202212-12-24_020733

redactia

Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF – GUSTUL PEREGRINĂRII

 Într-un sonet,  Schiller avea o minunată cugetare despre călătorul Cristofor Columb: „Mergi înainte şi dacă lumea pe care o cauţi n-a fost creată  încă, ea va ţâşni anume pentru tine”…

2012-12-20_001023Există o anume plăcere  a peregrinărilor, o dorinţă de a pleca spre locuri noi sau de a  le revedea pe acelea, care ţi-au marcat drumul prin ceva.   Gustul pentru drumeţie este astăzi, parcă, mai mare ca altădată. Călătorul ţine să culeagă mai multe impresii dar fiecare le vede în felul său.   

  În ceea ce mă priveşte, atunci, când calc cu adevărat pe un anume pământ, când îi văd cerul  şi oamenii, numai atunci simt cu adevărat ceea ce îl particularizează, numai văzându-l pot să-l descriu, cu oamenii lui, cu obiceiurile locului, pentru că,  bogăţia  aceasta spirituală, echivalează cu o a doua cunoaştere a  acelui univers. Am revenit, astfel, după un anumit timp, la Timişoara, oraş, care ca şi Cluj-Napoca  se află într-o competiţie, aspirând amândouă la titlul de Capitală Culturală Europeană. Două lucruri mi-au atras atenţia în Timişoara: lumea străzii şi imaginea ei nouă. Dacă până acum auzeai vorbindu-se în româneşte dar şi în germană, acum aş putea spune, că auzi mai multe grupuri ce folosesc italiana. Am cunoscut şi eu un domn Giovanni, care a venit, ca şi majoritatea conaţionalilor  săi să facă agricultură modernă, realizând  în judeţul Timiş ferme pe suprafeţe mari. Dar…învăţase să vorbească româneşte, exersa limba română, comunicând cu turiştii ce veneau la  pensiunea prietenei lui, Adela, aflată pe o stradă, nu chiar la marginea  Timişoarei, o vilă cochetă, cu mult gust pentru detalii, ce creau o atmosferă  romantică, exprimând o anume epocă, concepută într-o manieră nouă numită  „boutique”,mergând pe dorinţele fiecărui oaspete, prin personalizarea serviciilor. Îşi adusese aici şi mama, o distinsă doamnă, care ştia, că bucătăria ţine de artele frumoase, practicile culinare definind o civilizaţie. „Peregrinările”  în  bucătăria sa  au însemnat  amintiri gastronomice, întipărite prin gust şi savoare,  alcătuind împreună cu peisajul curţii interioare (într-un colţ al ei fiind creată o scenă de teatru horror) un tablou, ce-mi adeverea  vorba lui Heraclit, că „ zeii sălăşluiesc şi în bucătărie”, dar nu numai acolo. Aşadar, am descoperit în oraşul  de pe Bega, ce candidează pentru 2020 la titlul de Capitală Culturală Europeană, zeci de asemenea pensiuni gen „boutique”, apreciate de călătorii români şi străini, o preocupare în care se investeşte de mult şi constant. Ca şi în zona adiacentă actualei capitale culturale europene, Sibiu, care a dezvoltat nu numai pensiuni moderne în Mărginimea Sibiului, ci şi în maniera boutique.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ştefan Lucian MUREŞANU – LEGĂTURA DIVINĂ DINTRE OM ŞI BRADUL ÎMPODOBIT ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI

Motto: Împodobeşte mamă bradul şi nu te întrista / Asta e seara de Crăciun, este seara ta / Împodobeşte bradul tată că ne aşteaptă-n prag / Colindători la noi acasă, hai să-i primim cu drag. (Colind popular românesc din Ardeal).

2012-12-20_002047

            Omul pămâmtului românesc s-a născut dăruindu-se tradiţiilor strămoşeşti, pentru divinitate şi pentru aura care i-a înconjurat fiindul în toată trăirea telurică. El s-a sfinţit prin naştere şi a mulţumit vieţii, prin dăruirea de urmaşi, frumoasei şi preţuitei clădiri a existenţei. În viaţă s-a binecuvântat prin datini şi obiceiuri, în casa pe care şi-a clădit-o cu toată dăruirea fiinţei lui fericite de a avea o familie.

            Se spune că dacii se năşteau cu privirea îndreptată spre înaltul ceresc, pentru a lua cunoştinţă, încă din prima clipă a vieţii, că acolo, Sus, sălăşluia puterea divină care îi veghea, mustrându-i cu secete sau cu boli, când uitau să i se închine, dar şi cu ploi şi lanuri mănoase de grâu, cu sănătate în trupurile lor viguroase şi cu bogăţie în case, când vocile acestora înălţau imn de mulţumire zeului suprem.

            Una dintre cele mai mari sărbători ale lumii creştine, Crăciunul, a fost să dea fericire românului printr-o altă mare sărbătoare, Naşterea Fiului lui Dumnezeu spre carecântul se înălţa: Din slăvi un înger coborî: / „Fiţi veseli!”- îngerul le-a spus / „Plecaţi,    şi-n staul veţi găsi / Pe Craiul stelelor de sus!” (colind popular românesc).

S-au contopit divin voinţele şi, în ziua de 25 Decembrie 1386, Mânuitorului i s-a dat dreptul de a fi sărbătorit cu dragoste şi în ţinuturile valahe, ca cel care a fost şi va fi aproapele omului trecător, până în ziua încheierii drumului său pământesc şi judecarea faptelor sale.

            Când s-a născut dorinţa de împodobire a pomului de Crăciun, nu s-a ştiut cu exactitate niciodată. S-a bănuit că ea ar fi venit, de pe undeva de pe plaiurile popoarelor germanice, şi că acest obicei s-ar afla notat într-un document al vremii, în care se spune că eruditul saxon Martin Luther ar fi fost primul creştin care a împodobit un brad, chiar în ziua de Crăciun cu lumânări aprinse, pe care le-a lăsat să ardă toată noaptea de Ajun. >>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Buică – ÎN PRAG DE ANUL NOU – 2013

elena buicaPentru că omul simte uneori nevoia să aşeze în talerele balanţei datul cel trăit, dar şi pe cel adăpostit de tainiţele sufletului său şi să facă un bilanţ, cel mai potrivit este ca să tragă linie atunci când mai urcă o treaptă în necruţătoarea trecere a timpului, la cumpăna dintre ani. Iată că la acest prag fac și eu un popas acum, căci numai măsurând bine faptele din trecut poți să alcătuiești tiparul după care să le poţi croi, mai apoi, pe cele ce le vrei împlinite. Privirea pe care o aruncăm asupra vieții este, de fapt, privirea care se îndreaptă spre noi înșine; uitându-ne în jur, vom găsi întotdeauna ce căutăm, fie lumina, fie umbra și luându-le ca reper, pornind de la acestea, vom construi pilonii noilor fapte de viață. Anii senectuții m-au învățat să mă bucur de viață, să mă sprijin pe tot ce este frumos și bun și, pe cât posibil, să extrag esența. Firea mea optimistă îmi aduce în faţă, mai întâi împliniri și frumuseți, asemenea apelor care curg de la înălțime, unele de la Înălțimea Proniei Cerești. De aceea, privesc anul care a trecut cu sufletul, iar pe cel care vine cu ochii minții, dar și cu aripi de vis.

O realizare importantă pentru mine a acestui nou an, este aceea că el îmi va rotunji vârsta la 80 de ani. Pentru frumoasa vârstă, marcată de o cifră alcătuită din două numere creionate numai din rotunjimi nu e meritul meu, ci mai de grabă al părinților și Divinităţii, cărora le aduc cuvinte de caldă mulțumire; eu, doar am mai vegheat să nu cumva să se deterioreze darul cu care m-au înzestrat. Întâmpin această vârstă cu bucurie și străduindu-mă, atâta cât îmi stă în putință, să nu renunț la urcuș, oricât de lent ar fi el. Toată lumea știe că e mai bine să privești lumea de un delusor mai sus, decât de sub el. 

Pentru mine, delușorul acesta a însemnat în anul care se încheie apariția celei de a șasea cărți, din şirul 2012-12-24_154113celor tipărite de-a lungul activităţii literare începute la vârsta de 70 de ani. S-a întâmplat în urmă cu 10 ani, cu sprijinul revistei „Observatorul” din Toronto căreia îi datorez debutul literar, și mai apoi primind suportul regretatului cărturar Artur Silvestri. Le închin un gând de recunoștință

Tot în acest an aniversar am cules roadele strădaniei celor 10 ani de peregrinări pe tărâmul creaţiei, din buchete de cuvinte aşezate cumpanit, în scrieri prin care am încercat să reclădesc adevăruri ale vieţii din petice de culori şi forme diferite. Mai concret, este vorba de comentarii de critică literară, câteva emisiuni la radio şi televiziune, texte publicate în mai multe reviste răspândite prin lume, apariţii în dicţionare ale scriitorilor şi în diverse antologii, mai multe premii şi diplome, dintre care amintesc două, primite în ţara de adopţie şi semnate de Prim-ministrul Canadei, Stephen Harper şi Prim-ministrul provinciei Ontario, Dalton McGuinty.2012-12-24_154132

Ce mi-aş putea dori mai mult ?! Ca să-mi îmbrac optimismul în cele mai calde culori, încerc să îmi închipui… cum ar fi peste câţiva ani dacă s-ar adeveri urarea făcută de o prietenă dragă mie: „Îţi doresc ca la împlinirea celor 100 de ani să primeşti diploma de la Regina Angliei!”

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Tatomir Ion-Marius – Alexandru Emil Petrescu -premiul Destin România

Alexandru Emil Petrescu, cel mai bun ziarist al anului 2001 (Premiul Clubului Internaţional al Presei) primeşte în noiembrie 2012 la Bucureşti

Premiul ”Destin  România”2012-12-24_011354

Adevărat nobil, Alexandru Emil Petrescu a primit în 2001 Premiul Clubului Internaţional al Presei pentru “cel mai bun ziarist al anului” din mâinele regelui Spaniei, Juan Carlos.

-Domnule Alexandru, spuneţi câteva lucruri despre dumneavoastră.

Ar fi multe de spus, dar vorbă multă, sărăcia omului, aşa că am să fiu scurt. Am  lucrat la Platforma “Prometeu”, şi în pragul revoluţiei am lansat editorialul “Prahova Liberă”, în care am publicat mai multe luni.

Împreună cu nepotul lui Nichita Stănescu am lansat primul săptămânal de cultură pro-monarhist din România, Muntenia. Am plecat în Spania după Revoluţia din 1989, deoarece nu am mai suportat situaţia din ţară. Am început să colaborez cu ziarele din România, devenind corespondentul publicaţiei Evenimentul Zilei şi nu numai, iar în anul 2000 am înfiinţat prima publicaţie pentru românii din Spania, Orient Express. Am devenit cetăţean al Regatului Spaniei. În 2001 am primit Premiul Clubului Internaţional al Presei pentru “cel mai bun ziarist al anului” de la regele Spaniei, Juan Carlos. Am primit numeroase distincţii şi onoruri, printre care şi un titlu nobiliar: Conde de Palantino şi Baron de Simferopol. Documentele şi blazonul primit au fost autentificate de Marele Principe al Casei Imperiale Ruse. Sânt expert în producţii cine-tv radio, realizator de programe tv şi radio, regizor de documentare. Am urmat cursuri de Management al firmelor la Universitatea Cornell (S.U.A.) şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Cam atât.

-Recent la Gala Premiilor Destin România (Bucureşti, noiembrie 2012) vi s-a acordat trofeul DESTIN ROMANIA.  Felicitări. Vă rog spuneţi-ne câteva lucruri despre această recunoaştere.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Mihai Miron:,,La prieteni”

            De mult, încă din vara lui 2009, de când abia se încheiase la Mangalia întâlnirea cu mulți – dar nu toți – ziariștii români din diasporă, voiam să mă revăd cu ei pentru că multe, foarte multe teme rămăseseră nevorbite, nepuse lucrurile la locul lor, nehotărît în clar viitorul acestei superbe adunări de minți și condeie românești.2012-12-20_002323

            Au trecut anii și odată n-am putut eu din nu mai știu ce motiv, altădată a fost prea departe, dar iată că anul acesta, deși nu s-a mai întâmplat la locul tradițional – la Mangalia și nici în anotimpul tradițional – vara, doamna Lelia Oanță și domnul Sorin Stanciu reprezentanții Guvernului României au invitat ziariștii români din lume și de acasă la o ”șezătoare” de trei zile în elegantul complex Alexander din București. Mulți , puțini, câți au putut veni din Europa, din Americi, din coastele Africii sau ale Asiei – doar Australia a lipsit acum – stăturăm românii și ne sfătuirăm cum să fie bine ca să nu fie rău.

        2012-12-20_002254    Le spusei și eu câteva vorbe de la masa de din față unde m-au invitat organizatorii, căteva cuvinte despre Ordinul Ziariștilor;  mulți știau deja iar unii chiar erau purtători din 2009. Am lăsat apoi prezidiul să-și facă treaba de conducere și concentrare a discuțiilor și m-am retras ca să pot avea cât mai multe întâlniri ”bilaterale sau trilaterale” cu doamne și domni dintre cei care ei înșiși au dorit să mă cunoască pe mine și prietenii cu care venisem Dr.Ioan Popa și prof.Dan Sulugiuc .

Noi le aduseserăm de fapt și niște cărți despre România, Basarabia și Transnistria , despre Mecanismele puterii și  câteva de poezie. Autorii erau Ioan Popa, Luiza Popa și Violeta Miron.   Cărțile deschid inimile și dragul de vorbă. Așa ne-am făcut prieteni noi. Așa sperăm să ne mai facem prieteni dintre cei care în tihna casei lor ne vor citi, comenta și poate cita. Așteptăm reacții în jurnalele lor.2012-12-20_002424

            Mi-a facut plăcere să primesc un ziar din Atena și vești de la familia Diaconu prin amabilitatea doamnei Veronica Todor, să mă întâlnesc la o cafea cu familia Smaranda și Lucian Livescu din Atlanta, cu doamnele Anamaria Daiana Maties din Stuttgart și Ionela van Rees-Zota din Nrnberg, cu domnii Romulus Popescu din Milano, Viorel Baetu din Mömbris, cu dr.Vasile Șoimaru din Chișinău și Nicolae Toma din Cernăuți. Și cu mulți, mulți alți prieteni mai noi și mai de demult.     

            Cel mai important lucru care s-a pus la cale aici, la București, cred că a fost hotărîrea de a se crea un comitet de pregătire a viitoarelor astfel de întâlniri sub sloganul ”Hai acasă” format din reprezentanți ai mai multor comunități de români pe criterii geografice și de reprezentativitate. La fel de important mi se pare că mulți dintre colegii jurnaliști se arătau interesați de invitația făcută de DD Glăvan, noul președinte al UZP, de a deveni membri ai organizației și de a crea filiale în țările lor de adopție. Să fie într-un ceas bun!

            În orice caz, întâlnirea din 2013 va avea loc în august la Mangalia, cel puțin așa au promis organizatorii și au aderat invitații. Să ne ajute Dumnezeu!

Prof.dr.Mihai Miron ,

Superior al Ordinului Ziariștilor

25.11.2012

 

( cei interesați de imagini din sală pentru ale tipări sun rugați să le solicite de la mine sau de la dl Sulugiuc : sulugiuc32@hotmail.com )

De CLB

PORTRETE LITERARE de ARTUR SILVESTRI – notă literară de Florin Grigoriu

Misiunea culturii este de a păstra valorile trecute, a sprijini pe cele prezente şi a prevedea viitorul prin  educaţia viitorilor cetăţeni întru cunoaşterea valorilor patriei în care trăiesc şi a valorilor omenirii în general, fiind oameni ai unei patrii, a unei ţări şi a unei planete, Pământul. 2012-12-24_011206

În România, anul 1989 a fost un an de schimbare, de cutremur social şi politic. Unii au crezut că este şi un an de ştergere a valorilor trecute şi de înălţare pe socluri dărâmate. Alţii n-au aşteptat ca apa limpede a naţiei să ridice gunoaiele, nu s-au amestecat în apa murdară  şi s-au retras în studiu, în muncă tăcută, dorită demult, adică s-au întors spre sine din străduinţa de a fi în cetate prezenţi în lupta de lungă durată a obştei.

Zece ani după 1989, Artur Silvestri, un critic literar cunoscut prin articole şi studii publicate în reviste diverse, peste cincizeci, a stat într-o retragere voluntară, de înţelegere a lumii, de studiu creştin, de înţelegere a chemării sale de scriitor român şi om al planetei. A descoperit oameni trăind şi muncind întru România, mulţi dintre ei anonimi şi i-a chemat, adunându-i în preajmă în *Asociaţia Română pentru Patrimoniu*, în *Asociaţia Scriitorilor Creştini*, peste 600 de scriitori, în *Asociaţia Biblioteci pentru sate*, în revistele de internet, în cărţi, precum Cuvinte pentru urmaşi şi Mărturisiri de credinţă literară, în studii pentru păstrarea valorilor arhitecturale din Bucureşti şi din ţară etc. Înainte, în cei zece ani, şi-a dat doctorate la Madras, la Barcelona, Bruxelles, a primit titluri şi alte aprecieri pentru activitatea sa de savant întru civilizaţia culturii în Egipt, Italia etc.

 Artur Silvestri a scris peste 40 de cărţi, 200 de studii literare şi de istoria civilizaţiilor şi a fost jurnalist timp de 30 de ani, cu peste 2500 de articole găsite. A trăit între 19 martie 1953, data naşterii în Bucureşti  şi 30 noiembrie 2008, data plecării spre Dumnezeu dintr-un spital din Viena, un număr -aritmetic- de 55 de  ani. >>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Concursul de proză scurtă ”Peregrinări” Dublin 2012 – LOCUL I: SUFLETUL PĂMÂNTULUI, AUTOR NICOLAE CÎRSTEA

2012-12-15_233802Luna se gudura pe lângă nişte nori tuciurii şi zdrenţăroşi, promiţându-le teritorii în noapte de vor alunga degrabă soarele ori măcar de-i vor lua din strălucire, doar aşa, pentru orgoliu propriului halou. Nu de alta, dar cine altcineva să grăbească drumeţii să găsească un han sau să trezească haitele de lupi flămânzi?

Soarele roşu însă mai clipi de două-trei ori şi vânticelul iscat deşiră norii năimiţi la rele. Lupii s-au întors în bârloguri, căutând nedumeriţi care la lună, care la soare. Şeful haitei a urlat prelung şi a ieşit iar din bârlog. Lupoaicele l-au urmat de îndată, în ordinea autorităţii câştigate cu colţii, adulmecând mirosurile pădurii. Puii cei mari stăteau încă ascunşi, pe când cei mici îşi făceau de lucru printre picioarele adulţilor.

Încă un urlet înfiorător şi haita porni în goană prin noapte. Ierbivorele se grăbiră care încotro căutând şansa unei noi zile de teamă…

”Sunt ai noştri şi ei…” şi-a spus moş Manole care tocmai ieşise din pădure şi căuta să ghicească drumul spre sat. Căra în spate un coş mare plin cu pământ galben, trebuincios la oalele lui. Era greu tare, că-l umpluse peste măsură, aşa ca gospodarul care decât să facă două drumuri cu umplutură pe jumătate, mai bine face unul singur şi cu folos. Timpul câştigat îl petrecea mângâind pământul şi din mâinile lui fecunde izvorau forme nemaivăzute de oameni. Nu-i vorbă, făcea şi oale pentru vânzare, că altfel din ce să trăiască?

Dar şi oalele abia de mai aveau căutare. De când cu libertatea, până şi-n satele pădureneşti ajunsese civilizaţia şi chiar dacă se construiau încă din lemn, casele ascundeau de-acum televizoare, frigidere şi maşini de gătit cu gaz ori plite electrice. Ei, şi o dată cu aparatura veniseră şi felurite oale, cratiţe şi farfurii din te miri ce materiale. O dată a şi râs, când a venit o cucoană să le vândă nişte oale făcute, zicea ea, din materialul din care se fac şi rachetele americane, alea de se duc pe lună. >>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Concursul de proză scurtă ”Peregrinări” Dublin 2012 – LOCUL II: POVESTEA CERȘETORULUI AFGAN, AUTOR BRUNO ȘTEFAN

2012-12-15_233840Am un prieten bogat, care are mai multe magazine în centrul Capitalei: rotiserii, fast-food-uri, cabinete medicale, veterinare, de avocaţi, etc. Acum vreo 7 ani s-a aciuat lângă una din rotiseriile lui un orb insoţit de o căţea. Când nu avea ochelarii pe nas era înspăimântător, căci avea ochii scoşi. După ce primea de la vreun client sau de la vânzător o bucată de pui, se retrăgea într-un colţ, mesteca bine carnea şi o scotea să i-o dea câinelui care-l însoţea. Intrigat de comportamentul lui ciudat, care-i alunga clienţii de la rotiserie, prietenul meu s-a hotarât să stea de vorbă cu el. L-a chemat in biroul lui, dar el a refuzat să intre dacă nu intra şi căţeaua lui. Miraţi de ataşamentul lui faţă de un caine, ne-am hotarât să-i ascultăm povestea.
– Tatal meu a fost mollah-ul oraşului Kabul. El a fost cel care a organizat apărarea orasului la invazia ruşilor. Credea mult în valorile civilizaţiei americane şi a inceput tratative cu ambasada SUA pentru susţinerea rezistenţei afgane. Lupta de guerila pe care a dus-o de la inceput a creat o solidaritate uriaşă între afgani şi el a primit sprijin din toate colţurile ţării. Dar într-o zi, sub pretextul ajutorului islamic, în oraşul nostru au intrat trupele saudite. Au ocupat poşta, gara, radioul, spitalele şi toate punctele cheie din oraş, spunând că vor să organizeze mai bine apărarea în faţa ruşilor. Tata nu l-a privit cu ochi buni de la început pe liderul lor, Osama bin Laden, căci părea viclean şi cu scopuri ascunse. Antipatia a fost reciprocă, dar nu s-a manifestat o bună bucată de vreme. Când Osama l-a proclamat mollah peste oras pe un alt afgan, dându-l la o parte pe tata, acesta a reacţionat cerându-i să parasească ţara. În acea noapte seraiul nostru a fost atacat de saudiţi, tata a fost omorât, la fel şi mama şi fratele meu cel mare, iar mie mi-au scos ochii, urmând să mă omoare a doua zi, împreuna cu celălalt frate şi cu sora mea. Cum cunoşteam toate cotloanele casei, am reuşit să fug şi să mă ascund în casa imamului de la periferie – vechi prieten cu tata. La scurt timp Osama a declanşat razboiul cu americanii, iar Kabulul a fost continuu bombardat. Într-o noapte o bombă a atins casa imamului strivindu-ne pe toţi sub ruinele ei.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Concursul de proză scurtă ”Peregrinări” Dublin 2012 – LOCUL III: SCHENGEN, AUTOR IONEL MONI CONSTANTIN

2012-12-15_233708Jean Pierre Melon ieşi pe uşa de la Les Toillettes Publiques şi grăbi pasul, coborând în viteză străzile in trepte ale oraşului vechi. Pavajul de piatră cubică devenise alunecos sub ploaia măruntă care începuse să se cearnă odată cu lăsarea întunericului Piciorul drept i se poticni într-o denivelare şi fu cât pe ce să cadă, dar se reechilibră şi strânse cu grijă la piept servieta diplomat, înjurând printre dinţi admirativ:

-Merde! Are mai mult de două sute de ani şi e ca nou, l-au făcut încă din vremea Revoluţiei şi n-au schimbat nimic. A rămas intact şi în timpul bombardamentelor, pendant la guerre.

Se opri o clipă, ridicând zgribulit gulerul pardesiului şi îşi trase mai pe ochi borul pălăriei negre de fetru. De unde se afla, înainte de a coti spre oraşul nou, se mai putea vedea încă turnul şi ceasul luminos de la L’hôtel de Ville. Estompată de distanţă, răsună prima strofă a Marseillesei şi apoi cele şapte bătăi care marcau ora exactă.

Dădu colţul şi încercă să scruteze semiîntunericul străpuns de reclame. Câteva buticuri îşi reduseseră intensitatea luminilor iar la galeriile Lafayette angajaţii senegalezi îmbrăcaţi în combinezoane portocalii începuseră deja să şteargă vitrinele.

Se uită îngrijorat la ceas, până la Supermarché mai erau câteva sute de metri, trotuarele începuseră să se golească şi Jean Pierre risca să-i piardă din nou…

Auzise despre ei de vreo săptămână. Îşi schimbau mereu locul, puteau fi văzuţi mai ales noaptea în zonele aglomerate din preajma marilor magazine, o pereche între două vârste, însoţiţi de o puştoaică mărunţică, negricoasă, care începea să cânte la un instrument ciudat de câte ori se apropia cineva. Ahmed algerianul din tura de zi îi întâlnise primul, la ieşirea din schimb. Ultimele zile şi le petrecuseră în preajma supermarchetului. Acum în apropierea sărbătorilor acesta închidea mai târziu, iar turiştii din est, în căutare de cadouri ieftine pentru cei de acasă, puteau deveni o pradă uşoară

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Angela Nache Mamier-Stefan Doru Dăncuş: vol.\”Scrum\”(Cendre) – Poezia ca suport pentru un prezent dizlocat

2012-12-16_000824Ştefan Doru Dăncuş este un tânăr scriitor polivalent, poet, prozator, eseist, jurnalist, prezent în numeroase publicaţii literare. Deţinător a peste 40 de premii la diverse concursuri literare din ţară, autorul a editat cărţi diverse de poezie, poezie-eseu, proză în care nevoia sa viscerală de dragoste dar şi de justiţie ocupă un loc central. „Scrum”(Cendre) este titlul ultimului său volum de poezii, apărut în ediţie bilingvă în 2010, la editura GRINTA din Cluj-Napoca. Versiunea franceză aparţine poetei şi traducătoarei Hermine Cîmpean, care a rezolvat onorabil dilema deloc simplă a traducerii într-o altă limbă, ocupându-se la fel de bine atât de sensul cât şi de echivalenţele sonore ori ritmice ale poemelor.
Criticul Adrian Botez subliniază că în acest volum, „poetul vorbeşte (cu o decenţă rară, pentru astfel de titanice opintiri de mărturisire, clarificare a beznei şi orbirii, opintiri de vizionarism, din partea, totuşi, a unui OM!) – despre ceea ce noi (în genere şi din ipocrizie!) tăcem, anesteziaţi şi laşi. „Scrumul” este o stare cosmică, terestră şi umană în acelaşi timp-stare de nebunie a incendiatorilor, dar şi apocaliptica promisiune că, după trecerea prin focul VIU, scrumul va re-învia în „altceva”…”
Ştefan Doru Dăncuş scrie o poezie-acţiune dirijată spre lumea socială, de unde un caracter demonstrativ, sonor, un ton politic ferm de tribun: „lucrez ca un sclav în România” ori „mai nou,europa vine la mine în vizită /sunt interesant pe post de Sisif”.
Cartea este o adevărată insurecţie, vehiculând un mesaj brutal despre fenomenele unei actualităţi ante şi post ceauşescu : „întreaga-mi putere a luat ţeapă/ba de la Ceauşescu ba de la şefii literaturii române…”. În acest Ego-Show, autorul intercalează secvenţe biografice cu mersul lumii, într-o dezordine boemă, simpatică, mimând confuzia ambiantă.
>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Cristina Ştefan – Calistrat Costin- La un pahar de neant

N-aş fi bănuit (proaspăt scriitor fiind) că o invitaţie la care răspund c-un accept entuziast, mă poate costa…ei, nu chiar viaţa! dar un efort mental remarcabil, da! Asta mi s-a întâmplat cu invitaţia scriitorului Calistrat Costin la un pahar de neant. Am acceptat-o bucuroasă, cartea venind cu autograf şi fiind tipărită sub egida editurii Tipo Moldova în colecţia Opera Omnia, 2012. O carte antologică, un periplu prin toate volumele de poezii ale lui Calistrat Costin. 2012-12-20_001631

      „ La un pahar de neant”! Ce poate fi rău, mi-am zis, se înţelege repede neantul ăsta devorant!  Nu a fost aşa simplu!

         Talentul de a râde în propria filozofie de viaţă bate tot, nu numai filmul, bate filozofia teoretizată însăşi. Ce alte învăţăminte mai bune decât de la experienţă:

„…bătrânii cei mai înţelepţi/ ţin taifas despre vremuri, poveşti- să le-asculte drumeţii, copiii, pe plite fierb rodii,/din aburi un Radu Frumos trece timpul.”

        Ubicuă atmosfera de basm românesc şi poetul conjugă verbul „a povesti”,  hâtru, şugubeţ, cu umor sănătos. Dar ce lecţie de moralitate!

„Când miezul este putred- e semn/ că n-a plouat la vrem/ ori că sămpnătorul/ a fost/ orb/ ori că pământul n-a fost bun/ ori că sămânţa n-a fost de soi.”

        Aflu în versurile costiniene experienţa unui spirit atent înconjurării şi oamenilor, volubil, fin observator dar concluziv determinat.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Armenescu:,,Miracolul vieţii”

Minunat copil!  E ARMENESCU

Cu câtă inocenţă  

Te ptinde din esenţă  

Cu neştiinţă  

Mama, în iubire  

Apoi te poartă  

şi  

Dăruindu-te luminii  

în profund mister  

Te scaldă într-o rază  

Atârnându-te de cer!  

 

>>>>>>>>>>>

De CLB

DAN LUPESCU:,,Ochiul-frunză, ochiul-clepsidră…”

Ochiul-frunză, ochiul-clepsidră…

(O de-scriere/ vedenie a Timpului)

Lui Constantin BRÂNCUŞI, Titanul, şi lui Ion ŢUCULESCU

                        Moto: Jalea de a fi uitat că noi suntem Europa Veche…

Milenii la rând 2012-12-24_132219

mugind soldăţeşte

unul în spatele altuia

ori în lanţ de trăgători -,

milioane de ani,

miriade – precum stelele-n cer –,

păsările nu făceau ouă,

ci

clepsidrau clepsidre…

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG – POLIGLOŢIA ROMÂNESCĂ

Pentru noi pare logic, odată veniţi într-o ţară străină, să purcedem la a-i învăţa limba. Românii, la doar trei săptămâni după strămutare, complet lipsiţi de inhibiţii, ciripesc orice grai lăsat omului. Iată încă o calitate incontestabilă pe care, de bună seamă,  poporul nostru o are: nu suntem un popor taciturn.

 2012-12-15_235549

Parcă ne-am fi născut cu dicţionarul în mână! Franceza, italiana, spaniola, portugheza, chiar şi latina veche, fireşte că n-au nicio scuză, fiind romanice. Dar e ceva de mers pe terenul altora până atingi stadiul de profesionist. Şi, mai presus de toate, bogăţia de cuvinte pe cap de locuitor nu implică automat şi garanţia unei bune înţelegeri. Ca peste tot, se aplică şi aici regula „întâi calitate, apoi cantitate”.

 

Pe vremea cenzurii comuniste, în anii optzeci, au fost scoase din circulaţie amplificatoarele care îngăduiau vizionarea televiziunii de la Sofia. Românii, nu s-au dat bătuţi. În loc să vizioneze, au început să asculte televiziunea bulgară. Oamenii au început să înveţe bulgăreşte. Manualele de bulgară se vindeau pe capete. Ce vrei mai mult dovadă de talent poliglot?

