dragostea!”.

***
Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este CĂSĂTORIA.

Socrate i-a zis: „Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta”.

Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:

„Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit”.

Socrate i-a spus:

„Aceasta este căsătoria”.

***

 

>>>>>>>>>>>>>>

CETATEA LUI BUCUR `50

Cincizeci este un număr care poate însemna pentru lectorii Cetăţii lui Bucur: o scară cu cincizeci de trepte din granitul carpatic; un copac cu cincizeci de braţe încărcate cu fructe în must de lumină; o pasăre cu cincizeci de zboruri înspre mai sus sau cincizeci de ferestre prin care intră clorofila cuvântului scris.
LA MULŢI ANI! revistei şi Felicitări întregului colectiv care transpiră lumină pentru a conglomera lumină.

Cu prietenie,  Victor Gh. STAN

La a cincizecea apariţie a revistei „Cetatea lui Bucur”

Putem spune că timpul ne-a prilejuit împlinirea celui de-al cincizecilea număr al revistei noastre literare „Cetatea lui Bucur”. În paginile ei, talentul celor care şi-au înscris numele pe lucrări ce au demonstrat aplecarea elevată asupra scrisului românesc au dat valoarea pe care revista noastră o merită. Toţi autorii au creat pentru numele de român şi pentru sufletul românesc din ţară şi de peste hotare. Frumosul gândirilor artistice s-a remarcat atât în poezie, proză, pictură, sculptură şi în tot ceea ce românescului i s-a dat coborâtor din înalturi. Lumea artei româneşti de pretutindeni s-a adunat în paginile casei sacre a revistei „Cetatea lui Bucur” al cărui număr jubiliar dorim să-l prindem în sufletul sărbătoririi. Să mulţumim tuturor acelora care muncesc cu râvna iubirii artei româneşti peste întinsul Terrei, unde românii trăiesc pentru a iubi. Să arătăm lumii că pe pământul Mioriţei se trăieşte creând şi se iubeşte frumosul exprimat prin artă: poezie, muzică, pictură. Paginile revistei respiră de frumos elevat, sacru şi dătător de eternitate prin cuvântul exprimat, iar autorii se adună în iubirea frăţiei neamului nostru răsfirat pe pământul lumii, de unde se înalţă peste tot cuvântul românesc. Slavă ţie, cânt al iubirii de frumos pe care „Cetatea lui Bucur”, revista întregirii în spirit a românilor, îl adună prin slovă şi prin dăruire pentru cuvânt.  

 

                                                                                      Dr. Ştefan Lucian MUREŞANU

MUGURAŞ MARIA PETRESCU – REVISTA ON-LINE CETATEA LUI BUCUR

             În aprilie 2013 a apărut Nr. 50 al revistei online Cetatea lui Bucur. Având o conducere de prestigiu, redactor şef Elisabeta Iosif, redactor şef adjunct George Roca (Australia) şi editor on-line Constantin Vlaicu, un colegiu director redacţional alcătuit din personalităţi marcante ale literaturii române din ţară şi din diaspora şi fiind editată de Liga Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti, această revistă, deosebit de variată, atractivă şi interesantă cuprinde materiale diferite în paginile ei, fiind pe gustul tuturor cititorilor.
Cetatea lui Bucur (https://cetatealuibucur.wordpress.com/) marchează şi o perioadă de 5 ani de apariţie permanentă, la început doar on-line, apoi de câţiva ani şi pe hârtie.
Revista surprinde, în mod plăcut, prin câteva elemente aparte şi pline de sensibilitate, împletind pagini de literatură cu reportaj, interviu (Adrian Botez: Ion PachiaTatomirescu), cronici literare ale unor cărţi apărute în România sau în străinătate, poezie împletită cu muzică (vezi balada În Vinerea Paştelui, scrisă şi compusă de Marin Voican Ghioroiu şi interpretată de artista Rodica Anghelescu), mărturisiri, aniversări. Nu în ultimul rând acest număr jubiliar stă sub semnul primenirii naturii, al primăverii, al Săptămânii Patimilor lui Iisus, dar şi ale noastre, a Învierii Domnului, aşa cum se deschid şi paginile ei cu editorialul poetic semnat de Elisabeta Iosif, Dorul de lumină. Şi pentru că tot vorbim de lumină, interesant este şi serialul istoricoexplicativ început de Ion Untaru, Lumina Sfântului Mormânt, în care se explică cum fascinanta, mereu aşteptata şi de neînţeles lumină necreeată „se coboară, de regulă în
Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30 – 14.30”, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Oarecum nostalgic, Cetatea lui Bucur ne readuce în amintire două personalităţi mult îndrăgite de noi toţi, articolele respective fiind un omagiu la ceea ce ar fi trebuit să fie aniversarea a 80 de ani de la naşterea marelui poet Nichita Stănescu (Nichita Stănescu – Nicu Alifantis – Ploaie în luna lui Marte) dar şi a inegalabilei cântăreţe de muzică uşoară, care zeci de ani ne-a fascinat prin frumuseţe, mister oriental, rafinament artistic şi un talent desăvârşit manifestat în toate melodiile ei: este vorba de Dalida şi, paradoxal, destinul ei tragic (Magdalena Albu: Dalida – forţa implacabilă a destinului). Într-o notă deosebit de fin gradată, cel care va citi această revistă va rămâne cu siguranţă cu sentimentul că, deşi românii sunt răspândiţi în întreaga lume, noi, cei de ieri, care am plecat de o viaţă pe meleaguri străine, sau cei care au plecat ,,mai de curând” (adică după 1989) mai avem încă multe de spus, lucruri de care trebuie să fim mândri şi pentru care trebuie să ţinem fruntea sus. Din acest punct de vedere, revista abundă de astfel de exemple la tot pasul. Personalităţi ale României atât din ţară, cât şi din străinătate vin să-şi spună cuvântul sau să-şi depene firul amintirilor.

>>>>>>>>>>>>>>

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: FLAMENCO

„Când cânt, simt în gură gust de sânge”, mărturisea la 1899 Tía Anica de Piriñaca, o cântăreaţă din Jerez de la Frontera. Neputinţa, deznădejdea, revolta şi mânia sunt elementele din care se împleteşte filonul flamenco. Tragicul se întruchipează în formele sale dramatice – tristele Carceleras, Seguiriyas sau Soleares –, dar şi-n cele mai vesele, zglobiile Alegrías. Flamenco, se ştie, este muzica existenţei tragice; firesc din moment ce o viaţă dură naşte, cum era de aşteptat, o muzică la fel.

Dacă-n privinţa tristeţii artei flamenco nu-ncape îndoială, tema originii ei împarte lumea în mai multe tabere. Consens există doar referitor la detaliul temporal, toţi fiind de acord că începuturile s-ar fi făcut undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, la trecerea din mâna dinastiei de Habsburg în cea a Bourbonilor, când majoritatea covârşitoare a populaţiei iberice era săracă, obligată să-şi câştige pâinea muncind pe la stăpânii latifundiari. În special Andaluzia suferea extrem sub povara asupririi celor de la munca de jos.

Nobilimea se delecta cu piese de teatru pompoase, de inspiraţie barocă şi cu opere monumentale, după moda italiană, complet rupte de realitatea de zi cu zi. Dramaturgia artificială nu găsea ecou în sufletul omului de rând aşa că, pentru a distra spectatorii în pauzele dintre reprezentaţii se răspândiseră aşa-zisele Sainetes, minireprezentaţii de umplutură, inspirate de scene din viaţa cotidiană. Amploarea lor crescuse în asemenea măsură încât lumea începuse să vină la teatru pentru a vedea scenetele, ignorând piesa propriu-zisă.

Popularitatea Sainetelor se datora nu numai comicului de situaţie, ci mai ales muzicii şi dansurilor care le însoţeau, îndrăgitele Tonadillas (Playeras, Seguidillas, Boleros şi Fandangos). „Sunetul sacadat al castanietelor şi tropăitul ritmic din călcâie se completau armonios, compunând o atmosferă încântătoare, care electriza publicul în asemenea măsură încât spectatorii se trezeau acompaniind reprezentaţia cu strigăte entuziaste”, notează la 1772 călătorul andaluz Juan Fransisco Peyrón în urma unei vizite în teatrul din Cádiz, pe atunci singura instituţie din Spania în care legea nu interzicea acea formă „barbară şi indecentă” de artă scenică.

>>>>>>>>>>>>>>>

Cristina Ştefan: Însemnări (ne)critice -Jurnal de lectură- la editura ArtBook, 2013

Lansare de carte on line

Cuvânt de final

O activitate susţinută pe reţelele literare on line duce, în timp, la acumulări de lectură, recenzare, promovare şi susţinere între colegii de cenaclu virtual. De-a lungul vremii s-au adunat zeci de mii de comentarii la texte postate de autori diverşi, recenzii, prefeţe la volume de debut sau tipărite în continuare, evenimente de lansări de carte, într-o activitate ferventă şi cu scop atât lucrativ dar şi de cunoaştere şi recunoaştere a talentelor autentice. Este ceea ce relevez în acest volum, departe de a-l numi o carte de critică literară. Am însemnat momente de lectură, autori pe care i-am cunoscut, ajutat, susţinut la primii paşi scrişi, dar şi lecturi personale care m-au marcat, simţind nevoia memorării unor considerente despre opere.

Un jurnal de lectură scris între anii 2008-2013 care cu siguranţă va continua poate fi darul meu, celor care, în aceşti ani, au colaborat cu Cenaclul online Lira21 sau pur şi simplu mi-au marcat într-un fel memorabil arhiva lecturilor mele personale.

Vreau să mulţumesc Cenaclului Octavian Voicu şi al USR Bacău pentru susţinere şi domnului preşedinte Calistrat Costin pentru răbdarea lecturii şi îndrumare. Mulţumesc editurii ArtBook şi membrilor Cenaclului Lira21.

Mai, 2013, Bacău
Cristina Ştefan

CUPRINS   >>>>>>>>>>>>>>>>>

Dan CARAGEA: LECŢIA LUI EINSTEIN

Arta plastică a lui Romeo Niram este, înainte de toate, o provocare. Publicul său va trebui să-şi depăşească limitele comprehensive şi perplexitatea „repulsivă” pe care prezenţa portretelor unor personalităţi, dar, mai ales, ale contemporanilor şi intimilor artistului, i-o poate provoca. (Iată-mă privindu-mă într-unul din tablourile cheie ale acestei expoziţii, neputând să-mi rezolv satisfăcător gândul de a fi privit şi recunoscut!…). De aceea, ieşirea lucidă dintr-o astfel de capcană afectivă nu se poate face decât malgré le public. Nu pot hotărî de pe acum numărul celor care se vor interesa cu adevărat de această nouă şi intrigantă viziune artistică. Aş spune, totuşi, că meditaţiile mele despre arta lui Romeo Niram m-au condus la descoperiri neaşteptate, ajungând la o înţelegere holografică a operei sale. Şi asta pentru că există la Niram o ordine desfăşurată şi o ordine înfăşurată pe pânzele sale, care merită cercetate cum se cuvine.

Romeo Niram se află printre artiştii de astăzi care au croit un drum original, plin de riscuri, aducând probleme „grele” în spaţiul artelor plastice. Întâia dintre acestea (istorică) ar fi reîntoarcerea la înţelepciune, la lecţie, aşa cum se obişnuia în pictura europeană la începutul Renaşterii, dominată de acea insolubilă confruntare între conştiinţa critică şi existenţa tragică. A doua problemă (formală) ţine de ispita nebuniei, de o profuziune a sensurilor, a unei ţesături de semnificaţii care riscă să-şi piardă figura printr-un exces referenţial, şi care implică o privire mijlocită, răbdătoare, de analist. A treia problemă (epistemică) se leagă de recursul la ştiinţă, vădit în opera niramiană, şi ale cărei cicluri sunt, până acum: conştiinţa (Eseu despre neluciditate), Celălalt (Simbioze, Umanografie), umanităţi (Eseu despre luciditate) şi Universul (Brâncuşi: E = mc2). Nu voi stărui, în cele ce urmează, decât asupra celei din urmă serii, deşi, cum vom vedea, există numeroase afinităţi cu ciclurile anterioare.

 

***

>>>>>>>>>>>>>>>>

Lucian Gruia: ,,Artur Silvestri – Critica criticii literare”

Vorbind despre „critica creatoare”, în volumul Critica criticii literare (Ed. Carpathia, 2013), Artur Silvestri afirma că adepţii acestui demers nu comentează adecvat opera scriitorului, punându-se, înainte de tote, pe ei înşirşi în evidenţă. Dar lauda de sine nu miroase foarte bine. Cum a înţeles Artur Silvestri să reflecte personalitatea scriitorului în critica literară pe care a practicat-o, se desprinde din citatul reprodus pe postcoperta cărţii Universul lecturilor fericite (Ed. Carpathia, 2011): „Am scris mai degrabă în ideea de a încuraja pe scriitor şi de a-i extrage din ceea ce mi-am închipuit a fi materie pozitivă partea ce ar sluji odată cu trecerea vremii la o lucrare în imperisabil şi, de fapt, la o salvare a numelui şi a creaţiei, oricât de măruntă ori grandioasă ar fi fost. Esenţială nu a fost, aşadar, judecata, ci reazemul.” 

În primul capitol (Critici literari însemnaţi) al volumului Critica criticii literare, Artur Silvestri comentează cărţile următorilor critici literari români: George Călinescu, Mircea Martin, G. Ibrăileanu, Edgar Papu, Mihai Ungheanu, Mircea Zaciu, Adrian Marino, Marian Popa şi Dumitru Micu. Autorul îşi propune nu numai să comenze contribuţiile lor critice ci şi să înlăture perejudecăţile de înţelegere rostite despre criticii enumeraţi.

Să începem, aşa cum a face autorul, cu George Călinescu. Contemporanii săi superficiali îl cartalogau drept savant „apucat” şi mizantrop agresiv, pe când el era avea oroare de monden, fiind preocat de planul mare al Istoriei literaturii române de la origini până în prezent. Despre cărţile sale se afira că: este balzacian în roman, că scrie „roman de critic” adică fără talent; că în critica literară este impresionist, adică superficial, că nu e la curent cu fenomenologia, structuralismul, psihanaliza; iar în poezie neimportant. Adevărul este că romanele sale sunt eseuri epice de profunzime psihanalitică; critica sa este totală, prin stilul excepţional şi talentul portretistic trezeşte la viaţă epocile trecute, iar prin conceptul organicist afirmat, dă consistenţă literaturii române; dramaturgia este extraordinară; poezia de o melancolie vitalistă rară; iar jurnalismul comparabil cu al lui Eminescu, Arghezi, N. D. Cocea. „Dorinţa de a-şi adecva propria vibraţie şi judecată la structura verosimilă cea mai adâncă a scriitorului studiat, este însăşi inima caldă a criticii lui George Călinescu” Aceste a fost şi idealul lui Artur Silvesti, descendent al criticii călinesciene.

Un caz aparte în critica românească îl constituie Edgar Papu, filolog şi comparatist de excepţie. Iniţiatorul protocronismului românesc a fost aspru criticat de minimalizatorii specificului naţional, de pe poziţiile internaţionalismului proletar, ieri şi ai globalismului, astăzi. Ori, protocrnismul, considerat fără exagerea de a vedea peste tot priorităţi autohtone, este benefic dacă este înţeles în accepţiunea că sincronizările nu au fost preluate mimetic cii asimilate specific în literatura română.

>>>>>>>>>>>>>>>

Ion CATRINA: GEORGE ROCA – UN POET DE ALEASĂ SIMŢIRE

Cu puţin timp în urmă, ne-au parvenit  „Poemele bilingve 3/ Bilingual poems 3”, intitulate sugestiv „Micul univers/ The little universe”, ale unui poet care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este vorba de un om de mare cultură, militant activ pentru promovarea frumosului în conştiinţa semenilor săi.

Poemele debutează cu o confesiune plină de candoare. Dintre toate spiritele visătoare şi călătoare ale copilăriei, unul a rămas lipit de stele şi a plecat în univers. El s-a dus să vestească lumii despre iarba verde de acasă, despre pământul negru încărcat de rod, despre fluturii de prin livadă şi despre stelele căzătoare ale nopţilor de vis. Este spiritul veşnic viu care arde pentru vatra plină de amintiri a copilăriei permanente ce se ascunde în fiecare dintre noi.

Călătoria prin univers este un fin proces iniţiatic marcat de relevaţii profunde. Poetul porneşte din copilărie, se maturizează printre stele, îşi găseşte împlinirea prin dragoste şi aşteaptă liniştit sfârşitul. Ciclul, amplu şi profund, condensat la maximum, generează o succesiune de sentimente complexe.

Dialogul poetului cu lumea este un dialog cu universul însuşi. Ruga sa este una specială. Poetul cere timp pentru împliniri profunde, pentru realizări spirituale de substanţă. Bucuria lui de fiecare zi e bucuria darurilor pe care i le oferă o viaţă împlinită. El îndeamnă oamenii să se bucure de tot ceea ce-i înconjoară şi le arată calea spre linişte şi mulţumire.

Exprimarea plină de candoare, atent şlefuită deconspiră un deosebit mânuitor al condeiului, pentru care versul nu mai are nicio taină.

Ne exprimăm regretul că n-am avut ocazia să-l cunoaştem pe poet în deplinătatea forţei sale creatoare, iar opera sa se desfăşoară departe de privirile cititorului obişnuit. Critica românească se desfăşoară după criterii accesibile doar pentru iniţiaţi şi în cercul elitei se pătrunde în mod arbitrar, după gusturi şi exigenţe îndoielnice. Sperăm într-o lansare de carte a distinsului poet şi la librăriile din Bucureşti.

Ion CATRINA

Craiova, România.  25 aprilie 2013

George ROCA: POEME BILINGVE / BILINGUAL POEMS (4) CROMATICĂ AUSTRALIANĂ / AUSTRALIAN PALETTE

ROŞU

 

Culoare roşie,

steag roşu,

flamură roşie,

ouă roşii.

Apoi,

roşu cardinal,

roşu sovietic,

şi… roşu de buze.

 

De ce Doamne

în ultimul timp

văd

numai roşu

în faţa ochilor?

Olé!

 

RED

 

The

Red colour,

red flag,

red banner,

red eggs.

 

And then,

Soviet red,

Chinese red,

and… red lipstick.

 

Why God,

do I currently

see

only red

in front of my eyes?

Olé!

 

>>>>>>>>>>>>>>>>>

Octavian Lupu: GERMENUL VIEŢII ÎN AŞTEPTAREA PRIMĂVERII

„Sentimentele pozitive se cer a fi exprimate şi nu îngropate în adâncul sufletului,” îmi spuse Sonia având o privire care strălucea de căldura unei lumini interioare, ce rămânea ascunsă în tumultul zilei. „Dacă încerci să reprimi manifestarea lor, atunci îţi răneşti singur sufletul cu durere şi suferinţă,” a continuat încercând să mă convingă să ies din „carapacea” mea.

„Nu ai cum să înţelegi modul meu de a fi,” m-am mărginit să îi răspund. „Singurătatea mi-a fost mereu refugiul în faţa unei lumi ostile şi lipsite de sensibilitate. Nu este uşor să îţi porţi povara de gânduri şi sentimente prin mijlocul unor colectivităţi fie indiferente, fie doritoare de câştig material şi nimic mai mult,” am adăugat fără intenţia de a-mi promova punctul de vedere.

Îmi era indiferent ceea ce alţii credeau despre mine şi ignoram cuvintele pe care le auzeam şoptite în urma mea de către diferitele persoane pe care le întâlneam uneori pe stradă sau alteori în locurile publice pe care le frecventam. Niciodată nu mi-am întemeiat imaginea de sine pe reacţia celor din jur. Străin faţă de propriile mele rude, însingurat în mijlocul colectivităţilor de tot felul prin care am fost forţat să trec şi stingher când eram propulsat în centrul atenţiei, mi-am continuat drumul vieţii fără să încerc să câştig bunăvoinţa semenilor.

„De ce eşti atât de dur cu tine însuţi?” reluă Sonia. „Ar fi atât de simplu dacă ai da pe faţă simţămintele nobile pe care le ai în suflet. Cu siguranţă că ai multe de spus, iar oamenii ar reacţiona pozitiv la mesajul tău. Nu încerca să te însingurezi mai mult decât este cazul. Este o cărare dureroasă, ce nu duce nicăieri şi care sfârşeşte în disperare,” adăugă cu căldură încercând să îmi câştige bunăvoinţa.

Dar pe mine nu mă mai interesa să continuăm discuţia pe acest subiect. Cumva, simţeam că nu eram în stare să depăşesc un anumit prag de comunicare cu Sonia. Aveam temperamente diferite, iar mediile sociale din care proveneam se aflau într-o totală contradicţie. Ea beneficiase de privilegiile sistemului pe care eu îl uram, părinţii având funcţii importante în diferitele instituţii ale statului. Eu eram copil de ţărani, crescut împreună cu proletariatul urban al marilor oraşe anexate platformelor industriale ridicate pe datorie şi la repezeală în toate colţurile ţării.

>>>>>>>>>>>>>>>

Ştefan DUMITRESCU: POEZIA PSIHOTERAPEUTICĂ

Mitul lui Orfeu, unul din  Miturile fundamentale ale antichităţii şi ale omenirii, îşi are obârşia în spaţiul Carpato-Istro-Pontic. Se ştie de mult timp că muzica, o anumită muzică, are  efecte psihoterapeutice asupra fiinţei umane bolnave. S-au scris lucrări pe tema aceasta, şi muzica se foloseşte, de mult timp, ca mijloc psihoterapeutic în multe clinici de recuperare din lume. Ramură a practicii psihoterapeutice numită Meloterapie, efectele vindecătoare, benefice ale muzicii sporesc atunci când ea este însoţită de poezie. De sugestia ideatică, de reprezentarea concretă creată de cuvânt. Puţini au ştiut până acum însă că şi poezia are virtuţi psihoterapeutice, ca şi muzica. Afirmaţia aceasta o facem după mulţi ani de cercetări pe această temă, în acest domeniu, al psihoterapiei.

Într-adevăr, poezia, nu toată poezia desigur, îţi hrăneşte sufletul. Ea pătrunde în zonele cele mai adânci ale fiinţei noastre, ea ne umple spiritul cu o materie inefabilă, respiraţia dumnezeiască. Dacă lumea în care trăim, şi noi , care trăim în această lume, suntem atât de bolnavi, este pentru că Omul în „înţelepciunea” lui  a alungat poezia din viaţa şi din universul său. Să nu vă îndoiţi o clipă că poezia, poezia aceasta pe care v-o dăruim, are profunde efecte psihoterapeutice.

Sunt profesorul de Psihologie şi Pedagogie şi logopedul Ştefan Dumitrescu. Ca logoped şi ca psiholog  şcolar, am utilizat cu bune rezultate poezia şi basmul ca mijloace şi metode psihoterapeutice, reuşind să tratez dereglări psihice şi dezechilibre în faţa cărora medicina s-a dovedit neputincioasă. Fiind scriitor, am căutat să concepem şi să creăm acel tip de poezie şi de basm care are cele mai  eficiente, cele mai complexe, profunde şi durabile efecte psihoterapeutice asupra micii fiinţe umane, care este copilul. Aveţi un copil care traversează o perioadă de criză, care are ca efecte apariţia unei uşoare bâlbâieli (care ulterior poate să se stabilizeze) ,citiţi-i din această Carte, sau puneţi  casetele cu poezie şi muzică psihoterapeutică şi o să vedeţi ce efecte miraculoase are poezia psihoterapeutică. Aveţi un băieţel sau o fetiţă care fac pipi în pat, la o vârstă încă înaintată, şi aţi încercat toate tratamentele recomandate de medici?  Încercaţi şi acest tratament cu poezie (şi muzică) psihoterapeutică. O să rămâneţi uimit de efectele benefice ale poeziei psihoterapeutice.

>>>>>>>>>>>>>>>

Romanian Journal

:>>>>>>>> Romanian_Journal-apr-03-2013-pg17

Cătălina COJOCARI: LA 40 DE ANI, UN MODEL PENTRU TÂNĂRA GENERAŢIE!

Interviu cu Daniela GÎFU, cercetător ştiinţific şi cadru didactic asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, scriitoare, doctor în filosofie, specialist în comunicare politică.

O persoană plină de energie, o femeie puternică, o optimistă convinsă şi un model de urmat! Aceasta este doamna Daniela Gîfu! Mereu cu zâmbetul pe buze, emană încredere şi energie! E modestă, cu toate că numele ei a făcut înconjurul lumii, semnând articole la reviste din toată lumea. Vorbele sale trădează o melancolie dulce şi în acelasi timp o mare dragoste: faţă de oameni, de literaratură, de cititori şi – mai mult decât orice – faţă de arta şi meseria pe care o practică.

––––––––––––––––––––––-

Cătălina Cojocari: Care sunt începuturile dumneavoastră în literatură?

Daniela Gîfu: Că scriu de când am învăţat să buchisesc abecedarul, sună a clişeu. Pasiunea pentru literatură am descoperit-o din clasele primare, şcoala bârlădeană fiind consacrată în acest sens. Daca te referi la debut, în 2008 la Editura Limes din Cluj-Napoca cu o carte de reflexii, denumită „33. Jurnal de iniţiere spirituală”. Fiind o carte de învăţătură prin pilde inspirate din propria mea experienţă de viaţă, m-am străduit să-i conving pe cititori că fiecare ne-am născut cu o zestre cerească pe care suntem datori să o păzim, să o dezvoltăm, să o punem în slujba Binelui. Atunci când va veni sorocul despărţirii de lumea pământeană să ne putem prezenta cu constiinţa împăcată în faţa judecăţii Divine. Într-un cuvânt, că trebuie să aprindem Lumina din lăuntrul fiinţei noastre, cea călăuzitoare în nemurirea edenică. Jurnalul a fost scris în anul în care am împlinit 33 de ani, an care avea să-mi aducă, nu înţelepciunea hristică, pe care încă o mai caut printre preumblările mele, ci acea conştientizare pe care am îmbrăţişat-o ca fiind îndrumătoare şi atât de necesară pentru stângacele mele eforturi. Regăsirea sinelui printre sinele celor cu care (inter)relaţionez.  

C.C.: V-aţi gândit vreo clipă că veţi ajunge scriitoare?

D.G.: Întrebarea poate ar trebui uşor reformulată. Nu ajungi, ci te naşti, scriitor. Ai sau nu ai vocaţie… O dată vocaţia eliberată de alte preocupări existenţiale, care blochează pentru un timp menirea de condeier, începe să se profileze scriitura. E adevărat că scrisul trebuie cultivat în timp, fiindcă talentul fără muncă, credinţă şi responsabilitate se risipeşte în van. 

C.C.: Ce v-ar fi plăcut să deveniţi dacă nu aţi fi devenit scriitoare?

D.G.: Cercetător. Dacă m-ai fi întrebat în anul 1997, când am absolvit Facultatea de Fizică de la aceeaşi Universitate „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, ţi-aş fi răspuns cercetător în biofizică.

>>>>>>>>>>>>>>

Georgeta Blendea Zamfir: Însemnări din Londra -Târgul de Carte, Book Fair – prima zi

Din avion, Londra pare o casetă de bijuterii, revarsată peste o întindere imensă.  Ne aşteaptă o clădire majestuoasă,  Earls Court unde, într-un  spaţiu elegant,  se desfăşoară Târgul de Carte organizat de Institutul Cultural Roman.

Ne întâmpină doamna Simona Brânzaru cu un zâmbet amabil şi privim cu interes cărţile expuse de editurile din România. Estetica cărţilor  cu  nuanţe multicolore, vitrinele standului  printre expunerile tuturor naţiunilor rezonează  în armonia literară a popoarelor lumii.

 Marţi, la ora 12 s-a  desfăşurat o conferinţă de presă prezidată  de Horia Garba, vicepreşedintele Institutului Cultural Roman.  Se vorbeşte  despre scriitorii români Mihai Eminescu, tradus în limba engleză  şi despre Ion Creangă . Şi despre sculptorul  Brâncuşi, care  s-a impus în lumea întreagă prezentându-se Pasărea Măiastră  şi Masa Tăcerii.

Ramona Mitrica de la Institutul Cultural Roman (ICR) a vorbit  despre literatura română  şi a prezentat cartea  scriitorei Carmen Bugan.  Earls Court  – a devenit  un spaţiu în care simţim toată energia pe care scriitorii europeni o dau lumii, ca o binecuvântare. Un templu imens, ca o ofrandă de bogăţie  este Earls Court, care a cuprins  un   stand românesc de carte ce a adus  întregii planete sclipirile talentaţilor scriitori români.

Prof. Georgeta Blendea Zamfir, scriitoare     – Preşedinta Academiei Daco -Române, Filiala Brasov , Romania.

http://www.youtube.com/watch?v=BlDkLCTS_ts

Elena BUICĂ: DELICATEŢURILE CONTEMPORANE ALE LUI CONSTANTIN T. CIUBOTARU

Îndată ce s-au aşternut sub ochii mei volumul „Delicateţurile contemporane” ale umoristului-pamfletar Constantin T. Ciubotaru m-am instalat comod la masa de lucru  pentru a le „degusta” pe îndelete şi pentru a mă desfăta, ca pe vremurile de frumoasă aducere-aminte, când la TVR, în fiecare duminică după-amiază, la „Albumul duminical” sau seara la „Varietăţi” ne delectam privind marii noştri actori de comedie cu scăpărătoare texte umoristice.

Duceam dorul unor astfel de texte  cu situaţii absurde, cu personaje având idei şi limbaj comic, căci viaţa noastră parcă a devenit acum o mare scenă, în care personajele, de un comic răsunător, le pun în umbră pe cele ale marelui dramaturg I.L. Caragiale. Spre satisfacţia noastră, autorul Constantin T. Ciubotaru –  C.T.C. –  cum se semnează amintind de  iniţialele „Controlului Tehnic de Calitate” de odinioară, ne-a oferit iarăşi un astfel de volum pe care l-a adăugat cu succes şirului celorlalte creaţii umoristico-satirice din palmaresul său.

Volumul, apărut la Editura Singur din Târgovişte în 2012, e  alcătuit din 72 de instantanee de viaţă, de mărimi variabile, care creează premizele unor panorame. E o desfătare aleasă să vezi rezultatul „controlului calităţii” vieţii noastre, pe care autorul ni-l prezintă în mini-nuclee narative concentrate, dense, cu un umor mergând uneori până la satira usturătoare în cartea sa plină de astfel de „Delicaţeturi”. C.T.C. fiind descendent din I.L. Caragiale, a învăţat de la acesta frumoasa lecţie de a menţine o atitudine detaşat-implicată, a învăţat că poate fi  zeflemist cu calm, superior şi muşcător, cu politeţe. În câteva pamflete, scrisul său are unele înrudiri şi cu Tudor Arghezi, apelând la sarcasmul care atinge culmea în  „Lăcomie abstractă. Oul din minte”.

>>>>>>>>>>>>>

Dan CARAGEA: LECŢIA LUI BRÂNCUŞI

Arta plastică a lui Romeo Niram este, înainte de toate, o provocare. Publicul său va trebui să-şi depăşească limitele comprehensive şi perplexitatea „repulsivă” pe care prezenţa portretelor unor personalităţi, dar, mai ales, ale contemporanilor şi intimilor artistului, i-o poate provoca. (Iată-mă privindu-mă într-unul din tablourile cheie ale acestei expoziţii, neputând să-mi rezolv satisfăcător gândul de a fi privit şi recunoscut!…). De aceea, ieşirea lucidă dintr-o astfel de capcană afectivă nu se poate face decât malgré le public. Nu pot hotărî de pe acum numărul celor care se vor interesa cu adevărat de această nouă şi intrigantă viziune artistică. Aş spune, totuşi, că meditaţiile mele despre arta lui Romeo Niram m-au condus la descoperiri neaşteptate, ajungând la o înţelegere holografică a operei sale. Şi asta pentru că există la Niram o ordine desfăşurată şi o ordine înfăşurată pe pânzele sale, care merită cercetate cum se cuvine.

Romeo Niram se află printre artiştii de astăzi care au croit un drum original, plin de riscuri, aducând probleme „grele” în spaţiul artelor plastice. Întâia dintre acestea (istorică) ar fi reîntoarcerea la înţelepciune, la lecţie, aşa cum se obişnuia în pictura europeană la începutul Renaşterii, dominată de acea insolubilă confruntare între conştiinţa critică şi existenţa tragică. A doua problemă (formală) ţine de ispita nebuniei, de o profuziune a sensurilor, a unei ţesături de semnificaţii care riscă să-şi piardă figura printr-un exces referenţial, şi care implică o privire mijlocită, răbdătoare, de analist. A treia problemă (epistemică) se leagă de recursul la ştiinţă, vădit în opera niramiană, şi ale cărei cicluri sunt, până acum: conştiinţa (Eseu despre neluciditate), Celălalt (Simbioze, Umanografie), umanităţi (Eseu despre luciditate) şi Universul (Brâncuşi: E = mc2). Nu voi stărui, în cele ce urmează, decât asupra celei din urmă serii, deşi, cum vom vedea, există numeroase afinităţi cu ciclurile anterioare.

***

>>>>>>>>>>>>>>>

ELISABETA IOSIF – DE VORBĂ CU BRÂNCUŞI

–          Ce mai faci, bunul meu Brâncuşi? Te văd zburând printre astre

–          Privesc spre Pământ, în căutarea zâmbetului prometeic!

–          Vino cu barda ta şi-nvie pământul adormit între ape!

–          Dar tu, Poetule? În harpa ta de gânduri aud numai o melodie..

–          Am pătruns în noaptea cerului prin ochii Domnişoarei Pogany!

–          Aha! Mereu singur, scoţi de sub unghiile timpului miez de verb

–          Până când, Inţelepţii vor auzi ţipătul din interiorul cuvântului!

–          Eu, acum  percep numai durerea zborului “Păsării măiastre”!

–          Numai “măiastrele” tale pot prinde rădăcini în cer?

–          O  Măiastră doarme la marginea Speranţei… O vezi?

–          Doar pe cea din oglinda “Coloanei Infinitului”- fulger vestitor!

–          Mda! În osia luminii sale, Poetule, simţi început de trăznet?!

–          Doar în apa Jiului văd imaginea Timpului. Tu lucrezi  zboruri?!

–           Modelez zboruri, nu păsări! Semnele  negării Labirintului…

–          A, în Stâlpul Infinitului. Curbele sufletului, sfârtecat prometeic.

–          Cu ele traversez Oceanul Cerului! In  zbor de zodie – un Peşte!

–          Tu eşti deschizător de zodie, dragul meu, Brâncuşi. Ce vezi?

–          Zbor iniţiatic în ceafa zilei, ieşind din Labirint! – zise dispărând.

ELISABETA IOSIF

Februarie, 2011

Laurenţiu Zloteanu :,,fericirea există doar în sculpturile lui brâncuși”

noaptea se lasă peste pleoapele noastre-nchise,

precum o pătură este trasă peste același cap

care gândește aceleași gânduri,

de parcă maturitatea s-ar rezuma la mărimea

cerebrală a vieții,

când de fapt maturitatea stă toc-mai la căpătâiul nostru.

 

se numește apropierea noastră de moarte,

îmbrățișarea ei printre castele de nisip

dărâmate în mod eficace și

re-așezate în spațiul acesta dintre trupurile noastre

unde și vântul blajin șuieră aproape cu disperare.

 

de parcă ne-am viețui amintirile toate închistate

în adâncimea sidefie a unei scoici,

de parcă am înghițit marea majoritate a perlelor și

de parcă,

>>>>>>>>>>>>>>>>

Ştefan DUMITRESCU: BĂLCESCU FLUTURÂND (1) POEME

 IISUS-BĂLCESCU

 

M-aş tot pierdea prin neguri şi lumine,

Căzând prin mine veşnic m-aş tot duce,

Eu răstignit pe Tine ca pe-o cruce,

Tu răstignit pe ţipătul din mine.

 

Te simt în mine ca melancolie,

Sfâşietoare, naltă, dureroasă,

Murmură dulce firea-mi de mătasă,

Un urlet sunt, înfipt în veşnicie!

 

N-afară şi-nlăuntrul lui răsfrânt,

Silabă sunt şi literă cu care,

Vorbeşti cu tine. Naltă întrebare,

Ecou însângerat al unui gând.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

GEORGE ROCA – ANDREEA CERVATIUC – DEMONSTRÂND EXCELENŢĂ

O tânără originară din România laureată a unui premiu internaţional pentru excelenţă în cercetare.  

Dr. Andreea Cervatiuc este câştigătoarea Premiului internaţional de excelenţă în cercetare, (TESOL Award for Distinguished Research) pentru anul 2013. Premiul a fost acordat de TESOL International Association, (Asociaţia Internaţională pentru predarea englezei la vorbitori de alte limbi), organism care, având în vedere importanţa limbii engleze în lumea de azi, numără peste 13.000 membri din 150 de ţări, fiind sponsorizat de ETS’s TOEFL® Program, comunitatea ştiinţifică mondială căreia i se datorează celebrul test de engleză ca limbă straină, cel care este administrat în 130 de ţări şi peste 8500 de instituţii de învăţamânt superior.  

Acest prestigios premiu internaţional se oferă o dată pe an unui singur cercetător din întreaga lume care este onorat pentru cel mai valoros studiu de specialitate apărut într-o publicaţie ştiinţifică erudită în domeniu.  

Dr. Andreea Cervatiuc este cercetător şi cadru didactic la Universitatea din Calgary, Canada, unde predă cursuri universitare şi post-universitare în domeniul Lingvisticii aplicate. În calitatea sa de câştigătoare a Premiului internaţional de excelenţă pentru anul 2013, Andreea a fost invitată să fie vorbitorul de onoare al anului 2013 în cadrul Convenţiei anuale şi Expoziţiei Internaţionale TESOL 2013 (TESOL International Convention & English Language Expo) şi la Forumul doctoral internaţional din domeniu, (2013 International TESOL Doctoral Forum), evenimente desfăşurate în oraşul Dallas din Statele Unite ale Americii, cu participarea a peste 7.000 de cadre didactice, universitari şi cercetători din toată lumea. In acest cadru onorant şi impunător a avut loc ceremonia de acordare a premiului, în timp ce fotografia de mari dimensiuni a laureatei (dimpreună cu cea a laureatei unui alt domeniu), era proiectată pe frontispiciul uriaşei arene sub deviza “Demonstrând excelenţa”.  

Articolul premiat este rezultatul unui proiect de cercetare mai amplu, desfăşurat la Universitatea din Calgary, soldat cu importante aplicaţii practice precum: faptul că oferă profesioniştilor din domeniu un sistem-cadru pentru articularea şi conştientizarea convingerilor lor educaţionale şi a meta-orientărilor curriculare, că demonstrează necesitatea ca programele de pregătire teoretice să se bazeze pe lingvistica aplicată critică (Critical Applied Linguistics) ş.a., în esenţă, că predarea limbilor e necesar să se facă în conexiune cu mediul social, cu noţiunea de identitate şi transformarea socială ş.a.  

>>>>>>>>>>>>>>>>>

Georgeta RESTEMAN: IOANA RESTEMAN: „SURÂSUL UMBRELOR” – O REUŞITĂ FRESCĂ A SATULUI ARDELEAN

Bologa, judeţul Cluj, la amiază, dumincă, 12 mai 2013. Forfotă mare în faţa Căminului cultural din localitate spre care, pâlcuri, pâlcuri de săteni şi invitaţi se îndreaptă în straie de sărbătoare. M-am apropiat de tânăra îmbracată în costum naţional tradiţional, purtând pe „spăcel”(ie), poale şi „zadie”(şorţ) toată truda mâinilor măiastre ale înaintaşelor familiei a cărei poveste va fi cunoscută iubitorilor de literatură după lansarea primei sale scrieri… Azi am întâlnit-o pentru prima oară, cu toate că purtăm amândouă acelaşi nume de familie [Sic!] şi suntem originare din două comune apropiate. Cu câteva zile în urmă îmi trimisese prin poşta electronică varianta online a romanului său de debut cu care m-am delectat, uimită de talentul autoarei şi construcţia impecabilă a scrierii. Am citit în ochii ei frământări şi gânduri generate de emoţia momentului care urma şi i-am şoptit îmbrăţişând-o: „Fii liniştită, totul va fi minunat, după cum minunat îţi este şi scrisul!”

Ioana Resteman, 18 ani, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Octavian Goga” din Huedin, a adunat la Bologa alături de săteni invitaţi – dascăli, scriitori, prieteni, colegi de şcoală, reprezentanţi mass-media – într-un număr impresinonant, pentru a face cunoscut rodul muncii ei de trei ani încoace: primul volum din romanul „SURÂSUL UMBRELOR”, apărut la Editura Limes, Cluj, 2013 – o reuşită frescă a satului ardelean la început de secol XX. Acţiunea cărţii se derulează în jurul unei familii de ţărani localnici, al cărei destin, pe parcursul mai multor decenii, a fost marcat de un blestem răsfrânt, pare-se, asupra mai multor generaţii. Pigmentat cu descrieri magistrale în care metafora este ridicată la rang de „regină”, cu personaje autentice creionate abil de condeiul tinerei autoare, te ţine cu sufletul la gură pe parcursul lecturii şi te poartă spre o lume demult uitată, o lume în care întâlneşti dragostea de pământ, de locuri cu tradiţii, obiceiuri şi intrigi specifice acelor vremuri şi personaje autentice care, indubitabil, te determină să fii de-acord cu spusa cuiva care a citit fragmente din carte de curând: „Iată, cum prin acest roman, Rebreanu s-a făcut vecin cu… Goga!”

Nu voi intra în detalii asupra conţinutului cărţii şi a mijloacelor stilistice de care s-a folosit autoarea, acestea vor constitui subiectul unui alt articol, dar mă simt datoare să prezint desfăşurarea acestui eveniment de suflet, odată cu care, aşa cum bine zicea şi domnul Ionel Pop, moderatorul evenimentului, se prea poate ca semnatara volumului să poarte numele de IOANA RESTEMAN-BOLOGA!

„De cele mai multe ori, Ioana Resteman plângea la orele de română atunci când le citeam din Eminescu, Coşbuc, Labiş… mărturisindu-mi, cu lacrimi înnodate în colţurile ochilor: «prin dumneavoastră, domnule învăţător, am pătruns în universul lui Eminescu!»” – afirma în cuvântul de deschidere domnul IONEL POP, învăţătorul Ioanei din clasele a III-a şi a IV-a, cadru didactic la Şcoala Generală Poieni, jud. Cluj, totodată fondatorul şi promotorul ansamblului folcloric „Muguri de dor” din aceeaşi localitate. Încă din primii ani de şcoală, de îndată ce a desluşit taina literelor, autoarea a făcut o reală pasiune pentru citit, ca mai apoi, după îndelungi acumulări să-şi dovedească talentul în propria-i creaţie literară.

>>>>>>>>>>>>>>>

Muguraş Maria PETRESCU: MESUT ŞENOL – DRAGOSTEA SUPRAVIEŢUIEŞTE / LOVE SURVIVES

 „Love Survives” (Editura ARTSHOP, Istanbul, 2013, 112 pp.) este cel de al treilea volum de versuri scris de Mesut Şenol. Este o carte de auto-definire („my dream and the river/ they would be together/ accompanied by/ all non conformist heroes/ and lament would not be a place” – Planned Daydream), pe care poetul a simţit necesar să o scrie, este crezul lui în cuvântul scris sau rostit şi apoi transformat în sunetul poetic al unui început pur de lume, dinaintea facerii ei şi, chiar dinaintea creerii lui Adam şi Eva („Even the destiny of Eve and Adam is sealed”), este limbajul poeziei („Striking words melt hearts when time is right/ The language of music tunes in the heavenly arches” – Love Survives).

Poezia lui Mesut Şenol nu este una a căderii în deznădejdea Cuvântului, exprimarea lui este caracteristică unui suflet sensibil, („The truth and the soul walk side by side”) care gândeşte direct („The words fall short”), este poezia unor ochi ce văd ascultând („Moaning is hidden everywhere”), este poezia unei plăceri aproape epicureice („To sip you meets the same destiny/ It is different from poison and honey/ If every sip is to be accompanied by a chew” – To Sip You).

Timpul acestor versuri este un prezent al visului care trebuie simţit şi trăit la propriu, indiferent de piedicile care pot apărea („Now it is time to be awake and feel the dream/ to live it through anything may be hindering” – Sinaia’s Novel), este interludiul unor cicluri existenţiale care curg oricum ireversibil şi tăcut („The journey in the universal would become our companion in time/ There is not a single instant that does not belong to someone” – We Are Hanging on to Life), este timpul recunoaşterii adevărului, atunci când în nopţile lungi îşi îmbrăţişează temerile. Timpul existenţei lui Mesut Şenol este acel fluid care îi trece prin trup la nesfârşit. Iată de ce, lumea lui, întregul lui univers, nu trebuie explicate, pentru că ele există în realitatea visului.

>>>>>>>>>>>>>>>>

Adrian Botez:,,Nou legământ necesar”

PRIMĂVARĂ RATATĂ

 

uguie hulubii – florile-s mirese

încă-o primăvară scârţâie să nască

răsturnată soartă zâna mea îmi ţese

ochii-mi sunt de sticlă – sufletul de iască

 

au ieşit codoşii să ne vândă-o sfântă

ţin în mâna stângă zaruri de ciolane

proştii şi nebunii nu văd calea frântă

doar cuminţii lumii văicăresc în strane…

>>>>>>>>>>>

Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: JOCUL HIMERELOR – UN ROMAN INCITANT A LUI HARRY ROSS

Faptul că Harry Ross, revine în această primăvară cu un nou volum, la destul de scurt timp după cel din vara anului trecut, nu mă miră. Îi cunosc puterea de muncă şi efervescenţa creatoare. Este însă absolut admirabilă capacitatea de a rămâne interesant şi chiar fascinant în scrierile sale despre problematica, spinoasă ce-i drept, a cuplurilor. Asta fără a fi moralizator sau sfătuitor, ci doar obiectiv, spiritual şi plin de resurse care, consider că numai în parte, sunt inspirate de viaţa reală. Majoritatea, aşa cred, sunt rezultatele planurilor imaginative, însă atât de bine articulate încât nu ne-ar surprinde dacă le-am afla ca poveşti adevărate prin cine ştie ce colţuri ale lumii. 

În consecinţă, romanul „Alergând după himere” (ed 24: ORE Iaşi; redactor de carte Ana Parteni, cu o prefaţă Ion Holban) se înscrie în acel flux al creaţilor lui Harry Ross uşor de citit, plăcute şi inteligent alcătuite despre care însă, după lectură, ai multe de discutat. Şi, hai, să fim sinceri! Ce autor nu-şi doreşte să se afle, ca subiect literar, în abordările mai mult sau mai puţin aprinse ale cititorilor?      

Dar pentru că vorbeam despre subtilităţile scrierilor lui Harry Ross poate ar fi bine să analizăm pentru început sensurile conceptului: Himeră. Iar pentru aceasta recursul la informaţia mai complexă a dicţionarelor mi se pare absolut necesară. Deci: Himera (greacă Χίμαιρα derivat din χίμαρος, khimaros „capră”) reprezintă în mitologia greacă un monstru tricefal, având un cap de leu, unul de capră şi unul de şarpe sau de balaur. După Hesiod, este un monstru feminin, născut din cuplul Echidna-Typhoon. Termenul Himeră mai este folosit pentru a descrie orice monstru compus din mai multe părţi de animal. Chimera (himera) este în general considerată un monstru de gen feminin, deşi este de obicei portretizată în arta grecească ca având o coamă de leu. Zărirea Himerei era considerată de rău augur. Monstrul grecesc apărea de obicei înainte de producerea unor dezastre, cum ar fi: naufragii, furtuni violente şi erupţii vulcanice. Vergilius  plasează Himera la porţile lui Hades  împreună cu alţi fraţi de-a ei şi a altor creaturi monstruoase.  Există posibilitatea ca Himera să simbolizeze frigul iernii: capul ei de leu – gerul, capul de capră – furtunile de zăpadă (în greacă agis înseamnă atât cu trăsături de capră cât şi furtună) şi capul de şarpe – bolile iernii.                  

>>>>>>>>>>>>>>