Făclia iubirii
Când voi pleca îţi las iubirea
Păstrată-n suflet cu mult dor,
E zborul şoimului spre piscuri,
E-un râu năvalnic din izvor.
Puterea ei e-n focul sacru,
Ce arde pentru veşnicie
Văpăi încinse-n două inimi,
Ce dau o singură făclie.
Dar zborul nostru n-a fost lin,
Ci a trecut şi prin furtună,
Când noi uniţi într-o făptură
Ne-au strâns, cum apele se-adună.
Iar de va fi sa-mi uiţi iubirea,
Să laşi făclia peste vreme
Ca şoimul cel cu aripi frânte,
Cu ţipăt jalnic să ne cheme.
Te voi iubi mereu
Iubirea ta iar mă cuprinde,
Deşi trecu atâta vreme
Trăiesc ca-n vis acele clipe,
Ce nu-ncetează să mă cheme.
Iar îmi apari mereu în gânduri,
Tu, stăpână peste amintiri
Cum o să uit atâtea vise
Clădite numai din iubiri.
Mai dă-mi odată taina nopţii
Când am ajuns pe prima stea,
Mai lasă-mă doar cu mirajul
Că iarăşi pot s-ajung la ea.
Nu-ţi mai ascunde acum privirea
Că-i stingi celestele văpăi,
Tu, ce aduni mereu seninul
Ce se revarsă-n ochii tăi.
Aş vrea să te mai simt odată
Trezindu-mă cu tine-n zori
Sa-ţi mângâi părul tău de aur
Strângându-te la piept cu dor
Mihai GHIUR
CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi 