În fiecare toamnă, scriitorul George ROCA vine acasă, de la Sydney la Oradea, ca un proverb, unde stă cam o lună de zile şi ne arată celălalt obraz al Pământului, care este mai curat, mai senin, mai gata de lucru, decât obrazul multora gălăgioşi din Europa noastră, strepezită şi acrită de ea insăşi. Altfel spus, prezenţa lui la Oradea vine ca o lumină, este dătătoare de flacără, bine oxigenată sub Crucea Sudului, cu care dă pildă, 
îmbie şi îmbărbătează Crucea mai puţin alăptată a Europei. Şi de fiecare dată ia parte activ la viaţa culturală a Orăzii, în care aduce poftă de viaţă, de trăire în faptul de cultură şi literatură, cu care înviorează manierismul local şi pictozofii aferisiţi de ocazie în jurul lui.
Posesorul unui caracter deschis, activ şi liniar, fără devierile oportuniste, pe care le-a lăsat moştenire atitudinea şovăielnică a scriitorilor de sub morala vechiului regim asistenţial, George ROCA ne rezervă de fiecare dată surpriza dezvăluirii a încă unui fişier, să zicem aşa, din panoplia multelor sale preocupări nobile. De această dată a fost poezia. Spre surprinderea tuturor, Domnul George ROCA a citit poezie la şedinţa Cenaclului orădean „Barbu Şt. Delavrancea”, ca invitat al scriitorului preşedinte Paşcu BALACI, surprinzând pe toţi din asistenţă cu performanţa sa de mesaj şi limbaj poetic direct, care motivează un volum virtual, bine definit prin paradigma de comunicare, către care aspiră poetul. Şi cum călătorului intercontinental îi şede bine cu avionul, de aici decurge cea mai puternică poezie din volumul virtual, în care închipuie magistral iubirea ca întâlnire a două avioane, astfel: „- Dacă te-aş întâlni/ ţi-aş spune/ să te prefaci într-un avion/ tu/ ca să-mi faci pe plac/ ţi-ai desface braţele/ şi ai plana lin spre mine/ eu/ m-aş preface tot în avion/ şi apropiindu-mă de tine/ ne-am împleti aripile/ în îmbrăţişarea de suflet şi trup/ mângâindu-ne tandru/ până când am simţi/ simbioza iubirii noastre…”>>>>
CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi 