Întâmplător sau nu, decernarea premiului Nobel pentru literatură unui muzician american adulat printre altele şi pentru titlul de succes ”Vânare de vânt” a coincis cu alegerile prezidenţiale din SUA, eveniment care, printr-o ironie a soartei, pare a se fi desfăşurat sub acelaşi motto al vânării, dar de data aceasta al unei fericiri – mai mult sau mai puţin iluzorii. Ambele acţiuni sunt neconvenţionale, de parcă ar da startul unei reaşezări a modului nostru de a concepe lumea, distanţându-ne de formatul tradiţional în care gândeam până la această oră (premiile literare nu se mai acordă numai literaţilor, demnitarii publici nu mai sunt obligatoriu şi politicieni de profesie, războaiele nu se mai văd cu ochiul liber etc.).
Cu toate acestea, unele lucruri însă nu se schimbă niciodată, ca de exemplu fireasca dorinţă şi urare de a fi fericiţi, cu care ne trezim cu toţii la început de an, indiferent de coloratura noastră politică sau de gusturile muzicale.
Efectul răsturnărilor din anul care a trecut se va vedea în viitor; cauzele, în schimb, le putem căuta ca-ntotdeauna în trecut. În particular, pe cazul meu concret, trecutul recent, trăit acum două luni în Parcul Naţional Yosemite, îmi aduce puţină lumină, oferindu-mi o cheie de descifrare a conexiunilor aparent întâmplătoare ale mecanismului de funcţionare al societăţii americane. Şi, din moment ce se ştie că mai toate tendinţele care se manifestă în SUA au obiceiul să treacă oceanul către noi, consider că e util să aruncăm o privire asupra situaţiei încă de pe acum, ca să ştim la ce să ne aşteptăm.
Yosemite, aşadar, este un simbol sacru al măreţiei naturii continentului nord-american şi indirect este o întruchipare a mândriei naţionale a cetăţenilor SUA, popor eminamente patriotic. Filmul documentar vizionat în sala de proiecţii a centrului de informare pentru turişti m-a convins încă odată de măreţia peisajelor pe care le văzusem pe viu, dar mi-a furnizat şi informaţii preţioase despre modul în care se mişcă pârghiile naţiunii celei mai puternice a lumii la ora actuală.
Realizatorii reportajului insistă mult pe motivul pentru care s-au instituit vestitele Parcuri Naţionale ale Americii, mai precis pe nevoia de a proteja ceva preţios. Aşa sunt americanii, se simt responsabili şi chiar obligaţi să protejeze ceea ce contează! Elanul pe care-l depun în protejarea naturii este acelaşi cu elanul pe care-l investesc în propagarea culturii lor, o cultură a binelui proclamat drept scop, un concept absolut şi general în care toţi cred, cu tărie nezdruncinată.
CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi 