Imagine

NR 49, MARTIE 2013

redactia 2013

Anunțuri
De CLB

Elisabeta IOSIF: A VENIT PRIMĂVARA

Iar  o  simţim prin adiere, în timp ce luna veşnic se-nfrunzeşte2013-03-20_222929

Şi-i descifrăm iubirea aurie. Mereu Lumina Lumii ne păzeşte!

Totul e  numai un balans. E joc de flăcări, căzute iar din univers

 E-o  pată de culoare–n cosmos, acum, picată-n fibra unui  vers.

De CLB

Maria Sava: ,,Ceai şi poezie – Cristina Stefan şi Adrian Grauenfels”

Simţim poezia aşa cum simţim apropierea unei femei sau a unui munte sau a unui golf la ocean şi pe care, cred, le simţim imediat.”(Borges)

Ceai cu Adala

Zilele trecute un mesager misterios mi-a bătut la uşă şi, fără să scoată un cuvânt, mi-a înmânat un pachet şi un plic . Pe loc am avut o senzaţie de deja-vu. O linişte şi-o împăcare cu sine şi cu lumea m-a cuprins. Am desfăcut mai întâi plicul. Pe o minusculă bucată de carton, îngălbenit de vreme, scria cu litere aplecate spre dreapta:

« Uite amiaza ghimpată !

cînd te vei însera2013-03-18_230633

(eu m-am născut seară)

doar înţelegi de pe acum

miezul zilelor din palme

eu marţea încălzesc prietenii

elaborate astral » 

Semnat : adala

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ELISABETA IOSIF: De vorbă cu un vizionar – visător, dr. SMARANDA LIVESCU, Atlanta, SUA

Dacă am vedea cu lacurile,

Stelele s-ar apropia,

Întâmpinându-ne la drumul – jumătate”  Lucian Blaga

Elisabeta Iosif – Încercând  „să fim noi înşine sub stelele noastre”, cum zicea poetul luminii, filozoful  din Lancrăm  de  „La curţile dorului”, aş începe acest dialog cu profesorul emerit,  Smaranda Livescu, printr-o tentativă de cunoaştere a unei personalităţi complexe, care gândeşte şi  vorbeşte   în  peste zece 2013-03-21_223507limbi străine, pe care le cercetează şi le studiază cu un puternic şi neliniştit flux de gândire trăită. Viaţa sa a fost  ca un zbor de taină, ce ar trebui să-l descifrăm. Dar să o luăm de la cel mai înalt nivel atins, să pornim de la sinteza ultimilor  ani, constituiţi în primul deceniu al acestui început de mileniu, de muncă concretizată în poziţie de  lider al unui renumit sistem educaţional din Statul Georgia, SUA   conducând echipa  ESOL ca senior specialist, având şi din ţară (Iaşi 2011)  recunoaşterea meritelor sale, când  primeşte  Medalia de argint şi Diplomă de excelenţă,  „Pro Amicitia, Pro Fidelitate”, fiind numita Ambasador al Păcii pentru Statul Arkansas, Profesor al Anului şi Profesor de Excelenţă în Statul Georgia  şi  mentor al programelor internaţionale din cadrul Universităţii Statului Georgia (Georgia State University), SUA.  Definiţi-ne acest sistem de şcoală, care este un exemplu în această parte a Americii şi nu numai.

Smaranda Livescu – Întâi, va mulţumesc pentru oportunitatea de a împărtăşi din experienţa mea de viaţă ca român dezrădăcinat de acasă şi ca educator.

Consider că exemplul american este un caleidoscop creator de bine în educaţie, bazat atât pe cunoştinţele celor care, ca şi mine, venind din alte sisteme de învăţământ, au contribuit şi contribuie la diversificarea şi deschiderea modului de predare şi de construire a  intelectului cât şi la modul de organizare a învăţământului. De asemenea, rigurozitatea si consecvenţa în practicile de predare, cât şi diferenţierea predării în funcţie de capacităţile populaţiei căreia ne adresăm, recunoscând totodată apreciativ culturile, mediile şi caracteristicile din care elevii/studenţii provin, fac din sistemul educaţional american o resursă demnă de a fi accesată. Aş adăuga aici şi ţinuta,  seriozitatea deosebită a profesorilor faţă de elevi şi studenţi, faţă de profesie, faţă de colegi, indiferent de nivelul la care predau şi de poziţia pe care o ocupă.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG: ARGENTINA

2013-03-18_212829Apartamentul în care ne mutaserăm în gazdă era spaţios şi primitor. Aparţinea unei tinere profesoare de engleză, pe care Lori şi Eli o cunoscuseră din întâmplare, după ce se aşezaseră la aceeaşi masă pe terasă, la Cina. Din vorbă–n vorbă şi din bere-n bere s-au împrietenit. Invitate acasă la proaspăta cunoştinţă, nu se înduraseră să mai plece de la ea, căci, fără să ştie, nimeriseră în miezul unei petreceri care părea să nu se mai sfârşească.

Abia mai târziu, cunoscând–o pe Argentina mai bine, aveam să realizez că starea de fiesta era aproape continuă în casa ei. Avea un cerc de prieteni puşi pe şotii şi o colecţie impresionantă de admiratori. Uşa ei era deschisă tuturor caracterelor interesante, cu condiţia să se comporte paşnic. Deşi, fizic vorbind, depăşea tiparele unei siluete zvelte, emana o energie nestăvilită şi un optimism irezistibil, care te făcea să–i uiţi cu uşurinţă corpolenţa. Sprintenă în mişcări şi la minte, ne atrăgea ca muştele la bec. Cu mintea şi cu limba ei ascuţită ne ţinea pe toţi cu sufletul la gură, umplând spaţiul cu replici spirituale şi cu prezenţa ei tonică. Era imposibil să–i rezişti. Muzica era dată mereu aproape de maximum. Dar nu numai sonorul era extrem.

Pe mine mă impresiona enorm. Pe lângă faptul că era trupeşă, de–a dreptul considerabilă, eu cântărind doar patruzeci şi opt de kilograme, cei zece ani care ne despărţeau mă făceau să privesc în sus către ea, de parcă ar fi fost instalată pe un soclu permanent. Vedeam lumea capitalei ca pe un caleidoscop periculos de pestriţ, din care Argentina ştia să citească de parcă ar fi deschis o carte. Stăpânea un întreg arsenal de cunoştinte, experienţe şi explicaţii menite să–mi reveleze pe zi ce trece dedesupturile mozaicului care ne înconjura, ca pe soluţii matematice ale unor ecuaţii complicate.

Dacă ar fi existat o singură persoană pe planetă înzestrată cu darul de a învinge scepticismul înnăscut al lui Eli, Argentina era aceea. Trăia totul până la incandescenţă. Umorul ei subtil, uşor sarcastic, era din categoria superioară, cea care gâdila intelectul. În plus,  transmitea cu uşurinţă stările sufleteşti cele mai diverse. De pildă, ne făcea pe toţi să ne cutremurăm de emoţie, exclamând extaziată „spune şi tu ce guşuliţă poate să aibă Jeni Făraş, dulceaţa de ea, că–mi vine s–o mănânc!” (Jennifer Rush – cu melodia la modă „The power of love”). Dacă se auzea un zgomot afară, sărea pe balcon ca un copil curios, să vadă dacă s–a buşit vreo maşină. Era în stare să toace o jumătate de kilogram de mărar, pe care îl amesteca în aproape orice fel de mâncare. Dansa, fuma, inventa poveşti, cita din cărţi sau amuţea consternată în faţa ecranului la Twin Peaks, sfredelindu–l din priviri pe „agentul cu–păr” (agentul Cooper). Argentina emana un erotism năucitor. Era expresia însăşi a triumfului poftei nestăvilite de viaţă.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Melania CUC: RITUALURI DE TRECERE

Cultura Tradiţională Imaterială Românească din Bistriţa Năsăud, volumul I,  cu subtitlul de referinţă RITURILE DE TRECERE, actul nostru  secret de identitate europeană.

Cartea  semnată de Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian, a apărut recent la Editura EIKON din Cluj Napoca. Este un regal editorial, fiind un eşantion de  frumuseţe spirituală rurală cu valenţe din sfera artei culte şi a literaturii de2013-03-18_212714 bună calitate. Beneficiind de o grafică rafinată, de bun gust care este în simetrie perfectă cu conţinutul  celor aproape 500 de pagini, însoţită şi de un CD cu imagini şi piese muzicale, care o îmbogăţeşte în informaţie, lucrarea este modernă, surprinde şi te îndeamnă la o clipă de reflecţie. Ca într-o rugăciune.

Am citit, de-a lungul vremii destule cărţi de etnografie şi folclor, unele chiar volume impresionanate prin transcendenţa pe care o făceau cu lumea care a fost şi cea care este, dar, recunosc că, nici una dintre aceste lecturi nu a avut darul de a mă emoţiona precum cartea de faţă. Este ca o oglindă în care fiecare dintre noi, vieţuitorii acestei zone mirifice, ne regăsim ca într-un act de stare civilă.

Faptele decupate din amintirea bătrânilor din satul contemporan, obiceiurile care leagă ca un fir de argint etapele şi vârstele Omului, de la leagăn până la groapă, sunt detalii vii ale unui monument editorial de valoare, sigur, europeană. Noi, generaţiile care încă mai avem o legătură prin rudele în viaţă, sau prin crucile din ţinţirime, cu ceea ce a mai rămas autentic din tradiţia de odinioară, sătească. Etnologii Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian au executat un exerciţiu de restituire a unor valori colosale şi care, nedescoperite la timp, ar fi riscat să se piardă. Profesionişti şi mânuitori de condei de mare clasă, autorii nu s-au rezumat să compileze teze şi teorii, să mixeze imagini şi momente pe care le –ar fi putut găsi, poate, şi  în arhive şi biblioteci. Au colindat satele din judeţ, au zăbovit în casele ultimilor ţărani autentici (zic: ţărani! pentru că de, în curând îi vom numi: fermieri). Cu discerământ şi vocaţie de căutători de comori care nu fac referinţă la aur sau nestemate, comori mult mai preţioase pentru noi, cei doi  ne-au  mai dat un motiv să fim mândri ca suntem români.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Eugenia ŢARĂLUNGĂ: FESTIN NE.NORMAT (POEME)

SKATER PE BALUSTRADĂ

pentru George2013-03-18_212418

 

când stai pe margine

ai parte de mai mult cer

când îţi construieşti un foişor din lemn

cu balustradă

mai vine o porţie de cer

 

asta nu înseamnă că ai fi rupt

de pământ

fără reverenţe în faţa roadelor

şi a puterii de rodire

 

întinzi o mână Lunii

ca să îi aproximezi  vârsta

indiferent care va fi sfârşitul                                      

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ANCA SÎRGHIE- DĂLTUIRI de Radu Stanca, O CARTE SURPRINZĂTOARE

Teoretician al speciei moderne a baladei, pe care a ilustrat-o cu un talent unic, inspirat de pitorescul cetății Sibiului și al altor orașe-burg din Transilvania, Radu Stanca a fost și un complet om de teatru, ca actor, regizor, eseist al actului scenic, cronicar de spectacole și dramaturg. Făuritor a 16 texte dramatice originale, rămase în sertar, fără ca autorul să fi avut bucuria de a-și vedea tipărite sau interpretate piesele sale la Teatrul de Stat din Sibiu, unde a pus în scenă peste 30 de spectacole, sau pe alte scene din țară, Radu Stanca a avut un destin tragic. Acum când s-au împlinit 50 de ani de la moartea sa prematură (din 26 decembrie 1962), se cuvine să ne amintim că Radu Stanca, în cei 42 ani de viață, a lăsat literaturii române imaginea unui excepțional creator de poezie și teatru din acel” întunecat deceniu” , (ne referim la deceniul VI-lea din secolul XX), cu care începea epoca socialistă în România, el fiind “salcia plângătoare“ a generației sale, cum l-a numit criticul literar Eugen Simion.

Abia în perioada postumă operele sale au fost antologate în volume de teatru și de publicistică.Poezia autorului s-a bucurat de o ediție critică datorată Monicăi Lazăr și apărută la Editura Dacia din  Cluj-Napoca sub titlul Versuri. S-au scris eseuri, chiar și studii monografice, cum a fost teza mea de doctorat din care un segment a devenit cartea Radu Stanca şi obsesia Thaliei. Ipostazele omului de teatru, prefațată de Eugen Todoran, unul dintre eminenții membri ai Cercului literar de la Sibiu.

Dar adevărata imagine a creatorului complex care a fost Radu Stanca nu poate fi realizată până nu se cunoaște opera sa în întregime. În acest sens, noul volum cu texte ale sale, unele amenințate să fie „uitate” în presa românească a celor 3 decenii antume ale activității scriitorului (1932-1962), intitulat Dăltuiri, apărut la Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2012, 330 p., este o carte neașteptată.Editată de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, cu o prefață semnată de Anca Sîrghie, Dăltuiri este o carte surprinzătoare chiar și pentru soția autorului, actrița Dorina Stanca, nonagenară. Așa cum și-a consacrat viața memoriei lui Radu,ca o preoteasă dintr-un templu sacru, ea fusese convinsă că sub veghea sa au fost cuprinse în volume toate creațiile scriitorului, care așteaptă acum o ediție de Opere, ca sinteză așteptată a întregului. Volumul Dăltuiri vine în întâmpinarea unei asemenea editări viitoare. Îngrijitorii ediției au asigurat cărții un aparat critic complex, capitolul Notelor (p. 289-306) fiind util pentru localizarea textelor în presa epocii.O noutate prezintă și Ilustrațiile din final, cuprinzând fotografii de familie, unele inedite, oferite de nepoata scriitorului, Ruxandra Sofronie.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez – ZARZĂRUL

Zarzărul a dat în sărbătoare:

Ce e vânt şi ce-i acel destin

Care nu s-ar umili sub floare,

Nu s-ar lăsa ars de alb şi de senin?2013-03-20_224839

 

Duhuri din văzduh şi primăvară,

Duhuri de iernatice-nfloriri  –

În vârtej vă mistuiţi povară,

Din minune să-i chemaţi pe Miri !

 

Drept în viscolirea de petale

S-au clădit biserici lui Iisus:

Preschimbaţi, voi, rănile în zale,

Sub agheazma ochiului de sus !

De CLB

DANAELA – Spiritele focului – tradiţii şi simboluri

La toate marile sărbători rămase, înscrise în memoria neamului, se aprind Focuri Sacre, Focuri Vii. 2013-03-18_225808

In tradiţia populară românească, anul se află sub patronajul a doi mari sfinţi, sfântul Gheorghe –  patronează primele 6 luni ale anului şi sfântul Dumitru – patronează ultimele 6 luni ale anului.
Se spune în popor că „La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii.”  Se crede că sfântul desfrunzeşte pădurile şi deschide porţile iernii, usucă multe din plantele pământului şi face astfel incât căldura să se ascundă în pământ. Până când,  Sfântul Gheorghe va infrunzi natura, va da drumul căldurii şi va incuia porţile iernii.

Există tradiţia aprinderii Focului lui Sâmedru. Sunt focuri mari, frumoase , ce se aprind si au puteri speciale numai în această zi de sărbătoare. Focul din ziua sfântului Dumitru este considerat ca fiind sacru şi purificator. El este investit totodată cu funcţii de protecţie impotriva relelor şi a necazurilor celor grele, având un rol apotropaic.

Atunci când văpaia focului isi pierde din intensitate si se domoleste, tinerii dănţuiesc in jurul lui, sar peste foc, chiuie, cântă şi joacă.

. Acest obicei le aduce speranţa şi credinţa că îşi vor găsi aleasa/ alesul hărăzit de Dumnezeu într-un timp cât mai scurt. Una peste alta, se crede că vor fi sănătoşi şi voioşi tot anul următor şi că Dumnezeu îi va feri de boală, foc şi nenorociri. Mai mult, in văi se aruncă roţi de foc, făcute din paie aprinse, cu scopul de a “descuia” iarna.

DAR… una din cele mai frumoase, dar mai puţin cunoscute legende, este cea a Hestiei. Tânăra prinţesă, recunoscută de toţi ca noua regină după moartea mamei, refuză să se căsătorească cu fiul Soarelui şi de a-l urma în cereştile spaţii, deoarece nu se îndura să îşi lase poporul, în plină iarnă, în peşterile îngheţate. Făcându-I jurământ că îi va fi şi rămâne de-a pururi Mireasă, l-a rugat să îi aducă o fărâmă de Soare, de la Tatăl Său.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lazăr IOSIF: Cărţi noi –„Constructori ai secolului XX” – autor Alexandru DOBRE

„Totul, pe lume, există pentru a se defini într-o carte” ( Mallarme’)”

Rememorarea unor lucruri esenţiale dintr-o viaţă poate deveni un act de referinţă, un emoţionant document al unei epoci. Fiindcă, această carte  este o lucrare nu numai împotriva uitării, ci şi pentru evidenţierea unor personalităţi care au construit de-a lungul unui secol. De fapt, aceasta a făcut autorul, eminentul constructor, inginerul Alexandru Dobre,  oferindu-ne un volum  de referinţă pentru generaţiile actuale şi viitoare. 2013-03-22_195955

În ceea ce mă priveşte, ca jurnalist, remarc abilitatea inginerului, a specialistului şi  în construcţii monumentale de căi ferate,  Alexandru Dobre, cu o carieră impresionantă, de a filtra un volum enorm de informaţii, de a extrage adevărul şi valoarea într-un domeniu mai puţin cunoscut, cu dezvăluiri voalate, în acel timp,  privind realizarea proiectelor  importante, naţionale sau internaţionale. Iar autorii lor, renumiţi profesori, academicieni, cercetători, proiectanţi de talie internaţională, specialişti  în domeniul construcţiilor unicat, nu pot încăpea, poate, nici în cele peste trei sute de pagini ale cărţii. De aceea las cititorul să îi descopere, ca să nu nedreptăţesc sau să uit pe cineva, fiindcă lista valorilor inginereşti româneşti e foarte lungă. Pentru că, autorul acestui volum de referinţă, Alexandru Dobre, procedează la o rememorare a marilor construcţii din România  secolului al XX-lea: „Eu scriu despre întâmplările unei perioade dificile din viaţa mea, mi-a mărturisit autorul, o perioadă a unui om al şantierelor, cu proiectanţi, ingineri, constructori de căi ferate, de metrou, poduri, mari ansambluri de locuinţe, reţele de telecomunicaţii. O lume, care abia începe să fie adusă în atenţia publică”. Sunt acei ani, în care au 2013-03-21_223159prins contur ansamblul gărilor din Predeal şi Braşov, Staţia de telecomunicaţii prin satelit de la Cheia, releele de televiziune Tâmpa, Poiana Braşov, Sinaia, Cota 1500, o perioadă în care s-au finalizat proiecte  şi lucrări de importanţă pentru economia naţională, cum au fost : Metroul Bucureşti, podurile de peste Dunăre de la Feteşti – Cernavodă.  Mă înclin  gândului aceluia care semnează paginile  cărţii, de fapt, un capitol de istorie a construcţiilor româneşti, un volum care poate fi şi un omagiu adus  făuritorilor de adevărate monumente ce vor dăinui peste veacuri.

„În viaţă nu trebuie numai să te regăseşti. În viaţă trebuie să te şi construieşti”, spunea George Bernard Shaw. Şi aş adăuga, să construieşti totul şi într-o carte, ceea ce a făcut cu talent şi măiestrie autorul, Alexandru Dobre.

De CLB

Gabriela Căluţiu Sonnenberg: INDEPENDENT DE CONVINGERI, TITLUL ACESTEI CĂRŢI NU NE POATE LĂSA INDIFERENŢI “ROMÂNII SUNT DEŞTEPŢI, ELEVAŢI ŞI TALENTAŢI”

Românii...Independent de convingeri şi de orientări, titlul acestei cărţi nu ne poate lăsa indiferenţi. Uşor provocativ şi intenţionat întins în lungime, poate părea pentru unii un îndemn la polemică, în timp ce pentru alţii sună a enunţ ferm, apăsat. Nu cred că s-ar încumeta cineva să-l contrazică, deşi e evident că, aşa cum orice pădure îşi are uscăturile ei, mai mult ca sigur că şi naţia română dispune de suficiente excepţii de la regula impecabilului OM. Însă nu e cazul să despicăm firul în prea multe segmente. Scopul nobil al acestei veritabile culegeri de oameni destoinici o situează în poziţie superioară oricărei speculaţii de chiţibuşar ieftin.

            Intuim aşadar din start că ne vom putea desfăta cu portete de oameni realizaţi în viaţă, graţie unui sistem de valori bine închegat, pe care, de bună seamă, l-au adus cu ei de-acasă, adaptându-l la lumea largă. Pentru că, a fi deştept, educat şi talentat nu e atât de mult un dat de la natură, ci mai degrabă un rezultat al transformării fiecăruia dintre noi. E un truism, dar rămâne o Antologia...binecuvântare să constaţi că, oriunde ne-am afla pe Terra şi în orice etapă istorică am fi trăt, calitatea de om valoros s-a definit mereu după aceleaşi invariabile criterii.

             Volumul de faţă, editat în limba română şi în limba engleză, excelează nu doar prin formă, ci mai ales prin conţinut. E o delectare să citeşti povestea vieţii unor personalităţi respectate, din cele mai diverse domenii şi ţări: scriitori, pictori, profesori universitari, ingineri, jurnalişti, actori, cântăreţi, oameni de afaceri, chiar şi două eleve, de 11 şi 14 ani, un stareţ de mânăstire, muncitori specializaţi, de înaltă calificare şamdp. Paradoxal, întregul demers laborios are ca finalitate concluzia simplă şi evidentă, potrivit căreia nu contează ce faci, ci, cum faci.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Aionesei Mihaela – POEME

1. mâine mă voi zidi dintr-un surâs

 

Bacovia îmi umblă prin suflet

cu abatoare de miei 2013-03-20_220729

trupul chircit într-un bob

coboară în adânc după sărutul lui Iuda

fântânile dau în clocot

 

hamal neobosit un păianjen

cară pânze pentru răni viitoare

 

Iisus strecoară lumea prin ciur

bulbi de rouă pocnesc

de binecuvântare se aud bufniţe ţipând

 

e prima oară când întind braţele

strâng cerurile mai aproape de tâmple

ating forma iubirii să ne aparţinem

 

gângurit de lumină în scutec de magnolie

doar astăzi

********

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Clipa de poezie

,, … Da,formula poetică niponă,haikuul,se potriveşte de minune poeziei scrise de profesoara Vali Iancu,firii sale romantice.

Se ştie ca haikuul se caracterizează prin chintesenţa expresiei lirice:doar 17 silabe(5-7-5) impunând esenţializarea gândirii poetice.Totodată,se cere ca această clipă de poezie să fie smulsă naturii înconjurătoare,înfăptuindu-se asemeni unui flash ,innobilând astfel adâncul fiinţei umane.

Harul bogat,subţirimea de gând cu care este înzestrată,dar şi tainica trudă asupra cuvântului,fac din doamna Vali Iancu o poetă autentică,demnă de luat în seamă,multe din poemele sale rămânându-ne asemeni unor bijuterii de aleasă valoare ”.

             Radu Cârneci2013-03-18_234401

        Preşedinte onorific

     al Societăţii Române de Haiku

 

Moment of poetry

,, … Yes, the Japanese poetic formula, the haiku,  harmonizes perfectly with the poetry written by Professor Vali Iancu, with her  romantic nature.
It is known that the haiku is characterized by the quintessence of the lyrical expression: only 17 syllables (5-7-5), requiring the essentiality of the poetic reflection. At the same time it is desired that this moment of poetry to be uprooted from the surrounding environment, being accomplished like a flash, so ennobling the depth of human being.
The rich inherent talent, the thought subtlety that she is endowed with, and also the mysterious tiredness upon the word, are consecrating Mrs. Vali Iancu as an authentic poetess, worthy of being taken into account, many of her poems remaining to us like  some jewelry of remarkable value ”     .

Radu Carneci
Honorary President of the
Romanian Society of Haiku

De CLB

Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: CIPRU, FASCINANTA POEZIE A MILENIILOR

2013-03-18_213234Lecturile gen „jurnal de călătorie” ne-au fascinat întotdeauna, ne-au aprins imaginaţia, înflăcărându-ne dorinţa de a cunoaşte. Mai ales că, de multe ori, acestea erau scrise de oameni care ştiau nu numai să vadă, ci să şi transmită cititorului acea stare de frumoasă nebunie pe care o ai atunci când calci prin locuri pe care ştii că mulţi nu le-au văzut şi simţi că este de datoria ta să le spui şi lor la ce să se aştepte. Poate că aşa au fost motivaţi să plece în expediţii, deseori riscante, dar cu mare câştig pentru cunoaştere, oameni care astfel au ajuns celebri. Sau dacă lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa, noi cititorii fără impulsul temerar al expediţiilor, noi cei care greu ne părăsim confortul cotidian, avem nu numai plăcute clipe de lectură ci şi satisfacţia că am aflat lucruri noi despre locuri şi oameni pe care, poate, nu-i vom vedea niciodată. Iar asta nu ne strică deloc bucuria cunoaşterii. Chiar şi atunci când, de exemplu, citeşti despre o aventură pe cursul unui fluviu aflat sub ferestre, dar aceasta este scrisă cu un umor savuros de Jerome K. Jerome (Trei într-o barcă), te şi miri câte enigme se află la numai doi paşi de tine şi tu habar nu ai avut despre asta. Dar când citeşti Impresii din Italia, aceea scrisă de Charles Dickens şi afli cum era această ţară acum aproape o sută cincizeci de ani, adică aşa cum nu ai mai avea niciodată prilejul să o vezi? Nu te cuprinde oare o plăcută senzaţie că ai călătorit în timp, iar ceea ce tu afli acum are, probabil, neşansa de a fi din ce în ce mai puţin cunoscut în viitor!? Poate da, poate nu, însă fascinaţia scrierilor cu acest subiect rămâne şi nu numai pentru fericita perioadă a primei tinereţi.

Prin urmare, atunci când am primit cartea „Cipru, corolă de lumină vie”, a scriitoarei Georgeta Resteman, am avut trăit două momente contradictorii. Primul, de încântare, fiindcă o cunosc pe această poetă ale cărei volume sunt aşteptate cu nerăbdare de vorbitorii de limbă română de pe întregul mapamond, al doilea, de îndoială. Mă gândeam cu oarecare groază, cunoscând eu mai multe situaţii în care poeţii, în proză, nu au reuşit să se ridice la aceeaşi înălţime. Oare, nu cumva va fi şi acum cazul? Asta şi pentru faptul că, pentru mine, Georgeta Resteman reprezintă un caz rarisim de poetă ale cărei creeaţii pline de sensibilitate, profunzime, dar şi încântătoare prin construcţia plină de muzicalitate, au standarde foarte înalte care puteau fi cu greu atinse şi în proză. Numai că, volumul, din cauze aflate dincolo de voinţa mea, a rămas câteva zile, în aşteptare, nedeschis. Ba, mai mult, nici nu am apucat a-i mulţumi la timp autoarei pentru minunatul ei gest.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorina Șișu:,,te iubesc!”

motto: soartă ascunsă cu genunchii tociți, ne rabdă prin vremuri mereu, obosiți, soartă ascunsă cu genunchii tociți, prin sânge ne umple mai uzi și timizi, din lacrimi răzbate strigătul mut, a cerului vină să ducem mai mult…soarta e caldă, nu fuge, nu stă, te strigă pe nume coroană să-ți dea. coroană de ghimpi în spate să cari, un crivăț fierbinte amar și fugar…

te iubesc că nu știu cum povesti mai clar sau nu știu cum dansa ori cânta
te iubesc a
șa cum zborul știe
ca florile din primăveri2013-03-20_220112
ca ploile repezi de vară
ca soarele din fiecare diminea
ță
ca sărutul mamei pe frunte
ca alergatul cu picioarele goale prin praf, copii fiind
te iubesc atât de simplu, dar atât de tare
încât a
ș urla acestei lumi triste
de bucurie că te am
și te pot săruta
pe ochi, pe frunte, pe sprânceana ta stângă
te iubesc că nu
știu cum povesti mai clar sau nu știu cum dansa ori cânta….

 

Cu cele mai doruri doruri și cu cea mai mare iubire, vă salut cu toată ființa mea!

 

Dorina Șișu

De CLB

 http://falezedepiatra.net/
https://smore.com/zmp6

2013-03-18_233657

Autorii  publicaţi: 

 

Adrian Grauenfels Adrian SandAl. Florin Ţene Alexandru Tonko Alina Dora Toma Alina Farcas Almog Gez Anca TănaseAnda Bejan Andrei A. RaduAndres Eloy Blanco Any Dragoianu Bianca Dan Bogdan Butariu Bogdan DumbraveanuBot Eugen Iulian Camelia Iuliana Radu Catia MaximCiprian AlexandrescuConstantin Butunoi Constantin Gane Constantin P. PopescuConstanţa Abălaşei-DonosăCornel Armeanu Cosmin PredaCristi Iordache Cristu GeorgiCătălin Tibori Dan Gheorghe Recheșan Daniel Dăian Dan Orghici Dobrica Mariana Dorel Schor Dorina Neculce Dorina Şişu Dorin Macovei Elena Ghirvu Calin Ella FrancEmanuel Pope Emanuel StoicaFarcas Narcisa Liliana Flavia Teoc Floarea Silvian Gabi Schuster Gabriel Bota George Geacăr Georgeta RestemanGheorghe Neagu Gheorghe Suchoverschi Hopernicus IlYa Zomb Ioan Florin Stanciu Ioan Gelu Crisan Ionel Mony Constantin Ionescu Ion Ion Ifrim Ion Ionescu Ion MânzatuIon Nalbitoru Ion UntaruIordache Dan Irina Lucia Mihalca Iuga Nicolae Ivănescu Ştefana KageSinner Katya Kelaro Lilioara MacoveiLisandra Lungu Llelu Nicolae Valareanu Lucian Gruia Maria Oprea Maria Postu Maria SavaMarilena Apostu Marilena Cercel Marius Marian IonescuMelania Briciu AtanasiuMihaela Popa Mihai Batog- Bujeniţă Mihai Ganea Militaru Corina Monica Broos Nedelcu Pavel Nick Sava Nuta Istrate Gangan Octavio Paz Oliviu Craznic Petru Birău R.B. KitajRadu Irina-Mihaela Rechesan Gheorghe Dan Rodian DrăgoiRomeo Tarhon Satanista666Stanescu Aurel Avram Stelian Baboi Tudor Alexandru CostinValentina Becart Valeriu Marius Ciungan Violeta Florentina Ion Virgil BorcanVirginia Paraschiv Zoicas Cristian Zoltan Terner

 

Vizitează Cititor de Proză la : http://cititordeproza.ning.com/?xg_source=msg_mes_network

De CLB

Maria Oprea:,,logodnici în toamnă”

să nu mă uiți iubito peregrin

în toamnă.

 

o zi eternă. atât  mi-ar lua să dezleg

nuntirea întreagă din frunza de vița-de-vie. culcă-mi-te-n palme  pe

ciorchinii culeși de sub geana neagră. în brațele taleCreanga inflorita

ochii mi s-au umplut de leacuri și călcâiul…

 

ah! călcâiul ți-e neatins de ploaia ierbii.

și cu toamna cea târzie,

rămâne-vom pe vecie logodiți ca două paie.

 

să nu mă uiți iubito peregrin în ploaie,

mi-e inima a toamnă cu

ochii tăi mari lunatici.

De CLB

Nicolae GEORGESCU: MELANIA CUC, ÎN CONTINUĂ CĂUTARE DE LOCURI, DE FIGURI, DE TERITORII MEREU NOI

2013-03-18_212642Poetă, prozatoare, ziaristă, eseistă, pictoriţă: Melania Cuc poate adăuga, încă, în numele său, în condeiul şi fapta sa, multe şi diverse alte calităţi de acest fel, ţinând, parcă, să ne spună că provincia este enciclopedică iar intelectualul de provincie este absorbit de idealul universalismului. Impresionant este modul cum îşi ţese autoarea opera literară: volume de poezii alternează bine calculat cu proza scurtă, eseurile şi articolele de gazetă pigmentează, din când în când, rafturile (sau, mă rog, raftul cu cele 28 de titluri ale sale realizate până acum). Nu cred că este o indecizie a fixării într-o (singură şi solidă) zonă ci, după câte am observat citind oarecum ritmic cărţile sale, una se explică prin alta, se continuă, se reia. În toate tronează imaginea, Melania Cuc fiind în continuă căutare de locuri, de figuri, de teritorii mereu noi. E ca şi cum ai vedea tot cu alţi ochi acelaşi peisaj general, din unghiuri diferite. Nu se repetă nicăieri, dar totul pare o repetiţie generală în vederea unui spectacol care mereu se amână.

Acest roman al său, numit „Vara leoaicei”, cucereşte prin coborâşuri şi urcuşuri, un fel de sinusoidă care pune în mişcare nu numai relieful, dar şi timpul, şi sufletele oamenilor, şi istoria. Prezentul, practic, nu există: din când în când îl ghiceşti într-o adunare de snobi, într-o negociere de anticari, într-o aventură (repetată) de-a căutatul comorilor prin grote. Există, însă, trecutul, cu o adâncime maximă în vremea cavalerilor cruciaţi – şi cu ridicări spre actualitate (care actualitate nu înseamnă, însă prezent, ci doar ceva perceptibil prin ceea ce ne pune la îndemână prezentul) – şi există ceea ce s-ar putea numi fantastic şi care ar putea fi o proiecţie în viitor.

Fantasticul Melaniei Cuc, însă se îmbină cu S.F.-ul şi nu dăinuie în materia epică, ci mai mult în imaginaţia cititorului. Complicele autoarei, cititorul, este stârnit, obligat sa recurgă la instrumentalul pe care i-l oferă mai ales filmul actual de groază – şi se autolinişteşte, astfel, într-o lectură plăcută, chiar pleziristă. Istoria străveche (medievală) are, ca instrument de aducere în atenţia aceluiaşi cititor fidel, obiectele de artă. Lungi şi amănunţite descrieri de obiecte vechi, „de artă” sau numai vechi, îi dau autoarei posibilitatea creării unei atmosfere admirabil ţesute în jurul personajelor. Ar mai fi de căutat ceva între aceste instrumente: aşa cum S.F.-ul foloseşte la imaginaţie, lumea obiectuală la atmosferă – ar trebui ca pentru descrierea sufletească să avem la îndemână cuvântul. Melania Cuc nu se lasă ispitită de cuvânt, îl păstrează pentru vreun volum de versuri care va urma, probabil, după acest roman. Foarte economicoasă cu istoria (pe care, repet, o atmosferizează prin lucruri, nu recurgând la tratate, documente, istorii etc.) – autoarea este la fel de calculată cu expresia necesară descrierilor sufletului interior, face psihologie mai ales simbolică, elaborează trăiri din câteva trăsături şi mai ales din locuri comune. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena ARMENESCU: CÂNTECUL IUBIRII – SONETE (1)

Dezlegarea de canoane, larg practicată în poezia modernilor şi postmodernilor, a  dus la clătinarea formelor fixe, totuşi sonetul îşi menţine superior audienţa. E drept că după texte arhetipale de acum şapte secole ori după performanţe prerenascentiste, unii continuatori (între aceştia Shakespeare, Baudelaire, Rilke) au înţeles să modifice schema primară; se pretindea o anumită relaxare” (Constantin Ciopraga)

ARIADNA

De n-am să te mai strig sau văd vreodată

2013-03-18_233215De vei pieri pe veci din calea-mi luminată

Te chem, te ating, te simt în somn, în gând

Şi pe feericul tărâm al astrelor te plimb.

Trec norii, dintre mesteceni iar răsare luna

Suspinul tau de dragoste l- ascult într-una

Şi mă răpeste din galaxii de beznă încă

Mă poartă-n zbor stelar prin zarea adâncă

Mă curăţă de întuneric cu lumină preacurată

Descătuşare-n vis, izbândă adevărată!

Pe ţărm m-aduce chemarea-ti dulce de iubire

Redându-mă oceanului de dor în izbăvire.

 

Toţi pământenii ştiu azi ce vrut-a Dumnezeu

Din labirint te scoate, doar firul dragostei, Tezeu!

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gabriel Chifu:,,Cafenele literare”

Unii scriitori  preferau să lucreze în cafenele, exemplu  Ernest Hemingway şi  Julio Cortazar. În ciuda 2013-03-18_230308agitaţiei şi a muzicii, cei doi reuşeau să se detaşeze cu succes de lumea exterioară şi să-şi scrie operele.

Faima unor scriitori foarte buni s-a transferat asupra cafenelelor unde lucrau adesea. Privită ca o enclavă, ca un spaţiu protector, cafeneaua este în interiorul oraşului, şi totuşi în afara lui, loc deschis şi închis în acelaşi timp, şi deţine o tradiţie şi o semnificaţie deosebite în lumea literară.

Oare ar fi deplasat să numim cafeneaua o instituţie literară? Având în vedere statutul ei important în tradiţia culturală vieneză, statut care s-a resfrânt în aproape toată2013-03-18_230336 Europa, aş zice că nu. La începutul secolului XX, cafeneaua nu reprezenta doar un simplu local în care puteai să bei ceva, ci era un mic punct cosmopolit, concentrat, prin care circulau noutăţile politice şi sociale interne şi internaţionale.

În autobiografia sa, Lumea de ieri, scriitorul austriac Stefan Zweig descrie cafeneaua vieneză ca spaţiu de stimulare intelectuală, unde fiecare client putea să stea cu orele şi să bea o cafea ieftină, să discute, să scrie, să joace cărţi, să primească poşta, să citească ziarele şi revistele vremii, pentru ca apoi să le comenteze împreună cu ceilalţi într-o atmosferă prietenoasă.2013-03-18_230356

Pentru scriitori în special, cafeneaua era un spaţiu unde se făcea schimb de idei, intelectualii relaxându-se şi instruindu-se în acelaşi timp.2013-03-18_230416

Cafenele de acest tip se găseau şi în Praga, Budapesta, Cracovia, Liov (Ucraina), precum şi în multe oraşe ale Imperiului Austro-Ungar şi ale Europei Occidentale. Dacă veţi dori vreodată să savuraţi o cafea în acelaşi loc ca Sartre, sperând să vă molipsiţi de vibraţie intelectuală, atunci luaţi aminte la lista de mai jos, care cuprinde cele mai cunoscute cafenele literare europene:

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Viorel Gongu:,,În fiecare rană”

În fiecare rană, neplânsă sau ucisă,
Ascunsă printre pietre, sub undele de apă,
Ţi-am sărutat o urmă, cu buza nedecisă2013-03-20_000208

Să-ţi plângă sau să-ţi râdă, sub mlădieri de japă.

În fiecare urmă, nedusă sau ne-ntoarsă,
Ce-am mângâiat, orbeşte, cu palmele deschise,
Ţi-am tremurat fuiorul din clipa mea ce-i stoarsă
De-atâta aşteptare din visele prescrise.

În fiecare vorbă şoptită, cald, sau scrisă,
Ce-ai aruncat în vântul cu nouri de cenuşă
Am căutat o vrajă pentru o uşă-nchisă
Dar n-am găsit cuvântul şi prag iţi stau, la uşă.

În fiecare gară de fluturi şi pulsaţii,
Ce drumul îl tot urcă spre Căile Lactee,
Găsesc aceeaşi rană din vise puse-n raţii
Şi o hrănesc cu dorul din suflet de femeie.

De CLB

Ana-Maria Marinescu: „OCCIDENTUL ROMÂNESC”, o poveste de dragoste a ei, a lui, a mea, a ta, a voastră…

2013-03-18_234919În luna martie a anului 2011, vedea lumina tiparului publicația „Occidentul românesc”, un vis împlinit al câtorva oameni ambițioși și dornici de a face palpabilă dragostea pe care o împărtășeau cu toții de ceva vreme. Un proiect curajos, destul de dificil de materializat, dar nu imposibil. Astăzi, după doi ani de existență, OR pășește cu pas hotărât și sigur într-un nou an de tipar și îmbracă hainele de gală pentru a sărbători o vârstă ce poate părea mică, însă o perioadă care se traduce prin 24 de ediții și 576 de pagini color în care cititorii au putut citi informații utile, interviuri, știri, au putut face dedicații, publica anunțuri etc. 2013-03-18_235020

Cu riscul de a fi criticată pentru un interviu realizat „în casă”, pentru că mi-am dorit să stau de vorbă și altfel cu Kasandra Kalmann Năsăudean, redactorul șef și fondatorul publicației OR, și, mai ales, pentru a răspunde unor întrebări primite de la cititori, m-am supus, din proprie inițiativă, acestei provocări personale de a realiza un interviu cu colega și prietena mea, încercând să fiu cât mai obiectivă și să satisfac astfel puțin din curiozitatea cititorilor.    2013-03-18_234949

Ana-Maria Marinescu: Acum, la ceas de sărbătoare, când OR intră în cel de-al treilea an de existență, ce simte redactorul șef și, totodată, unul din fondatorii acestei publicații? Unora li se poate părea puțin timp, însă, având în vedere criza mondială din mai toate sectoarele, a rezista an după an pe piață în același format inițial (24 de pagini color) este un merit demn de toată lauda.OR a apărut într-un moment destul de dificil și nu numai atât, iată că tot crește…

Kasandra Kalmann Năsăudean: Sentimentele pe care le trăiesc în aceste zile de sărbătoare sunt unice. Le-aș putea asemăna cu cele ale unei tinere mame care și-a dorit enorm de mult un fiu și care, timp de aproape 3 ani i-a oferit acestuia toată dragostea, atenția și răbdarea din lume, i-a urmărit cu interes și responsabilitate mediul în care crește și se dezvoltă. Trei ani… E mult, e puțin, nu aș putea să-ți spun. Cert e faptul că a fost nevoie de foarte multă muncă, de sacrificii și enorm de multă responsabilitate ca să menținem publicația „Occidentul românesc” pe un drum drept, așa cum l-am dorit încă de la prima ediție, să-i păstrăm aceeași linie de eleganță și decență care astăzi, din păcate, e prezentă tot mai rar în presa scrisă.  >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

COMUNICAT DE PRESĂ

2013-03-18_235331

Pe 15 martie 2013, prin votul AGA, a fost desemnata o noua structura de conducere pentru ANAT. Lucia Morariu obtine mandatul de presedinte al ANAT pentru perioada 2013-2015, fiind secondata de un nou Consiliu Director.

Cunoscut profesionist din turismul romanesc si fondator al uneia dintre cele mai mari agentii de turism din Romania, Lucia Morariu a detinut portofoliul de secretar de stat pe turism si un mandat in fruntea Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism.

Declaratie Lucia Morariu, presedinte ANAT:

„La nivel mondial, industria de calatorii a inregistrat cea mai mare dinamica, iar Romania nu face exceptie. Este un fapt pe care noi, profesionistii din turism, il privim cu responsabilitate, intrucat necesita o piata matura si pregatita sa satisfaca asteptarile unor clienti exigenti. Acesta este motivul care m-a determinat sa candidez din nou la functia de presedinte al celui mai mare si puternic patronat din turism, intrucat consider ca a venit momentul sa generam solutii reale pentru problemele cu care industria de profil de confrunta.  

Le multumesc colegilor din intreaga tara, pentru incredintarea unui nou mandat! 25 de grupuri de lucru si comisii reprezinta doar una dintre directiile strategice care vor defini activitatea ANAT in perioada urmatoare.  In viziunea mea, acestea vor fi adevarate laboratoare de dezbatere, analiza si creatie, menite sa genereze modele  valoroase pentru piata calatoriilor din Romania. Mandatul meu isi propune sa fie unul al eficientei si imi doresc instaurarea unui climat de parteneriat corect si constructiv, atat cu celelalte organizatii si asociatii din industria de turism cat si cu  autoritatea centrala de resort. Din noua postura voi actiona, cu sprijinul agentiilor membre, pentru ca piata calatoriilor din Romania sa fie dominata de transparenta, concurenta libera si loiala si etica in afaceri. Instaurarea unui asemenea comportament va genera beneficii atat pentru turistul roman care se va simti aparat, protejat si stimulat sa calatoreasca, cat si pentru antreprenorul care-si desfasoara activitatea cu respect fata de lege, si nu in ultimul rand, pentru statul roman care-si va incasa taxele si impozitele”.

Noul presedinte al ANAT, Lucia Morariu, a dat asigurari ca ANAT va continua activitatea de informare si educare a publicul consumator de calatorii din Romania, prin intermediul mass-mediei, partener valoros in acest demers necesar.

Adriana Caranfil, Consilier Marketing/PR

De CLB

DANA ANADAN: “FRATELE FIULUI RISIPITOR” ȘI DESTINUL UNOR ROMÂNI DE ELITĂ

Impresia pe care mi-o lasă peisajul României postrevoluționare este că marginalizează în ritm galopant cultura în numele „ratingului”, vânat cu orice preț și fără teama că tocmai astfel se face vinovat de deformarea gustului pentru frumos la tinerele generații. Minimalizarea culturii, care dispare tot mai evident de pe ecranele televizorului în favoarea scandalurilor mondene și politice, are în mod inevitabil 2013-03-20_005529ca efect și ignorarea unor personalități, pe care timpul le cuprinde în malaxorul ei neiertător. De aceea, se cuvine salutat orice efort de a aduce în lumina literei de tipar a unor oameni exemplari pentru un domeniu sau altul al vieții noastre naționale.

Oameni ai prezentului, dar mai ales pesonalități ale trecutului. Nicolae Iorga spunea că “un popor care nu-și cunoaște trecutul este ca un copil care nu-și cunoaște părinții.“Cartea Fratele fiului risipitor cu texte ale avocatului Aurel Cioran, o personalitate obscurizată de destin istoric, frate mezin al celebrului gânditor de la Paris, Emil Cioran, este un asemenea caz.Volumul de 495 de pagini a apărut la Editura Eikon din Cluj -Napoca în 2012, îngrijit de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, prefațat de cea dintâi. Editorii au valorificat documente din arhiva familiei Cioran de la Sibiu, unde mai trăiește doctorița Eleonora, soția avocatului, nonagenară, dar au adăugat și scrisori ale corespondenței fraților Cioran, o parte de mare frumusețe a cărții de față. Este partea care asigură volumului varietate caleidoscopică de perspective multiple din care este proiectată lumină asupra personajului central. Corespondența trimisă și cea primită îl situează pe Aurel Cioran în mijlocul unei pleiade de intelectuali cu care s-a aflat, în ciuda decrepitudinii și fragilității sale psihice de după anii de detenție, într-un fertil dialog.În recenzia sa intitulată Vieți paralele,frații Cioran, din “Observatorul cultural” nr.662 din 25 februarie 2013 de la Toronto inginerul Paul Cernat observa pe bună dreptate că această carte este un instrument indispensabil pentru viitorii monografi ai lui Emil Cioran, dar el ar fi fost ferit de modul confuz în care se referă la interviurile așa-zis” inedite” din volum, care sunt clar explicate și încadrate la capitolul de Note, de care din păcate nu s-a apropiat. Cu atât mai motivat remarcăm aparatul critic al volumului, cu un indice de prenume, la corespondență, cu notă privitoare la ediție și cu bogatele note lămuritoare, un ghid util pentru toți cei ce vor studia acest capitol de biografie a familiei Cioran.

2013-03-20_005330Cine au fost Emil și Aurel Cioran? Născuți în comuna Rășinari în familia protopopului Emilian Cioran, cei doi frați Emil și Aurel s-au bucurat de o îndrumare părintească severă, ei terminând Liceul Gh.Lazăr din Sibiu și urmând studii universitare la București, unde ei ascultau cu interes cursurile și conferințele marilor profesori ai perioadei interbelice. Fascinat de Nae Ionescu, Aurel s-a antrenat în mișcarea legionară, de a cărei ideologie nu s-a dezis până la capătul vieții sale, înfruntând orice risc. Emil Cioran a absolvit Facultatea de Litere și Filozofie și ca tânăr de perspectivă a beneficiat de o bursă cu care a plecat în străinătate la studii, stabilindu-se la Paris. Aurel Cioran a urmat Facultatea de Drept, el fiind apoi angajat ca avocat la baroul din Sibiu.Teoretic, el avea perspective luminoase cu o asemenea carieră, dar practic Aurel nu a reușit să se ferească de represaliile noului regim socialist. Mai mult, el a fost conștient că era inevitabilă condamnarea sa la Aiud, unde a rămas 7 ani de umilitoare suferință. Revenit la Sibiu, se bucură de atenția unei distinse doamne, Eleonora Stavrescu, cu care într-o a doua tentativă matrimonială, se căsătorește, ea fiindu-i sprijin până la moartea ce avea să survină în 1997, respectiv la doi ani după stingerea la Paris a fratelui său celebru.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Mihaela Aionesei: ,,Fetița cu diminețile pe frunte”

2013-03-20_004036”Umeri de flori”- Ana Maria Gîbu, un nou volum de poezii, un titlu sugestiv, care face atât de frumos trimitere nu la umerii ei, ci la cei pe care a fost și este încă purtată, umerii mamei, volum dedicat „ Cu dragoste, mamei mele, Mihaela”. Volumul începe cu poemul (am loc în palmele tale) „ în brațele tale/ trăiesc/ între două bătăi de inimă ” unde „ palmele împletite leagăn/ adună în cântec stele” în care „ înfloresc rugăciuni ”.Cât de duios a putut descrie tihna care i-a ocrotit copilăria, și nu se oprește aici, continuă să uimească acordându-i sfințenia pe care numai mama o poate avea „ ești cuibul unde Dumnezeu/ a zămislit veșnicia”. Atât de frumos, încât nu este loc de echivoc, versul trebuie interpretat în profunzimea lui, noi cititorii putem veni doar cu un fir de busuioc. Noul volum, are farmecul potrivit vârstei, unde mugurii unei alte dimineți și sentimente noi își fac loc în sufletul ei pur, făcând-o să recunoască la un moment dat „ iubesc alb”, albul, simbol al inocenței neinfluențată încă de nimic, dar luată prin surprindere „mi-ai zugrăvit privirea/ în culori schimbătoare/ fără să îmi ceri voie” –(am loc în palmele tale)

Găsim în versurile Anei motivul singurătății, locuri unde își găsește liniștea și împăcarea (aprind focuri în curți pustii) în care păzește „ taina fiecărui răsărit / ascunsă/ printre umbre” și „ aștept noaptea de Înviere/ să mă ridic deasupra singurătății”; motivul zborului, identificându-se cu „ un vultur îmi dansează în gânduri/ munți/ stele/ nori ” având convingerea că „ nisipul dur/ zgâriind albul din tălpi” duc neapărat la „ pași mai siguri”. Un copil, dar câtă maturitate, e ca și cum ar spune, orice suferință are un liman, concluzie pe care o scoatem și din poemul intitulat atât de sugestiv (învăț să merg prin zăpadă) în care, deși pune totul în cârca pământului căruia „ îi e sete și prea cald ”, vorbește despre noul drum, la marginea căruia doar uneori mai apar păpușile și ursuleții, dar rămâne credința „ iau împărtășania/ ascult cum ninge dimineața” ca o iertare și mai apoi ca o binecuvântare peste toate vitregiile „ durerile se vindecă doar cu omături”. Ce rezolvare subtilă a problemelor, o fi vorba de înghețarea lor sau de moartea simbolizată ca iarna tuturor iertărilor? Misterul ascuns aproape în fiecare poem ține trează atenția, nu mai putem spune că Ana e doar un copil când are astfel de teorii despre viață, nu! Volumul ei nu este doar o joacă printre cuvinte, chiar dacă sunt și poeme care vorbesc despre copilărie, „ fără reguli”, „ nedumerire”, în care se crede clovn, care doar „ printr-o abracadabră” transformă „ lacrimile mamei în zâmbet”, „ taine se prefac în surâs” și pleacă „ în căutarea lacătului descuiat”. Plină de nostalgie amintește de anii inocenței ca și când ei ar fi trecut demult pe un alt tărâm (plec târând jucăriile după mine)-„ desenam cu degetul pe masa udă o ancoră”, ca și cum această ancoră ar putea să mai țină copilăria agățată undeva la malul vieții, unde să se poată întoarce ori de câte ori un zmeu fioros zdruncină încrederea.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Romita Malina Constantin:,,Constelația Mălinei „

de fiecare dată când mă trezesc după iarnă
aud mun
ții cum urcă
și văd cum cămașa universului ne îmbracă
în timp ce eu
eu care m-am îmbăiat în dragoste
ating pălăria unui sor
încă ne
știut de nimeni 2013-03-18_224919

în una din acele zile
memoria pare o lebădă albă
într-o uria
șă deltă cu nuferi
iar eu mă declar invincibilă
pentru că inima
inima e o lumină
dincolo de ape

desigur eu știu o magie
în care primăvara vine de cel pu
țin două ori pe an
pielea îmi e
șampanie
iar turla bisericii poartă un crucifix în poezie

știi iubitule
azi e una din acele zile
dar chiar nu are importan
ță

De CLB