EDITORIAL-Elisabeta IOSIF:,,Laurii Laurei”

– pornind de la un vernisaj –

Te întrebi uneori, cum intră un tânăr visător în viață, pornind de la culoare și poezie, fără a avea pilonii unei mai îndelungate experiențe?! Studenta de la Universitatea de Arte din București, Laura Lucia Mihalca, se sprijină pe o filozofie, care are rolul de a stârni interesul prin trăsături, culori dar și prin cuvânt și semne. În realitate, totul este semn și orice semn este purtător de sensuri.

Jean Chevalier spunea despre această valoare simbolică actualizată că * unește semnul ce stimulează cu subiectul care percepe.* A simboliza este într-un fel și la un anumit nivel – a trăi împreună – dorință pe care am simțit-o la tânăra poetă și pictoriță Laura Mihalca, gândindu-mă și la o cugetarea lui Lucian Blaga: *Sufletul oricărui mare Poet înainte de a se fi născut, dorea să devină arbore dar nu i-a reușit să se facă decât Om. De aceea gândurile lor seamănă așa de mult cu florile*.

Astfel am perceput poezia Laurei transpusă în culoare, în care poeta spune direct * mă simt un tei în iarna fără zăpadă/ Te privesc, te gândesc pe tine, omule,/ ce îmi semeni ca un fag comun*.

Poezia sa are simboluri pluridimensionale, exprimând relația de tipul pământ – cer, spațiu – timp. Aceasta bipolaritate se accentuează prin imaginea picturală. Simbolul există într-un univers spiritual, ca în poezia *Poem secvențial al naturii * în care versul curge ca mierea *sunt ceea ce mi-ar fi plăcut să fiu: substanță și miez, culoare și textură, miros și gust*. Însă ceea ce domină poemul este ideea de arbore, una dintre cele mai răspândite teme simbolice. Mircea Eliade distinge șapte  interpretări principale, deloc exhaustive, axate în jurul ideii  de  *cosmos viu, în veșnică regenerare*. Pastelul gândit pe pânză, cu același nume, are un arbore, care pare mai mult cu rădăcinile spre cer, acel copac răsturnat insolit despre care Gilbert Durand amintește că *ne șochează prin simțul verticalității ascendente*, fiind chiar semnul coexistenței. Și în Upanichade Universul este un copac răsturnat ce-și împlântă adânc rădăcina în cer și-și întinde crengile peste întreg pământul. După Mircea Eliade această imagine ar putea avea semnificație solară. Acest simbol al Pomului vieții și al cunoașterii din tabloul pictoriței Laura Mihalca își trece brațele văzute și nevăzute peste figuri geometrice, amintind pictura modernă, crezându-se că se va crea o barieră – dar nu, ele se adapă ca pasărea stilizată, amintind de imaginea bivalentă, pământ – cer. Iar mesteacănul, arbore cosmic,  reprezentat prin albul luminos al scoarței, *crestăturile lui fiind considerate materializarea etapelor ascensiunii șamanice*: *Cred că sfârșesc a fi mesteacăn argintiu al timpurilor./ Te aștept.* dă naștere unui crez artistic.

Natura vie și de nedefinit uneori a simbolului apare în poezia *Clipa* o metaforă a primăverii *Afară plouă a gri alb albăstrui cer de primăvară*, imagine răsturnată în pastelul în ulei. În schimb, *Scânteile viorii*, apar ca un sonet al vocalelor, care provoacă sunete *pășim pe scoici spre deșert*, se aud foșnind *mătăsuri și dantele* și se simte parfum de *scorțișoară și cimbru*. Lovitura de teatru o dă *oglinda din sala de balet/ dincolo de ea, spectatorii așteaptă (se aud aplauze)*. Semnificația profundă a oglinzii este pusă în tradiția niponă în relație cu revelarea adevărului ca și puritatea, de altfel. Pictura inspirată de acest poem e magie într-o mare de scântei, de sunete pe care le și auzim pornite din viorile simbol, pe un fundal roșietic de apus. Să nu uităm, că acest simbol lunar și feminin, oglinda, care pentru China reprezintă emblema reginei își ia  focul de la soare.

Expoziția personală de pictură a Laurei Lucia Mihalca este ca o poartă ce permite interpretări ezoterice, transpunerea din poeme în pictură fiind de fapt intrarea sa într-o lume cu instrumente secrete, o poartă în Templul artelor.

Elisabeta IOSIF

Octombrie, 2010

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Elena BUICĂ:,,George ROCA -DE VORBĂ CU STELELE”

Ziarist cu har şi talent, personalitate marcantă a mass-mediei româneşti, a presei şi nu numai, de formaţie filolog şi om de teatru, cu pasiune pentru arta fotografică, poet şi prozator, George Roca mi-a oferit bucuria participării la lansarea volumului „De vorba cu stelele” în data de 26 mai 2010. Acest eveniment a avut loc la scurtă vreme după lansarea volumului de poezii „Evadare din spaţiul virtual” în 26 septembrie, 2009. Ambele volume au apărut la Editura Anamarol sub îngrijirea poetei şi prozatoarei Rodica Elena Lupu. Lansarea a avut loc la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, fiind organizate de Revista „Romanian VIP”, Editura Anamarol şi Liga Scriitorilor din România (reprezentată de către doamna Elisabeta Iosif – preşedintă a Filialei Bucureşti) şi de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, prin doamna Mihaela Sfârlea. Frumoasa sală în care s-au făcut prezentările a fost neîncăpătoare.