 

Nu sunt multe naţiile care se pot lăuda cu exegeţi ai altor limbi în propriile rânduri, dar una e sa creşti înconjurat de o limbă, mergând la şcoală într-o ţară străină, iar alta e însă să emigrezi gata educat, cum au făcut-o Emil Cioran, Mircea Eliade sau Alexandru Ciorănescu. La scurt timp, îi ajutau pe localnici să-şi înţeleagă mai bine propria limbă, devenind profesionişti desăvârşiţi în lingvistică şi literatură comparată. Nu arareori au contribuit la cercetarea altor idiomuri mai abitir decât la cele dedicate limbii materne. Şi am dat aici doar trei nume de specialişti, după care şi-ar linge degetele cele mai vestite Universităţi din lume.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Viorica Hagianu:,,Zăpada”


O pătură groasă de zăpadă
sufocă străzile înghesuite ale oraşului
troiene cocoşate blochează
ieşirile

Hagianu sau intrările
 depinde
dacă veniţi sau plecaţi
spre niciunde
un alb orbitor
te obligă să închizi ochii
şi să experimentezi senzaţii noi
înot printre nămeţi
alunec pe gheaţa unui zâmbet
şi mă sprijin de colţul gerului.
Viorica Hagianu

De CLB

Georgeta RESTEMAN: ŞI ÎN CIPRU ROMÂNII AU TALENT

 MINI MISS & MISTER

2012-12-15_225244DIASPORA ROMÂNĂ DIN CIPRU 2012

 

Nicosia, Cipru, 24 noiembrie 2012. A fost o zi frumoasă, ca de primăvară românească, pentru că a început sezonul ploilor mediteraneene şi toată natura s-a trezit din „tăcerea” la care a fost condamnată de arşiţa necruţătoare din anotimpul cald, în timp ce în România noastră. toamna arămie îşi strânge catrafusele şi se pierde treptat sub cojoacele iernii ce va să vină… Teatrul de Comedie (SATIRIKO TEATRO) din capitala cipriotă, o clădire impunătoare, zugravită în culori vii şi tare vesele, aşa cum o cere însăşi destinaţia ei, a fost în această sâmbătă de sfârşit de toamnă însufleţit de membri comunităţii româneşti din insula Afroditei, pentru că a găzduit o manifestare ai cărui protagonişti, cine credeţi c-au fost? – copilaşii românilor din Cipru! Şi nu orice fel de copii, ci aceia cărora Dumnezeu le-a dăruit nu numai frumuseţe chipurilor, dar mai ales, haruri minunate pe care le-au etalat, cum au ştiut ei mai bine, în faţa unei numeroase asistenţe, români şi ciprioţi deopotrivă, în cadrul concursului celor mai talentaţi copii români din insulă, intitulat „MINI MISS & MISTER DIASPORA ROMÂNĂ DIN CIPRU 2012”, aflat la prima ediţie.

 

În jur de 40.000 de români vieţuiesc astăzi în Cipru, unii ajunşi aici cu voie – prin căsătorii încheiate cu cetăţeni ciprioţi, alţii, în schimb, de nevoie… în căutare de lucru şi în speranţa unui trai mai bun, măcar la nivelul decenţei. Nu cunosc statisticile oficiale cu privire la numărul copiilor cetăţenilor români de pe insulă, dar cele şase şcoli româneşti care funcţionează aici în Nicosia, Limassol, Larnaca, Pafos, Dali, Paralimni, constituie o dovadă vie a faptului că nu sunt puţini, şi mai ales că părinţii doresc ca odraslele lor să înveţe şi la şcoala românească, pentru a nu-şi uita limba, tradiţiile şi cultura.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Corina Diamanta Lupu: EFTELING, ŢĂRILE DE JOS, UN PARC DE DISTRACŢII CAMPION

În urmă cu câţiva ani, am primit pe e-mail de la o bună prietenă a mea ce locuieşte departe de România, o prezentare Power Point (PPS) înfăţişând picturile cunoscutului artist plastic flamand Anton Franciscus Pieck (19 aprilie 1895 – 24 noiembrie 1987).  2012-12-15_235741

Imediat ce am deschis acea prezentare, pe dinaintea ochilor mei au început să se perinde ca într-un carusel, însoţite de o muzică veselă de flaşnetă electronică, imagini zugrăvind o lume nostalgică, de basm, ce îmi aducea în amintire cărţile de poveşti ale copilăriei. De altfel, picturile lui Pieck sunt foarte populare, fiind folosite ca ilustraţii în cărţile de basme, pe felicitările de Crăciun şi pe calendare. Mai mult, desenele sale au prins viaţă, încântând de-a lungul anilor copii, părinţi şi bunici, în renumitul parc tematic de distracţii Efteling.  

În Pădurea Basmelor, la Efteling  

Efteling, aflat în oraşul Kaatsheuvel, Brabantul de Nord, în Ţările de Jos, este cel mai mare parc tematic de distracţii din Benelux, putând fi comparat cu Grădinile Tivoli din Copenhaga, Danemarca şi Disneyland Paris. Deschis tot anul, acesta prezintă numeroase atracţii, printre care Pădurea Basmelor (Het Sprookjesbos) – proiectată chiar de Anton Pieck, care este şi unul dintre cei trei întemeietori ai parcului – trenuleţul copiilor, diorama, castelul bântuit (Het Spookslot), Villa Volta, Pagoda Zburătoare, Gondoletta, Piaţa Anton Pieck etc.  

Parcul Efteling şi Pădurea Basmelor au fost inaugurate pe 31 mai 1952. În acel moment, Pădurea Basmelor găzduia aproximativ zece poveşti diferite, toate fiind transpuse în realitate pe baza desenelor originale realizate de Anton Pieck. Alături de acesta, ceilalţi doi fondatori ai parcului Efteling au fost R.J.Th. van der Heijden şi producătorul de film olandez Peter Reijnders, care a îmbogăţit parcul cu lumini şi efecte sonore. Totuşi, stilul ilustraţiilor lui Pieck, oarecum sumbru şi întunecat, dar romantic şi nostalgic, rămâne baza tematică pe care parcul s-a extins de-a lungul anilor.  

Efteling, un parc de distracţii de succes  

Dovedindu-se a fi chiar de la deschidere un succes enorm (în anul 1952 parcul a primit 240.000 de vizitatori), Efteling este şi unul dintre cele mai vechi parcuri tematice din lume. Aşa cum a fost gândit iniţial, parcul li se adresa copiilor, aducând mai aproape de ei lumea basmelor, însă în prezent prin varietatea mijloacelor de agrement, Efteling oferă distracţie şi relaxare pentru orice vârstă.   

>>>>>>>

De CLB

Dorina Sisu:,,Judecățile”

Atunci când cineva dă o definiție unei poezii, unui om, unei vieți, unei pisici, unei curve, te aștepți ca acea persoană să dețină o psihologie a cunoașterii. În realitate, este vorba de a descoperi valoarea sau nonvaloarea, limitele, întinderea a ceea ce tu, omul, poți realiza în planul cunoașterii. Avem dreptul de a lovi pe cel de lângă noi de dragul explorării? Nu am să înțeleg niciodată și nici nu doresc să merg la braț cu măștile care implică în drumul lor urâtul numindu-se Oameni.

E greu să înțelegi un om și să-l definești. Să ne ferim de gândul că putem duce mai mult decât putem înțelege. A judeca un om este un moment de cumpănă iar săgeta străpunge acolo unde nimic nu vindecă. Putem face discursuri asupra lucrurilor simple pentru că oamenii simpli sunt frumoși prin cuvânt pentru că el vine din suflet.

Pentru că mereu avem întrebări referitoare la ființă și la raportul dintre ea și realitățile trecătoare, dar cum să înțelegem ființa dacă nici răspunsuri simple nu găsim?

Dacă am cunoaște calitatea sau recunoștința dobândirii, până la un punct, a conștiinței de sine, devenirea eului ar accepta ca și domnie interioară, elementele care se întrepătrund și sunt continuu creatoare. Ce înseamnă asta? De ne-am opri naivi în naivitatea copilăriei noastre, poate că, de ce nu, am savura cu ușurință lucrurile simple devenind oameni frumoși.

Putința curge în imagini.

Este mai bine sa lăsăm viaţa să vorbească despre noi în locul cuvintelor, așa spunea Mahatma Gandhi, dar alături de noi stă imprudența naivă de a crede că putem duce o luptă continuă cu naivitatea. Cred că naivitatea noastră vine și din dorința de a avea prieteni prin care visele pot construi legături. Utopie? Curaj? Curajul e al sufletului și el nu tremură de frică, nu se ascunde de oameni și nici nu speră. Puțini oameni știu să fie bătrâni, a spus asta cineva, nu știu cine, dar mare dreptate avea. Poate că timpul vindecă, poate că uneori tăcerea te înalță, poate că… vom uita de slăbiciune prin puteri noi pe care doar prietenii adevărați ți le vor da.

 

De CLB

Ştefan Vlăduţescu: Un profesor român a primit Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria Ştiinţă şi Matematică pe anul 2012

In fiecare an corporaţia New Mexico Book Co-op din Los Ranchos, statul New Mexico, Statele Unite,

http://nmbookcoop.com/2012-12-20_230054

 organizează un concurs de cărţi de autori din New Mexico, iar anul acest au fost incluşi si autorii din Arizona, sau carţi de autori din alte state dar despre subiecte din New Mexico şi Arizona.

Vineri, 16 noiembrie 2012, pentru a doua oară consecutiv profesorul universitar dr. Florentin Smarandache, de la Universitatea New Mexico, a primit Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria de cărţi de Ştiinţă şi Matematică pe anul 2012 pentru cartea „DSm Super Vector Space of Refined Labels”, 297 pagini, publicată în anul 2011 la Zip Publisher în Columbus, Ohio, împreună cu profesoara W. B. Vasantha Kandasamy de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai, India. Iată anunţul câştigătorilor:

http://nmbookcoop.com/BookAwards/2012-winners/2012-winners.html2012-12-20_230027

 profesorul româno-american fiind la egalitate de punctaj cu cercetătorul american Sylvester Allred, autor al cărţii The Natural History of Tassell-Earred Squirrels.

 Amintim ca în anul 2011 Florentin Smarandache a primit premiul statului New Mexico la aceeaşi categorie pentru cartea sa “Algebraic Structures Using Natural Class of Intervals”, co-autorată cu profesoara W. B. Vasantha Kandasamy.

 

 Cartea „DSm Super Vector Space of Refined Labels” se referă la cunoscuta Teorie Dezert-Smarandache (TDSm) din Teoria Informaţiei, care are aplicaţii diverse in cibernetică, computere, aviatică, cercetarea militară, medicină, etc. prin combinarea informaţiilor contradictorii furnizate de către sensori.2012-12-20_230138

Sute de articole, plus teze de doctorat la universităţi din Franţa, SUA, Australia, România (Academia Tehnică Militară din Bucureşti), Canada, Algeria, Polonia, Olanda, şi două teze de masterat în Iran şi Algeria s-au susţinut despre TDSm.

La înmânarea premiilor organizatorii concursului, Paul Rhetts şi Barbara Owalt, au amintit faptul că Florentin Smarandache fusese nominalizat în anul 2011 pentru Premiul Nobel pentru Literatură, stârnind un ropot de aplauze ale sălii.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Constantin P. POPESCU – DĂNCUŞ: ALEGERI VERTICALE

2012-12-15_220136Editura: Singur. Autor: singurul Ştefan Doru Dăncuş. Mesajul: Eliberării este semnul dăruit cititorului de cel ce rosteşte adevăruri care, tăind dureros în carnea vie a unei realităţi alienate, sunt de preferat oricărei minciuni frumos înzorzonate. Pentru mesajul Eliberării, pentru gravitatea lui, Ştefan Doru Dăncuş a renunţat să fie scriitorul aflat doar în slujba artei literare. Ceea ce poţi citi în Eliberarea are darul (şi harul) de a fi auzit, înţeles şi acceptat ca opţiune, pentru că este rostit – scris – clar şi răspicat, cu riscul de a fi un glas strigând în pustia care se întinde din ce în ce mai mult a acestei umanităţi.

 Ştefan Doru Dăncuş îşi asumă acest risc, cum şi l-a asumat pe acela de a se fi lăsat spre pedepsire în mâinile oamenilor. Este un semnal luminos în întuneric, vertical ca numele scris pe coperta cărţii. Din adâncuri imemoriale de Maramureş, coloana lui Ştefan Doru Dăncuş rămâne, durează peste vreme şi, chiar dacă Eliberarea este scrisă în urmă cu zece ani, se dovedeşte astăzi a fi mai actuală, pentru că dăltuirea în basorelieful cuvântului poartă în sine sinea omului care şi-a găsit calea şi crucea. Orizontala ei este aproapele, omul obişnuit pentru care e scrisă cartea, verticala ei tinde către cer, loc de obârşie din ce în ce mai uitat, lăsat în părăsire de cei cu capul plecat sub prea multe griji. Unele false, de carton, ireale şi iluzorii, dar teribil de apăsătoare asupra fiinţei umane. Aplicate însă cu metode din ce în ce mai fine, mai subtile, o dovadă că alcătuitorii unei ordini mincinoase a lumii cunosc resorturile cele mai adânci ale omului, dorind totala lui stăpânire. Capul plecat sabia nu-l taie, zice un proverb, dar nici cerul nu-l vede.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gabriela Genţiana GROZA:PELERINI ROMÂNI PE PĂMÂNTUL FĂGĂDUINŢEI

Demult am dorit să străbat locurile unde s-a născut Iisus, a crescut, a făcut minuni, a pătimit, s-a îngropat, a înviat şi  s-a urcat la ceruri. Clipa fericită a sosit în viaţa mea  acum, în amurgul vieţii. Am 2012-12-15_222939fost cu atât mai mulţumită cu cât am plecat  cu soţul meu cu care sunt împreună de 48 de ani. Slăvit să fie Domnul că ne-a ocrotit până în acest ceas, ca să ne bucurăm în acelaşi timp  de momente deosebit de emoţionante! Căci ce este mai înălţător decât să te afli într-un grup de 41 de pelerini din Cluj-Napoca, Dej, Aiud, Alba Iulia, Sibiu, Turda, Bucureşti, Tecuci şi Buzău, un grup aparent heterogen dar alcătuit din oameni educaţi, trăitori ai fenomenului religios, cum rar am putut să văd, o comunitate alcătuită ad-hoc, cu un singur gând, înălţarea sufletească în cadrul pelerinajului în perioada 12-18 noiembrie 2012, în Ţara Sfântă.

 La plecare cu autocarul din faţa Mitropoliei am avut privilegiul să ne binecuvânteze Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului. Părintele Ioan Buftea de la biserica Sfântul Nectarie din Dej a condus pe tot parcursul pelerinajului grupul nostru, dovedindu-se un preot cu mult har şi cu deosebită disponibilitate sufletească. Alături de noi au fost şi părintele Marian Tocheş, cumnatul dânsului şi Cristian, absolvent al Facultăţii de Teologie. Pe tot traseul străbătut cu autocarul, şi mai apoi la toate obiectivele vizitate, preoţii au făcut rugăciuni împreună cu noi, fiind parcă enoriaşii aceleiaşi biserici plecaţi la Locurile Sfinte. Doamnele preotese s-au apropiat cu multă dragoste şi înţelegere de noi. Iată câteva dintre momentele pelerinajului nostru.

 Am plecat cu avionul din Bucureşti şi am sosit pe aeroportul Ben Gurion, lângă Tel Aviv. Ne-am deplasat pe coasta Mării Mediterane la splendidul oraş-port Haifa, al treilea ca mărime din Israel, la poalele Muntelui Carmel. Aici am vizitat Mânăstirea Steaua Mării (Stela Maris) care are altarul deasupra peşterii Sfântului Ilie Tesviteanul. Am admirat grădinile pe terase suspendate şi Templul Cultului Baha’i aflat în patrimoniul Unesco. A urmat deplasarea noastră spre localitatea Tiberias. Am plecat apoi la Cana Galileii unde am intrat în biserica în care a avut loc prima minune săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos, transformarea apei în vin.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

George Petrovai:YASUNARI KAWABATA ŞI DRUMUL PROZEI SALE DE LA MODERNISM LA CLASICISM

 Înainte de-a intra în subiectul propriu-zis despre proza japonezului Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1968, se cuvine să pregătesc terenul, adică să spun câteva cuvinte despre clasicism şi clasic.2012-12-15_222152

 După cum se ştie, clasicismul european este un curent postrenascentist, ai cărui reprezentanţi urmează linia inaugurată de Petrarca în ceea ce priveşte atenţia acordată scriitorilor antici. Iată de ce pentru autorii clasici natura este doar un element decorativ, căci sursele lor predilecte de inspiraţie se cheamă antichităţile greacă şi latină. În plus, arta clasică se conformează unor norme estetice prestabilite, aşa ca norma celor trei unităţi (de timp, loc şi acţiune), potrivit căreia acţiunea trebuie să fie unitară, să se desfăşoare în acelaşi loc şi pe durata unei singure zile.

 Acest curent se confundă practic cu clasicismul francez, şi asta deoarece Franţa a fost ţara care a oferit climatul cel mai favorabil pentru dezvoltarea clasicismului european. Clasicismul este un curent eminamente intelectualist, deoarece tipul uman clasic se caracterizează prin predominarea generalului asupra particularului şi prin supremaţia raţiunii asupra pasiunilor, fapt care conferă personajelor mult voluntarism.

 Teatrul a fost genul literar prin excelenţă cultivat de scriitorii francezi din secolul al XVII-lea: Pe de o parte tragedia clasică, reprezentată cu strălucire de poeţii Pierre Corneille şi Jean Racine, pe de altă parte comedia clasică, specie care dobândeşte un atare prestigiu prin geniul lui Molière, încât putem afirma că prin arta comicului el se apropie de contemporaneitate, în timp ce tragedia se îndreaptă spre trecut.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

-George ROCA prezintă:O NOUĂ CARTE A SCRIITORULUI CORNELIU LEU: „VAGONUL NR 13 SAU VIAŢA CA-N FILME”

LEU Corneliu

„Vagonul nr 13 sau Viaţa ca-n filme”

240 pagini A52012-12-15_231751

Editura Realitatea

Bucureşti 2012

ISBN: 978-973-9025-74-4

Am primit de curând spre lecturare ultima carte apărută pe „piaţa literară de limbă română” a scritorului veteran, Corneliu Leu. O poveste interesantă pe care o citeşti când relaxat, când cu sufletul la gură. Comedie, drama, satiră, pamfet… o combinaţie cuprinsă între paginile acestui roman scris cu mult talent de prolificul om de litere şi cultură. Iată şi câteva cuvinte de atenţionare din partea autorului:

„Corneliu Leu

Vă dedică în întâmpinarea lui Moş Nicolae

cartea:  „Vagonul nr. 13 sau  Viaţa ca-n filme”

Un nou roman din ciclul: „Misterele din paşnicul oraş «X…»”

www.corectbooks.com

Treisprezece este numărul vagonului jefuit dintr-un tren care  transporta secret focoase, declanşând astfel anchete internaţionale. Viaţa ca-n filme o duce un artist boem care predă artă cinematografică unor studenţi romantici, trezindu-se cu toţii implicaţi într-un conflict cu traficanţi, politicieni şi politicieni-traficanţi. Bomba sexi e o femeie admirată şi filmată de ei, care complică toate misterele unei corupte lumi politice din realităţile bucureştene şi ale provincialului oraş ce pare sărăcit…”

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian D. Curpaş:Despre dualitatea sufletului omenesc în “Viaţa pe fugă”, un roman de Mirela Roznoveanu (New York)

Roman de factură psihologică, “Viaţa pe fugă” de Mirela Roznoveanu se remarcă prin interesul pentru social, pentru descrierea de persoanje şi evocarea în detaliu a mediului, dar şi prin modul exemplar în care autoarea ştie să surprindă exteriorizarea sufletului, mutaţiile sufleteşti sau interiorizarea lumii în conştiinţa personajelor. Volumul este scris în exil şi zugrăveşte cu măiestrie nu doar Lumea Nouă, ci şi momente cheie din trecutul României comuniste. 2012-12-15_232916

Mirela Roznoveanu, deţinătoare a Premiului pentru literatură comparată 2008

Printre volumele semnate Mirela Roznoveanu se numără:  „Civilizaţia romanului” (eseu despre romanul universal; volumul I – 1983, volumul II – 1991), „Totdeauna toamna” (roman, 1988), „Viaţa pe fugă” (roman, 1997), „Platonia” (roman, 1999), „Timpul celor aleşi” (roman, 1999), „Toward a Cyberlegal Culture” („Către o cultură juridică virtuală. Eseuri”, 2002), „Born Again – in Exile” („M-am născut a doua oară în exil”, poeme, 2004), „Elegies from New York City” (2008), „Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote”, (2008), etc. În 2008, scriitoarea obţine Premiul pentru literatură comparată 2008 al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România.

Mirela Roznoveanu – o scriitoare româncă în Statele Unite

Născută la Tulcea, într-o familie de intelectuali, Mirela Roznoveanu îşi ia licenţa în filologie, la Universitatea din Bucureşti, cu o lucrare de gramatică istorică. Din ianuarie 1991, scriitoarea se stabileşte la New York. În 1996 aceasta devine membru al Facultăţii de Drept a New York University (NYU) şi ocupă funcţia de cercetător în dreptul internaţional şi comparat, având gradul academic de profesor asistent. În 2005, Mirela Roznoveanu este redactor şef al GlobaLex, jurnal online de cercetare juridică, publicat de NYU Hauser Global Program (Web site-ul jurnalului) şi cercetător cu gradul de profesor asociat. Autoarea este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră a Academy of American Poets.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Teo Cabel:Ana Maria Gîbu – câştigătoarea concursului „Arc de suflet peste timp”- Buzău 2012

                      VÂRSTA FRAGEDĂ FILON DE POEZIE MATURĂ

Ana Maria Gîbu ne invită să ne bucurăm, alături de ea, de intensitatea cu care trăiește, prin mirajul poeziei, un adolescent de 15 ani minunile vieții înmugurite din fiorul sentimentelor. O adolescentă deosebită, pot să spun, cum sunt mulți dintre tinerii liceeni care iubesc literatura. Nu este o particularitate, ci o șansă, faptul că a fost remarcată și promovată la Buzău, unde a declarat că este „a doua casă” pentru ea. 2012-12-15_232222

știgătoarea concursului „Arc de suflet peste timp”, organizat de Fundația Academică „Vasile Voiculescu”, și-a lansat, alături de prieteni, Luminița Zaharia (cenaclul Lira 21), venită de la București pentru a o sustine, tatăl său, bunica,  scriitori și oameni de cultură buzoieni, pe 23 noiembrie, volumele „Blestemații” și „Regala”.

„Blestemații” este o carte în care fantasticul devine real, iar lupta pentru existență, ca întotdeauna, are o miză și nu precupețește nici un efort, nici chiar riscul jertfei supreme. Eroii sunt rezultatul unui experiment eșuat,  care vor să li se recunoască dreptul la viață. Este interesantă promovarea ideii de lider. Finalul este concluzia că orice lucru pe care îl dorești  și poți lupta pentru el se împlinește dacă știi să-ți folosești capacitățile și să ți le apreciezi la adevărata valoare.2012-12-15_232127

”Regala”, deși are o grafică ce aduce chiar de pe copertă cu poveștile copilăriei, nu este așa. Îmi cer scuze, dar o să mă refer doar la poezia Anei Maria, deși volumul este un tandem realizat cu domnul George Filip, din Canada. Autoarea nu își ascunde vârsta, ba chiar ne dezvăluie : „am voie încă să mă joc / de-a v-ați ascunselea / printre oglinzi // din sala de bal / se aude primul acord // duc / felinare aprinse / celor care fabrică umbre”. Tocmai am asistat la trecerea în adolescență, unde se aude primul acord al balului (ANOTIMP PRIN CUVINTE NECITITE).

