Gabriela Sonnenberg – LUMEA VĂZUTĂ DE GALTUNG[1]

În ciuda vârstei sale respectabile, Johan Galtung – născut la Oslo în 1930, fondatorul cercetării pentru pace și mediatorul unui impresionant număr de negocieri – este o prezență tonică, plină de vitalitate, binecuvântată cu umor subtil și cu o minte scăpărătoare, de brici. Arborează un zâmbet cald, deloc sfidător, care surprinde, venind din partea unui cercetător faimos pentru spiritul său analitic, pătrunzător. Norvegianul cu minte ascuțită, care nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, are darul de a liniști spiritele deîndată ce pășește în orice încăpere, dezamorsând din start eventualele intenții de atac. Nu-ncape îndoială că avem de-a face cu un om deosebit, aș zice chiar genial.

După ce a scris peste 1.600 articole și 150 de cărți a rămas surprinzător de deschis vieții din afara bibliotecilor, abordabil și pasibil de entuziasm pentru teme din cele mai diverse. Are și de ce, căci a străbătut lumea-n lung și-n lat, dar a rămas mereu atent, receptiv. La un moment dat se credea că a răspunde la întrebarea ”unde se află Galtung acum” ar fi pentru fizicieni o sarcină mai grea decât aceea de a stabili poziția unui electron. Până nu demult circula în cercurile academice anecdota potrivit căreia, dacă te urci într-un avion și auzi pe cineva tastând febril la o mașină de scris, poți paria că Johan Galtung e la bord.

Astăzi, în era computerelor, nemaifiind obligat să se deplaseze direct la fața locului, în focarele conflictelor; acest veritabil înțelept al vremurilor noastre poate exercita rolul de consultant, profesor sau scriitor direct de acasă, din fața calculatorului. Cu toate acestea, pasiunea pentru călătorii nu i-a dispărut, deși i se dedă într-o măsură mai moderată decât în anii tinereții.

Așa se face că deunăzi am avut nesperata ocazie de a-l asculta în Spania, conferind în fața unui public de limbă germană. Pentru că da, e și poliglot, germana fiind doar una din cele 9 limbi pe care le stăpânește perfect! Când scrie pe teme științifice, o face în engleză, dar pentru subiectele literare, cum e piesa de teatru cu protagoniștii Dumnezeu și Istoria (atenție, la Galtung amândoi sunt personaje feminine!) își rezervă limba maternă.

Sprijinindu-se pe neobișnuit de vasta sa experiență și pe volumul imens de știință acumulată pe parcursul atâtor ani, sociologul, matematicianul, istoricul și economistul, dar și viitorologul Johan Galtung ne-a deschis pentru o seară pur și simplu poarta viitorului. Pentru mulți dintre noi, istoria e o succesiune de întâmplări sau, cel mult, de coincidențe stranii, dar pentru Johan Galtung e prilej de a descoperi și a interpreta corelații și cauzalități inedite. Cel târziu de la momentul în care a prezis cu o aproximație infimă data căderii zidului Berlinului, purtătorul Premiului Nobel Alternativ pentru Pace, Johan Galtung s-a transformat într-unul dintre ei mai apreciați futurologi ai lumii.

Nimeni nu poate rezuma doar în câteva fraze ceea ce face, gândește sau ce spune Galtung. În consecință, ca interlocutor, te simți provocat pe mai multe planuri deodată, de parcă fiecare frază pe care o spune ar avea concomitent mai multe înțelesuri. Încerci senzația unei revelații, pe care n-ai timp s-o guști până la capăt, pentru că deja te vezi provocat cu o nouă idee venită cu fraza imediat următoare. Fascinat de construcția mentală pe verticală, te temi în același timp să nu pierzi cumva firul, ratând poate un subînțeles capital din urzeala mai fină a ideaticului ramificat.

Savuros e și stilul în care se exprimă, uneori cu intonații și accente retorice de Maestru, stil neobișnuit pentru un om de știință. Deloc ”scrobit”, Johan Galtung e capabil să facă un apropo savuros fără ca vocea să-i tremure sau obrazul să-i roșească; doar ochii mici, mijind scăpărător, trădează intenția amuzantă și gluma subtilă, niciodată ofensatoare. Într-un cuvânt, e un adevărat deliciu, un festin al spiritului! După despărțire ai senzația că-n scurt răstimp ți-a dăruit un bagaj de idei așa de consistent încât ai putea să îi dedici de aici înainte un sfert din viața ta, fără să-i epuizezi sensurile.

Specialitatea lui Johan Galtung e schimbul de idei în afara tiparelor gândirii convenționale. În căutarea răspunsurilor veritabile, bine fundamentate, încurajează pe toată lumea să se lepede de părerile prefabricate, pe care mass media ni le servește ritmic, menținându-ne mintea ocupată cu subiecte nedemne de reflecție.

În ”cămara” sa de la etajul casei din Spania, unde am avut ocazia să-l vizitez, un televizor din secolul trecut, conectat în schimb la mai multe antene parabolice moderne la extrem merge în surdină, furnizând știri de pe programe de care mulți dintre noi nici n-au auzit, din China, țări arabe sau America de Sud. În timp ce lucrează la calculator, omul-simfonic Galtung absoarbe în mod reflex informațiile care se leagă în mintea sa, formând o viziune coerentă de ansamblu.

Din când în când, budistul Galtung face o pauză pentru a cânta la fluier, a bea ceva apă plată cu lămâie sau a se mișca nițel. Chiar și în acele momente, în mintea sa ideile se aliniază, intrând în făgașurile lor firești, curățate de straturile de suprafață, până când rămâne doar un sâmbure cu miez.

Dar să revenim la … viitor. Cum arată lumea privită prin ochii unui om așa de înțelept? Surprinzător de normală, serenă, chiar dacă e în continuă mișcare, pozitivă în ciuda evenimentelor bulversante la care asistăm mai ales acum. După părerea sa, sunt factori perturbatori care nu afectează mersul planetei, indiferent de percepția noastră, uneori apocaliptică.

Din public au venit numeroase întrebări, unele chiar naive, căci e absurd să te aștepți de la cineva să prevadă cu exactitate atât viitorul Doamnei Cancelare a Germaniei, cât și termenul de expirare al SUA  sau șansele de supraviețuire ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, o serie de informații legate de șansele modelului de guvernare al democrației sau de efectele valului de refugiați asupra Occidentului au trezit discuții aprige.

Am fost surprinși să aflăm că durata medie de viață a nord-americanilor s-a scurtat cu 5-6 ani începând din deceniul nouăzeci. Vitalitatea unui popor reflectă vitalitatea statului. E semn că scade calitatea vieții și crește dependența maselor față de instituțiile de stat, o situație care ne semnalizează că SUA se apropie de declin.

„Iubesc republica americană, dar urăsc imperiul american” este o expresie lansată de Galtung, reflectând poziția sa critică, anume că politica de amestec invaziv a SUA în conflictele armate de prin alte țări este o amenințare la adresa păcii mondiale. În opinia sa, acest export forțat de capitalism e de fapt o continuare a politicii colonialiste din secolele trecute. Bune intenții încolo și-ncoace, indiferent că se face în numele catolicismului sau al democrației, intervenția armată rămâne o greșeală.

Așadar declin… Și totuși, pentru Europa, scenariul e mai optimist. Deși vor mai veni nu mai puțin de cincizeci de milioane de refugiați, în majoritate musulmani, este probabil că Uniunea Europeană va dăinui. Din discuțiile avute de Johan Galtung cu oameni din zonele afectate de atrocitățile războiului din Lumea Arabă reiese că nu sunt dispuși să se adapteze, ci vin spre Europa cu revendicări și își doresc să fie recompensați pentru prejudiciile suferite. Mulți dintre ei consideră că vestul e principalul responsabil pentru jaful sistematic care a condus la distrugerea mediului lor de viață. În consecință, termenul de ”val de refugiați” e neadecvat; de fapt ar fi mai bine să vorbim despre o nouă migrație a popoarelor, așa cum a existat în mai multe rânduri în trecutul îndepărtat al umanității. Ne așteaptă vremuri tulburi!

Potrivit lui Galtung, cauza conflictelor din prezent trebuie căutată în practicile din trecut, de aplicare a unor granițe aleatorii, artificiale, cum este cazul liniei matematic drepte trasate între Afganistan și Pakistan. Acea linie taie pur și simplu poporul paștun în două. Pe cine să mai mire că majoritatea teroriștilor IS provine din rândurile paștunilor! Involuntar m-a dus gândul la frontiera absurdă dintre România și Basarabia…

Tot legat de religie, dar de data aceasta de cea creștină, Galtung a vorbit despre importanța întâlnirii dintre Papa Francisc și Patriarhul Ortodox Kiril. În opinia sa, critica acerbă adusă Greciei și rolul de țap ispășitor pe care-l joacă actualmente această țară în Uniunea Europeană se datorează nu doar situației economice dezastruoase, ci și diferențelor de mentalitate dintre adepții ortodoxiei și ai catolicismului. Sub aspect economic, situația Italiei ar fi la fel de precară, dar italienii, catolici fiind, trezesc mai multă simpatie în Europa ”surioară”. Interesant  și inedit punct de vedere, nu-i așa?

O apropiere e în curs de înfăptuire; un moment epocal în istoria lumii: după mai bine de 1000 de ani, Papa și Patriarhul nu se mai consideră unul pe altul întruchiparea lui Anticrist!  Dar mai nimeni nu acordă știrii acesteia spațiul de dezbatere cuvenit… ”Priviți harta lumii!”, ne-a somat Galtung. ”Peste tot pe unde se învecinează religii sunt tensiuni, chiar dacă popoarele nu mai respectă riturile în mod manifest. Vezi Ucraina, Tibet etc….”

Dar cum rămâne cu eventualitatea unui Al Treilea Război Mondial? Apelând la o explicație mai largă, cunoscutul fondator al Teoriei Violenței Structurale ne-a relativizat temerile. Acum conflictele se situează pe alte planuri, războiul se poartă în zona invizibilă dar are efecte mai grave decât violența directă. Accepțiunea tradițională a termenului de ”Război Global” nu mai este adecvată mileniului trei. Cauza dezechilibrului este selecția pe baza competitivității economice, care dezechilibrează națiuni întregi. Segmente masive ale umanității suferă de pe urma luptei cu arme economice, a lipsei de asistență medicală și socială, a accesului limitat la informație, educație, cultură și a sărăcirii lente, inexorabile. Paradoxal, fenomenul pauperizării materiale și spirituale e mai profund și se propagă mai rapid în statele avansate. În esență e vorba tot de o formă de sclavie, dar mai modernă, mai subtilă.

Pacea nu e neapărat o stare la nivel macro, ea poate fi privită și drept componentă privată, individuală. Regulile ei se aplică peste tot, inclusiv în viața cotidiană. Am reținut, așadar, avizi și câteva sfaturi pentru fericirea fiecăruia dintre noi, îndemnuri care, în linii generale pot fi utile oricui:

În primul rând, indiferent de opinia arbitrului, e obligatoriu să fie ascultate toate părțile implicate în conflict. Inclusiv în familie, ideal este să se discute cu fiecare separat. Discuția trebuie să se axeze pe modelul de urmat, pe dorințele și idealurile fiecăruia, nu pe critica la adresa celuilalt, nici pe aspectele care par ireconciliabile.

Abia după schițarea contururilor viziunii fiecăruia a soluției ideale se trece la identificarea punctelor în care există convergențe. Ele sunt fundamentul pe care se poate clădi o nouă stare, care să întrunească interesele tuturor, chiar dacă la unele puncte vom fi obligați să facem compromisuri. Numai pe baza unei viziuni imaginate în avans se poate avansa conștient; altfel se merge în direcții incompatibile, mișcarea e haotică și rispa de energie epuizează bunele intenții.

Bineînțeles că s-a replicat imediat că nu toți au bune intenții și mulți nici nu permit dialogul, cum sunt fundamentaliștii, care nu admit replică. ”Conflictul la care  lucrăm acum este tocmai negocierea dintre IS și puterile vestice, deci se poate”, ne-a răspuns Johan Galtung. ”Laborios proiect”, am gândit, admirând curajul…

Cineva a venit cu argumentul că viziunile nu sunt întotdeauna pozitive. Istoria e plină de tragedii cauzate de viziunile unor dictatori dispuși la atrocități nebănuite pentru a-și atinge scopurile. Aici discuția s-a axat pe tema condiționării din gândirea noastră, o gândire formată la școala antagonismului dintre bine și rău, dintre alb și negru, pozitiv și negativ, corect și incorect. Pentru mine, ca româncă, a fost mișcător și impresionant să-l aud pe cercetătorul norvegian exemplificând cu o situație trăită tocmai în România (repet, în sală erau doar germani!). Ne-a vorbit despre negocierile pentru eliminarea rachetelor pe distanțe medii și lungi, care amenințau pacea Europei în timpul Războiului Rece, fiind plasate practic față-n față, de-o parte și de alta a graniței dintre RDG și Germania Federală. La ce nevoie distanță medie și lungă, când erau practic vecine? Puțini știu că România a jucat un rol important în eliminarea lor, coordonând negocierile la care au participat atât specialiști din vest, cât și din est, precum și capete luminate dintr-o Românie pe care mulți o considerau ”rea” în totalitate. Pentru că da, au existat și rezistat până și în aparatul ermetic de sub Ceaușescu oameni cu orizont mai larg decât spațiul delimitat strict, geografic și cronologic, în care le-a fost sortit să trăiască.

„Nu există oameni răi, există numai idei rele. Ca de exemplu ideea că ar exista oameni răi”, spune profesorul care a predat la mai multe universități decât oricare alt profesor universitar de pe Mapamond.

Dacă reușim să descoperim acele particule de ”bine” ascunse în conglomeratul de ”rău”, identificând și eliminând în același timp ”răul” din masa de ”bine”, nu ne mai rămâne decât să interconectăm aceste puncte, obținând un rezultat armonic, pe care îl putem boteza generic ”bine”. Nu trebuie să luptăm orb, încăpățânându-ne să impunem o soluție din afară, oricât de convinși am fi că ea este ideală.

”Interconectați binele!”, acesta a fost mesajul pe care Johan Galtung ni l-a transmis la final, înainte de a se despărți de noi cu același zâmbet blând, misterios, retrăgându-se în lumea sa de la mansarda cu vedere spre MARE (în speță Mare Nostrum).  Din ”cuibul său de vultur”  țese planuri nevăzute, menite să ne păstreze și să ne perpetueze pacea. Nonviolența e o opțiune conștientă, o decizie care stă în puterea noastră, a tuturor. Câtă vreme o cultivăm… cu bine.

           

Gabriela Sonnenberg

martie 2016

Benissa, Spania*

 

Anunțuri