„De vorba cu stelele” este un interesant volum de interviuri cu personalităţi româneşti din ţară şi din Europa, precum scriitorii Cristian Negureanu, Darie Ducan, Melania Cuc, Mariana Pop-Mion, fotbalistul Victor Paraschiv şi artistul plastic Cornel Durgheu, ori din America, Mircea Bădulescu, Ovidiu Creangă sau din Australia, cântăreaţa Xonia (Loredana Sachelaru), Gheorghe Drăgan, ca să enumăr doar câţiva din cei 24 de intervievaţi.

Volumul „De vorba cu stelele” e o continuare a activităţii sale de publicist, acum  redactor şef la revista „Romanian VIP” din Dallas – Texas, aceea de a descoperi români pierduţi în negura străinătăţii, de a se apleaca asupra procesului de emigrare şi transformările psiho-sociale prin care trec aceştia, dar şi pentru a le înlesni cunoaşterea, pentru a le oferi şansa de a se afirma, sau pentru a stabili o punte de legătură între ei şi cei de acasă. Din această strădanie se desprinde bine ideea că autorul cunoaşte gustul străinătăţii şi dorul de ţară, căci vremurile l-au împins să îşi ducă traiul în îndepărtata Australie.>>>>>>>>>>>

EVENIMENT-THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”

THE FOUNDATION „PAUL POLIDOR” – BUCHAREST, ROMANIA

THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”

EMIS AZI, 19 AUGUST 2010, BUCUREŞTI – ROMÂNIA

Comitetul de nominalizare pentru:

GEORGE ROCA (Australia)

la titlul de MEMBRU al: THE ACADEMY OF INTERNATIONAL

INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”/ Bucharest-Romania

1. Paul Polidor – preşedintele fundaţiei şi al academiei omonime, Master în: „România în relaţiile internaţionale”;

2. Simona Polidor – consilierul general al fundaţiei, membru al Academiei „Polidor”;

3. Crina Bocşan-Decusară, prof.univ.dr., preşedintele Asociaţiei Culturale UNESCO <<IULIA HASDEU>>, membru al Academiei „Polidor”;

4. Paula Romanescu, preşedintele Secţiei de Studii Literare şi Traduceri în cadrul Ligii de Cooperare Culturală şi Ştiinţifică România-Franţa, membru al Academiei „Polidor”;

5. Mihail Sinelnikov – Federaţia Rusă, personalitate a liricii mondiale contemporane, membru al Academiei „Polidor”;

6. Elisabeta Iosif, scriitor, membru al Academiei „Polidor”;

7. Traian T.Coşovei – personalitate a literaturii române contemporane, membru al Academiei „Polidor”;

8. Eugen Cristea – Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, vedetă mass-media, membru al Academiei „Polidor”;

9.Ioan Iacob, „Las Vegas Romanian Journal”-S.U.A., membru al Academiei „Polidor”;

10.Florin-Silviu Ursulescu, „Actualitatea Muzicală”, Revistă a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, membru al Academiei „Polidor”;

11.Elena Armenescu, scriitor, membru al Fundaţiei „Paul Polidor”;

12.Ashraf Geybatov (Germania) / artist plastic de importanţă mondială, membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor UNESCO, Artist Emerit al Azerbaigeanului cu expoziţii la O.N.U., UNESCO, VATICAN, MEMBRU AL ACADEMIEI DE INTERFERENŢE INTERNAŢIONALE ”PAUL POLIDOR”- ROMÂNIA

>>>>>>>>>

PROZA-Ana Maria BĂLAŞ:,,Cojile sufletului”[fragment]

Şosetele ude şi reci din cizme îmi dădeau senzaţia că nu sunt singură. Picioarele îmi îngheţaseră , deşi stăteam la căldură de mai bine de două ore. Încercam să mă concentrez să citesc dintr-o carte pe care abia o începusem pentru examen, însă şosetele reci nu-mi dădeau pace. Semăna cu o aţâţare ce rămânea totuşi inertă, nevrând să iasă din ou.

Receptorii prezenţi pretutindeni în coaja ce mă acoperea se treziseră, iar  atenţia se îndrepta spre picioarele reci..tot mai reci. La inceput, a fost bine.

Ieşisem în stradă de dimineaţă, printre fulgii îngheţaţi de vântul tare care-i transformă în mici pietricele, ce-mi şfichiuiau obrazul. Era o senzaţie plăcută, dând la o parte umezeala ce o strângeam în mine, ca o sugativă.

Pe munte, vântul îţi şuieră şi mai adânc prin toate mădularele, şi simţi pe obrazul îngheţat cum se sparg pietricelele de fulgi, amestecate cu cele furate din stâncile-mamă, năpârlite şi sfidătoare în singurătăţile lor.

Acum, pe străzile oraşului, aveam aceeaşi senzaţie pe piele şi în suflet. Picioarele smulgeau din albul aşezat de-a lungul nopţii pe alei, aruncându-l înainte şi înapoi, pe distanţe nedefinite. În urma mea rămâneau găuri ce dezveleau asfaltul îngheţat, găuri pe care ninsoarea le umplea la loc, ca şi când nimeni şi nimic nu ar fi deranjat procesul acela.>>>>>>>>

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,GLASUL DELTEI”

Mai găsesc lacul cu vise, tăcut, înmiresmat,

De ierburi de leac? Doar anotimpul l-am înrămat

În fauna mută, când Delta-i sub aripa-i strânsă

Și-n răsărit fecund…Curge prin ea salcia plânsă…

.

Eu sunt Poetul, culegător al stelelor,

Când lovește-n Lună, șirul lung al cocorilor,

În prag de Toamnă. Deltei îi tresare copilăria

Iar Dunărea în somn își mai caută armonia…

.

Sunetul zilei înlănțuie pelicanii – tâlharii nopții,

În logodna cu marea. În vioara Toamnei – zarul sorții

N-aude glasul Deltei – strigăt în jarul verii:

Să nu-mi uitați cocorii, să-mi fie roșii merii !…

Elisabeta IOSIF

2010

CRONICA LITERARĂ-CEZARINA ADAMESCU:”FEREASTRA DE LA RĂSĂRITUL CUVÂNTULUI “

CRONICĂ DE ÎNTÂMPINARE

ILIE VASILICA, VISÂND PRINTRE NORI, versuri, volum în curs de apariţie

V-aţi întrebat vreodată, cât ceresc şi cât pământesc se află în Universul de la Răsăritul Cuvântului? Ei bine, poeta de faţă susţine, cu argumente forte, că locuieşte pe cupola Universului şi casa ei are o singură fereastră la Răsărit. Că poeţii călătoresc adesea cu închipuirea printre aştri, cu capul printre nori, cu privirea la blânda Selene, e adevărat, de când poezia e Poezie. Adică din totodeauna.  Dar că ai locuinţa pe cupola Universului, asta, e drept, nu s-a dovedit. Până una-alta, trebuie s-o credem pe cuvânt. În ultima cameră unde locuieşte, de cele mai multe ori se întâlneşte în taină cu Dumnezeu. Nici mai mult, nici mai puţin. Ei doi stau la un plăcut colocviu. În virtutea acestei intimităţi cu divinitatea, chiar şi razele îi pictează pe buze “zâmbete persuasive”, îndemnând-o să iasă din carapace, adică din camera de taină, pentru că, în stânga sau în dreapta, încă nu se ştie precis, va întâlni un stâlp cu o potcoavă în vârf. Se ştie că potcoava este simbolul norocului, al şansei, şi dacă o mai arunci şi peste umăr, sigur va înflori un pom pe locul căderii.

Autoarea îşi pune veşmânt de duminică, se primeneşte îndelung în roua dimineţii, precum vulpea neîmblânzită la întâlnirea cu Micul Prinţ,  îşi soarbe aghiazma, şi-n timp ce rugăciunile îi înfloresc pe buze, simte cum creşte Răsăritul din propria-i fiinţă. Şi astfel ni se înfăţişează cu sufletul ca după abluţiune în cenuşa lustrală, la întâlnirea cu noi, semenii ei, după ce a stat o bună bucată de vreme la taină doar ea cu Dumnezeu.>>>>>>>>>>

INFORMAŢII-Liga Scriitorilor propune un proiect editorial audio-book

Se propune un nou proiect editorial audio-book pentru membrii Ligii Scriitorilor din România, din toate judeţele ţării, exclusiv Bucureşti, filiala care a realizat deja volumul: ,,Liga Scriitorilor din România. Filiala Bucureşti. Deschideri, ISBN:978-973-87709-0-4 / – 2009

Scriitorii îşi pot anunţa înscrierea la preşedintele Ligii Scriitorilor din România – Dl.Al.Florin Ţene Informaţii suplimentare la E-mail: paul.polidor@yahoo.com, Tel.:031.435.91.99 // 0740.47.48.14

Rugăm, de asemenea, membrii L.S.R. să trimită la această adresă de mail şi date /adresă poştală, E-mail, foto – portret, chip de expresie – pentru publicare pe coperta audio-book / în policromie. Lansare la Librăria ,,Mihai Eminescu,, din Centrul Capitalei sau în centrele Fundaţiei ,,Paul Polidor,, alături de acordarea unui nou titlu al ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES alături de personalităţi culturale din România şi străinătate. Depunere de exemplare cu ISBN la Depozitul Legal al Bibliotecii Naţionale a României.

ANUNŢAREA PERSONALĂ A ÎNSCRIERILOR
LA L.S.R. AL.FLORIN ŢENE: 18-24 oct.2010
INFORMAŢII DE ÎNSCRIERE ŞI
TERMEN LIMITĂ DE ÎNSCRIERE OFICIALĂ: 25-31 oct.2010

>>>>>>>>>>

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-CEZARINA ADAMESCU:,,UN POET SELENAR LÂNGĂ O CARAFĂ CU MELANCOLIE”

LLELU NICOLAE VĂLĂREANU (SÂRBU), Poemele nopţii,  volum în curs de apariţie

Este un lucru arhicunoscut: cuvântul Poet este sinonim cu melancolia, cu tristeţea, cu toamna şi cu nelipsita carafă cu vin, cântându-şi (mai bine zis, plângându-şi) iubirea pierdută, într-un continuu lamento bacovian şi ud  care „îţi topeşte durerea în oase”.

Şi din acest tablou nu lipsesc, ca să-i pună capac, „noii viruşi” care „îşi fac de cap în pandemii”. Avem de-a face aşadar, cu un trubadur modern din stirpea acelor „visători retrograzi / aruncaţi pe marginea prăpastiei”.

Nu lipsesc, de asemenea,  din această recuzită nocturnă: „Aceste obiecte pe masa de scris / si portretul tău în ramă obeză / ca niste figurine răzleţe / sculptate în ceară. / Cochilia de scoică / în care a scăpat un fir de nisip / din care s-a format o perlă / si gândul la sărutul pe gâtul cu perle / când singurătatea mă leagă de scaun / si vine miezul nopţii / ca un pustiu / din care nu mai apari. / Apoi păianjenii / care ţes o pânză / pe care vreau să-ţi ilustrez / poemul însăilat pe hârtie, / noaptea”.

Un întreg ciclu noptatic în care găseşti: cântece de dragoste, pietre preţioase, o pasăre neagră,  pustiu, iele de lumină, păsări mari de pradă, fluturi negri, „victorii, înfrângeri, mierle şi coţofene”, într-un crâng imaginar prin care trece brusc trenul. Şi în acest „crepuscul dintre zodii” – poetul, cu sentimentele aduse la zi, se simte săpân. El se vede astfel: „sunt ca un nevăzător pipăind lumina / cu regatul minţii / si tot alerg după un răspuns / prin orasul acesta de umbre / de parcă-s atârnat de o fereastră la etaj / sub care au răsărit brândusele de toamnă.”>>>>>>>>>

CRONICA LITERARĂ-Adrian Botez:”UN PROZATOR… „FANTASTIC” DE FERMECĂTOR POET: SNOWDON KING – „UEZEN ŞI ALTE POVESTIRI” ŞI ”CONŞTIINŢA “

…Ca şi pe alţi mulţi amici de-ai noştri, scriitori de forţă – şi pe cel ce semnează şi se autointitulează, printr-un pseudonim literar fascinanto-heruvico-enigmatic, SNOWDON KING  (şi cine vom fi fiind noi, să ne luăm dreptul de a smulge vălul, de pe discreţia unui autentic şi puternic Duh artistic?!), l-am cunoscut doar pe Internet.

Ştim, însă (şi o şi mărturisim), că este un scriitor relativ tânăr, plenar integrat cultural, de ani buni, în diaspora din Canada. Ne-a trimis, întâi (spre o mai bună cunoaştere de Duh, între noi) un volum  de poezii, în care am detectat destul de multe diamante, smaralde şi safire, cu scânteieri orbitoare – dintr-un Logos profund ancorat într-un neo-modernism şi chiar în transmodernismul înţelepciunii vizionare (ocolind, cu eleganţă, capcanele infertilului postmodernism, Poetul pare, uneori, că ar „cameleoniza”: uneori marinsorescian, alteori de gravitatea ludică a unui Emil Botta, sau pendulatoriu, între transcendent şi translucidităţile lumii terestre, precum lirica nichitstănesciană… – dar „amprenta final-concluzivă” este una extrem de originală, clar şi vaticinar… „snowdonking”-iană!): „iisus este şi clasic şi simbolist şi postmodernist / şi numai douămiist nu vrea să fie / sau nu ştiu ce ştrumf / sau nu ştiu ce poet de-mprumut / de la un curent la altul / de la o muză la alta / iisus este poet de tranziţie / de la pământ la cer / şi de la cer la pământ (cf. Iisus, poet de tranziţie) – sau: “cineva se roagă să plouă cu îngeri / şi îngerii se scurg din cer decapitaţi / singurătatea e lacomă / nu-mparte timpul cu toţi / dumnezeu este o jucărie stricată / să-l reinventezi nu mai poţi” (cf. Durere ultimul strigăt).

…De aceea (având în vedere vizionarismul său POETIC!), nu ne-am mirat defel, când am primit, tot pe Internet, volumele de proză „ştiinţifico-fantastică”: Uezen şi alte povestiri (cu o Prefaţă de Ovidiu Bufnilă) – şi Conştiinţa lui Uezen (cu un Cuvânt înainte de Dumitru Scorţanu). >>>>>>>>

POEZIE-Cristian Neagu:”Nonconformism”

Nonconformism

Vai vouă, celor ce mă diagnosticaţi nebun
Şi-mi daţi cu huo, hăituindu-mă-ndârjiţi
Pentru faptul că iubesc, deşi sunt bătrân,
Şi n-am o cale dreaptă printre cei cuminţi.
.
Luaţi aminte la cele ne-nţelese-n lume,
Şi să vă ferească Dumnezeu de dragoste la bătrâneţe
Căci inima, peste cerebrala raţiune,
Descoperă tardiv superlative consistenţe.
.
Mai bine fiţi sedentari în rândul lumii
Plictisindu-vă sufletul cu absenteism firesc,
Şi mai fiţi exemplu, pentru toţi nebunii
Ce-au îmbătrânit, evadează, şi chiar se iubesc.

>>>>>>>>>>

EVENIMENT- Paul Polidor – DIMINEŢI DE TOAMNĂ ÎN CENACLUL ,,CETATEA LUI BUCUR,,

Centrul Fundaţiei „Paul Polidor” pentru UNESCO Şcoala de Muzică şi Arte Plastice Nr.4 a găzduit sâmbătă, 9 octombrie 2010, manifestarea culturală cu titlul „Dimineţile Cenaclului Cetatea lui Bucur sub egida Ligii Scriitorilor Români – Filiala Bucureşti, în cadrul programelor fundaţiei şi ale Clubului Itinerant de Lectură şi Arte ,,Paul Polidor,, cu titlul ,,Întâlniri de interferenţe culturale”. Amfitrionii manifestării au fost prof. Hortensia Orcula, directorul Şcolii de Muzică şi Arte Plastice Nr.4-Bucureşti. În deschidere s-a lansat volumul „Poezii zglobii doar pentru copii,, semnat de Simona Polidor şi Paul Polidor cu participarea entuziastă a copiilor şi părinţilor de la Grădiniţa 234 „Zori de zi” din sectorul 2 al Capitalei. Textul din volum „Ne jucăm cu părul…” de Simona Polidor, alături de cântecul „Pufulete” al compozitorului Paul Polidor au fost interpretate cu aplom şi farmec de micuţa artistă Maria Ionescu de la aceeaşi grădiniţă, moment apreciat de publicul prezent în sala de concert a şcolii de muzică prin aplauze călduroase, la scenă deschisă. Începutul lecturilor literare în cadrul Cenaclului „Cetatea lui Bucur” a aparţinut doamnei Elisabeta Iosif, preşedinta LSR – Filiala Bucureşti. Formula artistică adoptată a fost una a interferenţelor poetico-muzicale: versurile Elisabetei Iosif au fost înveşmântate în armonii suave semnate de tânăra pianistă Maria Irena Găleşanu sub îndrumarea mentorului ei de suflet, prof.Jeanine Ionescu. Tot în cadrul cenaclului a lecturat din creaţiile sale poetice şi Livia Mărculescu. A fost prezentat apoi volumul I din Audio-Book: ,,Liga Scriitorilor Români – Filiala Bucureşti. Deschideri”, volum de carte vorbită, apărut în anul 2009 la Editura Fundaţiei „Paul Polidor”, volum audio care include creaţii literare semnate de:Elisabeta Iosif, Elena Armenescu, Cristian Neagu, Valeria Bălescu, Elena Buică din Canada, Ana-Maria Bălaş, Valentina Boieşan, Andreea Pop şi Paul Polidor.>>>>>>>>>>

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Angela-Monica Jucan:,,Octavian Goga – cel mult coautor al poeziei „sale” Sărbătoare”

Octavian Goga nu a scris o poezie intitulată Sărbătoare.

Primul care i-a atribuit-o este Octavian Tăslăuanu, în amintirile lui despre revista „Luceafărul” (vezi: Octavian C. Tăslăuanu, Octavian Goga. Amintiri şi contribuţii la istoricul revistei «Luceafărul». Partea I. Epoca budapestană, Bucureşti, „Bucovina” I. E. Torouţiu, 1939, p. 38-39). Erau deja, la apariţia cărţii, 37 de ani de la fondarea revistei, o revistă care se edita în manieră destul de modernă – cam ca acum, publicaţiile electronice, care nu mai au sedii tradiţionale de redacţie. „Luceafărul” avea sediu, la început, improvizat, şi colectiv redacţional, dar redactorii erau de multe ori în alte localităţi din ţară sau din străinătate şi, în asemenea situaţii, chiar şi în perioada sibiană, îşi onorau de la distanţă obligaţiile, prin corespondenţă poştală. Tăslăuanu fie că a uitat, după atâta vreme, unele lucruri, fie că nici nu le-a cunoscut (pentru că nu toate i s-au petrecut sub ochi). N-a avut nici posibilitatea să verifice informaţiile pe care le-a dat. În ce priveşte poezia Sărbătoare, pe Tăslăuanu îl va fi dezorientat stilul parţial asemănător cu al poetului consacrat deja, la ora apariţiei acestor versuri. A trecut poezia ca fiind scrisă de Goga ştiind şi obiceiul poetului de a face şi pe corespondentul (uneori, pe la începuturile revistei, pentru stimularea colaborărilor, probabil), în calitatea sa de redactor responsabil cu „Poşta redacţiei”. Eroare scuzabilă.

Vine însă, după alţi 34 de ani (socotiţi tot după datele de publicare), Dan Smântânescu şi o include în cartea de poezii „descoperite” de el, ba încă şi cu explicaţia lui Tăslăuanu (Octavian Goga, Poezii inedite descoperite şi prezentate de Dan Smântânescu, Bucureşti, Cartea Românească, 1973, p. 23, 143). >>>>>>>>>>

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,OCTOMBRIE”

Mi-am pus la ureche lunga, zănatica  Toamnă…

Iar culeg sălbatice viori. Risipind lumini prin podgorii,

Joacă în pahare, Luna.  Are trenă… ca  o doamnă,

Se-ascunde lin, în cupe arămii. E iar Octombrie în vii!…

.

Şi-apar mereu cu Timpul… strâns  într-un  ciorchine,

Turnând poveşti chihlimbarii  din…ulcele vechi de vin ,

Rostogolind  în  seară,  iubirile nostalgice din tine…

Miresmele cu vise.  Trezite  din trecutul nostru, plin…

Elisabeta IOSIF

Octombrie, 2010

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:”FILE DE ISTORIE, FILE DE CULTURĂ, FILE DE SUFLET, FILE DE VIAŢĂ…”

RĂZVAN DUCAN, „Lesa de hârtie” – publicistică, Editura Nico, Târgu-Mureş, 2010

Un mozaic de stări şi sentimente, de la bucurie maximă la tristeţe şi indignare te încearcă, doar frunzărind cuprinsul cărţii lui Răzvan Ducan, care a adunat între coperţi file de viaţă, file de istorie, file de cultură, file de suflet…

De la manifestările cultural-artistice la medalioane literare, exegeze, însemnări de scriitor, portrete, comemorări ale unor evenimente şi oameni „cari au fost” – la eseuri, marginalii, proteste, pamflete într-o paletă cromatică de nuanţe care transmit cititorului informaţii şi sunt menite să dăinuie, ele alcătuiesc, ceea ce îndeobşte se numeşte publicistică, gen care pe nedrept s-a socotit efemer. El joacă rol de fixator în memorie, imortalizează clipa, la fel ca şi imaginile fotografice care, chiar dacă se îngălbenesc şi se îndoaie pe la colţuri, redau cu fidelitate chipuri şi locuri, amintiri imprimate pe hârtie cu soluţie revelatoare.

Revelator este şi condeiul maestrului Răzvan Ducan care şi-a propus, prin această nouă carte, restituirea în memoria contemporanilor, dar mai ales a posterităţii, a unor evenimente importante sau care au trecut aproape neobservate, din spaţiul mureşean unde a vegheat la mersul alert sau încetinit, al vieţii culturale şi spirituale.>>>>>>>>

POEZIE-Cezarina ADAMESCU:”CĂDEREA ÎN CERURI. AZUR ÎNCREMENIT “

MOTO:

„Încă n-a avut cum mă citi

nimeni cu iscusinţă. De fapt

mă despoi sub nasul vostru,

rup urme neomeneşti.”

–          DIMITRIE STELARU –

5

LUMINA TA-DEPĂRTATULE

Rămâi cu mine

Chiar şi când pleci

în diligenţa amurgului

ca o santinelă

păzind aerul

de briza Selenei.

Eu tac şi ascult pe verandă

melodiile ploii

şi fulgerul dragostei

îmi strălumină chipul

desenând pe obraji

sarabande.

>>>>>>>>

REMEMBER-Cu Mihail Eminescu şi Mihai Vodă Viteazul în Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Încercaţi şi dvs. şi nu veţi mai fi singuri

În orice lucrare ne-ar fi trupul, sufletul să ne fie întru căldura sufletească a inimii, întru rugăciune, întru starea de iubire şi milă faţă de semenii noştri. Milă fără iubire şi iubire fără milă nu există. În felul acesta izvorul bucuriilor va fi mereu în sufletul nostru. Dintru această stare sufletească vă scriem, deci, rugămu-vă frumos să citiţi până la capăt şi vă promitem că veţi descoperi orizonturi spirituale de întâlnire şi conlucrare, dintre bunii şi străbunii noştri şi noi cei de azi. Că toţi suntem vii! Şi nu veţi mai fi singuri!

Prea mulţi români cu multă carte şi nu numai ei, nu reuşesc să iasă din letargie, din însingurare. Vina este în noi înşine. Unde nu este  disponibilitate pentru ceilalţi, unde nu există dorul ce ne leagă pe toţi cei din lumea aceasta, între noi, dar şi cu cei din lumea moşilor şi strămoşilor, nu există bucuria de a te dărui fără nici o recompensă, fie că ai unele posibilităţi materiale-financiare, fie că nu le ai.

Ne-am înstrăint de Mihail Eminescu, de Mihai Viteazu, de Sfântul Oprea Miclăuş, de Horea din Albac (Vasile  Ursu Nicola), de Avram Iancu,  de  Decebal, Burebista, Zăulmoş (Zalmoxis), de Făt–Frumos, Ileana Cosânzeana, de comoara multimilenară a basmelor şi doinelor  noastre, ne-am înstrăinat de Tudor Vladimirescu şi de mulţi, mulţi alţii, în felul acesta ajungând înstrăinaţi unii de alţii. Vina nu poate fi căutată sau invocată în altă parte. Ea este în noi înşine.>>>>>>>>

POEZIE-Ana URMA:”POEMELE TOAMNEI”

PE ARIPILE VREMII

Mă cheamă-n taină toamna pe sfârşite,
Îi răvăşeşte-un vânt hain veşmântul,
Şi-n gri tăcut îmbracă tot pământul,
Cercei de rouă rece îi lunecă pe frunte,
.
Mă mângâie în treacăt cu frunza rătăcită,
Pe-altară pururi verde din muguri juruită,
Purtând ascunsă umbra din luminiş frunzos,
Şi-o vara ce-i poveste în strugure zemos,
.
De frunza-i călătoare mi-e sufletul atins
Furişă-n amintire un semn de carte pus,
Un galben evantai ce-l înfăşor în gânduri,
Cu roşu broderie din sângeriu în rânduri!
.
Mă fac cu frunza una şi-o ţin atât de strâns,
Că arde mută palma şi-albastru ochiul strâns
Din lacrimă de stele cu gust amar, mă scutur
Ca un migdal în floare, căderii să m-alătur…

>>>>>>>>

CRONICA LITERARĂ-Cristian Neagu:”Călătoria Nicoletei Stăvărache, într-o lacrimă”

Virtutea artei de a întregi viaţa omenească, se datorează anumitor structuri sufleteşti ce determină funcţiunea eliberatoare a artei, determinant fiind ecoul psihanalizei, aliat al oricărui poet veritabil, la actul evadării din prizonieratul individualităţii proprii. Placheta de versuri intitulată “Călătorind într-o lacrimă”  (Ed. Telepres Edit, 2009) sub semnătura Nicoletei Stăvărache, vine să infirme vechiul dicton latin “si vis amari, ama”, afirmând un altul: ”sustine et abstine” după cum lasă a se înţelege din densitatea sratului sentimental: “Calci pe trandafiri fără culoare/ Petale-amare laşi în urma ta/ De ce nu recunoşti că doare/ Fericirea zidită-n lacrimă de stea”? (Semn de-ntrebare, p.58) După cum observăm, autoarea se foloseşte de un limbaj gramatical uzual. Formele gramaticale şi cele poetice, se întâlnesc în tendinţa lor de a menţine un ritm, o mişcare şi o armonie imagistică a unei izolări provizorii, specifică suferinţei: “Astă noapte ochiul stâng [ochiul inimii, nn.] mi-a plâns/ Risipind în suflet o durere ascunsă/ L-am spălat cu roua dintr-un vis/ Şi el tot mai sângerează încă”. (Ca o amintire, p.41)

Sub presiunea timpului dublu, (trecut-prezent) apare inevitabil fenomenul de reviviscenţă datorat memoriei afective unde, trecutul este mimat în ritmurile prezentului, dezvăluind consistenţa sensibilităţii feminine, capabilă de o iubire a învelişurilor catifelate în care cufundă o întreagă lume lipsită de prelungire şi de ecou: “Sunt doar un anotimp/ Sau o poveste prea amară/ […] Mă resemnez povestind/ Câte un amănunt/ Vreunui trecător/ Ce-şi odihneşte trecerea”. (Amănunt, p.22) sau şi mai elocvent: “…..Niciodată n-am ştiut/ Că lacrima mea, plăteşte păcatul/ amintirilor vetuste./ O, şi astăzi mă-nfior/ Când sunt întrebată/ Cum stăpânesc liniştea din mine”? (Peste timp, p.27)>>>>>>>>

ANUNŢ-Concurs Naţional Literar Cetatea lui Bucur

Liga Scriitorilor Români – Filiala Bucureşti

anunţă

Concurs Naţional Literar Cetatea lui Bucur

(proză scurtă şi poezie)

Condiţii de participare:

Concurenţii vor trimite un număr de cinci poezii sau două lucrări de proză scurtă (a nu se depăşi câte două formate A4).

Textele vor fi trimise în Word, arial 10, numai cu diacritice, până la data de 7 noiembrie, 2010.  Lucrările care au mai fost prezentate şi la alte concursuri nu vor fi admise. Ne  rezervăm dreptul de a  retrage premiul acordat.

Pot participa concurenţi indiferent de vârstă, membrii  ai Ligii Scriitorilor Români de la filialele din România sau  de la cele înființate  peste hotare, colaboratori ai revistei Filialei București a L.S.R. și ai altor reviste literare, membrii și colaboratori ai altor asociații de scriitori,  debutanți sau nu.

IMPORTANT!

Fiecare concurent îşi va alege un motto, pe care îl va afişa în colţul dreapta sus al fiecărei pagini.

Lucrările vor fi trimise în plic A4, în care se vor introduce câte 3 (trei) exemplare, de fiecare text  până la data 7 noiembrie, 2010 (inclusiv)  pe adresa: Post Restant, Oficiul Poștal 32, Sector 1, București, România , domnului Cristian Neagu, pentru  Concurs PROZĂ și doamnei Cleopatra Lorințiu, pentru Concurs POEZIE .

>>>>>>>>>

REVISTE CULTURALE PRIETENE

CANDELA DE MONTREAL nr.4-2010_>>>>>>>>>

>>>>>>>>Revista BANAT Lugoj – august 2010 – format PDF

POEZIE-Elisabeta IOSIF:”Nu-mi pune inelul tău…”

Nu-mi pune inelul tău, încă, sfioasă Toamnă

Lasă-mă să-mi mai văd diminețile! Ca o doamnă

Mă-nvălui. Prin volanele tale aurii am decupat

În cer, o grădină de trandafiri. Mi-e Timpul ocupat.

.

Nu-mi  așeza pe obrajii stelelor mele, anatema

Ta. E prea puternică. Versul tău e stratagema

Timpului! În cețurile și-n canicula tâmplei lui

Cetatea lui Bucur se află sub asediul ritualului!…

.

Nu vezi? Mi-e ziua în baia arămie și noaptea-n Univers

Te văd peste umărul Toamnei, Timpule, înmuiat în vers!

Lasă-mă să mai copilăresc. Poemul mă înseamnă…

Nu-mi trimite, încă, inelul tău,  grăbită Toamnă!

Elisabeta IOSIF

ÎNSEMNĂRI-Elena BUICĂ:,,DRUMUL SPRE UNIVERSITATE”

Multe mi-au mai trecut pe dinaintea ochilor în anii de şcoală ai nepoatei mele Mara-Elena. Ca om care am slujit învăţământul românesc până la limita admisă, venind în Canada şi având contact cu şcoala prin fiica mea ca profesoară şi mai apoi directoare la un liceu, dar şi prin nepoata la dreapta căreia am stat de când a pus întâi piciorul în şcoală, era firesc să-mi treacă prin creanga minţii diferenţele ce se succedau înaintea mea. Multe sunt acestea între cele două sisteme de învăţământ, chiar dacă în ultima vreme au fost schimbări şi în şcoala românească. Cele mai mari şi mai multe noutăţi mi-au oferit şansele absolvenţilor de liceu de a urma cursurile universitare. Am luat distanţă faţă de părerile preconcepute care îi stăpâneau pe mulţi români – învăţământul românesc este excelent, a dat olimpici şi etc, etc, iar învăţământul din America şi Canada e la pământ – şi fiecare punând pe masă aspecte vehement argumentate.

Un aspect care face diferenţa între cele două sisteme de învăţământ este acela că în Canada nu se intra la facultate pe baza de examen-concurs. Selecţia este făcută de notele primite în timpul ultimului an de liceu. Sistemul de notare al elevilor este în aşa fel alcătuit, încât părinţii şi elevii nu pot influenţa notarea pe care o face profesorul. >>>>>>>>>

POEZIE-Ionela DOBRE:”POEZII”

Azi sunt fericită, fără motiv!

Azi sunt fericită, fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.

.
Ştiţi câţi fluturi am văzut azi?
Dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

.
Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

.
Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate că parfumul e de vină sau vântul.

.
Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.

Iată un motiv ca să fiu fericită!
>>>>>>>>

COMENTARII-Eugen CRISTEA:”NEFERICIRILE COBAIULUI AUTOHTON”

Conform obiceiului deja înstăpânit, Paul Polidor nici nu ne mai surprinde prin noul său volum de versuri*. Nu ne mai surprinde în sensul că rămâne acelaşi glas răzvrătit – pe bună dreptate – al Cetăţii. O Cetate pe care o surprinde aproape în cele mai mici amănunte cu aceleaşi tare care o domină şi o îndurerează. Şi, o dată cu ea, e îndurerat şi glasul Poetului. Simţi în versurile lui Polidor o durere mocnită, o revoltă pe care uneori o transmite sfâşietor, alteori condeiul i-o ia înainte şi o urlă pur şi simplu. Pentru cine are urechi de auzit… Probabil că „aceia” chiar nu au urechi, lucru dovedit cu destulă prisosinţă în ultimii 20 de ani de chinuri şi de neîmpliniri.

Ce-şi doreşte amărâtul de românaş? Eventual, să câştige la loterie, acolo, la loteria unde se câştigă, desigur, în mod programat. Cam la şase luni o dată! Cum bine grăieşte poemul „Doar de muncă am noroc”. Ce-şi mai doreşte amărâtul de românaş? Să stea cât e ziulica de lungă la „minunatele” telenovele care, în cele din urmă, îi vor lua definitiv lumina ochilor… Poetul trăieşte cu senzaţia – poate deloc departe de adevăr!!! – că România se află sub povara unui blestem: să ne meargă totul de-a-ndoaselea, s-o ia casele la vale – la Valea Plângerii, fireşte!, cum altfel? – în ciuda unui teritoriu binecuvântat cu munţi plini de aur. Vezi „Din nou absenţi la clasă”.>>>>>>>>>

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Melania Cuc:,,DINCOACE DE LUMEA DEZLNĂNŢUITĂ”

Grigore Avram: Contra răului din noi

Personalitate complexă, asociind în fişa sa de autor volume de poezie şi altele  de ştiinţă, Grigore Avram vine pe piaţa de carte cu o surpriză editorială, o carte de duminică-dimineaţa.

Apărută la Editura Eikon din Cluj  Napoca, în condiţiile grafice cu care această institutie deja ne-a obişnuit, cartea intitluată CONTRA RĂULUI DIN NOI impresionează prin abordarea  acelor faţete ale Vieţii care ne definesc ca Oameni de-a lungul întregii vieţi.

În  paginile de prefaţă, prof.dr.Vasile V. Filip notează:,, Volumul de faţă, Contra răului din noi, pare a deschide reflexivităţii sale  un câmp nou, cel al speculaţiei  moral filosofice (…),,

Speculaţie moral filosofică! Iată un punct  inedit  în opera scritorului Grigore Avram.

Cine suntem? Întrebare care transpare din fiecare eseu, un experiment pe care în general, îl evităm în confruntarea  cu propria noastră dimensiune spirituală.

Incertitudinea, meteahnă veche şi cu care noi, oamenii,  ne-am obişnuit ca şi cu o haină uzată dar suficient de confortabilă pentru a o schimba  cu una care impune şi viziune estetică, pretenţii, şi poate şi mai rău, – indiferenţa noastră în faţa oglinzii, sociologic vorbind,- fac din omul modern un soi de cobaia adaptabil la starea de stress a cotidianului , un Univers sensibil şi complex pe care  Grigore Avram a îndrăznit să-l adordeze în cartea aceasta din unghiuri diferite.>>>>>>>>>

POEZIE-Emil Bucureşteanu:,,POEZII

Prost mai eşti croită, viaţă!

Se strecoară printre gânduri

o idee  de copil:

Dintr-un băţ să-mi fac un cal

şi să plec haihui pe drum.

Nimenea să nu mă-ntrebe:

pe ce lume tu trăieşti?

Vino iar, copilărie,

cu desaga cu poveşti.

.

Timpul a trecut şi iată,

anii liberi nu mai sunt,

Sprijin caut într-o cârjă

sau mă reazim de un gând.

Trece lumea, mă priveşte:

e acolo un bătrân…

Prost mai eşti croită, viaţă!

treci încet, fără să ştim.

8 august 2010

––––––

>>>>>>>>

Profil de artist: Premianta Ana Ştefania Andronic sau Buzu

Vizitele la sediul Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti, în fiecare joi după-amiază, au un ritual al lor. Acolo mai socializează pictorii, mai cunoşti un om interesant, mai afli de o expoziţie sau o tabără făcută într-o zonă de invidiat. O revăd aici, după mulţi ani, pe doamna Mariana Andronic. O prezintă pe fiica sa, Ana Ştefania Andronic. Aşa aveam să descopăr un nou artist

S-a născut la Bucureşti, în 29 mai 1981. Pentru cei care umblă în spaţiul virtual, iată şi o adresă utilă – http://www.buzu.ro. Da, ea este cunoscută şi sub numele de Buzu. Aşa semnează şi lucrările sale de grafică. În 2000 a absolvit Liceul de artă “N.Tonitza”, iar în 2004, Universitatea Naţională de Artă, Facultatea de Arte Plastice,  Secţia grafică – Clasa prof. Mircia Dumitrescu. În anul 1996 începe prezenţa sa în expoziţii colective: prima dată la Animafilm Bucureşti.

Obţine Premiul II la expoziţia organizată de Liga Navală Română la Cercul Militar al Armatei, ediţia 2010.

Deschide, în anul 2009, trei expoziţii personale de artă digitală la Café Verde, Sofitel şi Băneasa City Center.

Are pe lângă lucrări de grafică, un portofoliu interesant de imagini captate în locuri de real interes. Cele mai interesante sunt fotografiile făcute pe Transfăgărăşan.

Aşteptăm, cu real interes, viitoarele expoziţii semnate Ana Ştefania Andronic.