„AZI VREAU SĂ MERG CU EA DE MÂNĂ” este dedicată mamei: „când m-ai născut / te-am privit / cu ochii a-ntrebare / ce-seamnă mamă / nu știam // te-am așezat în minte / să-nvăț ce este zâmbetul din zori”; recunoașterea ca principiu de maturitate. Sau în poezia „PRINTRE CUVINTE” : „Port în buzunarul / sub formă de inimă / chipul mamei albind / cămăși de in în Prut”. În PATĂ DE CULOARE, bunica este cea lângă care sensurile înțelepciunii încep să îi încolțească și ei în minte și în suflet, într-o infuzie frumos mirositoare, de toamnă: „Când zarea liberă / a cuprins gutuiul / mă ascund în norii toamnei / colorez pletele / în ruginiul înfrățit / cu purpuriul / din obrajii bunicii.”

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Alex ŞTEFĂNESCU:POEZIA DATĂ ÎN DAR

A trecut vremea când o antologie era expresia dorinţei unui cititor pasionat (eventual profesionist) de a da şi altora ocazia de a citi poeziile care l-au încântat pe el. Acum o antologie se alcătuieşte din ambiţia unui critic literar de a se prezenta în faţa opiniei publice ca o instanţă supremă sau din nerăbdarea unei noi generaţii de poeţi de a se impune, după înlăturarea necruţătoare a celei dinainte.2012-12-15_232441

Ceva din farmecul culegerilor, crestomaţiilor, florilegiilor de altădată s-a pierdut. Aproape că-mi vine să mă adresez, copleşit de nostalgie ca Eminescu în Epigonii, predecesorilor noştri: „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri”.

Daniel Ioniţă este unul dintre ultimii romantici ai îndeletnicirii de antologator. Stabilit în Australia, la Sydney şi având altă profesie decât aceea de literat, el a continuat să citească, totuşi, de-a lungul anilor, poezie românească, aşa cum făcea şi înainte de a se expatria. „Toată povestea – explică Daniel Ioniţă – a început de fapt foarte modest. Intenţionam să traduc câteva poeme pentru copiii mei, nepoţii şi nepoatele mele şi alţi câţiva prieteni mai tineri. Numitorul comun al acestora era faptul că, deşi stăpâneau la nivel de conversaţie limba română, nu erau capabili să guste poezia românească. Nu erau capabili, cred eu, să pătrundă minunata ei adâncime – un pastel unic, dar variat, o voce deosebită printre marile valori poetice ale lumii.”

Ce frumos ar fi dacă şi autorii de antologii profesionişti ar da dovadă de atâta candoare şi bunăcredinţă în întreprinderile lor! Dacă i-ar avea în minte, ca destinari ipotetici ai versurilor selectate, pe propriii lor copii!

Munca de traducător, care este, într-un fel, şi o muncă de critic literar, l-a format, treptat, pe Daniel Ioniţă, astfel încât el are acum, se poate spune, o conştiinţă estetică. Dovada cea mai convingătoare o constituie tocmai această antologie a poeziei româneşti moderne, Testament, pe care a dus-o la bun sfârşit cu un efort ieşit din comun, dar, în mod paradoxal, şi cu plăcere. Prima remarcă pe care o putem face parcurgând sumarul antologiei este ignorarea inocentă a obligaţiilor pe care le are (sau crede că le are) un specialist. Daniel Ioniţă nu vrea să ilustreze curente literare şi nici să includă în cartea sa poezii cu valoare de documente de epocă. Scopul său este acela al fluturelui care zboară din floare în floare: să culeagă nectar liric cât mai dulce şi mai înmiresmat. Selecţia, fiind dezinteresată, netendenţioasă, este în acelaşi timp drastică. Din fiecare poet, autorul reţine o singură poezie, uneori două şi, în mod cu totul excepţional, trei.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Delia STĂNILOIU:,,În lumea personalităţilor de excepţie”

Miercuri, 28 noiembrie 2012 am participa la un impresionant eveniment organizat în colaborare de  două filiale de scriitori ai LSR, Filiala Bucureşti şi Filiala Iaşi. Se anunţase  lansarea unor volume de excepţie.2012-12-19_235505

Era o zi mohorâtă şi ceţoasă. Am plecat puţin mai devreme de acasă. În dimineaţa aceea mijloacele de transport au mers şnur şi am ajuns cu mult mai devreme. Mi-am amintit de ultima oară, când fusesem la o lansare de carte, tot la Biblioteca Metropolitană, unde eram implicată direct împreună cu cei mai dragi prieteni din cenaclul online Lira21. Scosesem împreună un volum colectiv de poezie  iar după lansare ne adunasem  la o cafea şi la discuţii. Emoţiile erau proaspete. 

În fine, credeam că voi fi printre primii dar, stupoare, sala bibliotecii unde facem noi lansările era arhiplină. Veniseră mulţi invitaţi din ţară. S-au mai adus scaune şi s-a stat şi în  hol cu uşile la sală deschise. M-am uitat în jurul meu şi l-am văzut pe scriitorul Florin Grigoriu, pe poeta Magda Simionescu, câţiva colegi de la cenaclul revistei Cetatea lui Bucur…  mulţi scriitori din ţară dar eu nu-i cunoşteam. 2012-12-19_235533

S-a făcut prezenţa cum se face de obicei apoi şedinţa s-a deschis. A vorbit doamna Elisabeta Iosif, preşedinta Filialei Bucureşti a LSR despre valoarea şi importanţa unei cărţi, despre volumele  49-53 ale unui dicţionar de personalităţi, absolut unic:   „Personalităţi române şi faptele lor” , autor Constantin Toni Dârţu.

Era a doua întâlnire de acest gen, de colaborare între două filiale de scriitori ai Ligii Scriitorilor Români, de preţuire reciprocă a muncii întreprinse în numele culturii şi al creaţiei. Acest eveniment a fost marcat de reprezentanţii Filialei Bucureşti ai LSR, cu înmânarea de către scriitoarea Elisabeta Iosif a2012-12-19_235638 unui premiu: „Diploma de merit –  acordată scriitorului Constantin Toni Dârţu, pentru acţiunea sa de pionierat în păstrarea şi dăinuirea valorilor spirituale româneşti prin Enciclopedia – Personalităţi Române Şi Faptele Lor – 1950-2010, activitate depusă pentru generaţia mileniului 3 în volume biografice(53) cu personalităţi de excepţie ale neamului românesc” , diplomă semnată de preşedinta  filialei Bucureşti a LSR, Elisabeta Iosif şi de Florin Ţene, preşedinte al LSR.  A fost un moment deosebit. Scriitorul Constantin Toni Dârţu, vizibil emoţionat,  a mulţumit pentru onoarea făcută şi  ne-a prezentat apoi volumele care  se lansau şi istoricul lor, fiindcă a fost interesant,  cum au ajuns ele să existe. Ultimul volum editat ajunsese la nr. 53, carte în posesia căreia am intrat printr-un noroc aş zice deoarece era întâmplător nedat. Erau prezenţi şi oameni cuprinşi în paginile volumelor. Ne-a vorbit doamna Cornelia Atanasiu cercetător ştiinţific, doctor inginer şi poetă, Florin Grigoriu,  scriitor, membru al Societăţii Scriitorilor din Romania, doamna Valeria Tofan artist plastic în arta picturii naive, poeta Magda Simionescu despre cartea apărută recent şi mulţi alţi invitaţi. A fost un eveniment plin de emoţie, de căldură  şi de mândrie, fiindcă în ţara asta mai sunt şi oameni de valoare.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB